De ce fotografiem!?

"Fotografia este determinatã de scop şi de intenţie." (Michael Freeman)

Palas Iaşi - Am vãzut uşa şi geamul foarte mari, am încadrat şi am aşteptat aparitia... persoanei

  Contează mult ce intenţionezi să faci cu acea fotografie. 

• vrei să o faci, să o expui şi să o aprecieze cât mai multă lume.
• vrei să o faci, să fie ceva diferit, sã o expui şi să surprindã privitorii.
• vrei să o faci şi să o aprecieze doar o persoană/un grup de persoane
• pur şi simplu vrei să o faci.

În ceea ce priveşte varianta din urmă (4) este de amintit cazul Vivian Maier, care a realizat mii de fotografii pe peliculã, fotografii pe care nu le-a revăzut niciodată (dovada stã în faptul cã sutele de filme descoperite erau ne-developate). Singura ei satisfacţie pare să fi fost perioada scurtã  de la încadrare-compunere a imaginii până la apăsarea declanşatorului.

Iaşi-Piaţa Unirii - Am remarcat-o pe mãicuţã si am declanşat. Chiar atunci tinerii s-au sãrutat

Fotografiile sunt utilizate mai mult în comunicarea de masă decât în artă. Asta pentru că sunt utilizate pe scară largă de către neprofesionişti, diminuând astfel sau anulând stilul individual.

Când te hotărăşti să porneşti la fotografiat =>

a. porneşti de la un scop şi te pregãteşti sau,
b. stabileşti o idee şi te bazezi pe capacitatea ta de reacţie. Ambele situaţii presupun iniţierea unui proiect fotografic.

Dar existã şi varianta "îmi place sã fotografiez, hai sã vedem ce o ieşi".

Plaja Modern-Constanţa. Am vãzut vapoarele în depãrtare şi am aşteptat persoana. A durat un pic pânã a apãrut cineva în cadru

Dar, uneori, o imagine puternicã poate să apară în mod neintenţionat/neprogramat.

Spuneam mai sus despre cazul postării fotografiilor pe Facebook. Am prezentat AICI o formulă cu care poţi să-ţi creşti numărul "like-urilor" pe FB pentru o fotografie. Nu am aprofundat subiectul, dar cred cã unii din fotografi pot obţine satisfacţie expunându-se şi asteptând sã acumuleze cât mai multe "like-uri". De aceea, spun specialiştii, reţelele de socializare nu sunt un instrument corect pentru evaluarea unei fotografii.

Iaşi-Râpa Galbenã.  În acest loc aştept, mereu la amiazã, umbrele

Privitorii sunt heterogeni ca educaţie, vârstã, experientã, stare de spirit, etc. Nefiind pregătiţi "sã vadã" ei privesc şi reacţionează pe moment. Unii reacţionează ca răspuns la aprecierile tale pentru ultima lor postare sau în funcţie de gradul de prietenie. Apar şi comentarii, care de multe ori fac referire la propriile acţiuni pe FB. 

Oamenii se pricep foarte bine să eticheteze fără să evalueze. (Prin evaluare înţeleg să pui în balanţă toate informaţiile şi cunoştinţele pe care le ai la un moment dat.)

Iaşi - strada Lãpuşneanu - Instantaneu

Când porneşti cu aparatul în căutarea unui subiect pe care nu l-ai stabilit foarte clar, experienta fotografiilor "bune" anterioare te poate convinge că se va ivi şi de data aceasta ceva promiţător. Este important să fii conştient de ceea ce faci şi de rezultatele bune pe care le obţii.

Doar pentru că ceva se încadrează în gusturile majorităţii nu înseamnă că acel ceva este mai bun. Vezi cazul Facebook.

Faptul că o persoană cu o cameră foto în mâna are o intenţie face deosebirea între "a face fotografii" şi "a fi fotograf".

Iaşi-Piaţa Unirii. Am remarcat fetiţa cu bucuria ei şi am aşteptat "decolarea/aterizarea" prumbeilor.

Nu existã o clasificare a motivelor pentru care oamenii fac fotografii, dar când vine vorba de intenţie, cum spune Michael Freeman, "existã o diferenţă bipolarã între explorarea lumii şi a propriei imaginaţii. La una din dintre extreme gãsim dorinţa de a ieşi şi de a descoperi cum arată oamenii, lucrurile şi locurile, iar la cealaltã se aflã impulsul de a vedea ce putem face noi cu ele, prin intermediul aparatului foto." 

Iar de aici încolo să auzim numai de bine. 

Esenţa umanitãţii şi fotografia

Fetiţa, care stătea lângă mama ei, o înlănţuise pe aceasta cu braţele şi o ţinea strâns cu toatã forţa de care era capabilã. Era speriatã de balansul vaporului ce se depãrta de ţărm. Dar mama nu dãdea semne că ar răspunde la gestul ei sau cã mãcar ar observa ceea ce se petrece. Era absorbitã cu totul de iPad.

În lumea largã - o ţintã atât de micã (!)

Puţin mai încolo un grup de tinere, strânse într-un cerc iluzoriu, îşi verificau mesajele pe telefon sau tabletã, Conversaţii sporadice se înfiripau în jur în timp ce ele transmiteau e-mailuri sau verificau postãri pe Facebook. Însã în cea mai mare parte a timpului domnea tãcerea.

La semafor

Pe trecerea de pietoni

Mergi pe stradã şi vezi tineri care scriu mesaje în timp ce stau la semafor. Fãrã sã se asigure ţâşnesc pe "zebrã" cum zãresc cu coada ochiului culoarea verde. Şi în timpul acesta continuã sã butoneze.

Un prieten îmi povestea: "Am fost de curând în vizitã la nişte rude, iar copii lor aveau deja toate gadget-urile electronice de care are cunoştinţă un adult. Ce am vãzut la ei în casã era tot ceea ce îşi putea dori cineva.

Copii ăştia îşi verificau în permanentã telefoanele, sã vadã ce mesaje au primit, ce noutăţi mai apãruserã pe Facebook sau erau absorbiţi cu totul în nu ştiu ce joc video. De obicei erau complet rupţi de tot ce se întâmpla în jurul lor şi stângaci dacã erau nevoiţi sã interacţioneze cu o altã persoanã timp de câteva minute..." 

Digital anywhere

"Copiii din ziua de azi (ce cunoscutã mi se pare formularea !?) cresc într-o nouã realitate, una în care ei sunt pe aceeaşi frecventã de undã mai degrabã cu echipamentele moderne şi mai puţin cu oamenii, lucru fãrã precedent în istoria umanităţii. Este îngrijorãtor din mai multe motive. În primul rând, reţeaua neuronalã de circuite responsabile pentru conectarea socialã şi emoţională a creierului unui copil învaţă din contactul şi conversaţia...." Şi aşa mai departe...  Mã opresc aici.

Sã nu uitãm "vânãtoarea de pokemoni"

Am preluat şi adaptat mai sus  câteva fragmente din capitolul "Esenţa umanităţii, în pericol", cartea cu titlul Focus a psihologului Daniel Goleman, apărută în 2014 la editura <Curtea Veche Publishing>.

FOTO-IDEEA: Trecând peste comentariile pe care le-aş putea face sau pe care le-am făcut în postări anterioare, fenomenul de "însingurare şi izolare digitalã" care merge mânã în mânã cu "transferul în lumea virtualã, a tweet-urilor şi a updatãrilor de stare" este un subiect excelent pentru un proiect fotografic de actualitate.

Virtual Rendezvous

Surprinderea fenomenului, portrete cu grimase şi reacţii ale actorilor, stãri de fapt, însingurarea, socializarea digitalã, sunt doar câteva elemente de avut în vedere într-o astfel de întreprindere fotograficã. Am pornit de câtva timp la un astfel de proiect şi îmi-doresc sã-l pot finaliza, într-un timp rezonabil, printr-o expoziţie personalã. 

Socializare virtualã !?

Am înserat mai sus câteva fotografii personale pe subiectul abordat.

S-auzim numai de bine !

Iarna, marea și fotografia

În luna ianuarie a anului trecut am postat pe FB o fotografie făcută iarna, în Iaşi, pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt. O făceam cu regretul că au dispărut iernile de altă dată şi zăpada devine, de la an la an, un "articol" tot mai rar. Iar pentru unii mai tineri, foarte curând, va fi un "sortiment" necunoscut.

Iarna pe pietonal la Iași

"Triste imagem!!!!" - scria, comentând sub fotografie, Raul Sena, un pictor brazilian, devenit "prieten de o varã" cu mine pe Facebook.

Într-adevăr, pentru unii care vieţuiesc în zonele calde, anotimpul rece şi zăpada pot însemna o pacoste, dar pentru noi, cei de-aici, căldura uneori nefirească din perioada sărbătorilor de iarnă şi lipsa covorului alb constituie "episoade triste" care risipesc farmecul sfârşitului de an.

Vreau să amintesc un episod de iarnă autentică ce poate constitui o idee pentru un proiect fotografic. Se petrecea în iarna anilor 1996-1997 pe malul mării la Constanța. Da, la Constanța. În anul acela Marea Neagră a îngheţat şi am putut face fotografii. Era încă perioada fotografiei pe film, aveam doar o rolă şi nu am fotografiat prea mult cum se întâmplă acum. Am găsit totuşi și am scanat câteva fotografii de atunci.

Marea înghețată la Constanța

Marea înghețată la Constanța

În 2006, la 10 ani de la episodul pe care l-am fotografiat, Marea Neagră a îngheţat din nou (vezi o colecţie de fotografii cu acest subiect în continuare)

A urmat un alt episod în 2012 (vezi fotografii AICI).

De altfel Marea Neagră îngheţată nu reprezintă un lucru deosebit. A fost frecvent de-a lungul istoriei şi cronicarii amintesc deseori despre iernile geroase când se întâmpla acest fenomen.

Istoria Evului Mediu românesc vorbeşte despre ani în care marea îngheţa atât de tare încât se putea merge cu calul pe gheaţă pânã la Istanbul.

Marea este frumoasã şi iarna, iar pentru pasionaţi fotografiile realizate în zilele cu temperaturi scăzute, când totul încremeneşte, sunt deosebite. Valurile îngheţate în cele mai ciudate forme, scenele mixte zăpadă-gheaţă-stânci de pe faleză, oamenii care stau pe gheaţă sau care admiră şi fotografiază peisajul, păsările agitate... sunt doar câteva subiecte frumoase de avut  în vedere.

Alte imagini frumoase cu Marea Neagră îngheţată puteţi vedea şi în filmul de AICI.

Daily Mail a publicat, online, articole cu imagini din zone de ţărm în proximitatea mãrii, inclusiv de pe litoralul Mării Negre iar unul din articole poate fi citit AICI. 

Constanța - Plimbare pe marea înghețata (sursa: Daily Mail)

Despre subiecte "drăgălaşe"...

Am aflat pãrerea specialiştilor care spun că reţelele de socializare nu sunt un instrument corect pentru evaluarea fotografiilor pe care le faci. "Like"-uri nu sunt oferite doar pentru imaginea pe care ai postat-o ci şi din multe alte motive (simpatie, stimã, atenţionare, rãsplatã, etc). Reacţiile pe care le stârnesc în mintea privitorilor anumite genuri de fotografie sunt foarte diverse, uneori contradictorii. În cartea sa, Andreas Feininger enumerã o serie de tipuri de subiecte pe care un fotograf creator ar trebui sã le evite, dacã vrea sã realizeze fotografii originale.

Subiecte care, aş continua eu, atrag atenţia şi stârnesc reacţii de "slãbiciune" în sufletul oamenilor mai sensibili la ceea ce ne oferã astãzi viaţa. Subiecte "pitoreşti", subiecte false, subiecte "drăgălaşe", "clişeele" fotografice, etc. sunt câteva din subiectele pe care maestrul A.Feininger ne sugereazã sã le evitãm, dacã vrem sã fim originali.

În cadrul subiectelor "drăgălaşe" sunt incluse şi fotografiile "drăguţe cu pisici şi căţei". Dar cum în ultima perioadã numãrul asociaţiilor care se ocupã de animale pare sã fi depăşit pe cele al ONG-urilor ce se ocupã de oameni, desigur o astfel de abordare şi un astfel de subiect au devenit mai "sensibile".

Dacă totuşi eşti fan Facebook şi vrei sã vezi ce fotografii trebuie sã postezi pentru a fi “popular” respectã formula de care am mai amintit  (funcţie de densitatea ceţii din fotografie, blur-ul datorat lipsei trepiedului, numãrului de pisici din cadru, neclarităţii subiectului, etc.). Îţi poţi evalua “opera” înainte de a o posta pe baza formulei, care arată cam aşa :

Peisaj + Animal + (Inspiraţie + Umor + Drăgălăşenie)
                  Expunere corectã – Blur

Am gãsit şi o serie de "tipsuri" ce vin în ajutorul celor ce doresc sã facã fotografii "drăguţe cu pisici şi
căţei"

• fotografiazã în luminã naturalã
• pãstreazã ochii clari (în focus)
• apropie-te de animal, câştigă-i încrederea
• încearcã sã-i pui în valoare caracterul
• umple cadrul
• surprinde-l
• ai rãbdare

"Lucrul cu animalele este mult mai simplu decât cu oamenii" spune  fotograful Robert Bahou - "The Animal Soul project – in pictures"

Iar dacã vrei sã cheltuieşti bani pentru a învăţa sã fotografiaţi "pet-uri" ai un link AICI (costã doar... 10 USD)

Viața la țară (II)

Acum câteva zile am postat pe Facebook o fotografie reprezentând o văcuţă, fotografie pe care am realizat-o într-un apus frumos de vară la Vatra Moldoviţei. Mi-am pus întrebarea: oare câţi din copii mici de la oraş vor mai avea ocazia, în urmtorii ani,  să vadă animale domestice ce îşi fac de obicei traiul în gospodãriile rurale. 

Fotografia de pe FB

Am auzit poveşti de genul:

- Oare de unde ia mama lapte!? - întreabă educatoarea la grădiniţă

- De la văcuţa mecanică...- vine repede răspunsul celui mic.

Şi poate că acestea nu sunt doar fabulaţii. Acum când găinile şi iepurii şi vacile şi celelalte animale care ne dau carne, ouã sau lapte sunt crescute departe de lumea "dezlănţuită" a oraşelor în crescătorii automatizate, iar rudele de la ţară se împuţinează pe măsură ce trece timpul, generaţiile viitoare vor avea din ce în ce mai puţin ocazia sã intre în contact cu viaţa în mediul rural şi cu "minunăţiile" pe care le implica o gospodărie ţărănească.

Par fireşti în acest caz iniţiativele unor întreprinzători de a înfiinţa parcuri cu animale domestice (ce erau prezente acum 20-30 de ani atât în mediul rural dar şi în cartierele mărginaşe ale oraşelor. Am intrat în UE şi lucrurile s-au schimbat). Iată două "ferme publice" de animale domestice despre care am cunoştinţă (pot fi vizitate). Noile parcuri cu animale sunt tratate acum ca niste veritabile grãdini zoologice:

• Ferma animalelor - în zona Bucureşti
• Parcul Arca lui Noe - la Bârnova, lângă Iaşi

Ferma animalelor - Bucuresti

Arca lui Noe (foto I)

Arca lui Noe (foto II)

Arca lui Noe (foto III)

Pentru fotografi recomandarea este să se deplaseze acum în spaţiul rural şi să fotografieze cât mai mult pe subiecte lesne de identificat, (vezi şi postarea anterioară): "imagini din gospodãriile rurale, din viaţa la câmp a locuitorilor, cultivarea plantelor şi creşterea animalelor", etc. Efortul nu va fi inutil. Mai jos aveti alte fotografii personale din spatiul rural, "în ton" cu subiectul postãrii.