Se afișează postările cu eticheta Men at lunch. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Men at lunch. Afișați toate postările

miercuri, 30 august 2017

Povestea de lângã fotografie (II)

"Men at lunch" sau "Lunch atop a Skyscraper,"
"Men at lunch" sau "Lunch atop a Skyscraper,"(Sursa foto: AICI)


New York City, toamna anului 1932. Statele Unite se aflau în cea mai grea perioadã a Marii Crize Economice. Oraşul era asaltat de mii de imigranți italieni, irlandezi și evrei care aveau sã genereze o expansiune urbană fără precedent. Era o toamnã fierbinte, iar noii veniţi angajaţi pentru salarii de nimic îşi  riscau viața construind zeci de zgârie-nori pe străzile din Manhattan. Aşa începe povestea unei fotografii renumite realizate la etajul 69 al vestitei clădiri Rockefeller.  


Men at lunch - vedere din spate
Men at lunch - vedere din spate (Sursa foto: AICI)

"Men at Lunch" sau "Prânz deasupra unui zgârie-nori" este numele imaginii iconice realizate în timpul construcției Centrului Rockefeller din New York. Imaginea înfăţişează unsprezece muncitori, aflaţi în pauză de prânz, înşiraţi de-a lungul unei grinzi de oțel, aflate la etajul 69 al construcţiei. Picioarele le atârna deasupra clădirilor Manhattan-ului , iar Central Park şi orizontul se zăresc undeva departe în spatele lor. Timp de 80 de ani, identitatea celor unsprezece bărbați și a fotografului care a imortalizat scena a rămas un mister, iar poveștile lor au rămas ascunse de timp, fiind puse în evidenţă doar de faima imaginii în sine. Dar, la începutul secolului 21, o parte din povestea fotografiei a început să iasă la lumină.


Pe baza acestora a fost realizat un film documentar în anul 2012. Au fost identificaţi doi muncitori irlandezi prezenţi în grupul de muncitori aflaţi pe grindă.Mai apoi au fost recunoscuţi alţii şi a fost luată legătura cu urmaşii acestora. Şi încet-încet s-a ţesut istoria. Fotografia este impresionantă şi condiţiile în care lucrau oamenii şi pericolele la care erau expuşi sunt revelate privitorului.


Filmul documentar (57 de minute) poate fi vizionat mai jos:




Ideea unui proiect care să documenteze construcţia unor clădiri renumite este interesantă şi poate deveni peste timp o acţiune de referinţă pentru un fotograf/fotojurnalist.
În cazul de fata autorul nu a fost identificat şi poate că anonimatul acestuia face povestea şi mai interesantă. Nu ştiu în ce măsură o astfel de acţiune este avută în vedere de cei care gestionează o construcţie, dar am văzut câte ceva asemãnãtor în incinta Complexului Palas de la Iaşi. Fotografii vechi înainte de construcţie,
dar şi în timpul construcţiei. Am ataşat 2 fotografii din arhiva personală din timpul construirii Palasului din Iaşi. Dacă nu mă înşel la Iaşi au lucrat muncitori chinezi(!).

Construirea Complexului Palas Iasi - blog Foto-Ideea
Construirea Complexului Palas Iasi

Construirea Complexului Palas Iasi (în spate se vede clãdirea Palatului Culturii) - blog Foto-Ideea
Construirea Complexului Palas Iasi (în spate se vede clãdirea Palatului Culturii)

Şi uite aşa, spunând povestea unor anonimi, "Prânz deasupra unui zgârie-nori" a rămas simbolul miilor de imigranţi care au construit zgârie-norii New York-ul în perioada  Crizei economice din anii '30 ai secolului 20.

Despre alte fotografii aşa-zis iconice în alte viitoare postări. Până atunci să auzim numai de bine.

Pentru cei interesati: Episodul (I) - Povestea de lângã fotografie