O lecţie cu Ansel Adams

Ansel Adams, s-a născut în februarie 1902 în San Francisco, statul California unde strămoşii sãi imigraseră din Irlanda, în primii ani ai secolului XVIII. 

În aprilie 1906, în zona San Francisco a avut loc un cutremur foarte puternic. Chiar dacã iniţial nu a păţit nimic, în timpul unei replici ce a avut loc la 3 ore dupã cutremur Ansel Adams şi-a rupt nasul şi şi-a zgâriat fata. La un control doctorul i-a recomandat ca atunci când va avea 18 ani să se opereze, dar Ansel a neglijat recomandarea şi a rămas cu nasul strâmb toată viaţa. Acest lucru l-a marcat şi a influenţat modul în care se comporta în relaţie cu ceilalţi. 

În perioada copilãriei Ansel, care iubea natura, colinda zilnic împrejurimile, colecţionând insecte şi explorând stâncile din viitoarea zona verde protejatã Golden Gate, aflatã în vestul oraşului San Francisco. Primele sale fotografii au fost publicate în anul 1921. În 1927  Ansel Adams îşi produce primul portofoliu, care include cunoscuta sa imagine “Monolith, the Face of Half Dome”. 

Ansel Adams - Monolith, the Face of Half Dome

Date bibliografice în detaliu despre Ansel Adams se gãsesc AICI - Blog f64.

Ceea ce îmi place foarte mult la Ansel Adams este fotografia sa de peisaj alb - negru. De altfel în perioada în care a trãit, fotografia pe film alb-negru devenise metoda uzualã în tehnica fotograficã.

AICI se aflã un film interesant în care Ansel Adams povesteşte câte ceva din experienţa devenirii sale ca fotograf.

Pe internet specialiştii în fotografie se întrec în a descifra secretele uimitoare ale lui Ansel, care a reuşit să realizeze fotografii faine în perioada despre care am povestit câteva rânduri mai sus. Am "studiat" câteva articole şi am făcut o mică selecţie de idei, care îi sunt atribuite fotografului american, născut la începutul secolului XX. Nu l-am scăpat din vedere pentru această analiză pe prietenul Eric Kim, care aşa cum spuneam, de când s-a mutat în Asia pare a studia mai mult filozofia asiatică a fotografiei şi mai puţin tehnica şi compoziţia în sine.

Prin urmare, ce putem afla de la Ansel Adams?

• Trebuie să înveţi să te poziţionezi şi să îţi stabileşti punctul de staţie (PdS).

În fotografia de peisaj acest PdS este foarte important, pentru că el îţi poate schimba perspectivă şi elementele compoziţionale. De altfel, cred că locul unde declanşezi este important în multe alte genuri de fotografie. Să nu-ţi fie lene să te deplasezi 1 metru mai la stânga sau la dreapta. Poţi avea surpriza să descoperi un cu totul alt cadru. 

Punctul de staţie- imaginea iniţialã

Punctul de staţie - mã deplasez 20 m lateral şi apare un element în prim-plan, care schimbã perspectiva şi compoziţia

• Învaţă să previzualizezi fotografia pe care o vei face. 

Analizează ceea ce ai în faţa ta, ce este interesant şi ce este mai puţin interesant. Care este subiectul principal. Cu ce îl susţii? Mai apoi începi încadrarea, realizezi compoziţia şi declanşezi.

Am pre-vizualizat şi am vrut sa "prind" silueta unui pescaruş cu soarele în cioc. Din pãcate nu m-am poziţionat bine şi nu am avut noroc

• Ignoră critica

"Criticii nu s-au simţit niciodată confortabil cu nimic din ceea ce captează atenţia. Unii oameni au spus că sunt doar un fotograf de cărți poștale. Nici nu m-am deranjat să le răspund. Alții au sărit calul și au dat tot felul de interpretări mistice la munca mea. Sunt foarte puțini critici care mi-au înțeles lucrările sau le-au apreciat corect. "Pe acest subiect am mai discutat AICI şi AICI.

Indiferent ce şi cum fotografiezi, niciodată nu poți să îţi mulțumești 100% audiența. De fapt, spune Eric Kim, cred că a deveni cu adevărat un artist mare nu înseamnă să-ţi compromiţi singur viziunea. Cu cât eşti mai inovator în fotografia ta, cu atât mai multe persoane care te urmăresc se vor simţi confuze, frustrate şi se vor îndepãrta de ceea ce faci.

• Fotografiază ceea ce simţi nu ceea ce priveşti

Ca fotografi uităm că arta este mai mult despre emoția pe care o transmite privitorului și mai puţin despre ce imortalizează ea. În fotografie, uitãm ușor acest aspect. De ce? Camera este cunoscută ca fiind cea mai descriptivă formă de realizare a unei imagini.

Ansel Adams povesteşte de ce a decis să realizeze faimoasa imagine "Moonrise, Hernandez, New Mexico" cu un cer extrem de întunecat: eram atunci foarte emoționat și am avut sentimentul că luna reală luminează în interiorul meu. Oamenii m-au întrebat de ce cerul este atât de întunecat, gândindu-se exact la luna plină care luminează cerul real. Dar cerul întunecat reprezintă modul în care am simțit eu atmosfera în acel moment".

Ansel Adams - "Moonrise, Hernandez, New Mexico"

Sã auzim numai de bine.

Criticul din oglindă

Traduc rapid un comentariu al unui critic (nu are importanţă numele) cu privire la fotografia "Furtună de nisip în Jaisalmer" a lui Steve McCurry.

Steve McCurry - Dust Storm, Rajasthan, Jaisalmer, India 1983

"Şase doamne îmbrãcate în costume tradiţionale roşii Rajasthani stau adunate într-un grup compact pentru a se proteja de o furtună de nisip. În fotografie sunt prezente trei planuri. Cel din mijloc al persoanelor, vizibil din cauza culorilor,,. apoi un plan în fundal, mai neclar, al copacilor în bătaia furtunii şi un plan apropiat cu doar douã oale de lut, care echilibreazã cumva cadrul.  Copacii par sã danseze în fundal şi, ce să vezi, sunt tot şase la număr. 

Se simte energia naturii şi totul pare plin de încordare. Echilibrul şi stabilitatea sunt date de  oalele din prim-plan. Acestea creează şi profunzimea care oferã fotografiei spaţialitatea 3D. Este o compoziţie echilibrată care face din această fotografie o capodoperă."

Sunt convins cã Steve McCurry nu a avut timpul necesar sã analizeze cadrul din faţa sa în amãnunt. Şi nici pe departe nu a pierdut prea mult timp pânã la momentul în care a apãsat pe declanşator.

Analizele le face şi le "descoperã" criticul mai apoi. Fotograful însã are simţul acela extraordinar al "creatorului". Vede şi Simte momentul. Iar aceste calităţi ţi le oferă, în afarã de talent, cunoştinţele, experienţa şi exerciţiul.

Şi dacă este să fim cinstiţi, pentru a înţelege subiectul/mesajul fotografiei, o parte din aceste calităţi trebuie să le aibă şi cel care priveşte o imagine. Într-o mică sau mai mare măsură.

Când umbra nu-i a ta

Cu cât are mai multe cunoştinţe, experienţă şi exerciţiu, un fotograf face imagini mai reuşite. Cu cât are mai multe cunoştinţe, experienţa şi exerciţiu privitorul înţelege mai uşor şi apreciază mai bine o fotografie. Este o altă limbă prin care cei doi fotograf şi privitor pot comunica şi pot rezona..

Spuneam într-o postare anterioară (vorbesc din experienţă proprie) cã cea mai frecventã întrebare pe care o pune privitorul atunci când vede o fotografie este "unde este fãcutã aceastã imagine!?"  

Aceasta reprezintă cea mai simplă metoda de a identifica "codul" comun cu care  rezonează şi prin care înţelege fotografia ta. Un fotograf profesionist spunea că pentru a atrage clienţi care să-i cumpere fotografiile, trebuie să-i educe, să-i înveţe simbolurile şi limbajul pe care îl foloseşte. Cum face asta voi povesti într-o postare viitoare. Şi vreau să vedem şi care sunt elementele prin care este analizată/criticată o fotografie.

Cam aşa se întâmplă lucrurile şi voi încheia cu un banc în ton cu subiectul postării. Fără aluzii.

Miss Paddington se afla în California şi vizitează faimosul muzeu de fotografie. Se uită la imagini şi deodată striga revoltată:

- Dar acesta este un portret groaznic! Nu-mi vine să cred că un loc atât de respectabil poate să găzduiască în colecţiile sale un portret atât de lugubru!

- Mă scuzaţi, Madame! îi spuse supraveghetorul. Dar nu e o fotografie, ci o oglindă.

Este important cum vezi (sursa foto:SunnySkyz)

Să auzim numai de bine.