duminică, 18 aprilie 2021

Marele val de la Kanagawa - o stampã japonezã ca un filtru

 Marele val de la Kanagawa cunoscut și sub numele de Marele Val sau pur și simplu Valul, este o xilogravură creată prin tehnica blocurilor de lemn de artistul japonez Hokusai. Este cea mai faimoasă operă creată de Hokusai și una dintre cele mai cunoscute opere de artă japoneză din lume.




 Imaginea prezintă un val enorm care pune în pericol bărcile de pe coasta orașului Kanagawa (astăzi orașul Yokohama, Prefectura Kanagawa). Deși uneori s-a presupus că este un tsunami, este mult mai probabil ca valul să fie un val seismic de dimensiune mare. Ca în multe dintre imaginile din serie, este ilustrată zona din jurul Muntelui Fuji într-un moment specific, iar muntele apare în fundal.






 Am utilizat filtrul PRISMA având ca textură “valul lui Hokusai” pentru a prelucra câteva fotografii personale ale unor clădiri din orașul Iași. Iată ce am obținut.



 

 

sâmbătă, 10 aprilie 2021

Povestiri de autobuz

Stau în staţie de vreo douăzeci de minute. A început să picure din ce în ce mai des. În loc de gimnastică de dimineaţă, îmi sucesc des gâtul spre stânga, spre Rond. În sfârşit vine. E plin şi nu prea. Găsesc un loc printre cele patru de la coadă, şi stau cu spatele spre direcţia de mers. 

 


Mă aşez ca o cloşcă şi verific  fermoarele la buzunarele rucsacului. Apoi încep să îi observ pe cei din jurul meu. Mulţi  tineri, majoritatea cu nasul în telefon. Doi-trei derulează pagini pe Internet, câţiva tastează rapid pe mess, cu ambele mâini. Unul îşi potriveşte căştile în urechi şi caută “melodia preferată”. Stau câteva minute privindu-i pe toţi la un loc şi pe fiecare în parte. Trec vreo trei staţii şi încep să mă simt “vinovat” căci nu mă integrez. Scot şi eu telefonul. Nu prea am chef şi nu sunt genul de zapper în autobuz, dar…! Mă uit la starea vremii pentru astăzi, verific… umiditatea şi… pun telefonul înapoi în geantă.

 


 
 

Între timp, în spatele autobuzului, s-a cam aglomerat. Cam aşa e în fiecare dimineaţă, până pe la Blocuri Păcurari, unde coboară multă lume pentru Liceul  Internat şi pentru Universitate.  Şoferul frânează şi accelerează succesiv, de câteva ori. O domnişoară eliberează un loc şi aşteaptă să coboare. Abia se ţine de bară şi cu toate “smuncelile”, cu o mână, mai scrie câteva cuvinte într-un mesaj.


 


 

Într-adevăr, la următoarea staţie coboară un sfert de autobuz. Pe locurile din spate s-au aşezat trei tineri frumoşi, două fete şi un băiat care, desigur…, scot telefoanele.
Remarc un lucru comun la cei trei. Toţi  au "blugi rupţi". Şi domnişoara din stânga mea are un genunchi “sfâşiat”. Deh, e cool, e în trend.... Mă uit la blugii mei impecabili şi regret profund că am rugat-o pe nevastă-mea să-i calce. Când eram elev am frecat vreo trei ore, cu cărămidă, la o pereche de blugi polonezi. Finalul…!? Un petic de piele la unul din genunchi, cusut de maică-mea. 

 



Ne apropiem de staţia de la spital, dar eu cobor la următoarea, în Târgul Cucu. Maşina opreşte şi porneşte cu “smunceli”, de câteva ori, stăm la două semafoare, luăm o curbă la dreapta, ca la raliu şi, în final, cobor la staţia terminus.

 

 


 



 Sănătos, voios, voinic… Cu câteva minute mai bătrân. Mult mai bine informat, cu experienţe noi şi cu două subiecte “epuizate” printre amintiri: blugii evazaţi frecaţi cu cărămida şi telefonul fix de odinioarã.

Fotografiile fac parte dintr-o viitoare expozitie dorita si pe care o pregatesc de foarta multa vreme.

S-auzim numai de bine!