Prutul nostru cel de toate zilele

Am făcut parte acum vreo câţiva ani dintr-o echipă internaţională care lucra la Strategie de dezvoltare a oraşului Iaşi - Orizont 2020 şi la un moment dat se discută despre perspectivele de dezvoltare pe suprafaţă ale municipiului Iaşi. Am transmis atunci o idee personalã pe care o voi enunţa în final.

Prutul la Ţuţora

Nu ştiu în ce măsură interesează pe cineva o astfel de idee şi ce ne va aduce viitorul, dar am cãutat în timp, date care să confirme sau să infirme o ipoteză ce pare pentru unii o utopie.

În "România pitoreascã" a lui Alexandru Vlahuţă, în capitolul Valea Prutului se găseşte o frază aparent banală - "Prutul e râul pe-ale cărui ţărmuri n-a înflorit nici un oraş...” Este un lucru evident faptul că pe Prut nu s-au dezvoltat, în istoria recentă, oraşe mari cum s-a întâmplat în alte zone ale României şi ale Europei. Dar unii afirmã că nu la fel au stat lucrurile şi în alte perioade ale istoriei noastre sau, cel puţin, nu aceasta a fot viziunea strategică a vremurilor.

Iatã în continuare câteva comentarii şi idei legate de Prut, pe care le-am găsit în ultimii ani şi care fac trimitere la două localităţi cunoscute, aflate în apropierea oraşului Iaşi, aşezate de-a lungul râului ce desparte astăzi România de Republică Moldova. Este vorba de localităţile Ţuţora şi Ungheni.

Prutul la Ţuţora - urmele vechii cetaţi sunt astãzi ascunse

Am ilustrat postarea cu fotografii din zona de graniţã de pe Prut, aflată în proximitatea oraşului Iaşi.

Un prim articol care vorbeşte despre marea Cetate a Ţuţorei îl găsim AICI. Lucrul interesant este să aflãm cã cetatea exista pe ambele maluri ale Prutului. Sursa informaţiilor o constituie o lucrare a istoricul basarabean Vasile Iucal, director al Muzeului de Istorie şi Etnografie Ungheni şi anume "Târgul medieval Ţuţora, un oraş dispărut (1448 - 1822)".Transcriu mai jos un fragment din această lucrare.

Prutul la Ţuţora - poveştile râului

“Trăitorii târgurilor moldovene nu au fost doar negustori şi meşteşugari, mai ales în faza incipientă a aşezărilor respective, ci şi agricultori; ei cultivau pământul, aveau prisăci, iazuri, vii, păduri, mori şi creşteau, îndeosebi, animale s.a. Apropierea imediată de târgul Iaşi, cât şi aşezarea la un vechi văd al Prutului,  a făcut ca unul din marile drumuri comerciale ale Moldovei medievale (“drumul moldovenesc”) să treacă pe la Ţuţora, pe malul Prutului, iar statutul de vama să-i fie acordat încă de cei dintâi voievozi fapt care a determinat,  mai târziu, evoluţia locului în unul din cele mai importante centre economice, strategice şi administrative medievale aşezate pe râul Prut. Aflarea în calea Marelui Drum Comercial, statutul de vamă şi văd, de branişte şi reşedinţa domnească, fac locul atrăgător pentru meşteşugarii şi negustorii care au legătură directă cu transportul. Aici vin sătenii din împrejurimi pentru a-şi vinde produsele,  cumpărând în schimb unelte de lucru şi alte mărfuri de care au nevoie. Tutora devine atractivă economic, sporind astfel popularea aşezării. Sunt premise care, la răscrucea veacurilor XV-XVI, au determinat evoluţia vechii vame şi trecătoare la Prut în calitate de târg în Evul Mediu. Astfel, călătorul turc Evlia Celebi spune : « Negustorii şi călătorii veniţi din oraşul Iaşi, cât şi cei ce se îndreaptă într-acolo, poposesc în acest orăşel. Deoarece acest oraş se afla pe malul râului Prut,– după un obicei din vechime, aici se  percep toate plăţile vamale… În timpurile vechi, acest orăşel Ţuţora, a fost oraş portuar”.

Văzând astăzi localitatea, dar şi Prutul la Ţuţora afirmaţiile par de necrezut, dar noi oamenii dărâmam şi distrugem atât de uşor încât doar o cercetare atentă ar putea să dezvăluie adevărul istoric. Astăzi urmele zac, eventual, pe fundul apei.

Primãria din Ungheni (Rep. Moldova)

A doua localitate de la Prut este oraşul Ungheni. Acesta  a rezistat ca oraş doar pe malul stâng al râului, în Basarabia. Ceea ce atrage atenţia este investiţia majoră realizată în secolul 19 şi mă refer la podul peste raul Prut. Construcţia sa este considerată una din cauzele dispariţiei localităţii comerciale Ţuţora. Pentru cã s-a dezvoltat o altã variantã de transport. Dar aceasta din urmã nu exclude în niciun caz varianta pe apã.

Podul proiectat de Gustave Eiffel la Ungheni peste râul Prut

 

Podul de la Ungheni este unul din proiectele realizate în zona Iaşului de către echipa de proiectanţi a cunoscutului inginer francez Gustave Eiffel (vezi şi AICI).

Podul a jucat întotdeauna un rol strategic, mai ales în perioada războaielor şi nu a fost distrus niciodatã.

Ambele localităţi Ungheni (România şi Rep. Moldova) reprezintă puncte feroviare importante. Numele de "Ungheni" provine de la "unghi", referire la faptul că localitatea este situată în dreptul unei cotituri a râului Prut. Cele mai vechi însemnări despre această zonă datează din vremea lui Alexandru cel Bun (anul 1429).

De-a lungul istoriei ecartamentele s-au schimbat în funcţie de cei acre administrau localitatea: ruşii sau românii. Astfel ca astăzi pe acest teritoriu există ambele tipuri de ecartamente.

Gara Ungheni (Rep. Moldova)

Nici Ungheniul nu este departe de oraşul Iaşi. Şi ca să nu o lungesc iată şi ideea de care vorbeam la început şi pe care am enunţat-o de mai multe ori în proiectele pe care le-am făcut cu diverse instituţii (administraţie, ONG-uri, etc) din oraşul Ungheni, Republica Moldova. Într-o dezvoltare firească, oraşul Iaşi ar trebui să se întindă încet-încet către Prut şi, unindu-se cu oraşul Ungheni din Basarabia, aflat la 17 km depărtare, să se transforme într-o mare metropolă pe Prut. Cam asta a fost.

În rest!? Vizitaţi valea  Prutului şi pe partea stânga şi pe cea dreapta, locurile sunt frumoase.

Lumină bună, spor la fotografiat şi să auzim numai de bine.

  

Ce a mai făcut Gustave Eiffel la Iași

"Paralelă cu Uliţa cea Mare, către nord, erau uliţele Sfânta Vineri (actuala Anastasie Panu) şi Podu Vechi (actuala Costache Negri). Printre ele şi înconjurată de un cârd de dughene şi acareturi bătrâneşti, se strecura la dreapta uliţa Medeanului a pieţei Sfânta Vineri, staniştea pestriţă a negustorilor, şufarilor, matrapajilor (precupeţilor) ce-şi atrăgeau muşterii răcnind pe lângă tărăbi. În aceeaşi zonă se găseau şi crâşmele, mai multe decât casele. Deşi există o clădire special amenajată pentru desfăşurarea comerţului, negustorii îşi puneau mărfurile pe rogojini, pe saci sau pe pământ, aşa cum relatează vizitatorul armean. Se puteau găsi, astfel, mărfuri aduse din îndepărtatul Orient, mirodenii şi mătăsuri. Mai la margini, trăgeau carele cu lemne şi fân, iar toamna era acolo staniştea carelor cu struguri. 

Hala metalică și piața la începutul sec.XX (pe locul Esplanadei Halei Centrale  de astăzi - veche carte poștală)

La sfârşitul secolului al XVIII-lea, la „medeanul Sfintei Vineri“ se puteau găsi cinci gheţării, care vindeau vara gheaţa depozitată de iarnă. Pe seama lor trăiau sumedenie de căruţaşi care, la vreme cu ger, tăiau calupuri de gheaţă şi o vindeau spre depozitare. Toamna erau întâlniţi „negustorii“ de stuf sau „stufării“, care transformau pădurea de trestie în snopi, pentru acoperişurile clădirilor din capitală. “

Esplanada Halei Centrale și clădirea halei în urmă cu 2 ani,

"Din descrierea armeanului Horev Martikian, călător prin Moldova secolului al XVII-lea, înţelegem că centrul oraşului începea din dreptul Bisericii „Sfântul Nicolae“ Domnesc şi se oprea în piaţa unei altei biserici, numită a Sfintei Vineri.

Pe la 1820, vistiernicul Petrache Sturdza a înfiinţat în preajma acesteia din urmã o piaţă pentru „obştescul folos“. Dorindu-se o piaţă civilizată, ca în târgurile apusene, cu mese şi locuri răcoroase pentru păstrarea alimentelor „stricăcioase“, în anul 1871 se construia în coasta bisericii o clădire încăpătoare, cu pereţii legaţi prin bare din fier şi mutelci. Construcţia a fost suportată de guvern, primăria donând terenul bisericii şi al fostului cimitir. Lucrarea a fost proiectată de către inginerul Cazaban şi executată sub conducerea arhitectului Niciman, întreaga fierărie sosind de la Paris. Deschiderea oficială a avut loc la 23 aprilie 1873”

Biserica Sf. Sava reflectată în peretele de sticlă al Halei Centrale

Imagine din fața Halei

Fragmentul de mai sus l-am extras din broșura "Târguri, iarmaroace și comerț", pe care am realizat-o în cadrul unui proiect mai amplu, în anul 2014.

Pe locul fostei Hale de pește s-a construit sediul ANAF

Deasupra pieței de astăzi a fost construită o cupolă de metal și sticlă (cunoscută în folclorul urban și ca "țâța lui Simirad")

Hala metalică la care se face referire mai sus a fost realizată la Paris, de către echipa de proiectanți a lui Gustave Eiffel și a rezistat până prin anii '60. Hala metalică mai mică numită și Hala de pește, care a fost construită la începutul secolului a rezistat până în anul 1988.

Un fragment din structura metalică a Halei vechi este expus în fața Facultății de Construcții din Iași.

Cupola de sticlă și sediul ANAF

Este destul de complicat să redai atmosfera unei pieţe comerciale de acum o sută şi ceva de ani, mai ales în condiţiile în care nu mai ai nici o clădire veche în picioare. Dar, pe baza unei cărţi poştale de la începutul secolului 20 şi retrăindu-ţi amintirile din anii '70-'80 poţi fotografia acum zona. Poți să faci o comparație cu atmosfera de astăzi în zona actualei Esplanade a Halei Centrale din Iaşi. Şi uneori în zile liniştite de vară poţi să auzi "zumzetul" precupeţelor şi al negustorilor de altă dată. Astăzi vorbim doar... de pasaj subteran, de scări rulante şi apă curentă. .

Scări rulante care duc spre și pleacă din piață

Piața agro-alimentară se află în subsol

Imagine din piața agro-alimentară

Să auzim numai de bine.