De la Hoover Dam la Bicaz

Într-o postare de toamna trecută aminteam de fotografia lui Robert Frank intitulată  "Hoover Dam". Vorbeam atunci de mesajul fotografiei şi de faptul cã puţini sunt cei care stau sã analizeze ce a vrut sã transmitã autorul. Lucrurile sunt mult mai simple când vorbim de o fotografie realizatã cu scop documentar.

Barajul Hoover - Nevada

Am avut ocazia sã vãd câteva fotografii realizate la Hoover Dam şi m-am gîndit sã fac o comparaţie care, la început, poate pãrea forţată dar care, dacã "insişti" puţin, se dovedeşte a fi destul de normală.

Barajul Hoover - Nevada

Nu cred cã este o problemã pentru cineva dacã voi compara Hoover Dam cu barajul nostru de la Bicaz. Şi nu mã refer neapãrat la mãrimea obiectivului hidroenergetic. Scopul este, de aceastã datã, unul de documentare şi promovare. Frumuseţea locurilor şi sentimentul pe care ţi-l oferă o vizitã într-o astfel de zonã cred cã sunt, ţinând seama de scarã, comparabile.

Barajul Hoover - Nevada

Puteţi vedea mai jos câteva fotografii, care ilustreazã ceea ce spun. Fotografiile realizate în statul Nevada mi-au fost puse la dispoziţie de cãtre bunul meu prieten Adi Popescu, cãruia îi mulţumesc şi pe aceastã cale.

Barajul Hoover - Nevada

Subiecte de fotografiat sunt destule şi nici nu ştii ce să admiri mai întâi !? Relieful și imensitatea locului, întinderea de apă, frumuseţea construcţiei inginereşti!? Desigur un teleobiectiv este important şi în astfel de situaţii smartphone-ul este utilizat mai mult pentru comunicare şi orientare.

Barajul de la Bicaz

Mã gândesc acum la proiecte fotografice care sã aibã ca temã obiective şi construcţii de o anumitã dimensiune. Îmi amintesc de un proiect finalizat cu un film în serial al celor de la Naţional Geographic intitulat "BIG, BIGGER BIGGEST" . În serial au fost avute în vizor diverse tipuri de construcții: tuneluri, telescoape, baraje, stații spațiale, submarine, avioane, nave de croazieră, roti gigantice (gen London Eye) şi domuri.

Barajul de la Bicaz

Barajele hidroenergetice din România sau chiar din Europa pot constitui oricând o temã fainã pentru un proiect foto. În ţara noastră există aproape 250 de baraje cu înălţimi de pânã la 170 de metri.

Barajul de la Bicaz

 Majoritatea au fost realizate în anii regimului comunist şi amenajarea lacurilor de acumulare a schimbat geografia locurilor în care se află. Pomeneam nu de mult de soarta insulei/oraşului Ada Kaleh aflat(ă) cândva în zona lacului de acumulare de la Porţile de Fier.

Barajul de la Bicaz

Vidraru, Siriu, Gura Apelor, Bicaz, Lotru, Paltinu sau Porţile de Fier sunt locuri care au fost modificate complet odatã cu realizarea marilor construcţii, care nu vor putea fi "copiate" sau "reeditate" prea curând. Mai multe detalii AICI.

Barajul de la Bicaz

În rest, lumină bună și mult succes la fotografiat

Să auzim numai de bine.

Critica fotografiei cu şi fãrã mesaj

Cele mai multe dintre comentariile care se fac pe marginea unei fotografii se leagã de aparat, de obiectiv, de setãri. "Ce obiectiv ai folosit!?", "Ce diafragmã!?" . Sau, auzi comentarii simple de genul "Îmi place asta. Are culori faine.", "Superb, e de vis!". Putinã lume priveşte în "interiorul fotografiei". În cel mai fericit caz unii se întreabă unde a fost fãcutã fotografia(!) sau când a fost realizatã(!). 

Rar auzi comentarii de genul "asta parcă ar fi a lui Cartier-Bresson!" sau "Care sunt fotografii ce te-au influenţat!?" Auzi rar întrebarea aceasta. Foarte rar.... ".

Pãi, la ce sã te aştepţi !? - ar comenta unii. Eşti fotograf amator. Faci fotografii din plãcere. Subiect simplu, dacã existã! Mesaj lipsã sau aproape de loc. cã doar nu ai mare lucru de spus. Şi totuşi! Tu înveţi şi te perfecţionezi. Fotografiezi şi experimentezi şi fotografiezi şi încet-încet lucrurile se schimbã.

"Aş vrea să te uiţi măcar un minut la aceastã poză şi să încerci sã simţi ce am dorit să transmit eu..."

Înaintea unei prezentãri, realizate la Bucureşti acum câţiva ani, unui fotograf-editor la blogul f64 (Cristian Bassa) i-a fost pusã următoarea întrebare: "Când cineva îţi vede fotografiile, la ce ai vrea să se gândească?". Iar rãspunsul a venit simplu şi onest: "Sincer nu aş vrea să se gândească la nimic. Aş vrea să îşi ia măcar un minut să se uite cu adevărat la acea poză, dincolo de linii şi încadrări, formate şi standarde şi să simtă ce am dorit să transmit." Cât de adevãrat ! Este ceea ce doresc mulţi dintre noi aflaţi în proces de învăţare şi dezvoltare a personalităţii noastre de fotografi.

Şi pânã la urmã sã ne re-amintim spusele lui Ansel Adams  "O fotografie nu o faci doar cu ajutorul camerei foto. Aduci în sprijinul tãu, în acţiunea de a fotografia, toate imaginile pe care le-ai vãzut, toate cărţile pe care le-ai citit, muzica pe care ai ascultat-o, oamenii pe care i-ai iubit sau îi iubeşti."

Şi, aş spune eu, pentru "a vedea" o fotografie nu este suficient să o priveşti. Trebuie să o înţelegi pornind de la experienţa pe care o ai în viaţă şi de la ceea ce ai învăţat, de la imaginile pe care le-ai vãzut, de la cărţile pe care le-ai citit, muzica pe care ai ascultat-o, oamenii pe care i-ai iubit sau îi iubeşti.

Am mai avut, dacã  mai ţineţi minte, un subiect asemãnãtor în postarea de  AICI.

Robert Frank - Hoover Dam (foto: artblart_com - The Americans)

Vreau, la final, sã prezint un exemplu referitor la modul în care poate fi "privitã" şi "vãzutã" o fotografie aparent... banalã.

Este vorba de fotografia lui Lee Friedlander – Albuquerque, New Mexico, 1972. Lee Friedlander  este un cunoscut fotograf şi regizor american despre care voi poveşti mai multe într-o postare viitoare. L. Friedlander a influenţat curentul fotografic la nivel mondial, în anii '60, prin crearea unui limbaj vizual, foarte adesea imitat. 

Lee Friedlander – Albuquerque (foto: gittermangallery)

Limbajul creat de Friedlander a primit numele de "social landscape-peisaj social" şi includea multe elemente noi, la acea vreme, inclusiv reflexii din faţã, în vitrinele magazinelor, structuri încadrate de garduri, afișe și semne stradale. Este considerat un maestru al compoziţiei în fotografie.

Fotografia "Albuquerque, New Mexico, 1972" pare o imagine obişnuită care, la prima vedere, nu transmite mare lucru. Odatã cu apariţia acestei imagini s-a discutat despre "estetica instantaneului".

Iatã comentariul unui cunoscut artist şi ilustrator britanic, Graham-Clarke cu referire la compoziţia realizată de Lee Friedlander în fotografia "Albuquerque": "La prima vedere pare cã este o imagine platã şi nedescriptivã, însã mai târziu începe sã rezoneze cu un sens bogat şi profund... Nu are un singur punct focal, astfel încât ochiul nostru hoinăreşte neîncetat, fãrã sã aibã unde sã se odihneascã, fãrã o senzaţie stabilã şi definitivã de unitate". De multe ori, într-o lume a fotografiei, care cautã ordinea, decuparea neglijentã, alinierile haotice şi expunerile imprecise, spune şi Michael Freeman în "Ochiul fotografului", pot produce contraste deosebite şi schimbãri fascinante.

Şi, încet-încet, vezi în aceastã fotografie, mult mai multe frânturi din viaţa unui întreg oraş (!)

S-auzim de bine !

Omul, ciuperca atomică și fotografia

Una din maximele celebre ale lui Ansel Adams este cea în care "distribuie vina" cu privire la înţelegerea unei fotografii între cele mai importante douã persoane "prezente" permanent într-o imagine: fotograful şi privitorul.

În multe fotografii, informațiile despre oameni, evenimente şi locuri sunt explicit prezentate de către fotograf. Existã indicii şi mã refer în primul rând la fotografia documentarã - indicii vizuale clare care ne spun cine sunt oamenii, ce fac ei, unde și când a fost fãcutã fotografia.

Drumul spre casă

În alte cazuri mesajul nu rezultă în mod clar şi el trebuie dedus de către privitor. Aici intervine educaţia şi imaginaţia privitorului, care face o analizã rapidã pe baza experienţei şi valorilor proprii. Identitatea persoanelor din fotografie poate fi neclară, scopul lor poate fi necunoscut; timpul și locul pot fi dificil sau imposibil de determinat.

Chiar dacă nu ştie nimic despre regulă treimilor, despre liniile directoare sau spaţiul negativ privitorul încearcã sã identifice mesajul fotografiei. Între autorul fotografiei şi privitorul acesteia se stabileşte o legătură nedefinitã bazatã pe un "limbaj vizual". Conteazã foarte mult ca privitorul să cunoască elementele ce îi vor permite sã evalueze şi să înţeleagă mesajul imaginii. 

Linia directoare (ghidează privirea) și spațiul negativ (oferă loc de desfășurare subiectului)

Din acest punct de vedere consider cã este important "ajutorul" pe care fotograful îl dã privitorului prin titlul fotografiei sale. Acesta este un element care poate indica sau sugera ideea de la care a plecat autorul imaginii.

De multe ori privitorul se uitã la o imagine şi exclamã: "ce fotografie frumoasã!" fãrã sã analizeze prea mult compoziţia, subiectul sau mesajul. Acestea sunt evaluate mai apoi. Limitat de timp, de experientã sau propriile valori admiratorul se rezumã, uneori, la o apreciere superficialã şi trece mai departe.

Aş vrea sã dau ca exemplu o fotografie renumitã a fotografului american Robert Frank (n. 1924) cunoscutã sub numele "Hoover Dăm" realizatã în 1956 (artblart_com). La prima vedere fotografia pare destul de banalã. Mai apoi, afli titlul imaginii şi cunoscând anul când a fost realizatã analizezi compoziţia. Nu ştiu dacă cele trei imagini din standul de presã prezente în fotografie au fost "aranjate" sau nu de către autor, dar având o serie de cunoştinţe şi informaţii mesajul începe sã fie din ce în ce mai clar pentru privitor.

Robert Frank - Hoover Dam (foto: artblart_com - The Americans)

Prima fotografie prezintã o zonã sãlbaticã neafectatã de prezenţa omului din Grand Canyon, Colorado, Arizona-SUA.  Cea de-a doua reprezintã o imagine a barajului din Nevada - Hoover Dam, peste care trec maşini şi unde sunt  evidente "realizãrile"  omului. Ultima imagine are ca subiect "ciuperca atomicã", care la acea vreme (1956) era încã un simbol îngrozitor de puternic a ceea ce "era în stare" sã producă omul în lume.

Grand Canyon

Hoover Dam

Ciuperca atomicã

Într-o succesiune temporalã corectã cele trei imagini se constituie într-un mesaj clar cu privire la modul în care prezența şi activităţile omului pot "afecta" Planeta Pãmânt. Datoritã acestui mesaj fotografia lui Robert Frank este renumitã printre specialiştii în arta fotograficã. Cum am fi judecat fotografia dacã "ciuperca" s-ar fi aflat la partea de sus a standului ?"

Iar la final vine întrebarea: câţi din cei care privesc o fotografie o evalueazã în acest mod etichetâd-o mai apoi ca frumoasã, reuşită, extraordinarã, etc, etc. !? Ce spun și fac fotografii pentru a relaționa cu privitorul? Mai vorbim despre asta. Foto-Idei sunt destule...

S-auzim numai de bine!