marți, 29 noiembrie 2016

Imaginea şi reţeta succesului facil

Editam asearã o fotografie şi m-au "nãpãdit" gânduri pe marginea subiectului şi a relaţiei acestuia cu mediul exterior. Glumesc! Mã gândeam la perioadă aşa zisei "crize economice" din perioada 2007-2009. Au apărut tot felul de specialişti, tip "guru" în economie, care ne-au povestit despre cauze, motive, cicluri, sisteme, etc. S-a pus problema chiar a schimbării sistemului socio-economic pe Planeta Pãmânt. Şi câte şi mai câte...!

Am cugetat atunci la sistemul de promovare utilizat de câţiva ani buni şi care s-a impus aproape în toate domeniile vieţii noastre banale, de oameni normali (nu VDT!). E vorba de sistemul bazat pe imagine, dar nu imaginea ca fotografie ci imaginea ca impresie.
Imagine= reflectare de tip senzorial a unui obiect în mintea omenească sub forma unor senzații, percepții sau reprezentări (dexonline).

Consider că acest mod de a te impune, din punct de vedere comercial mai ales, nu are viaţă lungã, chiar dacã este foarte actual, chiar dacă lucrurile evoluează şi metodele de promovare tot mai moderne schimbă percepţii, caractere şi chiar vieţi.

Chiar ieri am văzut la ştiri un reportaj de la "Black Friday-ul" american. Lumea se bãtea şi se omora pentru nişte... prosoape ieftine. O fi fost marfã chinezeascã... de contrabandã!?  La ştirile sportive aflu că un club de fotbal britanic doreşte achiziţionarea jucătorului argentinian Lionel Messi pentru suma de 200 milioane de Euro. Măi să fie ! Nu e oare prea mult!? 

Acum câţiva ani, fabricile vechi româneşti se vindeau cu 1 leu. A trebuit, nu de mult, să-mi cumpãr o cămaşă şi am intrat într-un magazin de specialitate al unei firme cunoscute dintru-n mall. Preţul pe măsură, adică proporţional cu distanţa faţă de litera "A", a literei cu care începe numele firmei. La 1 km distanţă o firmã româneascã, ascunsã de ochii lumii, vinde cămăşi la o treime din preţul celei de mai sus. Acelaşi material, aceeaşi calitate, tot după o purtare o arunci la spãlat. Imaginea bat-o vina! Am senzaţia cã viaţa se distorsioneazã încetul cu încetul, imagine după imagine, după imagine...

Şi tot editând la fotografia mea  şi tot gândindu-mã la imaginile lor am gãsit reţeta idealã pentru a avea succes în zilele noastre, în acest sistem suprasaturat de "imagine".

1. Ieşi în lume la momentul potrivit;
2. Ai o atitudine corespunzãtoare;
3. Profiţi de o "luminã favorabilã".

La final vedeţi şi fotografia cu pricina.
În rest, s-auzim numai de bine!

reţeta succesului facil - blog FOTO-IDEEA
Reţeta succesului facil



sâmbătă, 26 noiembrie 2016

Fotografia şi ritmurile vieţii


La sfârşit de an 2016, activitãţile electorale la nivel mondial şi personajele "alese" fac sã fiarbã mapamodu'. În diverse ţări au loc alegeri, iar schimbările ce se întrevãd par a fi radicale şi neaşteptate Mass-media româneascã ne îndeamnã sã citim "cărţi fundamentale" pentru a înţelege ce se întâmplã acum în lume. Pânã la un moment dat s-a vorbit de asociere, uniune, eforturi comune, unitate. De ceva vreme lumea vrea separat, pe cont propriu, independent... Existã un proverb african pe care îl spun când vine vorba de asociere. "If you want to go quickly, go  alone. If you want to go far, go togehther" (Dacã vrei sã mergi repede, du-te singur. Dacã vrei sã mergi departe, mergi cu cineva). Frumos nu!?

Viena în ceaţă - blog FOTO-IDEEA
Viena în ceaţă !

Cercetãtori cunoscuţi în domeniul istoriei fac previziuni sumbre cu privire la viitorul omenirii. "Se pare că intrăm într-una dintre acele perioade stupide cu care ființele umane se pedepsesc singure, la intervale de timp destul de regulate", spune Tobias Stone în articolul tradus, adaptat şi publicat cu acordul autorului de Moise Guran.  Meritã sã-l citiţi. Se vorbeşte de un fenomen ciclic şi de pierderea controlului. Dar dacã vorbim de cicluri mã gândesc cã Adolf Hitler era nãscut în Austria. Iar din aceastã  tarã vin din nou zvonuri ciudate.

Afişul expoziţiei - Ritmuri austriece - blog FOTO-IDEEA
Afişul expoziţiei

În căutarea lui Pinocchio - blog FOTO-IDEEA
Viena - În căutarea lui Pinocchio


În anul 2015, Clubul Fotografilor a organizat o expoziţie de fotografie în galeria de la Biblioteca Austria gãzduitã de Corpul I al Universităţii "Al.I.Cuza" din Iaşi. Expoziţia s-a numit "Ritmuri austriece"  şi a beneficiat de un vernisaj deosebit. M-am numărat printre cei 7 expozanţi, membri ai Clubului Fotografilor. La eveniment, care s-a bucurat de succes, au participat Excelenţa Sa, Gerhard Reiweger, ambasadorul Austriei la Bucureşti şi doamna Elisabeth Marinkovic, Director al Forumului Cultural Austriac.

blog FOTO-IDEEA - Excelenţa Sa, Gerhard Reiweger, ambasadorul Austriei la Bucureşti şi doamna Elisabeth Marinkovic, Director al Forumului Cultural Austriac
Expozanţii împreună cu oficialii austrieci


La acea vreme, ziarele scriau cã "relaţiile culturale româno-austriece s-au intensificat...". Şi nu numai cele culturale. Să fie cu succes, dar se pare cã în ultimul an cineva doreşte sã schimbe lucrurile. Dar dacã în ceea ce priveşte ieşirea unei ţări din Uniunea Europeană existã un precedent (vezi brexit-ul) şi este posibilã, în ceea ce priveşte "ieşirea" unei ţări ca Austria din România, nu prea cred cã lucrurile se vor schimba vreodatã. Austria şi investitorii sãi au prins "rãdãcini puternice" (fãrã nicio aluzie la exploatarea pãdurilor româneşti) în ţara noastrã. Iar expoziţii de fotografie cu imagini din pãdurile austriece vom avea ocazia sã organizãm mult timp de-acum încolo. 

Palatul Schonbrunn din Viena
Palatul Schonbrunn din Viena

În centrul oraşului Viena - FOTO-IDEEA
În centrul oraşului Viena

Am inserat în text fotografii personale ce au făcut parte din expoziţia de la Bibiloteca Austria din Iaşi.
S-auzim numai de bine.

Viena- centrul oraşului

Viena - Costume austriece - blog FOTO-IDEEA
Costume austriece





joi, 24 noiembrie 2016

Full de toamnã cu fotografii în coadã

1. Am revenit ieri la unul din proiectele româneşti, care mi-au plãcut în mod deosebit şi despre care am vorbit într-o postare anterioarã (vezi şi secţiunea "de urmãrit").
Este vorba de proiectul "România sãlbaticã" derulat de  fotograful Dan Dinu şi videograful Cosmin Dumitrache în colaborare cu WWF (World Wide Fund for Nature). Am luat din nou legătura cu Dan Dinu şi dumnealui mi-a promis cã la începutul anului viitor va fi prezent şi la Iaşi în cadrul unei întrevederi publice a Clubului Fotografilor.
Cei care vor sã afle mai multe despre proiect, pot vizita site-ul dedicat la adresa NTD (Nature and Travel Documentaries). Iar AICI poate fi urmãrit ultimul episod despre <Valea Ialomiţei>.


2. Am fost întrebat care este reţeta pentru un portret reuşit. Nu cred că pot să dau o reţetă universal valabilă, dar ceea ce pot să fac acum este să vă recomand un curs oferit de cei de la creativelive în zilele de 7 şi 8 decembrie pe site. Cursul este susţinut de unul din maeştrii fotografiei de portret Peter Hurley.

Peter Hurley
Peter Hurley
Link-ul spre curs îl aveţi AICI - Simple Lighting for Portraits.


3. Coca-Cola a inventat o sticlã cu care poţi să-ţi faci selfie-uri câte vrei. Vezi AICI.  "Instrumentul" a fost creat pentru produsele diviziei din Israel, în cadrul campaniei "Coca-Cola Summer Love". Tragi o înghiţitură de cola şi gata fotografia. Sticla are pe fund o cameră foto inclusã, care se declanşează automat când recipientul ajunge la un unghi de 70 grade faţă de orizontală.

Coca Cola - Sticla "Selfie"
Sticla "Selfie"
Cu o simplă apăsare pe buton fotografia poate fi share-uitã pe Facebook, Instagram sau Snapchat. Cine ar pierde o astfel de facilitate în vacantã !? Desigur, cei care nu beau Coca-Cola. Ce nu aflãm din articol este dacã aparatul foto funcţionează când în sticlã se află alte tipuri de... licori !



4. Cunoscutul fotograf franco-american Serge Ramelli ne propune un nou tutorial în care îţi arată cum poţi edita diverse "fenomene atmosferice" în fotografiile tale, utilizând Photoshop-ul. Pânã la urmã s-ar pãrea cã nu conteazã în ce anotimp faci fotografia. O poti "aranja" cu o simplã editare.

Serge Ramelli - Weather Effects
Serge Ramelli - Weather Effects

5. Erik Kim, de acolo din Vietnam, ne îndeamnã sã învăţăm fotografie,  iar dacã nu ştim cu ce sã începem ne sugereazã o paginã pe website-ul sãu personal AICI. Avem la dispoziţie multe cărţi şi materiale gratuite, care ne ghidează în diverse zone ale domeniului numit fotografie: echipament, experienta maeştrilor, antreprenoriat, filozofie, creativitate, etc. Pentru că Eric rămâne credincios, nu-i aşa, principiului "Never stop learning". 

Foto - Eric Kim
Foto - Eric Kim






marți, 22 noiembrie 2016

Oraşul părăsit

Dau acum câteva zile peste un articol ce prezenta oraşul Atena, capitala Greciei şi arenele sportive construite pentru organizarea Jocurilor Olimpice ce au avut loc aici în anul 2004. AICI puteţi vedea imagini din perioada Olimpiadei 2004.

Arene 2004 vs Arene antice - blog FOTO-IDEEA
Atena - În scurt timp arenele construite în 2004 vor arăta la fel ca cele antice, de acum 2500 de ani

Astăzi arenele de acum 12 ani sunt de nerecunoscut. Construcţiile au început să se degradeze puternic, iar vegetaţia sãlbaticã acoperã încetul cu încetul totul. Timpul, stăpânul nostru absolut, "îngroapã cu migalã" cele peste 16,5 miliarde(!) de dolari cheltuiţi pentru a pregăti marele eveniment sportiv din luna august 2004. Mai multe detalii  şi fotografii cu starea actuală a construcţiilor găsiţi AICI-1 şi AICI-2.

Citind cele de mai sus am avut senzaţia unui deja-vu sau, mă rog, ceva asemănător, care m-a făcut să mă întristez. Prin urmare şi-aşa deci... este vorba tot de... greci!

În primăvara lui 2016 am făcut o vizită în Constanţa vechea cetate grecească a Tomisului. Am avut ocazia să colind pentru câteva ore prin centrul vechi al localitãţii. Mi s-a părut că mă aflu într-un oraş pãrãsit. De altfel, acolo mi-a venit ideea unui foto-proiect gen "oraşul-părăsit" sau "oraşul-fantomă". Ca fotograf pasionat, subiectul mi se pare provocator.

Constanta - centrul istoric - blog FOTO-IDEEA
Constanta - centrul istoric se degradează

Constanta - centrul istoric - blog FOTO-IDEEA
Constanta - centrul istoric - Str. Stefan cel Mare

Constanta - centrul istoric - blog FOTO-IDEEA
Constanta - centrul istoric

Dar voi reveni la asta altă dată, pentru că vreau să vă prezint câteva fotografii realizate în oraşul care acum nu foarte mulţi ani era pe locul 3 în România în ceea ce priveşte numărul de locuitori şi tot pe un loc fruntaş la proiectele de dezvoltare. Astăzi, puteţi vedea ce se întâmplă în centrul vechii cetăţi greceşti... !
Constanţa nu Atena !

Constanta - centrul istoric - blog FOTO-IDEEA
Constanta - centrul istoric

Constanta - centrul istoric - blog FOTO-IDEEA
Constanta - centrul istoric - str. Stefan cel Mare


Ce s-a întâmplat acolo în ultimii ani? Cine e vinovat? Cine nu e vinovat? Ce urmează? Sunt întrebãri la care cei abilităţi au desigur răspunsuri. Cert este că am întâlnit constănţeni nemulţumiţi de aspectul centrului vechi al  oraşului Constanţa, altă dată unul din locurile foarte animate ale localităţii de la malul Mãrii Negre.

Constanta - centrul istoric - blog FOTO-IDEEA
Constanta - centrul istoric

Constanta - centrul istoric - blog FOTO-IDEEA
Constanta - centrul istoric

Constanta - centrul istoric - blog FOTO-IDEEA
Constanta - centrul istoric


Ce pãrere aveţi ?



duminică, 20 noiembrie 2016

Editare fotografie. Formatul JPEG.

Palatul Culturii Iasi - imagine .jpeg comprimatã 99%
Palatul Culturii Iasi - imagine .jpeg (grad compresie - 99%)

 La ultimul workshop pe probleme tehnice la care am participat, în cadrul activităţilor de instruire desfăşurate de bloggerii din filiala Iaşi a Kooperativei 2.0 s-a discutat si despre modul în care realizãm şi editãm fotografii pe blogurile noastre. Am hotãrât sã dezvolt puţin acest subiect, având în vedere cã subiectul este util tuturor fotografilor, mai ales celor începãtori. Mai întâi despre formatul "JPEG".

La începutul anilor 1990, ca urmare a expansiunii pe care o cunoscuse în acea perioadã fotografia digitalã, Organizația Internațională de Standardizare hotărăşte sã înfiinţeze un grup care sã punã ordine şi sã reglementeze acest domeniu de viitor. Grupul nou format s-a numit Joint Photographic Experts Group - grupul de lucru al experţilor în fotografie. Iniţialele grupului (JPEG) au dat şi numele primului format de imagine standardizat de cãtre organizaţia mondialã abilitatã.

Palatul Culturii Iasi - imagine .jpeg editatã si salvatã de mai multe ori
Formatul JPEG face parte din categoria aşa numitelor formate "disipative" - pierd din calitate. Acestea sunt realizate pentru comprimarea cât mai eficientă a datelor, pe baza unui algoritm. Pentru cei interesaţi, AICI pueti găsi toate standardele realizate de grupul JPEG de la înfiinţare şi pânã astãzi.

Marele avantaj al formatului JPEG (sau JPG) este cã poate fi comprimat destul de mult. Din acest motiv este utilizat foarte des pe Internet, oferind fotografii "de la acceptabile la foarte bune". Şi totuşi, în formatul JPEG chiar şi fotografiile de calitate sunt comprimate şi în funcţie de procentul de compresie pot fi "deteriorate" mai mult sau mai puţin.

Notã: Fotografiile comprimate în acest format "acumuleazã" pierderi la fiecare salvare. Păstraţi întotdeauna o fotografie în format "JPEG" originalã. Dacã editaţi fotografia şi apoi o salvaţi şi iar o editaţi - şi o salvaţi şi iar editaţi şi salvaţi... cu fiecare nouã salvare fotografia se deteriorează tot mai mult. 

Consider cã cei care doresc o fotografie de calitate bunã pe Internet (pagini web, bloguri, galerii, etc) pot edita o fotografie în format "jpeg", cu latura mare de maxim 1024 pixeli, cu un grad compresie între 90-95% si care nu depãseste 300-400 kb.

Procesul de "degradare" al imaginii .jpeg la editare multiplã (animaţie)
 
A fost realizat şi un format JPEG "nedegradabil" botezat JPEG2000 (sau JP2), dar care este, deocamdatã, mai puţin utilizat.

În ceea ce priveşte editoarele cu care se pot edita rapid şi de bunã calitate imaginile în format JPEG (şi JPEG2000) recomand douã editoare gratuite (Home User) şi anume Irfan View şi Fast Stone Image Viewer.

 
Interfata Fast Sone Image Viewer
Interfaţa Fast Sone Image Viewer

Interfata operatiune "save" în IrfanView
Interfaţa operaţiune "save" în IrfanView





vineri, 18 noiembrie 2016

Egiptul, credinţa şi istoria românilor

masca-lui-Tutankhamon
Masca lui Tutankhamon

Citeam pe la începutul primãverii o serie de documente despre "românii din Egipt". Când am vãzut prima datã referirea m-am gândit la foştii colegi de facultate originari din Egipt, care s-au căsătorit şi au plecat cu frumoasele noastre colege, acolo, acasã la ei.

Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai (sursa: crestinortodox.ro)
Din articol am aflat însã cã nu doar despre asta e vorba ci şi de urmaşii foştilor valahi aşezaţi cu 15 secole în urmã, în sudul Peninsulei Sinai. Aceştia formeazã o altă comunitate de obârşie românã, mã rog, valahã şi anume cea a beduinilor Gebalieh (Gebalieh = oamenii muntelui, munteni, dar şi paznic/apărător, în traducere din limba arabã). Ei sunt urmaşii robilor valahi aduşi în secolul VI, de împãratul bizantin Iustinian pentru a ridica, sluji şi proteja Mãnãstirea Sfânta Ecaterina . Istoria acestui trib de beduini valahi ocupã un loc aparte în istoria Egiptului prin descendenţa lor diferitã şi prin faptul cã sunt unul din cele mai vechi triburi din Peninsula Sinai.

Mai multe detalii despre povestea strãbunilor valahi din Egipt puteţi gãsi AICI

Cercetând mai departe pe net, am gãsit o serie de informaţii interesante în Anuarul Facultăţii de Teologie Ortodoxã 2006-2007, care oferã informaţii despre "Legături ale domnitorilor români cu Sinaiul"

Mănăstirea Frumoasa din Iaşi, scutită de dări de către domnitor şi închinată Mănăstirii Ecaterina din Sinai (1736)

Legăturile românilor cu Muntele Sinai nu s-au desfăşurat la întâmplare şi au constituit o permanenţă cel puţin între sec. XV-XIX. "Din 1497, când avem prima mărturie documentară a unui contact româno-sinait, legăturile noastre cu Mănăstirea Sf. Ecaterina de la Muntele Sinai nu au încetat.

Domnitori, curţi domneşti, boieri, simpli credincioşi închină diverse lucruri (biserici, sume de bani, pământuri etc.) mânaţi de un spirit creştin de susţinere ieşit din comun. Intensitatea acestor raporturi, se menţine însă la nivel ridicat numai până la Secularizarea averilor mănăstireşti (1863-1864)".

Neagoe Basarab, Ieremia Movilã, Miron Barnovschi, Vasile Lupu, Constantin Brâncoveanu, Grigore Ghica Vodã, Alexandru Ipsilanti sunt doar câţiva din domnitorii care au trimis daruri sau au întreprins acţiuni în ţară pentru ajutorarea aşezămintelor bisericeşti din Egipt.

Zeiţa Isis protejează mormântul lui TutanKhamon
Zeiţa Isis protejează mormântul lui TutanKhamon

Am ilustrat aceastã postare cu o serie de fotografii personale realizate într-o expoziţie cu titlul "Tutankhamun - "His Tomb and His Treasure"   pe care am vizitat-o la Budapesta în anul 2009.

Tutankhamon - Sarcofagul mijlociu
Tutankhamon - Sarcofagul mijlociu

Pentru cei interesaţi AICI vedeţi site-ul expoziţiei (de unde se pot procura bilete). Expoziţia itinerantã este încã activã şi se aflã acum undeva în emisfera sudicã a planetei Pãmânt.
Poate, cândva, va putea fi admirată şi ... în România. De ce nu, chiar în Iaşi !?

Sã auzim numai de bine!


Tutankhamon - carul de lupta al faraonului
Tutankhamon - carul de luptă al faraonului

Tutankhamon - cobra de aur (descoperita in mormant)
Tutankhamon - cobra de aur (descoperită în mormânt)





miercuri, 16 noiembrie 2016

Despre subiecte "drăgălaşe"...


Am aflat pãrerea specialiştilor care spun că reţelele de socializare nu sunt un instrument corect pentru evaluarea fotografiilor pe care le faci. "Like"-uri nu sunt oferite doar pentru imaginea pe care ai postat-o ci şi din multe alte motive (simpatie, stimã, atenţionare, rãsplatã, etc). Reacţiile pe care le stârnesc în mintea privitorilor anumite genuri de fotografie sunt foarte diverse, uneori contradictorii. În cartea sa, Andreas Feininger enumerã o serie de tipuri de subiecte pe care un fotograf creator ar trebui sã le evite, dacã vrea sã realizeze fotografii originale.



Subiecte care, aş continua eu, atrag atenţia şi stârnesc reacţii de "slãbiciune" în sufletul oamenilor mai sensibili la ceea ce ne oferã astãzi viaţa. Subiecte "pitoreşti", subiecte false, subiecte "drăgălaşe", "clişeele" fotografice, etc. sunt câteva din subiectele pe care maestrul A.Feininger ne sugereazã sã le evitãm, dacã vrem sã fim originali.


În cadrul subiectelor "drăgălaşe" sunt incluse şi fotografiile "drăguţe cu pisici şi căţei". Dar cum în ultima perioadã numãrul asociaţiilor care se ocupã de animale pare sã fi depăşit pe cele al ONG-urilor ce se ocupã de oameni, desigur o astfel de abordare şi un astfel de subiect au devenit mai "sensibile".

Dacă totuşi eşti fan Facebook şi vrei sã vezi ce fotografii trebuie sã postezi pentru a fi “popular” respectã formula de care am mai amintit  (funcţie de densitatea ceţii din fotografie, blur-ul datorat lipsei trepiedului, numãrului de pisici din cadru, neclarităţii subiectului, etc.). Îţi poţi evalua “opera” înainte de a o posta pe baza formulei, care arată cam aşa :

Peisaj + Animal + (Inspiraţie + Umor + Drăgălăşenie)
                  Expunere corectã – Blur




Am gãsit şi o serie de "tipsuri" ce vin în ajutorul celor ce doresc sã facã fotografii "drăguţe cu pisici şi
căţei"

  • fotografiazã în luminã naturalã
  • pãstreazã ochii clari (în focus)
  • apropie-te de animal, câştigă-i încrederea
  • încearcã sã-i pui în valoare caracterul
  • umple cadrul
  • surprinde-l
  • ai rãbdare



"Lucrul cu animalele este mult mai simplu decât cu oamenii" spune  fotograful Robert Bahou - "The Animal Soul project – in pictures"

Iar dacã vrei sã cheltuieşti bani pentru a învăţa sã fotografiaţi "pet-uri" ai un link AICI (costã doar... 10 USD)









luni, 14 noiembrie 2016

Crime, distracţie şi fotografie

Budapesta - Parlamentul
Budapesta - Parlamentul
Am vãzut nu de mult câteva secvenţe dintr-un film poliţist în care apãrea un fotograf din echipa de detectivi ce investiga o crimã. Fotograful cãuta diverse unghiuri şi poziţii care sã-i facã treabă cât mai uşoară şi mai eficientã. Am cãutat materiale având ca subiect munca fotografilor din echipele de investigaţii ale poliţiei şi am constatat că aceastã meserie nu este de loc uşoară, cere o bunã pregãtire, "scule" diverse şi o experienţă solidã.

Laborator de investigaţii criminalistice - interfaţă joc CSI
Laborator de investigaţii criminalistice - interfaţă joc CSI

Pe site-ul de AICI puteţi găsi o listã destul de lungã cu subiectele pe care trebuie sã le stăpâneşti şi sã le abordezi în situaţiile diverse, mai simple sau mai complicate, care pot apãrea în aceastã meserie de fotograf de investigaţii.

Mai jos găsiţi şi alte materiale pe aceeaşi temã:

Centrul orasului Budapesta
Budapesta - clădire pe malul Dunării

Cladirea in Millenáris Park care a gazduit expozitia interactiva CSI
Cladirea in Millenáris Park care a gazduit expozitia interactiva CSI

Acum mai mult timp am fãcut o vizitã la Budapesta în preajma sãrbãtorilor de sfârşit de an. Am gãsit acolo un eveniment organizat de cãtre producãtorul cunoscutului serial de televiziune american CSI: The Experience. Era vorba de o expoziție interactivă, care încorpora elemente din celebrul serial de televiziune. Expoziția îi invita pe toți participanţii să devină detectivi folosind  intuiția proprie, dar și metodele moderne de investigaţii, pentru a rezolva un caz de crimă. Totul era astfel proiectat încât vizitatorul era introdus în lumea misterioasă a cazului ce trebuia investigat. . 

CSI - analiza sângelui

De fapt erau trei cazuri, la care aveai acces, funcţie de câţi bani scoteai din buzunar. Totul se desfăşura în sãlile de la Millenáris Park din Budapesta şi urmãrea să-ţi punã la încercare inteligenţa, calmul, simţul de observaţie şi puterea de deducţie. Dupã ce culegeai şi notai indiciile ţi se ofereau toate instrumentele necesare pentru a acționa. Aveai la dispoziţie cele mai avansate tehnologii și tehnici folosite de profesioniști.

CSI - studierea amprentelor
Dupã ce luai notiţe puteai coopera cu personajele tale preferate din serialul TV, dar şi cu experţi criminalişti din viața reală prin intermediul unor ecrane video. Puteai vorbi cu medici, intrai în laboratoare virtuale pentru a face analiza stropilor de sânge, pentru a studia armele de foc sau pentru a examina la microscop urmele de pneuri, fibre de textile, ADN-ul, amprentele digitale sau cartușele. La final, trebuia să trimiţi raportul tău detectivului Gil Grissom, care îţi spunea dacã ai rezolvat cazul corect.
Scopul expoziției era de a distra, dar şi de a educa. Prin natura sa, expoziția este recomandată pentru adulți și doar pentru copii mai mari de 14 ani.
La final obţineai o diplomã de agent de investigaţii avizat în cadrul echipei  CSI:The Experience.


FOTO-IDEEA: Exista şi în România, inclusiv în Iaşi, jocuri interactive de tipul Escape Room care solicitã abilităţile de investigator ale participanţilor. Dar ideea de a dezvolta acest fel de proiecte, care să distreze şi să educe în acelaşi timp mi se pare faină, iar dacă le solicită şi pe cele de fotograf cu atât mai bine. Institutul Cultural Francez organizează în Iaşi, de câţiva ani, un Foto-maraton care pune participanţii fotografi în faţa unor situaţii inedite care trebuie rezolvate într-o anumită perioadă de timp şi care solicită inteligenţa şi creativitatea participanţilor. Acest tip de proiect poate şi trebuie dezvoltat şi diversificat.

N-am scăpat ocazia şi am inclus în postare câteva fotografii personale realizate la Budapesta cu ocazia vizitei de care am pomenit  mai sus.

Budapesta - magazine
Budapesta - magazinele se pregăteau de sărbători

Budapesta - târg de sărbători
Budapesta - târg de sărbători