De ce fotografiem!?

"Fotografia este determinatã de scop şi de intenţie." (Michael Freeman)

Palas Iaşi - Am vãzut uşa şi geamul foarte mari, am încadrat şi am aşteptat aparitia... persoanei

  Contează mult ce intenţionezi să faci cu acea fotografie. 

• vrei să o faci, să o expui şi să o aprecieze cât mai multă lume.
• vrei să o faci, să fie ceva diferit, sã o expui şi să surprindã privitorii.
• vrei să o faci şi să o aprecieze doar o persoană/un grup de persoane
• pur şi simplu vrei să o faci.

În ceea ce priveşte varianta din urmă (4) este de amintit cazul Vivian Maier, care a realizat mii de fotografii pe peliculã, fotografii pe care nu le-a revăzut niciodată (dovada stã în faptul cã sutele de filme descoperite erau ne-developate). Singura ei satisfacţie pare să fi fost perioada scurtã  de la încadrare-compunere a imaginii până la apăsarea declanşatorului.

Iaşi-Piaţa Unirii - Am remarcat-o pe mãicuţã si am declanşat. Chiar atunci tinerii s-au sãrutat

Fotografiile sunt utilizate mai mult în comunicarea de masă decât în artă. Asta pentru că sunt utilizate pe scară largă de către neprofesionişti, diminuând astfel sau anulând stilul individual.

Când te hotărăşti să porneşti la fotografiat =>

a. porneşti de la un scop şi te pregãteşti sau,
b. stabileşti o idee şi te bazezi pe capacitatea ta de reacţie. Ambele situaţii presupun iniţierea unui proiect fotografic.

Dar existã şi varianta "îmi place sã fotografiez, hai sã vedem ce o ieşi".

Plaja Modern-Constanţa. Am vãzut vapoarele în depãrtare şi am aşteptat persoana. A durat un pic pânã a apãrut cineva în cadru

Dar, uneori, o imagine puternicã poate să apară în mod neintenţionat/neprogramat.

Spuneam mai sus despre cazul postării fotografiilor pe Facebook. Am prezentat AICI o formulă cu care poţi să-ţi creşti numărul "like-urilor" pe FB pentru o fotografie. Nu am aprofundat subiectul, dar cred cã unii din fotografi pot obţine satisfacţie expunându-se şi asteptând sã acumuleze cât mai multe "like-uri". De aceea, spun specialiştii, reţelele de socializare nu sunt un instrument corect pentru evaluarea unei fotografii.

Iaşi-Râpa Galbenã.  În acest loc aştept, mereu la amiazã, umbrele

Privitorii sunt heterogeni ca educaţie, vârstã, experientã, stare de spirit, etc. Nefiind pregătiţi "sã vadã" ei privesc şi reacţionează pe moment. Unii reacţionează ca răspuns la aprecierile tale pentru ultima lor postare sau în funcţie de gradul de prietenie. Apar şi comentarii, care de multe ori fac referire la propriile acţiuni pe FB. 

Oamenii se pricep foarte bine să eticheteze fără să evalueze. (Prin evaluare înţeleg să pui în balanţă toate informaţiile şi cunoştinţele pe care le ai la un moment dat.)

Iaşi - strada Lãpuşneanu - Instantaneu

Când porneşti cu aparatul în căutarea unui subiect pe care nu l-ai stabilit foarte clar, experienta fotografiilor "bune" anterioare te poate convinge că se va ivi şi de data aceasta ceva promiţător. Este important să fii conştient de ceea ce faci şi de rezultatele bune pe care le obţii.

Doar pentru că ceva se încadrează în gusturile majorităţii nu înseamnă că acel ceva este mai bun. Vezi cazul Facebook.

Faptul că o persoană cu o cameră foto în mâna are o intenţie face deosebirea între "a face fotografii" şi "a fi fotograf".

Iaşi-Piaţa Unirii. Am remarcat fetiţa cu bucuria ei şi am aşteptat "decolarea/aterizarea" prumbeilor.

Nu existã o clasificare a motivelor pentru care oamenii fac fotografii, dar când vine vorba de intenţie, cum spune Michael Freeman, "existã o diferenţă bipolarã între explorarea lumii şi a propriei imaginaţii. La una din dintre extreme gãsim dorinţa de a ieşi şi de a descoperi cum arată oamenii, lucrurile şi locurile, iar la cealaltã se aflã impulsul de a vedea ce putem face noi cu ele, prin intermediul aparatului foto." 

Iar de aici încolo să auzim numai de bine. 

Concepţia, fotografia şi ardeiul

Atunci când vorbim de concepţie în artele vizuale facem referire la modul în care artistul ordonează în lucrarea sa diversele elemente pe care doreşte să le surprindă. Face acest lucru în funcţie de preferinţele şi cunoştinţele sale. Şi porneşte de la faptul că "impresiile vizuale oferite de lume sunt dezordonate şi, adesea, haotice." (Michael Freeman-"Ochiul fotografului")

În cazul fotografiei efortul de "a face ordine" în lucruri este. poate, mai dificil din cauza faptului că aparatul foto înregistrează absolut tot ceea ce se afla în fata obiectivului. Dacă într-un tablou pictorul poate elimina din cadru ceea ce este "în plus", într-o imagine, fotograful trebuie să atenueze într-un fel (prin luminã, umbre, modificând punctul de staţie, etc) elementele care distrag atenţia privitorului de la subiect. În cele din urmã el poate/trebuie să facă asta la post-procesare.

Într-o postare de anul trecut, spuneam că se remarcã uşor cum privitorul "încearcã sã gãseascã într-o fotografie, o relaţie cu un lucru, o fiinţă, o formã cunoscutã şi pe care o/îl identificã rapid." Cu alte cuvinte, admiratorul încearcă să găsească ordinea pe care a dorit sã o impunã fotograful.

Şi aici revin la ideea funcţiunilor unei fotografii. Michael Freeman le separã în douã: aceea de a explora lumea pe de-o parte şi aceea de a explora propria imaginaţie, pe de altã parte. "La una din extreme gãsim dorinţa de a ieşi şi de a descoperi cum aratã oamenii, lucrurile şi locurile, iar la cealaltã se aflã impulsul de a vedea ce putem face noi cu ele, prin intermediul aparatului foto."

Şi dacã într-o parte vorbim de comunicare, în cealaltã parte vorbim de artã. Linia de separaţie nu este foarte clarã şi bine definitã, dar pasiunea noastrã a apãrut ca o modalitate de satisfacere a unor nevoi personale. - vrem sã comunicãm şi fotografiem ca sã ne documentãm,

- dorim sã ne îmbogăţim percepţia asupra mediului în care trãim,

- dorim sã depăşim nişte limite şi cãutãm prin fotografie noi forme de exprimare,

- dorim sã transformãm şi sã concepem lucruri noi. Iar ceea ce facem trebuie sã fie rezultatul celor mai bune şi nobile eforturi ale noastre.
 

Edward Weston - "Pepper no.30" (foto:wikipedia)

Când şi-a reglat aparatul pentru a fotografia un banal ardei verde, nu cred cã Edward Weston ştia ce avea sã

iasã. Fotografia rezultatã pare sã surprindã sculptură modernistă de Hâns Arp . În jurnalul său, Weston scrie: "Este un subiect clasic, complet satisfăcător - un ardei. Dar a ieşit, mai mult decât un ardei. Ceva abstract şi care este complet în afara subiectului fotografiat".

A lucrat la aceastã fotografie apropape o sãptãmânã şi a prelucrat mai mult de 5o de fotografii. A schimbat poziţii, unghiuri, lumini, umbre, setãri. Fotografia se numeşte "Pepper no.30" şi a fãcut istorie. Este descrisã şi analizatã în manuale fundamentale de fotografie. Ce o face sã fie deosebitã!? Am descoperit şi eu misterele luminilor şi umbrelor unui ardei (de fapt era gogoşar-!) în timp ce lucram la expoziţia "Iluzii şi aluzii", dar nu cred că  voi apãrea în vreun manual. 😃

Ardei - XXX (sau cum am descoperit misterelor luminilor si umbrelor)

Important este cã mi-am îmbunătăţit percepţia asupra lucrurilor (!)😆

S-auzim de bine!

Critica fotografiei cu şi fãrã mesaj

Cele mai multe dintre comentariile care se fac pe marginea unei fotografii se leagã de aparat, de obiectiv, de setãri. "Ce obiectiv ai folosit!?", "Ce diafragmã!?" . Sau, auzi comentarii simple de genul "Îmi place asta. Are culori faine.", "Superb, e de vis!". Putinã lume priveşte în "interiorul fotografiei". În cel mai fericit caz unii se întreabă unde a fost fãcutã fotografia(!) sau când a fost realizatã(!). 

Rar auzi comentarii de genul "asta parcă ar fi a lui Cartier-Bresson!" sau "Care sunt fotografii ce te-au influenţat!?" Auzi rar întrebarea aceasta. Foarte rar.... ".

Pãi, la ce sã te aştepţi !? - ar comenta unii. Eşti fotograf amator. Faci fotografii din plãcere. Subiect simplu, dacã existã! Mesaj lipsã sau aproape de loc. cã doar nu ai mare lucru de spus. Şi totuşi! Tu înveţi şi te perfecţionezi. Fotografiezi şi experimentezi şi fotografiezi şi încet-încet lucrurile se schimbã.

"Aş vrea să te uiţi măcar un minut la aceastã poză şi să încerci sã simţi ce am dorit să transmit eu..."

Înaintea unei prezentãri, realizate la Bucureşti acum câţiva ani, unui fotograf-editor la blogul f64 (Cristian Bassa) i-a fost pusã următoarea întrebare: "Când cineva îţi vede fotografiile, la ce ai vrea să se gândească?". Iar rãspunsul a venit simplu şi onest: "Sincer nu aş vrea să se gândească la nimic. Aş vrea să îşi ia măcar un minut să se uite cu adevărat la acea poză, dincolo de linii şi încadrări, formate şi standarde şi să simtă ce am dorit să transmit." Cât de adevãrat ! Este ceea ce doresc mulţi dintre noi aflaţi în proces de învăţare şi dezvoltare a personalităţii noastre de fotografi.

Şi pânã la urmã sã ne re-amintim spusele lui Ansel Adams  "O fotografie nu o faci doar cu ajutorul camerei foto. Aduci în sprijinul tãu, în acţiunea de a fotografia, toate imaginile pe care le-ai vãzut, toate cărţile pe care le-ai citit, muzica pe care ai ascultat-o, oamenii pe care i-ai iubit sau îi iubeşti."

Şi, aş spune eu, pentru "a vedea" o fotografie nu este suficient să o priveşti. Trebuie să o înţelegi pornind de la experienţa pe care o ai în viaţă şi de la ceea ce ai învăţat, de la imaginile pe care le-ai vãzut, de la cărţile pe care le-ai citit, muzica pe care ai ascultat-o, oamenii pe care i-ai iubit sau îi iubeşti.

Am mai avut, dacã  mai ţineţi minte, un subiect asemãnãtor în postarea de  AICI.

Robert Frank - Hoover Dam (foto: artblart_com - The Americans)

Vreau, la final, sã prezint un exemplu referitor la modul în care poate fi "privitã" şi "vãzutã" o fotografie aparent... banalã.

Este vorba de fotografia lui Lee Friedlander – Albuquerque, New Mexico, 1972. Lee Friedlander  este un cunoscut fotograf şi regizor american despre care voi poveşti mai multe într-o postare viitoare. L. Friedlander a influenţat curentul fotografic la nivel mondial, în anii '60, prin crearea unui limbaj vizual, foarte adesea imitat. 

Lee Friedlander – Albuquerque (foto: gittermangallery)

Limbajul creat de Friedlander a primit numele de "social landscape-peisaj social" şi includea multe elemente noi, la acea vreme, inclusiv reflexii din faţã, în vitrinele magazinelor, structuri încadrate de garduri, afișe și semne stradale. Este considerat un maestru al compoziţiei în fotografie.

Fotografia "Albuquerque, New Mexico, 1972" pare o imagine obişnuită care, la prima vedere, nu transmite mare lucru. Odatã cu apariţia acestei imagini s-a discutat despre "estetica instantaneului".

Iatã comentariul unui cunoscut artist şi ilustrator britanic, Graham-Clarke cu referire la compoziţia realizată de Lee Friedlander în fotografia "Albuquerque": "La prima vedere pare cã este o imagine platã şi nedescriptivã, însã mai târziu începe sã rezoneze cu un sens bogat şi profund... Nu are un singur punct focal, astfel încât ochiul nostru hoinăreşte neîncetat, fãrã sã aibã unde sã se odihneascã, fãrã o senzaţie stabilã şi definitivã de unitate". De multe ori, într-o lume a fotografiei, care cautã ordinea, decuparea neglijentã, alinierile haotice şi expunerile imprecise, spune şi Michael Freeman în "Ochiul fotografului", pot produce contraste deosebite şi schimbãri fascinante.

Şi, încet-încet, vezi în aceastã fotografie, mult mai multe frânturi din viaţa unui întreg oraş (!)

S-auzim de bine !