Se afișează postările cu eticheta zapada. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta zapada. Afișați toate postările

joi, 26 ianuarie 2017

Iarnã grea

Când eram copil îi auzeam adesea pe ai mei povestind despre iarna 1953-1954, rãmasã în istorie că iarna în care zãpada a acoperit zona de sud a României cu troiene mai înalte de 5 metri. Sunt cunoscute fotografiile în care tramvaiele, la Bucureşti, circulau prin tuneluri sãpate în zãpadã.


Tramvaie în Bucureşti - iarna lui 1954
Tramvaie în Bucureşti - februarie 1954 (foto:Historia_ro)

Mai multe fotografii şi povestiri despre acea perioadă puteţi citi AICI (1) şi AICI(2) .

Astãzi, dacã temperatura scade putin sub zero grade Celsius şi/sau stratul de zãpadã ajunge la 20 de centimetri, auzim de cod roşu şi vedem domnişoare pe la meteo care fac scenarii şi previziuni pe ton exaltat.

Eu îmi amintesc de prima iarnã "grozavã" din viaţa mea, la Iaşi în 1966-1967. Zãpada era cât casa (3-4 metri) şi ieşeam din curte, trecând peste gard. Mergeam la scoalã pe jos aproape 3 km, pânã la Liceul Internat "C. Negruzzi" aflat pe str. Culturii (astãzi Toma Cozma) Nu erau prea multe pluguri pe atunci, nici maşini, dar oamenii voiau sã rãzbatã, ieşeau la zãpadã şi îşi fãceau drum fiecare în faţa curţii.

O iarnã capricioasã a fost cea din 1984-1985, când temperaturile au scãzut sub 30 de grade Celsius, şi fenomenele extreme au durat pânã pe la mijlocul lui aprilie.

În 1996-1997 iarna a durat  aproape 6 luni de zile (de la începutul lui noiembrie pânã la sfârşitul lunii aprilie. Aceastã iarnă a fost, spun meteorologii,  iarna record în ceea ce priveşte durata de menţinere a stratului de zãpadã. În unele zone ale României. covorul alb s-a menţinut timp de 170 de zile.
A fost iarna în care a îngheţat şi Marea Neagrã despre care am povestit AICI

Palatul Culturii - iarna anului 2000 - blog FOTO-IDEEA
Palatul Culturii - iarna anului 2000

Catedrala Mitropolitan7 - anul 2001 - blog FOTO-IDEEA
Catedrala Mitropolitanã - anul 2001
Oraşul Iaşi a fost întotdeauna frumos în iernile cu zãpadã. Şi nu mã refer doar la zonele înalte ale oraşului (Bucium-Bârnova, Cetăţuia, Galata sau Copoul). Sunt frumoase parcurile şi casele şi clãdirile istorice acoperite de zãpadã. Şi lacurile (Ciricul, Aroneanu sau Cârligul) şi pãdurile de jur împrejurul oraşului. Şi chiar şi câmpul Bahluiului are farmecul lui, când e acoperit de nea. 

Teatrul National "V. Alecsandri" - anul 2007 - blog FOTO-IDEEA
Teatrul National "V. Alecsandri" - anul 2007

Subiecte de fotografiat sunt nenumărate (sculpturi de ghiatã şi oameni de zãpadã, detalii ale acoperişurilor şi gardurilor acoperite de nea, atmosfera înceţoşată, copii la joacă sau o bãtaie cu zăpadă, o searã-noapte de iarnă frumos luminatã, etc). Sporturile de iarnã sunt de luat în seamã: schiul la pârtia de pe Sãrãrie şi patinajul la patinoarele artificiale din oraş. 

Discobolul lui Miron - zona Stadion - blog FOTO-IDEEA
Discobolul lui Miron - zona Stadion

Parcul Copou - anul 2004 - blog FOTO-IDEEA
Parcul Copou - anul 2004
Îmi aduc aminte cu nostalgie de vechiul patinoar natural care era amenajat pe lacul de la ştrand înainte de 1989. E drept cã bucuria era uneori scurtã pentru iubitorii patinajului, dar iarnã era iarnã în acei ani şi era greu de măsurat intensitatea acesteia, când lacul îngheţa.

Patinoarul natural de la Strand - blog FOTO-IDEEA
Patinoarul natural de la Strand (lângã Palatul Culturii - anul 1984

Patinoarul natural de la Strand
Lacul de la Strand unde se amenaja patinoarul (vezi conturul cu roşu)

Am inclus în postare o serie de fotografii fãcute iarna în oraş, începând cu anul 2000.

Grãdina Botanicã (anul 2017) - blog FOTO-IDEEA
Grãdina Botanicã (anul 2017)

Grãdina Botanicã (anul 2017) - blog FOTO-IDEEA
Grãdina Botanicã (anul 2017)


   

vineri, 6 ianuarie 2017

Când fotografia te încălzește

A venit în sfârşit iarna cea mult aşteptată, iarna cea adevărată. Spuneam într-o postare anterioară că, într-un
viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, vom uita semnificaţia unor cuvinte precum: iarnă, sanie sau zăpadă. S-ar putea ca fotografii ca cea de mai jos să ajungă material didactic în şcoli.(!)

Fotografiile cu zăpadă - posibil material didactic (!?)

Şi pentru că temperatura a scăzut, este momentul să mă refer la confortul termic al locului în care îţi desfăşori activitatea, indiferent că vorbim de studioul tău foto profesional, de un mini-studio pentru fotografie de produs sau de biroul cu computerul unde îţi editezi fotografiile.

În anii trecuți, am avut ocazia să văd, să mă documentez şi să experimentez un sistem de încălzire modern cu panouri radiante cu infraroşu. Încălzirea cu panouri radiante funcţionează pe acelaşi principiu prin care soarele încălzeşte pământul.

Când iarna, afară, sunt -10 grade Celsius şi este soare pui mâna pe capota unei maşini şi simţi că e relativ "caldă", chiar dacă motorul nu mai funcţionează de câteva ore. Soarele îşi transmite energia sub formă de radiaţii, cu o anumită lungime de undă - care ridică temperatura primului corp solid pe care îl întâlneşte în cale.

Încălzirea cu acest tip de panouri este total diferită de alte tipuri de încălzire care, în cele mai multe cazuri, ridică mai întâi temperatura aerului și mai apoi a obiectelor. Iar panourile cu infraroşu au mai multe avantaje:

- eficientă ridicată, datorită faptului că se încălzesc întâi corpurile din încăpere şi mai apoi aerul
- montaj rapid, costuri mici de instalare
- uşor de întreţinut, fiabilitate ridicată (15-20 de ani)
- nu necesită avize speciale, nu sunt periculoase, etc

Pentru mai multe detalii vizitează link-ul de AICI-chibzuinta.ro

Și dacă ai o fotografie frumoasă pe care ai vrea să o aşezi pe peretele din sufragerie îţi recomand o soluţie elegantă pentru care ai nevoie de un panou radiant cu infraroşu. Pe un astfel de panou se poate imprima aproape orice, inclusiv imaginea preferată !!!

Apus de soare la Păltinoasa - pentru un panou radiant - blog FOTO-IDEEA
Apus de soare la Păltinoasa - pentru un panou radiant

Panoul va îndeplini simultan două funcţiuni.
Vei avea cãldurã în încăpere şi, în acelaşi timp, vei putea să-ţi admiri superba fotografie cu apusul de soare, la munte sau la mare, pe care ai făcut-o în vacanţa de vară.

Apus de soare la Constanța - pentru un panou radiant-blog FOTO-IDEEA
Apus de soare la Constanța - fotografia ta poate fi și sursă de căldură

Ce trebuie să faci!? E destul de simplu. Vizitezi magazinul online - Panouri Radiante Infraroşu și suni la unul din telefoanele prezentate pe site, pentru oferte speciale sau  personalizate.

Şi să vă mai povestesc ceva. Acum vreo 3 ani, am lucrat toată iarna, circa 8-10 ore pe zi, la computer, pentru editarea unor materiale (fotografii, texte, etc). Sala în care mă aflam era slab încălzită şi sufeream cumplit din cauza frigului la picioare. Ştiam despre panourile radiante şi am achiziţionat unul de putere mică (cred că avea 250W). L-am instalat sub birou, alimentându-l de la priză. Altă viață! Cât de confortabil a devenit locul şi ce spor la lucru am avut !!! Asta deoarece panoul radiant cu infraroșu este foarte eficient pentru încălzire locală. Iar această soluție înseamnă totodată şi economie de energie. (vezi detalii AICI) .

S-auzim numai de bine şi să aveți o iarnă frumoasă..