Se afișează postările cu eticheta Marea Neagra. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Marea Neagra. Afișați toate postările

sâmbătă, 15 iunie 2019

Fotografii din avion

blog-FOTO-IDEEA-Fotografii-din-avion-Nori
Zburãm deasupra norilor
 
Fotografiile făcute din avion, pe fereastră, în timpul zborului, au fost întotdeauna o provocare pentru fotografii începători şi nu numai pentru ei. Am încercat să dezvolt câteva idei, de luat în seamă, pe care le-am găsit enunţate în câteva articole pe net.



1. Foloseşte întotdeauna setările pe modul manual. Sunt o serie de condiţii "variabile", cu care te întâlneşti şi care îţi impun acest lucru.
* Lumina cere modificarea diafragmei şi, eventual, a vitezei de declanşare.
* fereastra mai mult sau mai puţin curată (uneori dublă sau triplă), are şi ea influenţă asupra modului de focalizare.
Camera trebuie să se afle în apropierea  ferestrei , dar să nu stea lipită de ea.

blog-FOTO-IDEEA-Fotografii-din-avion-Nori
Norii apar în formaţiuni care de care mai ciudate


2. Fii pregătit. Subiectele de fotografiat sunt numeroase şi îţi "fură" privirea, mai ales dacă eşti la primele încercări. Poţi fotografia formaţiunile noroase, care de care mai ... curioase, ce îţi apar instantaneu în faţa ochilor. Dacă eşti atent poţi face fotografii foarte frumoase. Ai în vedere şi fotografiile minimaliste. Norii au diferite forme şi nuanţe de culoare. Un apus/răsărit văzut dintr-un avion este de efect.
3. Închide şi nu folosi blitzul. Nu "bate" mai mult de câţiva metri şi poate crea probleme dacă se reflectă în fereastă.

blog-FOTO-IDEEA-Fotografii-din-avion-În-apropiere-de-Roma
În apropiere de Roma


4. Încearcă să identifici subiecte cunoscute, pe care să le fotografiezi în toată măreţia lor. Asta presupune să cunoşti, cât de cât, culoarul  pe care vei zbura şi să ai câteva noţiuni în ceea ce priveşte geografia. Îţi pot recomanda consultarea site-ului Flight Radar pe care poţi vedea traseul descris de zborurile anterioare pe aceeaşi rută.



blog-FOTO-IDEEA-Fotografii-din-avion-Ace-de-gheata
Ace de gheaţă apãrute pe geam, care pot împiedica focalizarea corectă.

5. Unii sugerează fotografierea în partea de început a zborului, când fereastra este mai curată. Zburând la înălţime (uneori peste 10.000 m) pe geam apar ace de gheaţă, care împiedică focalizarea corectă.



blog-FOTO-IDEEA-Fotografii-din-avion-Ace-de-gheata
Funcţie de luminã si direcţia acesteia poţi utiliza acele de gheaţã în compoziţia cadrului tãu

Pune-ţi la lucru imaginaţia. Fii creativ. Iată şi alte subiecte de luat în seamă:
* localitatea de unde decolezi/unde aterizezi;
* obiective turistice de mărime medie/mare de pe traseu;


blog-FOTO-IDEEA-Fotografii-din-avion-Oraşul-Iaşi - vπzut-de-sus
Oraşul Iaşi - vπzut de sus, dupã decolare


blog-FOTO-IDEEA-Fotografii-din-avion-Lacul Izvorul Muntelui-Barajul de la Bicaz
Lacul Izvorul Muntelui - Bicaz (vedere spre viaductul de la coada lacului)

* un alt aparat de zbor, aflat pe un culoar, în apropierea avionului în care călătoreşti;


blog-FOTO-IDEEA-Fotografii-din-avion
Un alt avion surprins în apropiere

* litoralul mării / oceanului. De obicei, culoarele de zbor urmăresc linia ţărmului, mai ales când aeroportul-destinaţie se afla amplasat pe litoral.



blog-FOTO-IDEEA-Fotografii-din-avion-Lacul sãrat-Larnaca-Cipru
Lacul sãrat - Larnaca-Cipru

blog-FOTO-IDEEA-Fotografii-din-avion-Litoralul Mãrii Negre
Litoralul Mãrii Negre

 * culmile munţilor/dealurilor deasupra cărora zboară avionul;
 * ş.a.m.d.

Zboruri plăcute şi liniştite, vreme bună şi s-auzim numai de bine.





joi, 26 ianuarie 2017

Iarnã grea

Când eram copil îi auzeam adesea pe ai mei povestind despre iarna 1953-1954, rãmasã în istorie că iarna în care zãpada a acoperit zona de sud a României cu troiene mai înalte de 5 metri. Sunt cunoscute fotografiile în care tramvaiele, la Bucureşti, circulau prin tuneluri sãpate în zãpadã.


Tramvaie în Bucureşti - iarna lui 1954
Tramvaie în Bucureşti - februarie 1954 (foto:Historia_ro)

Mai multe fotografii şi povestiri despre acea perioadă puteţi citi AICI (1) şi AICI(2) .

Astãzi, dacã temperatura scade putin sub zero grade Celsius şi/sau stratul de zãpadã ajunge la 20 de centimetri, auzim de cod roşu şi vedem domnişoare pe la meteo care fac scenarii şi previziuni pe ton exaltat.

Eu îmi amintesc de prima iarnã "grozavã" din viaţa mea, la Iaşi în 1966-1967. Zãpada era cât casa (3-4 metri) şi ieşeam din curte, trecând peste gard. Mergeam la scoalã pe jos aproape 3 km, pânã la Liceul Internat "C. Negruzzi" aflat pe str. Culturii (astãzi Toma Cozma) Nu erau prea multe pluguri pe atunci, nici maşini, dar oamenii voiau sã rãzbatã, ieşeau la zãpadã şi îşi fãceau drum fiecare în faţa curţii.

O iarnã capricioasã a fost cea din 1984-1985, când temperaturile au scãzut sub 30 de grade Celsius, şi fenomenele extreme au durat pânã pe la mijlocul lui aprilie.

În 1996-1997 iarna a durat  aproape 6 luni de zile (de la începutul lui noiembrie pânã la sfârşitul lunii aprilie. Aceastã iarnă a fost, spun meteorologii,  iarna record în ceea ce priveşte durata de menţinere a stratului de zãpadã. În unele zone ale României. covorul alb s-a menţinut timp de 170 de zile.
A fost iarna în care a îngheţat şi Marea Neagrã despre care am povestit AICI

Palatul Culturii - iarna anului 2000 - blog FOTO-IDEEA
Palatul Culturii - iarna anului 2000

Catedrala Mitropolitan7 - anul 2001 - blog FOTO-IDEEA
Catedrala Mitropolitanã - anul 2001
Oraşul Iaşi a fost întotdeauna frumos în iernile cu zãpadã. Şi nu mã refer doar la zonele înalte ale oraşului (Bucium-Bârnova, Cetăţuia, Galata sau Copoul). Sunt frumoase parcurile şi casele şi clãdirile istorice acoperite de zãpadã. Şi lacurile (Ciricul, Aroneanu sau Cârligul) şi pãdurile de jur împrejurul oraşului. Şi chiar şi câmpul Bahluiului are farmecul lui, când e acoperit de nea. 

Teatrul National "V. Alecsandri" - anul 2007 - blog FOTO-IDEEA
Teatrul National "V. Alecsandri" - anul 2007

Subiecte de fotografiat sunt nenumărate (sculpturi de ghiatã şi oameni de zãpadã, detalii ale acoperişurilor şi gardurilor acoperite de nea, atmosfera înceţoşată, copii la joacă sau o bãtaie cu zăpadă, o searã-noapte de iarnă frumos luminatã, etc). Sporturile de iarnã sunt de luat în seamã: schiul la pârtia de pe Sãrãrie şi patinajul la patinoarele artificiale din oraş. 

Discobolul lui Miron - zona Stadion - blog FOTO-IDEEA
Discobolul lui Miron - zona Stadion

Parcul Copou - anul 2004 - blog FOTO-IDEEA
Parcul Copou - anul 2004
Îmi aduc aminte cu nostalgie de vechiul patinoar natural care era amenajat pe lacul de la ştrand înainte de 1989. E drept cã bucuria era uneori scurtã pentru iubitorii patinajului, dar iarnã era iarnã în acei ani şi era greu de măsurat intensitatea acesteia, când lacul îngheţa.

Patinoarul natural de la Strand - blog FOTO-IDEEA
Patinoarul natural de la Strand (lângã Palatul Culturii - anul 1984

Patinoarul natural de la Strand
Lacul de la Strand unde se amenaja patinoarul (vezi conturul cu roşu)

Am inclus în postare o serie de fotografii fãcute iarna în oraş, începând cu anul 2000.

Grãdina Botanicã (anul 2017) - blog FOTO-IDEEA
Grãdina Botanicã (anul 2017)

Grãdina Botanicã (anul 2017) - blog FOTO-IDEEA
Grãdina Botanicã (anul 2017)


   

miercuri, 4 ianuarie 2017

Iarna, marea și fotografia

În luna ianuarie a anului trecut am postat pe FB o fotografie făcută iarna, în Iaşi, pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt. O făceam cu regretul că au dispărut iernile de altă dată şi zăpada devine, de la an la an, un "articol" tot mai rar. Iar pentru unii mai tineri, foarte curând, va fi un "sortiment" necunoscut.


Iarna pe pietonal la Iași - blog FOTO-IDEEA
Iarna pe pietonal la Iași
"Triste imagem!!!!" - scria, comentând sub fotografie, Raul Sena, un pictor brazilian, devenit "prieten de o varã" cu mine pe Facebook.

Într-adevăr, pentru unii care vieţuiesc în zonele calde, anotimpul rece şi zăpada pot însemna o pacoste, dar pentru noi, cei de-aici, căldura uneori nefirească din perioada sărbătorilor de iarnă şi lipsa covorului alb constituie "episoade triste" care risipesc farmecul sfârşitului de an.

Vreau să amintesc un episod de iarnă autentică ce poate constitui o idee pentru un proiect fotografic. Se petrecea în iarna anilor 1996-1997 pe malul mării la Constanța. Da, la Constanța. În anul acela Marea Neagră a îngheţat şi am putut face fotografii. Era încă perioada fotografiei pe film, aveam doar o rolă şi nu am fotografiat prea mult cum se întâmplă acum. Am găsit totuşi și am scanat câteva fotografii de atunci.

Marea înghețată la Constanța - 1996 - blog FOTO-IDEEA
Marea înghețată la Constanța
Marea înghețată la Constanța - blog FOTO-IDEEA
Marea înghețată la Constanța

În 2006, la 10 ani de la episodul pe care l-am fotografiat, Marea Neagră a îngheţat din nou (vezi o colecţie de fotografii cu acest subiect în continuare)




A urmat un alt episod în 2012 (vezi fotografii AICI).

De altfel Marea Neagră îngheţată nu reprezintă un lucru deosebit. A fost frecvent de-a lungul istoriei şi cronicarii amintesc deseori despre iernile geroase când se întâmpla acest fenomen.

Istoria Evului Mediu românesc vorbeşte despre ani în care marea îngheţa atât de tare încât se putea merge cu calul pe gheaţă pânã la Istanbul.

Marea este frumoasã şi iarna, iar pentru pasionaţi fotografiile realizate în zilele cu temperaturi scăzute, când totul încremeneşte, sunt deosebite. Valurile îngheţate în cele mai ciudate forme, scenele mixte zăpadă-gheaţă-stânci de pe faleză, oamenii care stau pe gheaţă sau care admiră şi fotografiază peisajul, păsările agitate... sunt doar câteva subiecte frumoase de avut  în vedere.

Alte imagini frumoase cu Marea Neagră îngheţată puteţi vedea şi în filmul de AICI.

Daily Mail a publicat, online, articole cu imagini din zone de ţărm în proximitatea mãrii, inclusiv de pe litoralul Mării Negre iar unul din articole poate fi citit AICI

Constanța - Plimbare pe marea înghețata
Constanța - Plimbare pe marea înghețata (sursa: Daily Mail)