Se afișează postările cu eticheta Copou. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Copou. Afișați toate postările

duminică, 27 mai 2018

Cel ce vorbeşte singur...

(un fel de continuare la postarea anterioară)


It doesn’t mean you’re crazy –- talking to yourself
"It doesn’t mean you’re crazy, talking to yourself... - Dacã vorbesti cu tine însuti, nu înseamnã cã esti nebun..."


Într-un articol pe net, citesc despre un studiu recent care concluzionează că gânditul cu voce tare te ajută să materializezi lucrurile/fenomenele la care te gândeşti. Oamenii care vorbesc singuri nu sunt nebuni. De fapt... sunt genii. Albert Einstein, de exemplu, vorbea deseori cu el însuşi...

Doi psihologi americani au făcut un experiment cu un grup de persoane. Aflate într-un supermarket acestea au fost rugate  să găsească o serie de articole (sticle suc, borcane cu dulceaţă, pâine, etc) fără să cunoască localizarea raioanelor corespunzătoare. În prima fază li s-a cerut  să nu vorbească deloc. În a II-a etapă subiecţii au repetat cu voce tare ce anume căutau. Experimentul a fost repetat de câteva ori. Concluziile psihologilor au fost că subiecţii au găsit cu mai mare uşurinţă lucrurile căutate atunci când au vorbit cu ei înşişi. Concluzia a fost că, astfel,  oamenii reuşesc să structureze şi să claseze în ordine priorităţile. Decizia finală devine astfel mult mai clară şi mai uşor de luat. .

Mai multe informaţii pe acest subiect poţi afla AICI -  sau  AICI -

Singuratate - Maxima - Hermann Hesse
„Fiecare corp este singur. Sufletul, niciodată.” — Hermann Hesse


Articolul de mai sus mi-a adus aminte o povestioară din vremea când eram elev la Liceul Internat "Costache Negruzzi" din Iaşi. Eram prin anii 1975-1976 şi întâmplarea a povestit-o chiar de cel care a trăit-o...

După ce termină orele de clasă, profesorul iese pe poarta şcolii şi coboară alene Dealul Copoului. Face câţiva paşi şi vede în faţa lui un omuleţ în vârstă îmbrăcat în blugi, cămaşă în carouri şi vestă de piele. Dădea din mâini, boscorodea ceva în barba albă şi clătina uneori din cap. Pentru câteva minute profesorul merge în urma bătrânului  urmărindu-i mişcările dezordonate şi încercând să înţeleagă ceva din monologul pe care acesta îl susţinea. După câteva zeci de metri, pe la Casa Armatei hotărăşte să-l depăşească şi apropiindu-se de urechea stângă a bărbatului îl întreabă mucalit:
- Ce faci moşule, vorbeşti singur?
Fără să se arate surprins, bătrânul se uita şugubăţ la domn' profesor şi răspunde sacadat:
- În loc să stau de vorbă... cu un prost ca tine..., mai bine... vorbesc cu un deştept... ca mine.
Şocat de răspunsul acid şi de reacţia neaşteptată a interlocutorului său de ocazie, profesorul trece în viteză mai departe şi mormăie peste umăr:
- Bine-bine, dă-i înainte...!


Misiune in viata - Maxima - Hermann Hesse
„Fiecare om are misiunea sa în viaţă, iar ea nu este întotdeauna cea pe care el şi-ar fi dorit-o.” — Hermann Hesse


Şi comentez concluzia de mai sus. La acea vreme, oamenii care vorbeau singuri erau consideraţi... nebuni. Şi în niciun caz... genii. Într-o altă accepţiune, cea a lui  Thomas Alva Edison  ”Geniul este 1% inspirație şi 99% transpirație”. Şi până a deveni un fotograf bun e nevoie de multă-multă munca. Astăzi toată lumea face fotografii şi, surprinzător pentru unii, poţi face fotografii bune şi cu un telefon mobil. Dar eu spun că este important să vrei să faci o fotografie bună pentru că ai gândit de la început un cadru anume şi ai fost convins că vei face o fotografie bună. Şi ţi-a ieşit. Chiar dacă nu ai repetat-o cu voce tare. Dar ai avut un proiect fotografic bun, te-ai concentrat asupra lui şi l-ai finalizat cu succes.

"Singuratatea este cea mai profunda realitate a naturii umane. Omul este singura fiinta care stie ca e singur." - Octavio Paz


 Lucrurile par relativ simple. Înveţi regulile - Exersezi mult - Gândeşti altfel -  Încalci regulile (uneori) - Repeţi mult - Experimentezi (uneori) - Finalizezi (de fiecare dată)

Şi ai în vedere un adevăr nu totdeauna cunoscut/recunoscut : aparatul tău de. fotografiat nu are nimic de-a face cu "calitatea" fotografiei tale.

Perfectiune - Maxima - Hermann Hesse
„Unii se cred perfecţi doar pentru că sunt mai puţin exigenţi cu ei înşişi.” — Hermann Hesse


Nu spune nimeni să foloseşti doar o cameră obscură pentru a face fotografii, dar investiţiile în tehnică nu înlocuiesc investiţiile în cunoştinţe şi exerciţiu. Şi mai ales, învaţă să vezi altfel şi să gândeşti altfel.

Să auzim numai de bine.




miercuri, 5 octombrie 2016

Sezonul pãlãriilor...

Toamna în Grădina Copou

"Cât eşti tânăr, cum se ştie,
Te remarci prin pălărie.
Apoi, dubii nu încap,
Te remarci doar de ai cap!"
( catren de Gheorghe Culicovschi)

Se spune cã în peşterile rupestre ale neoliticului apar desene reprezentând oameni cu pãlãrii. Aproape toate civilizaţiile antichităţii amintesc despre acest accesoriu vestimentar, pãlãria. În Roma Antică, participanţii la ritualurile religioase îşi acopereau capul pentru a atrage atenţia zeilor şi pentru a proteja corpul de forţele răului. În perioada Evului Mediu, pãlãriile au devenit, exclusiv, apanajul clasei conducãtoare, lucru care s-a perpetuat şi mai apoi în societatea capitalistã. Aşa au considerat şi comuniştii, care pentru a deosebi clasa muncitoare au introdus, băştile şi şepcile.

Pălăria a purtat diverse denumiri şi era confecţionată din materiale diverse. Au fost nume ca: melon, joben, pãlãrie-lighean, fedora, sombrero, pălărie cu bor mare sau mic, Panama, pãlãrie western (bowler, Stetson!), pãlãrie de paie, clop, etc. La fel si cu materialele: pai, bambus, cânepã, bumbac, fetru, din pene, cu pene, etc, etc. Pãlãria a devenit în secolele XX şi XXI un accesoriu firesc şi "la modã". Iar unii creatori ... vor să surprindă prin imaginație. (foto(3): stirileprotv)




Știați că în România,  la Crişeni - Judeţul Harghita existã singurul muzeu al pãlãriilor de paie din țarã. Aici se aflã cea mai mare pălărie de paie din lume, cu un diametru de 2(doi) metri şi cu o greutate de 2,5 kilograme. Prima fabrică românească de pălării a fost înființată în 1896 la Săliștea Sibiuluide cãtre familia Dãdârlat.

Mi s-a pãrut fain un proiect fotografic în care sã surprinzi oameni de toate vârstele purtând acest accesoriu vestimentar. Fiecare în felul sãu. Pe o ureche, pe ceafã, pe frunte, cu pãr sau... fãrã, indiferent de stilul în care o porţi, pãlãria poate să-ţi ofere o personalitate aparte. Iar expresia și trãsãturile feţei sunt adesea surprinzătoare.

Statuia lui Lăpușneanu veghează

Așteptând tramvaiul

La joacă

Teatrul "Masca" și "O scrisoare pierdută"... undeva în Păcurari

E soare și musai trebuie să trimiți un mesaj
































joi, 11 august 2016

Scările și fotografia

Te-ai gândit vreodatã sã realizezi un proiect fotografic având ca temã scãrile. Scãrile din viaţa ta!? Scãrile din oraşul tãu sau din regiunea ta!? Şi sã spui povestea lor şi a locului unde se aflã.
Scările prezintã o serie de elemente care pot face fotografiile deosebite, ca de exemplu: linii directoare, simetrie, modele și forme interesante.

Scãrile de la fosta Casã a Modei din Iasi

Elementul principal care dă originalitatea fotografiei în cazul unui astfel de proiect este compoziţia. Trebuie să priveşti în sus înainte de a urca. Să le priveşti de sus în jos după ce ai urcat, să vezi luminile şi umbrele pe care le creează. Dã frâu liber imaginaţiei, cautã şi ataşează-le o poveste, găseşte o relaţie pe baza cãreia să transmiţi o stare.

Râpa Galbenã - (iese în evidentã forma scãrilor si textura datã de numeroasele trepte)

Râpa Galbenã (scãrile din stãnga -de aceastã datã imaginea este color pentru a pune în evidentã zona verde)

Scãri evidentiate de reflexie

Aceleasi scãri în realitate - Pasaj Sfânta Vineri - Hala Centralã
Uneori scãrile sunt colorate (Blocuri Pãcurari)

 În cazul în care nu au culori deosebite precum exemplul de mai sus părerea mea este să încerci să le converteşti în alb şi negru la postprocesare. Vei pune mai bine în evidenţă jocul de forme, texturi şi modele, iar culoarea nu va distrage atentia privitorului.
Uneori scările pot constitui ele însele amintiri plăcute. De exemplu pentru foștii studenții ieșeni...

"Jocul" scãrilor metalice din Tudor Vladimirescu

Formele scãrilor de la Universitate

Seara în Palas

Simplu si texturat - Scãrile ce duc în Turnul Golia




La final iatã şi alte exemple de proiecte fotografice despre scări:



joi, 4 august 2016

Parcurile Iașului, istoria și fotografia(I). Grădina Copou

Grãdina Copou este cel mai vechi parc al Iașului şi meritã vizitat dacã ajungi în "dulcele târg". Noi ieşenii suntem atât de obişnuiţi cu el încât mergem la plimbare sau la o orã de odihnã sau trecem pur şi simplu plictisiţi prin parc, fără sã mai cugetãm la semnificaţii şi istorie. Pentru cineva care îl viziteazã pentru prima datã Parcul acesta este un reper al vizitei prin Iaşi şi are o însemnãtate aparte.

Obeliscul leilor la apus

Grãdina a fost amenajatã în anii 1833-1834 din iniţiativă Eforiei oraşului Iaşi şi a prinţului Mihalache Sturza, pe locul unei foste staţii de poștã. În incinta grãdinii se aflã busturile a numeroase personalităţi: Ion Creangã, Barbu St. Delavrancea, N. Gane, Veronica Micle, C.Negruzzi, Ciprian Porumbescu, etc.

Spre Obeliscul leilor

Obeliscul leilor într-o searã cu ceațã

Undeva în fundal, Obeliscul Leilor
În grãdina Copou se aflã cel mai vechi monument al Țărilor Române, "Obeliscul leilor". Acesta este ridicat dupã un proiect al lui Gh. Asachi fiind inaugurat în 1840 şi mai poartã şi numele de "Monumentul Regulamentului Organic" prima constituție a Principatelor române. Leii au fost executaţi la Lemberg de sculptorul Johann Semser.

Statuia lui M. Eminescu în fața Teiului

Aleea principală a Grădinii în timpul iernii

Aici se aflã şi Teiul lui Eminescu (un arbore de peste 250 de ani) precum şi un muzeu Mihai Eminescu inaugurat în 1989, ca obiectiv al Muzeului Literaturii Române din Iaşi. În incintã se aflã numeroase exponate originale precum şi un salon de graficã, picturã şi sculpturã dedicate operei eminesciene.

Statuia lui Stefan cel mare lângă gardul clădirii Regimentului

Statuia lui Constantin Prezan pe Aleea Maresalilor
Mai sus de Grãdina Copou se aflã o clãdire veche aparţinând armatei care găzduieşte astãzi sediul Brigăzii 15 Mecanizată "Podu Înalt". În faţa acesteia se aflã Aleea mareşalilor cu busturile tuturor mareşalilor României cu excepţia lui Ion Antonescu. Este ridicatã aici şi o statuie a domnitorului Ştefan cel Mare. În fata Grãdinii Copou se aflã Monumentul Eroilor Diviziei a II-a Cavalerie, care mai este denumit şi "Şarja cavaleristului în atac". Lucrarea, realizatã în bronz pe un soclu de piatrã, a fost ridicatã în anul 1927 şi omagiazã sacrificiul Diviziei a II-a Cavalerie Iaşi în timpul Primului Rãzboi Mondial.

"Şarja cavaleristului în atac"
E frumos şi provocator sã faci fotografii în Grãdina Copou, indiferent de anotimp. Dacã ai înţeles spiritul ocului subiectele ies la ivealã la fiecare pas.
Am în vedere aleile parcului, copacii, busturile, statuile şi fântânile arteziene, Teiul, Obeliscul, mesele de şah şi bãncile, aranjamentele florale şi nu în ultimul rând oamenii (vizitatori sau trecãtori).

Și mai este un lucru important pe care vreau să-l spun. În Grădină se află Casa de Cultură "Mihai Ursachi" unde își desfășoară activitatea Clubul Fotografilor Iași al cărui membru sunt. În interior este amenajată Galeria "Labirint", iar pe gardul exterior sunt instalate panourile de la Galeria "La Gard", în cele două expunând periodic fotografii-membri ai Clubului nostru. 






 


Muzeul Mihai Eminescu




:
Şi iar vin şi spun! Neapãrat, când treceţi prin Iaşi nu neglijaţi să vizitaţi și să fotografiați Grădina Copou!




joi, 14 iulie 2016

Puțină istorie la grãdină, fotografii și o invitație


Pe la sfârșitul secolului XX... Ce "tare" sună asta !!! Nu!? Cum spuneam... la sfârșitul anilor 1900... (ha!)... prin 1998-1999, lucram la CD-ul Multimedia "Iași - A Magical Tour" și am făcut o documentare în ceea ce privește istoricul Grădinii Botanice din Iași. Acum câteva zile am dat peste informații și fotografii și m-am gândit că un proiect fotografic pe această temă, merită discutat. Fotografiilr personale chiar sunt făcute la sfârșitul secolului XX (!)

Ultimul fotograf "la minut" din Grădina Botanică ( foto 1998)

În anul 1856 este înfiinţată la Iaşi prima Grădina Botanicã din România, de către medicul şi naturalistul Anastasie Fãtu, mare patriot, filantrop şi om de cultură.

Casa lui Anastasie Fătu (intersecția străzilor A. Fătu și Florilor), imagine realizată cu ajutorul prietenului... Google Earth

Grãdina era amplasată pe un teren cumpărat din fonduri proprii în apropiere de Râpa Galbenã. unde se afla şi propria sa casã.  În prefaţa la lucrarea sa "Enumeratiunea speciilor cultivate în Grãdina Botanicã din Iaşi", medicul Fãtu scria cã la început grãdina "a propăşit încet", fiind finanţata din fonduri proprii, dar a mers din ce în ce mai bine, după ce a început să fie finanţată "de Casa Statului şi a Comunei Iașilor".

Societatea de Medici şi Naturalişti din Iaşi înfiinţează în 1873 o a doua Gradinã Botanicã în jurul clãdirii în care funcţiona atunci, actualmente sediul Muzeului de Istorie Naturalã.

Micul parc de lângă sediul Muzeului de istorie Naturală (foto 1999)

Sarcina organizãrii acestei noi grãdini este încredinţată naturalistului Dimitrie Brândzã, fondurile au fost furnizate de societate, iar plantele vii şi seminţele au fost oferite de A. Fãtu din grãdina sa.

O parte din plantele sãdite atunci (1873) mai dãinuiesc şi astãzi în părculeţul din curtea Muzeului de Istorie Naturalã.

Primul sediu al Universitãții din Iași (astăzi Universitatea de Medicină și Farmacie)


În 1870 şi 1900 au loc douã tentative de înfiinţare a unei grădini botanice proprii a Universităţi : una în zona clădirii UMF de astăzi (fost sediu al Universităţii), iar al doilea în spatele Palatului Culturii (zona Palas de astăzi). Dezvoltarea acestor zone eşuează din cauza situaţiei istorice dificile din acea perioadă (inclusiv Primul Război Mondial).
Zona din spatele Palatului Culturii (fotografie din anul 2000) - astăzi aici este zona Palas

Pentru a satisface totuşi cerinţele Învăţământului biologic în 1921, este înfiinţată o mică grădină (1ha) în spatele clădirii noi a Universităţii "Al.I.Cuza" (zona Complex Titu Maiorescu).

Seră în fostul Parc Pușkin (astăzi Titu Maiorescu) - foto 1998
În 1963 este înfiinţată actuala Grădina Botanică consideratã, la un moment dat, cea mai mare grãdinã botanicã din România.



Grădina Botanică actuală (fotografie din 1963, preluată dintr-o broșură proprie de prezentare)

Realizarea unui proiect fotografic (documentar sau artistic) în cadrul Grãdinii Botanice Iaşi este o provocare frumoasã şi interesantã, având în vedere numeroasele elemente ce pot fi luate în calcul şi fotografiate:

- anotimpurile în grădina botanicã,
- zonele cu copaci şi arbuşti







- rosarium-ul
- alte flori
- zona lacului




- animalele ce vieţuiesc în gadina (păsări, mamifere, insecte)
- obiectivele tursitice, izvoarele si ruinele din grãdinã
- expoziţiile organizate peste an şi multe altele 




Expoziție de toamnă în cadrul Grădinii Botanice iași


























Ce spuneți!? Merită să vizitați și să fotografiați orașul Iași și Grădina Botanică din Dealul Copoului !? Eu spun că da !