sâmbătă, 9 septembrie 2017

Într-o zi toridă de sfârşit de vară

Treziţi din zori scaieţii de pe malul gârlei prezintă raportul de dimineaţă.- blog Foto-Ideea
Treziţi din zori scaieţii de pe malul gârlei prezintă raportul de dimineaţă.

Sunt ultimele zile ale unei veri toride. Soarele încă arde puternic,  dar la umbră se poate trăi. Şi conform unei ziceri de demult, după ce a trecut Sânta Mărie Mare, nopţile sunt răcoroase, pământul se încălzeşte mai greu până spre amiază şi zilele devin mult mai suportabile, pentru că pârjolul durează mai puţin.

Ca întotdeauna nu uiţi să-ţi iei aparatul cu tine. Pentru că vrei să surprinzi atmosfera vieții la țară, într-o zi toridă de sfârşit de vară.

La ţară, oamenii harnici pleacă devreme la muncă - blog Foto-Ideea
La ţară, oamenii harnici pleacă devreme la muncă
La țară lumea e mai calmă şi se pregăteşte deja de anotimpul rece. Chiar dacă diminețile și serile sunt mai răcoroase, miezul zilei şi mai ales după-amiezile devin insuportabile. Nici verdele nu mai e verde. Miroase a fân şi a ars. Pârâul nostru cel năbădăios altă dată, acum se scurge leneş pe lângă bălţile stătute pe care singur le alimentează. Pe marginea-i zac scaieţi ţepeni împodobiţi cu flori violete.

Până la amiază fanul e cosit şi ridicat în clăi mari.- blog Foto-Ideea
Până la amiază fanul e cosit şi ridicat în clăi mari.


Barza a ajuns pasăre de curte - blog Foto-Ideea
Barza a ajuns pasăre de curte
Surprinse de soarele încă dogoritor, berzele au coborat din cuiburi şi simtind toamna apropape îşi adună familia pregătindu-se de drum spre alte zări.

La amiază nici verdele nu mai e verde - blog Foto-Ideea
La amiază nici verdele nu mai e verde


Puţin cate puţin acalmia cuprinde peisajul - blog Foto-Ideea
Puţin cate puţin acalmia cuprinde peisajul


Pe ici pe colo  scaiul îşi arată podoabele - blog Foto-Ideea
Pe ici pe colo  scaiul îşi arată podoabele
Oamenii fac curăţenie în curţi şi dau foc la gunoaie
După amiază gospodarii fac curăţenie în curţi - blog Foto-Ideea
După amiază gospodarii fac curăţenie în curţi

Şi deodată o adiere uşoară se simte pe firul apei. Curentul se schimbă şi foieşte frunzele salcâmilor amorţiţi. Se lasă seara. Păsările se îngrămădesc pe la portiţe, iar vacile se întorc acasă de la păscut.

Se lasă seara - blog Foto-Ideea
Se lasă seara


Uneori apar "ambuteiaje"ambuteiaje"


Soarele se îndreaptă leneş spre asfinţit - blog Foto-Ideea
Soarele se îndreaptă leneş spre asfinţit.

 Pentru zilele cu soare arzător când lumina este foarte puternică, fotografii experimentaţi fac unele recomandări. Iată ce mi-am notat si zic:
- atenţie la umbre;
- caută subiectele care crezi că descriu cel mai bine momentul în care faci fotografia;
- foloseşte umbrelă, reflectorul şi blitz-ul de umplere;
- evita fotografierea contra soarelui;
- dacă cerul nu este interesant, tratează-l cu indiferenţă;
- foloseşte filtrele.

Fotografiile din text îmi aparţin şi sunt realizate în satul Mănăstirea Gura Humorului.


Să auzim numai de bine.



miercuri, 30 august 2017

Povestea de lângã fotografie (II)

"Men at lunch" sau "Lunch atop a Skyscraper,"
"Men at lunch" sau "Lunch atop a Skyscraper,"(Sursa foto: AICI)


New York City, toamna anului 1932. Statele Unite se aflau în cea mai grea perioadã a Marii Crize Economice. Oraşul era asaltat de mii de imigranți italieni, irlandezi și evrei care aveau sã genereze o expansiune urbană fără precedent. Era o toamnã fierbinte, iar noii veniţi angajaţi pentru salarii de nimic îşi  riscau viața construind zeci de zgârie-nori pe străzile din Manhattan. Aşa începe povestea unei fotografii renumite realizate la etajul 69 al vestitei clădiri Rockefeller.  


Men at lunch - vedere din spate
Men at lunch - vedere din spate (Sursa foto: AICI)

"Men at Lunch" sau "Prânz deasupra unui zgârie-nori" este numele imaginii iconice realizate în timpul construcției Centrului Rockefeller din New York. Imaginea înfăţişează unsprezece muncitori, aflaţi în pauză de prânz, înşiraţi de-a lungul unei grinzi de oțel, aflate la etajul 69 al construcţiei. Picioarele le atârna deasupra clădirilor Manhattan-ului , iar Central Park şi orizontul se zăresc undeva departe în spatele lor. Timp de 80 de ani, identitatea celor unsprezece bărbați și a fotografului care a imortalizat scena a rămas un mister, iar poveștile lor au rămas ascunse de timp, fiind puse în evidenţă doar de faima imaginii în sine. Dar, la începutul secolului 21, o parte din povestea fotografiei a început să iasă la lumină.


Pe baza acestora a fost realizat un film documentar în anul 2012. Au fost identificaţi doi muncitori irlandezi prezenţi în grupul de muncitori aflaţi pe grindă.Mai apoi au fost recunoscuţi alţii şi a fost luată legătura cu urmaşii acestora. Şi încet-încet s-a ţesut istoria. Fotografia este impresionantă şi condiţiile în care lucrau oamenii şi pericolele la care erau expuşi sunt revelate privitorului.


Filmul documentar (57 de minute) poate fi vizionat mai jos:




Ideea unui proiect care să documenteze construcţia unor clădiri renumite este interesantă şi poate deveni peste timp o acţiune de referinţă pentru un fotograf/fotojurnalist.
În cazul de fata autorul nu a fost identificat şi poate că anonimatul acestuia face povestea şi mai interesantă. Nu ştiu în ce măsură o astfel de acţiune este avută în vedere de cei care gestionează o construcţie, dar am văzut câte ceva asemãnãtor în incinta Complexului Palas de la Iaşi. Fotografii vechi înainte de construcţie,
dar şi în timpul construcţiei. Am ataşat 2 fotografii din arhiva personală din timpul construirii Palasului din Iaşi. Dacă nu mă înşel la Iaşi au lucrat muncitori chinezi(!).

Construirea Complexului Palas Iasi - blog Foto-Ideea
Construirea Complexului Palas Iasi

Construirea Complexului Palas Iasi (în spate se vede clãdirea Palatului Culturii) - blog Foto-Ideea
Construirea Complexului Palas Iasi (în spate se vede clãdirea Palatului Culturii)

Şi uite aşa, spunând povestea unor anonimi, "Prânz deasupra unui zgârie-nori" a rămas simbolul miilor de imigranţi care au construit zgârie-norii New York-ul în perioada  Crizei economice din anii '30 ai secolului 20.

Despre alte fotografii aşa-zis iconice în alte viitoare postări. Până atunci să auzim numai de bine.

Pentru cei interesati: Episodul (I) - Povestea de lângã fotografie


sâmbătă, 26 august 2017

Palate, regi, împãraţi şi fotografi

Viena - Palatul Hofburg
Viena - Palatul Hofburg


Informaţii despre obiectivele vieneze din această postare şi multe fotografii se găsesc pe net şi nu voi insista. Ceea ce doresc este să atrag atenţia asupra temei în sine ca idee pentru un foto-proiect de mai mare anvergură. Şi mă refer aici la palate mari, renumite, care în multe ţări din occident sunt în legătură şi fac referire la aceeaşi familie imperială şi, nu mă întrebaţi de ce, ea are legătură cu Viena şi Austria. Ba mai mult, există oraşe în Europa (vezi oraşe din Spania şi Italia) în care există Pieţe mari a căror arhitectura este specifică stilului  austriac din perioada imperiului. Specialişti în domeniu pot desigur dezvolta această idee. În acest context este interesant de luat în seamă şi o altă idee. De exemple: ştiţi câte clădiri (mai ales teatre) au construit în Europa arhitecţii austrieci Fellner şi Helmer, cei care au realizat şi clădirea Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi. (vezi AICI).


Viena - Palatul Hofburg - statui in curtea interioarã



Am început vizita noastră la "nivel înalt", cu Palatul Hofburg aflat undeva în centrul vechi al Vienei, capitala Austriei.

Palatul Hofburg a fost pentru multe sute de ani reşedinţa regilor şi împăraţilor austrieci. Am vizitat clădirile cu camere şi săli imense, dar şi minunatele curţi interioare.


Palatul Hofburg - Colecția de porțelan și argintărie, bustul împãrãtesei Sissi
Palatul Hofburg - Colecția de porțelan și argintărie, bustul împãrãtesei Sissi


Pentru că trebuia să intrăm în atmosfera locului şi voiam să ne familiarizăm cu luxul, am vizitat mai întâi Colecția de porțelan și argintărie şi mai apoi apartamentele imperiale..

Obiectele expuse au aparținut familiei imperiale şi constau în servicii de porțelan vieneze, ungurești, franțuzești și de Boemia. Asta scria pe plăcuţele indicatoare. Dar eu mă gândeam cât aur românesc înglobează toate aceste obiecte împărăteşti. Tăvi, fructiere, pahare şi tacâmuri, alte obiecte de sticlă şi ceramică.
Am mai văzut tot felul de servicii de porţelan şi argintărie, care de care mai sofisticate, încrustate special pentru regi şi împăraţi de meserie.



Palatul Hofburg - Colecția de porțelan și argintărie - blog Foto-Ideea
Palatul Hofburg - Colecția de porțelan și argintărie


Apartamentele imperiale erau pline de aur şi mătăsuri roşii. Am văzut biroul Împăratului și dormitorul său şi sala de audiențe, dar și toaletă și camera de baie a împărătesei.

Apoi am vizitat muzeul Sissi, dedicat Împărătesei Elisabeta, care s-a căsătorit cu Franz Joseph la vârsta de 16 ani. Tablouri, rochii, obiecte de toaletă şi bijuterii, toate aparţinând împărătesei atât de tinere, dar cu o viaţă atât de zbuciumată.


Fără răutate, gândurile m-au purtat la istoria europeană care a trecut nonşalant peste noi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, deşi am fost mereu apărători ai creştinismului european în fata islamului. Iar acum Europa a revenit cu fudulie peste noi cei veşnici pe aceste teritorii, învăţându-ne cum să fim cosmopoliţi.


Viena - Palatul Schonbrunn - blog Foto-Ideea
Viena - Palatul Schonbrunn


Într-o după-amiază am vizitat Palatul Schonbrunn, reşedinţa de vară a regilor şi împăraţilor vienezi.
Palatul ăsta e un fel de Versailles al austriecilor, pe care împărăteasa Maria Tereza l-a ales ca reşedinţă permanentă. N-am văzut prea multe la interior pentru că era destul de târziu spre seară şi programul de vizită urma să se încheia curând. Am petrecut timpul prin curtea imensă pe care nu poţi să o colinzi în mai puţin de 3-4 ore.

Viena - Palatul Schonbrun - Curtea cu vedere spre pavilionul Gloriette - blog Foto-Ideea
Viena - Palatul Schonbrun - Curtea cu vedere spre pavilionul Gloriette


Am văzut multe-multe statui şi foişoare şi am văzut Gloriette, dar n-am văzut vestita Grădina Zoologică si asta tot din cauza timpului. Am văzut foarte mulţi fotografi care îşi făceau meseria în curţile imense. Era vorba mai ales de fotografii de nuntă. Despre idei, compoziţie şi scenarii vă puteţi face rapid o imagine din fotografiile pe care le-am postat.

Palatul Schonbrun - fotografi la datorie, stilul european- blog Foto-Ideea
Palatul Schonbrun - fotografi la datorie, stilul european

Palatul Schonbrun - fotografi la datorie, stilul indian
Palatul Schonbrun - fotografi la datorie, stilul indian


În dimineaţa urmãtoare am fost în vizită la Palatul Belvedere aflat în Viena veche. Tot curţile palatului sunt cele care atrag atenţia şi am vãzut aici foarte multe statui, fântâni arteziene şi risipã de spaţiu amenajat. Erau foarte mulţi turişti asiatici pe metru pãtrat iar fotografii erau, evident, peste tot.


Viena -  Palatul Belvedere - blog Foto-Ideea
Viena -  Palatul Belvedere

Viena, Palatul Belvedere -Curtea palatului - blog Foto-Ideea
Viena, Palatul Belvedere -Curtea palatului


Palatul Belvedere  a fost construit pentru Eugeniu de Savoya unul din personajele renumite ale Sfântului Imperiu Roman, cel care avea să facă din Viena unul din punctele importante ale Europei şi din Austria o mare putere politică a vremii.




Viena, Palatul Belvedere - Statuile de pe acoperiş- blog Foto-Ideea
Viena, Palatul Belvedere - Statuile de pe acoperiş

Cam asta a fost tot, Sã auzim numai de bine.

Viena, Palatul Belvedere - Curtea palatului - blog Foto-Ideea
Viena, Palatul Belvedere - Curtea palatului

Viena, Palatul Belvedere - Mulţi turişti asiatici pe metru pãtrat.- blog Foto-Ideea
Viena, Palatul Belvedere - Mulţi turişti asiatici pe metru pãtrat.






miercuri, 23 august 2017

Frumoasa de la Iași

Mănăstirea Frumoasa din Iași este construită pe locul unei foste biserici, ctitoritã în secolul al XVI-lea de cãtre hatmanul Melentie Balică, boier ce a deținut înalte funcţii în divanul Moldovei..

Mãnãstirea Frumoasa - Turnul-clopotniţă de la intrare - blog Foto-Ideea
Mãnãstirea Frumoasa - Turnul-clopotniţă de la intrare


În secolul al XVIII-lea, domnul Moldovei, Grigore la II-lea Ghica "a înzestrat mãnãstirea cu veşminte şi odoare, cu bucate şi cu robi şi moşii şi vii, ca pre o mănăstire deplin. Făcut-au şi turnu mare pe poartă, în curtea domnească şi ceasornic mare, aşijdere şi două cişmele, fântâni aduse pre oale, cu multă cheltuială, una denaintea porţii curţii domneşti şi una denaintea feredeului“. Datorită liniştii şi splendorii de aici, aşezământul a fost botezat Frumoasa şi a devenit reşedinţă de vară pentru domnii Moldovei.

A cunoscut momente de înălţare şi de decãdere, a fost martorã la numeroase evenimente  istorice povestite în cronicile vechi ale oraşului. (vezi AICI)

Mãnãstirea Frumoasa - Biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ - blog Foto-Ideea
Mãnãstirea Frumoasa - Biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“


De-a lungul timpului mănăstirea a avut mai multe funcţiuni în afară de cea religioasă. A fost infirmerie, cazarmă, spital pentru bolnavi de ochi şi închisoare militarã. A fost mai apoi bisericã de parohie, pentru ca în 2002 să fie  reînfiinţată ca mănăstire de maici.


Mănăstirea Frumoasa conţine un ansamblu de şase monumente istorice şi anume: Biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, Palatul „de pe ziduri“, Palatul domniţelor (palatul „Pentru Femei“), aflat astăzi în ruină, la intrarea în mănăstire; Turnul-clopotniţă, zidul de incintă şi un monument al descendenţilor familiei Sturdza (Mausoleul lui Grigore Sturdza), aflat lângă biserică.

Manastirea Frumoasa - Monumentul familiei Sturdza
Monumentul familiei Sturdza

Pe latura de est a zidurilor de incintă, se poate deschide și astăzi o poartă din lemn cunoscută drept Poarta Spânzuraților. Tradiția spune că cei condamnați la moarte, în vremea cât aici a fiinţat închisoarea (1820-1845) erau scoși pentru executare din beciurile palatului domnesc pe Poarta Spânzuraților.
Ieșirea din mănăstire pe această poartă dădea către un maidan, loc unde se organizau execuțiile publice (prin spânzurare) ale tâlharilor, în special în zilele de iarmaroc.

Mãnãstirea Frumoasa - Poarta Spânzuraților - blog Foto-Ideea
Mãnãstirea Frumoasa - Poarta Spânzuraților


În curtea bisericii se mai află și o cruce ridicată în memoria soldaților români căzuți pe front în primul război mondial (1916-1918). Crucea este amplasată în fața Palatului de pe ziduri.

Martor al istoriei acestor locuri Mănăstirea Frumoasa merită atenţia vizitatorului pasionat de istorie şi fotografie. E greu dar nu complicat să surprinzi şi astăzi şi să fotografiezi frumuseţea grădinilor "din partea palatului al doilea, o grădină de preumblare şi o alta de fructe. În palat se intră printr-o sală mare, care este despărţită printr-o balustradă, fiind ferestre mari, care ocupau toată faţada, cu privire într-un lac ce se termină pe la poalele colinelor. Lacul este format dintr-un izvor care curge de la picioarele colinelor şi e oprit de un dig puternic, întărit cu pari şi pământ şi care e aproape de o 1/2 milă de lung.
În mijlocul digului este o deschizătură cu un canal prin care curge apa la o moară apropiată. Lacul e plin de peşte şi are şi bărci de preumblare, dar în partea dinspre apus e plin de stuh şi alte buruiene de baltă“, - spune abatele Giuseppe Boscovich, musafir al locului pe la 1761.
Dacã ajungeţi la Iaşi treceţi şi pe la Frumoasa. Nu veţi regreta. Poate nu e la fel de frumoasã, dar e la fel de autenticã precum în "cele vremuri".

Mãnãstirea Frumoasa - Palatul de pe ziduri - blog Foto-Ideea
Mãnãstirea Frumoasa - Palatul de pe ziduri


Sã auzim numai de bine.

duminică, 20 august 2017

Comentarii negru pe alb

Ca de fiecare datã când sunt în panã de idei apelez la Eric. Nu ştiţi care Eric!? Eric Kim, prietenul meu american de origine vietnamezã care ţine acum prelegeri prin Japonia. De altfel Eric este prietenul tuturor fotografilor începãtori şi de multe ori apelez la el sau la cărţile lui gratuite. (vezi AICI).

Nu orice fotografie trebuie convertitã în alb/negru, iar florile înseamnã în primul rând culoare. - blog Foto-Ideea
Nu orice fotografie trebuie convertitã în alb/negru, iar florile înseamnã în primul rând culoare.

De remarcat cã nuanţe diferite de culoare dau la conversie nuanţe asemãnãtoare de gri - blog Foto-Ideea
De remarcat cã nuanţe diferite de culoare dau la conversie nuanţe asemãnãtoare de gri.


Acum câteva zile Eric trimite un mesaj unde povesteşte despre noul eveniment pe care îl organizează - Kyoto Zen Photo Experience. "Dacă eşti pasionat de Zen, de minimalism şi de fotografierea pe stradă - acest workshop este perfect pentru tine." - spune Eric. Mi-ar plăcea să-l aduc cândva în România şi să ne povestească despre experienţa sa fotografică în Asia. Cred cã am avea ce învãţa!

Dar până atunci există o altă dilemă pe care o pune în discuţie Eric. De ce fotografie alb-negru!? Păi dacă pot să fotografiez în culori de ce să nu fac fotografie color. Lumea a evoluat. Camerele foto s-au digitizat şi sunt tot mai sofisticate. De ce să mai fac fotografii alb-negru!? Aşa cum procedez de obicei am luat la puricat câteva idei de pe net dar şi cartea lui Eric intitulată "WHY MONOCHROME?"

Subiect unic!? - Un pâlc de copaci pe un deal

Există două zicale universale pe care le regăsim şi în limba românã. Una este "Puţin înseamnă mult" (Less îs more) iar cealaltă "Puţin şi bun" (Less, but better). Pornind de la astfel de... concepte filozofice, Eric încearcă să identifice de ce fotografia alb-negru (sau monocroma) este de actualitate şi de ce noi oamenii avem gusturi...  incolore.

Monocromul - spune americano-vietnamezul nostru prieten, te ajută să elimini din fotografie zgomotul (lucrurile banale, lipsite de importanţă) şi te ajută să te concentrezi asupra esenţei într-un cadru pe care l-ai realizat.

Conversie în alb/negru - ies în evidenţã gesturile, mişcarea şi mimica feţei - nu fundalul, culorile sau modelele de pe haine

În fotografia de stradă, asta înseamnă să ai un fundal "curat", să scoţi în evidenţă subiectul principal şi să elimini alte subiecte inutile. Este indicat ca toate acestea să le ai în vedere în momentul în care compui fotografia şi înainte de a apăsa pe declanşator. Acesta este de altfel un exerciţiu pe care merită să-l încerci, dacă eşti începător. Să vezi fotografia ta în alb şi negru chiar la momentul în care compui şi declanşezi. 

Fotografia alb-negru te ajută să te concentrezi asupra emoţiilor, asupra gesturilor (limbajul corporal) şi expresiilor faciale. pentru a învăţa bine acest lucru, Eric ne recomandă să începem prin a realiza fotografii cu un singur subiect.

Sunt scoase în evidenţã mişcarea şi umbra pe sol - blog Foto-Ideea
Sunt scoase în evidenţã mişcarea şi umbra pe sol (nu culorile)

Dacă faci fotografie de stradă încearcă să izolezi persoana/lucrul de aglomeraţia din jur. Dacă fotografiezi peisaj, găseşte un element izolat pe care să-l incluzi în cadru (de exemplu un copac solitar, o stâncă singuratică, o scoică pe plajă.După părerea mea acest lucru nu este foarte simplu. Încearcă să realizezi fotografii cu un singur subiect, doar unul singur. Este obiectivul fotografiei minimaliste. La prima vedere pare foarte simplu. La prima vedere...

a - Pot fi realizate douã cadre cu subiecte unice (vezi mai jos - b si c) - blog Foto-Ideea
a - Pot fi realizate douã cadre cu subiecte unice (vezi mai jos - b si c)

b - Marea si vapoarele din dreapta sus (spatiul negativ sugereazã... nemãrginirea) - blog Foto-Ideea
b - Marea si vapoarele din dreapta sus (spatiul negativ sugereazã... nemãrginirea)

c - Omul si marea (de remarcat spatiu negativ ce sugereazã aici ... singurãtatea) - blog Foto-Ideea
c - Omul si marea (de remarcat spatiul negativ ce sugereazã aici ... singurãtatea)


Mai multe despre gesturi, despre spaţiul negativ, despre focusul pe ochi şi pe mâini, dar şi altele,  puteţi găsi în cartea lui Eric Kim - "Why Monochrome!?"

Fotografia alb-negru oferă mai mult dramatism scenei şi asta atrage privirea şi dă de gândit privitorului. Fotografia monocromă pune în evidenţă umbrele cărora în mod normal nu oricine le acordă atenţie. Contrastul alb-negru pune în evidenţă texturile şi formele. Există multe lucruri care fac fotografia alb-negru interesantă. Trebuie să le descoperi experimentând.

Chiar din momentul în care am fãcut fotografia am remarcat forma lãmpilor de iluminat si dispunerea lor pe fundalul cerului - blog Foto-Ideea
Chiar din momentul în care am fãcut fotografia am remarcat forma lãmpilor de iluminat şi dispunerea lor pe fundalul cerului

Unii fotografi vorbesc şi despre alte avantaje: mister, atmosferă, poveste şi mult impact. Simplitate, eleganţă, concentrare, impact - spun alţii. (vezi AICI). 

Prin conversie în alb/negru am pus în evidentã forma lãmpilor si dispunerea lor - blog Foto-Ideea
Prin conversie în alb/negru am pus în evidenţã forma lãmpilor şi dispunerea lor


Am înserat o serie de fotografii personale şi am făcut câteva comentarii la ele. Unii se uită urât când îi îndemni sã încerce fotografia de acest gen, dar părerea mea este că acesta reprezintă un exerciţiu de bază pentru un începător.  Te face să vezi şi să gândeşti altfel compoziţia.


Succes la exerciţii şi să auzim numai de bine.




miercuri, 16 august 2017

Fotograf vs. fotojurnalist

Mark M. Hancock este un fotograf american profesionist, editor al publicațiilor Squadron / Signal, fotojurnalist independent în Dallas. Este fotojurnalist din 1995. Fotoreportajele sale apar frecvent în reviste și ziare internaționale, în reviste, broșuri şi rapoarte anuale.

Este căutat mereu  pentru a fi membru al juriilor în diverse concursuri de fotografie americane şi internaţionale. Este cunoscut ca un excelent lector şi este apreciat pentru cursurile şi workshop-urile sale în domeniul fotojurnalismului.

O serie de filme cu fotografiile şi fotoreportajele fotojurnalistului Mark M. Hancock puteţi vedea AICI.

Mãnãstirea Humor - În zi de sãrbãtoare toatã familia merge la slujbã la bisericã - blog Foto-Ideea
Mãnãstirea Humor - În zi de sãrbãtoare toatã familia merge la slujbã la bisericã

 
Care este diferenţa dintre un fotojurnalist şi un fotograf?

Jurnalistul spune poveşti. Fotografii fotografiază substantive (oameni, locuri şi lucruri). Fotojurnaliştii surprind verbe de acţiune ("loveşte”, „explodează," "ţipă," etc.). Fotojurnaliştii nu fotografiază chiar toate substantivele. Aceste substantive pot reprezenta fotografii standard ale unor persoane (portrete) sau ale unor locuri/lucruri. Dar chiar  şi aşa, substantive pe care le caută trebuie să spună o poveste, - spune Mark Hancock.

Mãnãstirea Humor - Poţi fi elegant şi în costum popular
Mãnãstirea Humor - Poţi fi elegant şi în costum popular

 
Principiile fotojurnalismului, conform spuselor lui Mark
  • Promptitudinea
- imaginile au înțeles în contextul unor evenimente publicate recent/de curând .
  • Obiectivitate
- situația implicată de imagini reprezintă o reprezentare corectă a evenimentelor pe care le înfăţişează, atât ca şi conținut cât și ca ton.
  • Caracter narativ
- imaginile se combină cu o serie de știri pentru a face faptele inteligibile din punct de vedere cultural, atât pentru un privitor cât şi pentru un cititor.
 
 
Mãnãstirea Humor - Astãzi slujba se ţine în curtea mãnãstirii - blog Foto-Ideea
Mãnãstirea Humor - Astãzi slujba se ţine în curtea mãnãstirii


Uneori ai nevoie de 2-3 fotografii pentru a spune o poveste. Alteori e suficientă o singură fotografie. Şi aici intervine fotograful şi stilul său. Cred că pentru a fi un fotograf bun este nevoie să înveţi mai întâi fotojurnalismul şi principiile sale.

"O imagine valorează cât o mie de cuvinte." Acesta este motto-ul unui fotojurnalist. Obiectivul acestuia este acela de a realiza imagini directe, veridice și îndrăznețe care să povestească în locul celor care nu au voce sau... care aud privind.


Mãnãstirea Humor - Cine se scoalã de dimineaţã... picã de somn - blog Foto-Ideea
Mãnãstirea Humor - Cine se scoalã de dimineaţã... picã de somn

Am exemplificat postarea cu câteva de fotografiii realizate la Mănăstirea Humor la o slujbă religioasă într-o zi de sărbătoare. Poveștile pe care am vrut sã le spun sunt evidente, nu!?  

Mãnãstirea Humor - Crezul - blog Foto-Ideea
Mãnãstirea Humor - Crezul
Mãnãstirea Humor -Slujba e pe sfârșite - blog Foto-Ideea
Mãnãstirea Humor -Slujba e pe sfârșite


 
Să auzim numai de bine.