O lecţie cu Ansel Adams

Ansel Adams, s-a născut în februarie 1902 în San Francisco, statul California unde strămoşii sãi imigraseră din Irlanda, în primii ani ai secolului XVIII. 

În aprilie 1906, în zona San Francisco a avut loc un cutremur foarte puternic. Chiar dacã iniţial nu a păţit nimic, în timpul unei replici ce a avut loc la 3 ore dupã cutremur Ansel Adams şi-a rupt nasul şi şi-a zgâriat fata. La un control doctorul i-a recomandat ca atunci când va avea 18 ani să se opereze, dar Ansel a neglijat recomandarea şi a rămas cu nasul strâmb toată viaţa. Acest lucru l-a marcat şi a influenţat modul în care se comporta în relaţie cu ceilalţi. 

În perioada copilãriei Ansel, care iubea natura, colinda zilnic împrejurimile, colecţionând insecte şi explorând stâncile din viitoarea zona verde protejatã Golden Gate, aflatã în vestul oraşului San Francisco. Primele sale fotografii au fost publicate în anul 1921. În 1927  Ansel Adams îşi produce primul portofoliu, care include cunoscuta sa imagine “Monolith, the Face of Half Dome”. 

Ansel Adams - Monolith, the Face of Half Dome

Date bibliografice în detaliu despre Ansel Adams se gãsesc AICI - Blog f64.

Ceea ce îmi place foarte mult la Ansel Adams este fotografia sa de peisaj alb - negru. De altfel în perioada în care a trãit, fotografia pe film alb-negru devenise metoda uzualã în tehnica fotograficã.

AICI se aflã un film interesant în care Ansel Adams povesteşte câte ceva din experienţa devenirii sale ca fotograf.

Pe internet specialiştii în fotografie se întrec în a descifra secretele uimitoare ale lui Ansel, care a reuşit să realizeze fotografii faine în perioada despre care am povestit câteva rânduri mai sus. Am "studiat" câteva articole şi am făcut o mică selecţie de idei, care îi sunt atribuite fotografului american, născut la începutul secolului XX. Nu l-am scăpat din vedere pentru această analiză pe prietenul Eric Kim, care aşa cum spuneam, de când s-a mutat în Asia pare a studia mai mult filozofia asiatică a fotografiei şi mai puţin tehnica şi compoziţia în sine.

Prin urmare, ce putem afla de la Ansel Adams?

• Trebuie să înveţi să te poziţionezi şi să îţi stabileşti punctul de staţie (PdS).

În fotografia de peisaj acest PdS este foarte important, pentru că el îţi poate schimba perspectivă şi elementele compoziţionale. De altfel, cred că locul unde declanşezi este important în multe alte genuri de fotografie. Să nu-ţi fie lene să te deplasezi 1 metru mai la stânga sau la dreapta. Poţi avea surpriza să descoperi un cu totul alt cadru. 

Punctul de staţie- imaginea iniţialã

Punctul de staţie - mã deplasez 20 m lateral şi apare un element în prim-plan, care schimbã perspectiva şi compoziţia

• Învaţă să previzualizezi fotografia pe care o vei face. 

Analizează ceea ce ai în faţa ta, ce este interesant şi ce este mai puţin interesant. Care este subiectul principal. Cu ce îl susţii? Mai apoi începi încadrarea, realizezi compoziţia şi declanşezi.

Am pre-vizualizat şi am vrut sa "prind" silueta unui pescaruş cu soarele în cioc. Din pãcate nu m-am poziţionat bine şi nu am avut noroc

• Ignoră critica

"Criticii nu s-au simţit niciodată confortabil cu nimic din ceea ce captează atenţia. Unii oameni au spus că sunt doar un fotograf de cărți poștale. Nici nu m-am deranjat să le răspund. Alții au sărit calul și au dat tot felul de interpretări mistice la munca mea. Sunt foarte puțini critici care mi-au înțeles lucrările sau le-au apreciat corect. "Pe acest subiect am mai discutat AICI şi AICI.

Indiferent ce şi cum fotografiezi, niciodată nu poți să îţi mulțumești 100% audiența. De fapt, spune Eric Kim, cred că a deveni cu adevărat un artist mare nu înseamnă să-ţi compromiţi singur viziunea. Cu cât eşti mai inovator în fotografia ta, cu atât mai multe persoane care te urmăresc se vor simţi confuze, frustrate şi se vor îndepãrta de ceea ce faci.

• Fotografiază ceea ce simţi nu ceea ce priveşti

Ca fotografi uităm că arta este mai mult despre emoția pe care o transmite privitorului și mai puţin despre ce imortalizează ea. În fotografie, uitãm ușor acest aspect. De ce? Camera este cunoscută ca fiind cea mai descriptivă formă de realizare a unei imagini.

Ansel Adams povesteşte de ce a decis să realizeze faimoasa imagine "Moonrise, Hernandez, New Mexico" cu un cer extrem de întunecat: eram atunci foarte emoționat și am avut sentimentul că luna reală luminează în interiorul meu. Oamenii m-au întrebat de ce cerul este atât de întunecat, gândindu-se exact la luna plină care luminează cerul real. Dar cerul întunecat reprezintă modul în care am simțit eu atmosfera în acel moment".

Ansel Adams - "Moonrise, Hernandez, New Mexico"

Sã auzim numai de bine.

Critica fotografiei cu şi fãrã mesaj

Cele mai multe dintre comentariile care se fac pe marginea unei fotografii se leagã de aparat, de obiectiv, de setãri. "Ce obiectiv ai folosit!?", "Ce diafragmã!?" . Sau, auzi comentarii simple de genul "Îmi place asta. Are culori faine.", "Superb, e de vis!". Putinã lume priveşte în "interiorul fotografiei". În cel mai fericit caz unii se întreabă unde a fost fãcutã fotografia(!) sau când a fost realizatã(!). 

Rar auzi comentarii de genul "asta parcă ar fi a lui Cartier-Bresson!" sau "Care sunt fotografii ce te-au influenţat!?" Auzi rar întrebarea aceasta. Foarte rar.... ".

Pãi, la ce sã te aştepţi !? - ar comenta unii. Eşti fotograf amator. Faci fotografii din plãcere. Subiect simplu, dacã existã! Mesaj lipsã sau aproape de loc. cã doar nu ai mare lucru de spus. Şi totuşi! Tu înveţi şi te perfecţionezi. Fotografiezi şi experimentezi şi fotografiezi şi încet-încet lucrurile se schimbã.

"Aş vrea să te uiţi măcar un minut la aceastã poză şi să încerci sã simţi ce am dorit să transmit eu..."

Înaintea unei prezentãri, realizate la Bucureşti acum câţiva ani, unui fotograf-editor la blogul f64 (Cristian Bassa) i-a fost pusã următoarea întrebare: "Când cineva îţi vede fotografiile, la ce ai vrea să se gândească?". Iar rãspunsul a venit simplu şi onest: "Sincer nu aş vrea să se gândească la nimic. Aş vrea să îşi ia măcar un minut să se uite cu adevărat la acea poză, dincolo de linii şi încadrări, formate şi standarde şi să simtă ce am dorit să transmit." Cât de adevãrat ! Este ceea ce doresc mulţi dintre noi aflaţi în proces de învăţare şi dezvoltare a personalităţii noastre de fotografi.

Şi pânã la urmã sã ne re-amintim spusele lui Ansel Adams  "O fotografie nu o faci doar cu ajutorul camerei foto. Aduci în sprijinul tãu, în acţiunea de a fotografia, toate imaginile pe care le-ai vãzut, toate cărţile pe care le-ai citit, muzica pe care ai ascultat-o, oamenii pe care i-ai iubit sau îi iubeşti."

Şi, aş spune eu, pentru "a vedea" o fotografie nu este suficient să o priveşti. Trebuie să o înţelegi pornind de la experienţa pe care o ai în viaţă şi de la ceea ce ai învăţat, de la imaginile pe care le-ai vãzut, de la cărţile pe care le-ai citit, muzica pe care ai ascultat-o, oamenii pe care i-ai iubit sau îi iubeşti.

Am mai avut, dacã  mai ţineţi minte, un subiect asemãnãtor în postarea de  AICI.

Robert Frank - Hoover Dam (foto: artblart_com - The Americans)

Vreau, la final, sã prezint un exemplu referitor la modul în care poate fi "privitã" şi "vãzutã" o fotografie aparent... banalã.

Este vorba de fotografia lui Lee Friedlander – Albuquerque, New Mexico, 1972. Lee Friedlander  este un cunoscut fotograf şi regizor american despre care voi poveşti mai multe într-o postare viitoare. L. Friedlander a influenţat curentul fotografic la nivel mondial, în anii '60, prin crearea unui limbaj vizual, foarte adesea imitat. 

Lee Friedlander – Albuquerque (foto: gittermangallery)

Limbajul creat de Friedlander a primit numele de "social landscape-peisaj social" şi includea multe elemente noi, la acea vreme, inclusiv reflexii din faţã, în vitrinele magazinelor, structuri încadrate de garduri, afișe și semne stradale. Este considerat un maestru al compoziţiei în fotografie.

Fotografia "Albuquerque, New Mexico, 1972" pare o imagine obişnuită care, la prima vedere, nu transmite mare lucru. Odatã cu apariţia acestei imagini s-a discutat despre "estetica instantaneului".

Iatã comentariul unui cunoscut artist şi ilustrator britanic, Graham-Clarke cu referire la compoziţia realizată de Lee Friedlander în fotografia "Albuquerque": "La prima vedere pare cã este o imagine platã şi nedescriptivã, însã mai târziu începe sã rezoneze cu un sens bogat şi profund... Nu are un singur punct focal, astfel încât ochiul nostru hoinăreşte neîncetat, fãrã sã aibã unde sã se odihneascã, fãrã o senzaţie stabilã şi definitivã de unitate". De multe ori, într-o lume a fotografiei, care cautã ordinea, decuparea neglijentã, alinierile haotice şi expunerile imprecise, spune şi Michael Freeman în "Ochiul fotografului", pot produce contraste deosebite şi schimbãri fascinante.

Şi, încet-încet, vezi în aceastã fotografie, mult mai multe frânturi din viaţa unui întreg oraş (!)

S-auzim de bine !