Fotograf vs. fotojurnalist

Mark M. Hancock este un fotograf american profesionist, editor al publicațiilor Squadron / Signal, fotojurnalist independent în Dallas. Este fotojurnalist din 1995. Fotoreportajele sale apar frecvent în reviste și ziare internaționale, în reviste, broșuri şi rapoarte anuale.

Este căutat mereu  pentru a fi membru al juriilor în diverse concursuri de fotografie americane şi internaţionale. Este cunoscut ca un excelent lector şi este apreciat pentru cursurile şi workshop-urile sale în domeniul fotojurnalismului.

O serie de filme cu fotografiile şi fotoreportajele fotojurnalistului Mark M. Hancock puteţi vedea AICI.

Mãnãstirea Humor - În zi de sãrbãtoare toatã familia merge la slujbã la bisericã

 

Care este diferenţa dintre un fotojurnalist şi un fotograf?

Jurnalistul spune poveşti. Fotografii fotografiază substantive (oameni, locuri şi lucruri). Fotojurnaliştii surprind verbe de acţiune ("loveşte”, „explodează," "ţipă," etc.). Fotojurnaliştii nu fotografiază chiar toate substantivele. Aceste substantive pot reprezenta fotografii standard ale unor persoane (portrete) sau ale unor locuri/lucruri. Dar chiar  şi aşa, substantive pe care le caută trebuie să spună o poveste, - spune Mark Hancock.

Mãnãstirea Humor - Poţi fi elegant şi în costum popular

 

Principiile fotojurnalismului, conform spuselor lui Mark

• Promptitudinea

- imaginile au înțeles în contextul unor evenimente publicate recent/de curând .

• Obiectivitate

- situația implicată de imagini reprezintă o reprezentare corectă a evenimentelor pe care le înfăţişează, atât ca şi conținut cât și ca ton.

• Caracter narativ

- imaginile se combină cu o serie de știri pentru a face faptele inteligibile din punct de vedere cultural, atât pentru un privitor cât şi pentru un cititor.

 

 

Mãnãstirea Humor - Astãzi slujba se ţine în curtea mãnãstirii

Uneori ai nevoie de 2-3 fotografii pentru a spune o poveste. Alteori e suficientă o singură fotografie. Şi aici intervine fotograful şi stilul său. Cred că pentru a fi un fotograf bun este nevoie să înveţi mai întâi fotojurnalismul şi principiile sale.

"O imagine valorează cât o mie de cuvinte." Acesta este motto-ul unui fotojurnalist. Obiectivul acestuia este acela de a realiza imagini directe, veridice și îndrăznețe care să povestească în locul celor care nu au voce sau... care aud privind.

Mãnãstirea Humor - Cine se scoalã de dimineaţã... picã de somn

Am exemplificat postarea cu câteva de fotografiii realizate la Mănăstirea Humor la o slujbă religioasă într-o zi de sărbătoare. Poveștile pe care am vrut sã le spun sunt evidente, nu!?  

Mãnãstirea Humor - Crezul

Mãnãstirea Humor -Slujba e pe sfârșite

 

Să auzim numai de bine.

Curiozitãţi la Moldoviţa

În anul 1993, UNESCO include Biserica „Buna Vestire” din cadrul Mănăstirii Moldoviţa, împreuna cu alte şapte biserici din Bucovina (Arbore, Pătrăuţi, Humor, Probota, „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, Suceviţa şi Voroneţ), în lista patrimoniului cultural mondial, în grupul ''Biserici pictate din nordul Moldovei''.

Prima curiozitate legată de locurile acestea este aceea cã mãnãstirea Moldoviţa se aflã în satul Vatra Moldoviţei şi nu în localitatea Moldoviţa situatã la cca 5 km distanţă, în comuna învecinatã.

Moldoviţa - Biserica mãnãstirii

Când te apropii de Vatra Moldoviţei dinspre Suceviţa vezi în partea dreaptă a drumului, undeva pe deal, urmele vechii mănăstiri a Moldoviţei datând din vremea lui Alexandru cel Bun şi care a fost distrusã la sfârşitul secolului XV, în urma unor alunecări de teren. (vezi fotografii şi AICI).

Moldoviţa - zildurile mãnãstirii vechi

Undeva la 500 de metri pe partea dreaptã se aflã actuala mănăstire Moldoviţa, ctitoritã de Petru Rareş. Mănăstirea este construită în stilul arhitectonic al celorlalte mănăstiri moldoveneşti cunoscute. Moldoviţa este o mănăstire de maici având hramul Buna Vestire, care se sărbătoreşte pe 25 martie.

Moldoviţa - chilii şi gospodãria anexã

Un alt lucru interesant de amintit despre mănăstire este acela că a fost reabilitată în perioada "dificilă" a epocii comuniste. În perioada 1954-1960 a fost reconstruit acoperişul şi i s-a mărit şarpanta pentru a proteja pictura. Au fost consolidate fundaţiile iar zidurile,  turnurile şi chiliile au fost refăcute.

Moldoviţa - turnul de la intrare

O altă curiozitate o reprezintă pictura realizată pe unul din pereţii exteriori ai bisericii mănăstirii Moldoviţa şi care poartă numele "Asediul Constantinopolului".

"Patru tunuri lovesc fără milă cetatea Ţarigradului. În spatele lor, o trupă de ieniceri şi o cavalcadă de spahii stau gata să atace crenelurile. De pe marea spumegânda, corăbiile necredincioşilor ataca şi ele Constantinopolul. Pe metereze, ostaşii creştini apăra oraşul cu durde din care erup fierul şi focul. La adăpostul zidurilor, patriarhul oraşului conduce o mare procesiune,în frunte cu o icoană a Maicii Domnului. Împăratul şi curtenii se afla şi ei în alai, la fel şi un pâlc de cruciaţi, cu mantale albe. Deodată, din cer se revărsa o ploaie de foc, asupra necredincioşilor. E un miracol! Creştinii sunt salvaţi."(sursa AICI).

Moldoviţa -peretele sudic exterior cu "Cãderea Constantinopolului"

Pictura de pe peretele sudic exterior al bisericii este de fapt o combinaţie între două asedii diferite ale Constantinopolului, cel respins din 626, şi cel din 1453 când otomanii, sub conducerea sultanului Mehmet al II-lea, au ocupat pentru totdeauna capitala Imperiului Bizantin.

Moldoviţa - Vedere spre Obcinele Bucovinei

Există în apropierea mănăstirii o culme de deal de pe care îmi place să fac face fotografii când se lasã seara.  Poţi sã vezi apropape tot satul, dar mai ales partea spre localitatea Moldoviţa, se văd turlele mănăstirii şi gospodăria anexa, în vale se zãreşte cimitirul şi drumul ce duce de pe culmea străbătută de torente către sat, drum pe care animalele se întorc acasă, agale, pe înserat.

Moldoviţa - Vedere spre sat de pe culmea de lângã mãnãstire

Dacă ajungi acolo după-amiază te cuprinde aşa o linişte ce îţi stârneşte imaginaţia şi te îndeamnă să apeşi pe declanşator, fără a dori neapărat să-l atingi. Iar imaginile se derulează una după alta şi se suprapun în mintea ta sub razele apusului. Luminã bunã.

Moldoviţa -spre searã turmele se întorc acasã

Şi să auzim numai de bine.

Prutul nostru cel de toate zilele

Am făcut parte acum vreo câţiva ani dintr-o echipă internaţională care lucra la Strategie de dezvoltare a oraşului Iaşi - Orizont 2020 şi la un moment dat se discută despre perspectivele de dezvoltare pe suprafaţă ale municipiului Iaşi. Am transmis atunci o idee personalã pe care o voi enunţa în final.

Prutul la Ţuţora

Nu ştiu în ce măsură interesează pe cineva o astfel de idee şi ce ne va aduce viitorul, dar am cãutat în timp, date care să confirme sau să infirme o ipoteză ce pare pentru unii o utopie.

În "România pitoreascã" a lui Alexandru Vlahuţă, în capitolul Valea Prutului se găseşte o frază aparent banală - "Prutul e râul pe-ale cărui ţărmuri n-a înflorit nici un oraş...” Este un lucru evident faptul că pe Prut nu s-au dezvoltat, în istoria recentă, oraşe mari cum s-a întâmplat în alte zone ale României şi ale Europei. Dar unii afirmã că nu la fel au stat lucrurile şi în alte perioade ale istoriei noastre sau, cel puţin, nu aceasta a fot viziunea strategică a vremurilor.

Iatã în continuare câteva comentarii şi idei legate de Prut, pe care le-am găsit în ultimii ani şi care fac trimitere la două localităţi cunoscute, aflate în apropierea oraşului Iaşi, aşezate de-a lungul râului ce desparte astăzi România de Republică Moldova. Este vorba de localităţile Ţuţora şi Ungheni.

Prutul la Ţuţora - urmele vechii cetaţi sunt astãzi ascunse

Am ilustrat postarea cu fotografii din zona de graniţã de pe Prut, aflată în proximitatea oraşului Iaşi.

Un prim articol care vorbeşte despre marea Cetate a Ţuţorei îl găsim AICI. Lucrul interesant este să aflãm cã cetatea exista pe ambele maluri ale Prutului. Sursa informaţiilor o constituie o lucrare a istoricul basarabean Vasile Iucal, director al Muzeului de Istorie şi Etnografie Ungheni şi anume "Târgul medieval Ţuţora, un oraş dispărut (1448 - 1822)".Transcriu mai jos un fragment din această lucrare.

Prutul la Ţuţora - poveştile râului

“Trăitorii târgurilor moldovene nu au fost doar negustori şi meşteşugari, mai ales în faza incipientă a aşezărilor respective, ci şi agricultori; ei cultivau pământul, aveau prisăci, iazuri, vii, păduri, mori şi creşteau, îndeosebi, animale s.a. Apropierea imediată de târgul Iaşi, cât şi aşezarea la un vechi văd al Prutului,  a făcut ca unul din marile drumuri comerciale ale Moldovei medievale (“drumul moldovenesc”) să treacă pe la Ţuţora, pe malul Prutului, iar statutul de vama să-i fie acordat încă de cei dintâi voievozi fapt care a determinat,  mai târziu, evoluţia locului în unul din cele mai importante centre economice, strategice şi administrative medievale aşezate pe râul Prut. Aflarea în calea Marelui Drum Comercial, statutul de vamă şi văd, de branişte şi reşedinţa domnească, fac locul atrăgător pentru meşteşugarii şi negustorii care au legătură directă cu transportul. Aici vin sătenii din împrejurimi pentru a-şi vinde produsele,  cumpărând în schimb unelte de lucru şi alte mărfuri de care au nevoie. Tutora devine atractivă economic, sporind astfel popularea aşezării. Sunt premise care, la răscrucea veacurilor XV-XVI, au determinat evoluţia vechii vame şi trecătoare la Prut în calitate de târg în Evul Mediu. Astfel, călătorul turc Evlia Celebi spune : « Negustorii şi călătorii veniţi din oraşul Iaşi, cât şi cei ce se îndreaptă într-acolo, poposesc în acest orăşel. Deoarece acest oraş se afla pe malul râului Prut,– după un obicei din vechime, aici se  percep toate plăţile vamale… În timpurile vechi, acest orăşel Ţuţora, a fost oraş portuar”.

Văzând astăzi localitatea, dar şi Prutul la Ţuţora afirmaţiile par de necrezut, dar noi oamenii dărâmam şi distrugem atât de uşor încât doar o cercetare atentă ar putea să dezvăluie adevărul istoric. Astăzi urmele zac, eventual, pe fundul apei.

Primãria din Ungheni (Rep. Moldova)

A doua localitate de la Prut este oraşul Ungheni. Acesta  a rezistat ca oraş doar pe malul stâng al râului, în Basarabia. Ceea ce atrage atenţia este investiţia majoră realizată în secolul 19 şi mă refer la podul peste raul Prut. Construcţia sa este considerată una din cauzele dispariţiei localităţii comerciale Ţuţora. Pentru cã s-a dezvoltat o altã variantã de transport. Dar aceasta din urmã nu exclude în niciun caz varianta pe apã.

Podul proiectat de Gustave Eiffel la Ungheni peste râul Prut

 

Podul de la Ungheni este unul din proiectele realizate în zona Iaşului de către echipa de proiectanţi a cunoscutului inginer francez Gustave Eiffel (vezi şi AICI).

Podul a jucat întotdeauna un rol strategic, mai ales în perioada războaielor şi nu a fost distrus niciodatã.

Ambele localităţi Ungheni (România şi Rep. Moldova) reprezintă puncte feroviare importante. Numele de "Ungheni" provine de la "unghi", referire la faptul că localitatea este situată în dreptul unei cotituri a râului Prut. Cele mai vechi însemnări despre această zonă datează din vremea lui Alexandru cel Bun (anul 1429).

De-a lungul istoriei ecartamentele s-au schimbat în funcţie de cei acre administrau localitatea: ruşii sau românii. Astfel ca astăzi pe acest teritoriu există ambele tipuri de ecartamente.

Gara Ungheni (Rep. Moldova)

Nici Ungheniul nu este departe de oraşul Iaşi. Şi ca să nu o lungesc iată şi ideea de care vorbeam la început şi pe care am enunţat-o de mai multe ori în proiectele pe care le-am făcut cu diverse instituţii (administraţie, ONG-uri, etc) din oraşul Ungheni, Republica Moldova. Într-o dezvoltare firească, oraşul Iaşi ar trebui să se întindă încet-încet către Prut şi, unindu-se cu oraşul Ungheni din Basarabia, aflat la 17 km depărtare, să se transforme într-o mare metropolă pe Prut. Cam asta a fost.

În rest!? Vizitaţi valea  Prutului şi pe partea stânga şi pe cea dreapta, locurile sunt frumoase.

Lumină bună, spor la fotografiat şi să auzim numai de bine.

  

Despre Pãltinoasa cu dragoste

La vreo 30 de kilometri de Suceava şi cu vreo doi kilometri înainte de Gura Humorului drumul intră în comuna Păltinoasa  Şi nu mult după aceea, din şoseaua principală se desprinde un drum care porneşte sprinten spre dreapta către Cacica, lãsând în spate Valea Moldovei. Comuna este formată din două sate: Păltinoasa şi Capul Codrului.

Tabãra de creaţie de la Pãltinoasa

Cunoscute încă de pe vremea lui Ştefan cel Mare, aceste locuri au adăpostit colonişti veniţi din Odorhei, care se ocupau cu construcţia de catarge pentru ambarcaţiuni navale veneţiene. Istoria satului Păltinoasa este ceva mai recentă, acesta fiind consemnat documentar la începutul veacului al XVIII-lea. În acea perioadă populaţii întregi de români şi nemţi nemulţumiţi de politica habsburgică, se stabilesc aici, venind din Maramureş şi Năsăud. Ei pun bazele satului Păltinoasa, nume inspirat de pădurile de paltini care acopereau versanţii văii Bucovăţului.

Pãltinoasa - pe malul Bucovãţului

La ieşirea din Păltinoasa, spre Vadu Codrului, dăm peste o poartă impunătoare din lemn. Nu departe de poartã trece Bucovãţul. Iar deasupra punţii ce trece peste pârâu apare scris, începând de anul trecut, numele Poiana Dacilor. Este numele pe care proprietarii locului Familia Ignãtescu l-au dat poienii unde au amenajat tabăra. 

Pentru că de 14 ani în aceste locuri între pădure şi şoseaua spre Cacica, scăldate de apă Bucovăţului se organizează an de an tabere de creaţie inclusiv internaţionale.

Tabãra de creaţie de la Pãltinoasa - "lighioanele" meșterului Toader Ignãtescu

La tabără participă artizani și meșteri populari din România și din Republica Moldova care practică diverse meșteșuguri tradiționale La iniţiativa şi în organizarea proprietarilor. Totul cu finanţare privată. De la an la an evenimentul capăta tot mai multă notorietate şi este promovat pe diverse canale media. Despre tabăra de anul acesta puteţi citi AICI. 

Sculptorul basarabean Ştefan Ciumaşu şi Constantin Brâncoveanu

Tabãra de la Pãltinoasa - festivitatea de premiere

Pãltinoasa - Capul lui Burebista

Pare un loc de poveste în care se întrevede o viitoare amenajare muzeală. 

Meşterul Toader Ignãtescu - initiatorul si organizatorul Taberei de la Pãltinoasa

Peisajul este frumos  şi tentant din punct de vedere fotografic. Desigur sunt de fotografiat obiectele de artă tradiţională realizate în poiana de-a lungul anilor. Dar si locurile sunt fotogenice.

Pãltinoasa - vedere spre valea Humorului si Obcina Mare

Undeva în stânga drumului spre Cacica de pe culme se deschide o panoramă spectaculoasă spre valea Humorului şi pădurile de pe Obcina Mare.

Pãltinoasa - vede spre Obcina Mare - tãrâmul vulturilor

Undeva spre est Păltinoasa se învecinează cu comuna Ciprian Porumbescu. dar despre asta voi povesti într-o postare viitoare.
Pânã atunci, sã auzim numai de bine.

Fotografii cu sarea din bucate

Aţi auzit de Salina Praid!? Se spune cã este unul dintre cele mai frumoase şi mai vizitate obiective turistice ale României.

Salina Praid - când intri te surprinde numãrul mare de amenajãri

Localitatea Praid se întinde în jurul „Dealului Sării“ care, se spune, adăposteşte cel mai mare zăcământ de sare din ţară. Filonul de sare pãtrunde în pământ până la trei kilometri adâncime. Exploatarea subterană a sării a început în anul 1762, când sub conducerea inginerului austriac Johann Frendl, în partea sud-vestică a Dealului Sării, s-a deschis Mina Iosif, în formă de clopot. Sarea extrasă era împachetată în piei de bivol şi trasă la suprafaţă cu crivacul cu cai.

Salina Praid - este important sã arãţi imensitatea incintei subterane

În anul 1787, sarea de la Praid devine proprietatea trezoreriei din Viena.
În anul 1864, lângă Mina Iosif s-a deschis Mina Paralelă, iar în anul 1898, au început lucrările de deschidere la galeria de cercetare Elisabeta.

Salina Praid - ai ocazia unor abordãri aparte şi a unor subiecte deosebite (forme, texturi, umbre, etc)

Informaţii despre istoricul salinei puteţi găsi în mai multe locuri pe net, iar una din surse se afla AICI.

Salina Praid - sunt amenajate spaţii de joacã pentru copii şi un parc de aventurã

Salina Praid - existã spaţii pentru organizarea de evenimente

În salinã este amenajatã o bază de agrement, magazine cu suveniruri, dulciuri şi alte produse. Existã un restaurant cu 300 de locuri, un bar şi o sală mică, unde se organizează petreceri pentru firme. Lângă restaurant este amenajată o cramă tradiţională. Salina este utilizatã şi în scop medical, iar la suprafaţã se poate cumpãra sare extrasã de aici.

Salina Praid - Intrarea în zona destinatã manifestãrilor religioase

A fost amenajatã o frumoasã biserică în care se ţin slujbe pentru toate confesiunile. Temperatura este constantă şi are valoarea de 15,6 grade permanent. Umiditatea este de 42%. Accesul la galeriile subterane se face cu autobuzul.

Salina Praid - zona destinatã altarului şi anvonul

Recomandările privitoare la fotografierea în saline, în mine sau peşteri sunt diferite, cum e şi normal, funcţie de natura luminii. În cele toate, amenajate sau neamenajate, principalele sfaturi se referă la:

• folosirea modului M(anual) pentru fotografiere;
• utilizarea blitz-ului şi/sau asigurarea unei iluminări suplimentare;
• utilizarea unui obiectiv wide;
• setarea unei valori ISO cât mai scăzute;
• utilizarea trepiedului;
• fotografierea în format RAW

Salina Praid - se observã modul cum a fost şlefuitã podeaua

Salina Praid - pot fi admirate basoreliefuri sculptate în sare

În cazul în care obiectivul (salina, mina, peşteră, etc) este amenajat şi iluminat corespunzător, fotografierea în subteran devine mai puţin complicată.

La recomandările de mai sus se adaugă alte câteva cum sunt:

• surprinde persoane în cadrele tale;
• încearcă să descifrezi formaţiunile ciudate din incintă (pe tavan sau pe pereţi)
• schimba punctul de staţie şi încadrează în poziţii mai puţin utilizate
• este interesant să arăţi scala reală (omul mic în sălile imense)
• fotografiază cadre dramatice cu contraste pronunţate
• caută lucruri unice, mai puţin cunoscute/văzute

Salina Praid - pe pereţi au fost realizate şi picturi

Una peste alta dorim să surprindem măreţia naturii şi în aceste locuri.
Mult succes la fotografiat.

Salina Praid - galerie între minele de sare

Să auzim numai de bine.


P.S. Cu jumãtate de orã înainte de a publica aceastaã postare aflu dintr-o ştire PRO TV cã cea mai mare salinã din Europa este salina de la Slãnic-Prahova, însã aceasta nu este încã amenajatã la standarde corespunzãtoare.