O fotografie pe care am postat-o acum douã zile pe blogul
HAI... în oraş şi pe
Facebook a generat câteva semne de întrebare şi discuţii pătimaşe. Fotografia reprezintă un cadru dintr-o poveste tristã a unui tânãr care a dorit sã se sinucidã aruncându-se de la etajul 13 al Hotelului Unirea din Iaşi. Povestea a avut un final, sã-i spunem fericit, pentru că tânãrul a fost convins în cele din urmã să renunţe la gestul său extrem.
 |
| Iaşi, Piaţa Unirii - Evenimente la înãlţime |
 |
| Finalul unei sinucideri eşuate (fotografia în cauzã) |
În imagine apare o parte din statuia lui AL.I.Cuza din PIaţa Unirii din Iaşi încadrata de două personaje aflate pe terasa de la et.13 a Hotelului Unirea. Unul este tânărul în cauză, care fumează, iar al doilea este negociatorul, cel care a reuşit să-l deturneze pe eroul nostru de la gândurile sale.
La început am ezitat şi nu eram hotãrât să postez fotografia sau nu. Mi s-ar fi părut o impietate să arãt imaginea dacă tânărul şi-ar fi dus până la capăt gândul sinucigaş. Dar având în vedere finalul şi oportunitatea pe care mi-o oferã cazul în sine, din punct de vedere fotografic, am decis să expun totuşi imaginile pe care le-am făcut.
Acest moment mi-a adus în minte alte câteva întâmplări tragice despre care am citit şi care au marcat viaţa autorilor lor. Un exemplu clasic în acest sens îl reprezintă fotografia lui Kevin Carter – Struggling Girl, realizată în 1993 în Sudan.
 |
| Struggling Girl, Sudan, 1993 by Kevin Carter (lomography[.]com) |
Este una dintre cele mai celebre fotografii din lume. Kevin Carter a primit un premiu Pulitzer pentru ea dar, la vremea aceea, a stârnit şi o mare controversă.
Întrebarea care s-a pus era: de ce fotograful nu a sărit în ajutorul fetiţei pândite de vultur în loc să pună mâna pe aparat şi să fotografieze. Un an mai târziu, în 1994, Kevin Carter se sinucidea chinuit de amintiri şi atmosfera creată în jurul imaginii. Episodul a devenit de atunci legendã. Fetiţa din fotografie a fost considerată de toată lumea moartă, iar sinuciderea lui Carter a fost pusă pe seama remuşcărilor.
Însã, o investigaţie a cotidianului spaniol El Mundo a dezvăluit mulţi ani mai târziu cã lucrurile au fost diferite faţă de legenda care s-a creat în jurul fotografiei. Iar fetiţa, care de fapt era băiat, a supravieţuit foametei din 1993.
Aflat în Sudan într-o misiune ONU ce distribuia mâncare pe calea aerului, Kevin Carter va face fotografia vieții lui. În decursul anilor a fotografiat multe evenimente violente (execuții sumare pe străzi, arderi de viu, crime violente, etc) nimic nu-l va tulbura mai tare decât copilul epuizat și înfometat ce pare să-şi trăiască ultimele clipe de viaţă sub privirea hămesită a unui vultur gata să apuce prada. Kevin a povestit mai târziu cã a așteptat 20 de minute, a declanşat, iar în final a alungat pasărea și s-a retras la umbrã pentru a fuma o țigara. El însuși tatăl unei fetițe de 2 ani, Kevin Carter a fost ireversibil marcat de comentariile şi ameninţările primite pentru fotografia sa. Pentru că şi el era de acord cu faptul că nimic nu justifica lacrimile și suferința unui copil.
Episoade care să facă trimitere la modul în care reacţionează un fotograf în astfel de situaţii au mai existat şi probabil vor mai exista. Ba chiar am constatat că în ultima vreme, la concursuri importante, sunt premiate fotografii în care autorul mai întâi fotografiază şi mai apoi, eventual, are grijă de răniţi, de flămânzi sau alţi subiecţi prigoniţi într-un fel sau altul.
Mai multe pe acest subiect si despre Kevin Carter puteti gãsi
AICI. Analize ale fenomenului "atrocitatea de a prezenta atrocitatea" pot fi gãsite în multe locuri pe Internet (ex:
AICI)
Revenind la fotografia mea pot spune că m-am gândit, încă de când am făcut-o, la modul în care o pot utiliza. Desigur nu aveam, eu personal, cum sã intervin în evenimentul la care asistam. Dacă finalul era tragic în mod sigur nu vedea nimeni imaginile niciodată. Am aşteptat să văd ce se întâmplă şi pentru că finalul a fost într-un anume fel... fericit, am postat-o.
Am remarcat comentariul pozitiv al
Otiliei Bălinişteanu o ziaristã şi o scriitoare remarcabilă pe care o apreciez şi căruia îi mulţumesc şi pe această cale.
"Este cea mai relevantă imagine a situației de azi. Mă tot uit, e un reportaj în sine fotografia asta. Zice tot." O apreciere din partea Otiliei Bălinişteanu, un excelent "fotograf cu vorbele", constituie un "pansament" pentru sufletul oricărui pasionat de camera foto.
În ceea ce priveşte viitorul, să fim... etici şi sigur o să dea Domnul să auzim numai de bine.
