Viaţa la muzeu ca viaţa la ţarã

Citeam anul trecut într-un articol pe net cum că o comunitate de romani constituită în jurul Mănăstirii „Înălţarea Domnului”din Clinton-Michigan, SUA a pornit să realizeze un proiect interesant.

Muzeul Astra din Sibiu - despre identitatea noastrã ca popor

Românii au cumpărat 27 de hectare de teren, cu un râu ce străbate zona şi două lacuri. Aici, în jurul bisericii maramureşene din lemn care se va ridica în mijlocul terenului, se va construi un sat cu uliţe şi case tradiţionale româneşti reprezentative pentru toate zonele etnografice ale României.

Zona Muzeului Astra - sursa Google Maps

Trei porţi maramureşene, cioplite la Bârsana, au fost deja montate pe locul viitorului sat. Va fi amenajatã o uliţă a Maramureşului, uliţa Ialomiţei,  uliţa Bucureştiului, a Bucovinei şi pe fiecare uliţă urmează să fie ridicată câte o casă.

Lacul Dumbrava - Sibiu

Proiect frumos, de suflet pentru românii americani şi nu doar pentru cei din Michigan. Uneori dorul de locurile natale este mai puternic decât orice altă nevoie sau dorinţã.

Adevărul este că nu prea ştim să preţuim ceea ce avem. Trebuie să vină românii din străinătate şi uneori chiar străinii  (vezi prinţul Charles) să ne spună "mãi români voi nu ştiţi ce comori ţineţi în casă, în curte, în şurã...!"

Muzeul Astra din Dumbrava Sibiului

Muzeul Astra din Sibiu - gospodãrie ţãrãneascã

Muzeul Astra din Sibiu - case acoperite cu paie

Acum câţiva ani un danez a cumpărat un capăt de uliţă, cu vreo trei gospodarii  pe undeva prin Mureş. A amenajat casele în stil tradiţional, cu locuri de cazare, baie şi bucătărie şi grajdurile şi grădina şi celelalte acareturi şi a dat sfoară-n-ţara-lui. Şi în fiecare săptămână cineva îi învaţă pe oaspeţii danezi cum să muncească în grădină şi în grajd, cum să facă oale, să ţese sau să coase de-ale noastre româneşti, săseşti sau ungureşti. Cum să dea cu coasa, să potcovească caii, cum să joace sau să cânte melodii populare din zonă.

Citind şi văzând astfel de lucruri cu oameni frumoşi care au înţeles ce "au în ograda" înţelegi cum au rezistat ai noştri în astfel de locuri şi îţi dai seama că această sămânţă ancestrală nu va dispărea prea uşor.

De fiecare când mergem în zona Sibiului vizitãm Muzeul Astra. E acolo un loc cu energie pozitivă de care te "lipeşti" imediat.

L-am cunoscut acum 2 sau 3 ani pe profesorul Bucur fost director al muzeului din Sibiu. Este un om care a lăsat urme adânci în istoria acestei instituţii şi nu vreau să comentez ce a făcut, ce nu făcut sau de ce nu mai este acolo. Este interesant să-l vezi cu câtă ardoare, chiar încăpăţânare, vorbeşte despre identitatea noastră.

Muzeul Astra Sibiu - Moarã de apã

"Noi trebuie să ne păstrăm caracteristicile proprii şi în acelaşi timp să asumăm şi identitatea culturală europeană"-spune profesorul. "Şi cu cât este mai bine cunoscut procesul de identitate în context european, cu atât este mai definitoriu şi procesul descoperirii propriei identităţi, în măsura în care te raportezi la cât mai multă lume."

"În al doilea rând, oamenii te primesc în altă parte pe măsură bagajului cultural cu care te duci spre ei şi în măsura în care îţi recunosc valorile îţi cresc şi  notorietatea şi capacitatea de a vorbi în numele drepturilor tale, dar şi în numele drepturilor tuturor." (vezi AICI)

Muzeul Astra din Sibiu - La cosit

Să faci fotografii în Dumbrava Sibiului este o plăcere şi în acelaşi timp o provocare. Lucrurile par simple pentru că satul românesc îţi stă la dispoziţie, frumos aranjat şi ferchezuit, într-un peisaj de vis. Dar dacă vrei să transmiţi un mesaj, să faci de neobservat starea de exponat a lucrurilor din jurul tău atunci lucrurile devin

puţin mai delicate.

Muzeul Astra din Sibiu - atmosferã ruralã

Ai nevoie de atenţie şi răbdare. Starea vremii şi momentul zilei sunt importante, iar prezenţa oamenilor (vizitatori sau personal al muzeului) îţi pot fi de mare ajutor. Ca să nu mai vorbesc de un cal sau un câine rătăcit în peisaj.

Muzeul Astra din Sibiu - bisericã maramureşanã

Să auzim numai de bine.

Curiozitãţi la Moldoviţa

În anul 1993, UNESCO include Biserica „Buna Vestire” din cadrul Mănăstirii Moldoviţa, împreuna cu alte şapte biserici din Bucovina (Arbore, Pătrăuţi, Humor, Probota, „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, Suceviţa şi Voroneţ), în lista patrimoniului cultural mondial, în grupul ''Biserici pictate din nordul Moldovei''.

Prima curiozitate legată de locurile acestea este aceea cã mãnãstirea Moldoviţa se aflã în satul Vatra Moldoviţei şi nu în localitatea Moldoviţa situatã la cca 5 km distanţă, în comuna învecinatã.

Moldoviţa - Biserica mãnãstirii

Când te apropii de Vatra Moldoviţei dinspre Suceviţa vezi în partea dreaptă a drumului, undeva pe deal, urmele vechii mănăstiri a Moldoviţei datând din vremea lui Alexandru cel Bun şi care a fost distrusã la sfârşitul secolului XV, în urma unor alunecări de teren. (vezi fotografii şi AICI).

Moldoviţa - zildurile mãnãstirii vechi

Undeva la 500 de metri pe partea dreaptã se aflã actuala mănăstire Moldoviţa, ctitoritã de Petru Rareş. Mănăstirea este construită în stilul arhitectonic al celorlalte mănăstiri moldoveneşti cunoscute. Moldoviţa este o mănăstire de maici având hramul Buna Vestire, care se sărbătoreşte pe 25 martie.

Moldoviţa - chilii şi gospodãria anexã

Un alt lucru interesant de amintit despre mănăstire este acela că a fost reabilitată în perioada "dificilă" a epocii comuniste. În perioada 1954-1960 a fost reconstruit acoperişul şi i s-a mărit şarpanta pentru a proteja pictura. Au fost consolidate fundaţiile iar zidurile,  turnurile şi chiliile au fost refăcute.

Moldoviţa - turnul de la intrare

O altă curiozitate o reprezintă pictura realizată pe unul din pereţii exteriori ai bisericii mănăstirii Moldoviţa şi care poartă numele "Asediul Constantinopolului".

"Patru tunuri lovesc fără milă cetatea Ţarigradului. În spatele lor, o trupă de ieniceri şi o cavalcadă de spahii stau gata să atace crenelurile. De pe marea spumegânda, corăbiile necredincioşilor ataca şi ele Constantinopolul. Pe metereze, ostaşii creştini apăra oraşul cu durde din care erup fierul şi focul. La adăpostul zidurilor, patriarhul oraşului conduce o mare procesiune,în frunte cu o icoană a Maicii Domnului. Împăratul şi curtenii se afla şi ei în alai, la fel şi un pâlc de cruciaţi, cu mantale albe. Deodată, din cer se revărsa o ploaie de foc, asupra necredincioşilor. E un miracol! Creştinii sunt salvaţi."(sursa AICI).

Moldoviţa -peretele sudic exterior cu "Cãderea Constantinopolului"

Pictura de pe peretele sudic exterior al bisericii este de fapt o combinaţie între două asedii diferite ale Constantinopolului, cel respins din 626, şi cel din 1453 când otomanii, sub conducerea sultanului Mehmet al II-lea, au ocupat pentru totdeauna capitala Imperiului Bizantin.

Moldoviţa - Vedere spre Obcinele Bucovinei

Există în apropierea mănăstirii o culme de deal de pe care îmi place să fac face fotografii când se lasã seara.  Poţi sã vezi apropape tot satul, dar mai ales partea spre localitatea Moldoviţa, se văd turlele mănăstirii şi gospodăria anexa, în vale se zãreşte cimitirul şi drumul ce duce de pe culmea străbătută de torente către sat, drum pe care animalele se întorc acasă, agale, pe înserat.

Moldoviţa - Vedere spre sat de pe culmea de lângã mãnãstire

Dacă ajungi acolo după-amiază te cuprinde aşa o linişte ce îţi stârneşte imaginaţia şi te îndeamnă să apeşi pe declanşator, fără a dori neapărat să-l atingi. Iar imaginile se derulează una după alta şi se suprapun în mintea ta sub razele apusului. Luminã bunã.

Moldoviţa -spre searã turmele se întorc acasã

Şi să auzim numai de bine.

Huțulca, afacerea și fotografia. Vatra Moldoviței.

Panorama Vatra Moldoviței

Am revãzut acum ceva timp o zonã frumoasã a Bucovinei pe care am îndrãgit-o încă din studenție şi pe care o revãd şi fotografiez din când în când. Este vorba de comună Vatra Moldoviţei cunoscutã mai simplu sub denumirea Moldoviţa pentru cã aici se aflã Mãnãstirea Moldoviţa cunoscut monument UNESCO. Originea aşezământului bisericesc nu este foarte bine cunoscutã. 

Turla bisericii mănăstirii lui Petru Rareș

Ruinele mănăstirii vechi

Cert este cã în zonã existã ruinele unei biserici mai vechi despre care se cunoaşte că exista pe vremea lui Alexandru cel Bun, iar  actuala a bisericã şi zidurile mãnãstirii sunt realizate în vremea domniei voievodului Petru Rareş în anul 1532. Mãnãstirea meritã vizitatã pentru cã are o frumuseţe aparte, deosebitã de a celorlalte mãnãstiri din zona Bucovinei.

Dar nu despre mãnãstire vreau sã povestesc aici. Am fãcut în una din zile o plimbare cu "mocăniţa", trenul care merge pe linie cu ecartament îngust de 760 mm şi este tractat de o locomotivã cu gabarit mai mic ce funcţionează cu abur. Micuța mașinărie a fost botezată <Huțulca>

Huțulca, mon amour

Mașinăria este produsă la Munchen în Germania în 1917

 Zona este cunoscutã pentru exploatãrile forestiere, iar în vremea Imperiului Austro-Ungar s-a construit aici o reţea de căi ferate înguste forestiere pe care era coborât lemnul de la munte.

Conform website-ului administratorului la ora actuală linia are 10,5km.

În perioada în care am fost la Moldoviţa linia era funcţională pânã în Argel. Am gãsit pe net informaţia că în ultima vreme punctul de întoarcere este localitatea Râşca.

Imagini pe traseu

Mocănița trece printre curțile huțulilor

Printre grădini

Popas - toată lumea fotografiază

Copii se bucură - trece Huțulca

La capăt de linie

Cãlãtoria este frumoasã, iar vara şi în iernile cu zãpadã peisajele de pe traseu aşteaptă sã fie fotografiate.

Pe traseu "se întâmplã" diverse evenimente, iar viteza mocăniţei este scãzutã şi ai timp sã te dai jos, sã mulgi o vacã şi să te urci înapoi cu lapte proaspãt. Poţi sã "pui de-o afacere" cum s-ar zice!

În ceea ce priveşte fotografia, întreaga zonã oferã numeroase subiecte şi oportunităţi deosebite. Şi mã gândesc la

• peisajele ,frumoase
• arhitectura tradiţională,
• obiectivele turistice (ruine, mănăstire, muzeu, carieră piatră Ciumârna, etc)
• oameni, ocupaţii, obiceiuri
• mocăniţa, drumul ei şi evenimentele de pe traseu dar şi altele.

Am inclus în text o serie de fotografii personale realizate cu ocazia vizitelor pe care le-am făcut în ultimii ani în zona Vatra Moldoviţei.

Ne întoarcem

La întoarcere alimentăm cu apă din pârâul ce curge pe lângă linia ferată

Cu regret, dar călătoria se apropie de final