Se afișează postările cu eticheta Peter Hurlei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Peter Hurlei. Afișați toate postările

joi, 24 noiembrie 2016

Full de toamnã cu fotografii în coadã

1. Am revenit ieri la unul din proiectele româneşti, care mi-au plãcut în mod deosebit şi despre care am vorbit într-o postare anterioarã (vezi şi secţiunea "de urmãrit").
Este vorba de proiectul "România sãlbaticã" derulat de  fotograful Dan Dinu şi videograful Cosmin Dumitrache în colaborare cu WWF (World Wide Fund for Nature). Am luat din nou legătura cu Dan Dinu şi dumnealui mi-a promis cã la începutul anului viitor va fi prezent şi la Iaşi în cadrul unei întrevederi publice a Clubului Fotografilor.
Cei care vor sã afle mai multe despre proiect, pot vizita site-ul dedicat la adresa NTD (Nature and Travel Documentaries). Iar AICI poate fi urmãrit ultimul episod despre <Valea Ialomiţei>.


2. Am fost întrebat care este reţeta pentru un portret reuşit. Nu cred că pot să dau o reţetă universal valabilă, dar ceea ce pot să fac acum este să vă recomand un curs oferit de cei de la creativelive în zilele de 7 şi 8 decembrie pe site. Cursul este susţinut de unul din maeştrii fotografiei de portret Peter Hurley.

Peter Hurley
Peter Hurley
Link-ul spre curs îl aveţi AICI - Simple Lighting for Portraits.


3. Coca-Cola a inventat o sticlã cu care poţi să-ţi faci selfie-uri câte vrei. Vezi AICI.  "Instrumentul" a fost creat pentru produsele diviziei din Israel, în cadrul campaniei "Coca-Cola Summer Love". Tragi o înghiţitură de cola şi gata fotografia. Sticla are pe fund o cameră foto inclusã, care se declanşează automat când recipientul ajunge la un unghi de 70 grade faţă de orizontală.

Coca Cola - Sticla "Selfie"
Sticla "Selfie"
Cu o simplă apăsare pe buton fotografia poate fi share-uitã pe Facebook, Instagram sau Snapchat. Cine ar pierde o astfel de facilitate în vacantã !? Desigur, cei care nu beau Coca-Cola. Ce nu aflãm din articol este dacã aparatul foto funcţionează când în sticlã se află alte tipuri de... licori !



4. Cunoscutul fotograf franco-american Serge Ramelli ne propune un nou tutorial în care îţi arată cum poţi edita diverse "fenomene atmosferice" în fotografiile tale, utilizând Photoshop-ul. Pânã la urmã s-ar pãrea cã nu conteazã în ce anotimp faci fotografia. O poti "aranja" cu o simplã editare.

Serge Ramelli - Weather Effects
Serge Ramelli - Weather Effects

5. Erik Kim, de acolo din Vietnam, ne îndeamnã sã învăţăm fotografie,  iar dacã nu ştim cu ce sã începem ne sugereazã o paginã pe website-ul sãu personal AICI. Avem la dispoziţie multe cărţi şi materiale gratuite, care ne ghidează în diverse zone ale domeniului numit fotografie: echipament, experienta maeştrilor, antreprenoriat, filozofie, creativitate, etc. Pentru că Eric rămâne credincios, nu-i aşa, principiului "Never stop learning". 

Foto - Eric Kim
Foto - Eric Kim