Se afișează postările cu eticheta regula treimii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta regula treimii. Afișați toate postările

vineri, 5 ianuarie 2018

Roma anticã, iarna şi marea

Lido di Ostia sau litoralul Romei - blog FOTO-IDEEA
Lido di Ostia sau litoralul Romei


Pot spune că anul care a trecut a fost, din punctul meu de vedere, anul Italiei. În februarie am vizitat zona industrializatã din nord (Bergamo-Milano-Como), iar la sfârşitul anului am vãzut Roma. Desigur capitala Italiei nu o poţi colnda toată nici măcar într-o lună şi desigur o vizită de câteva zile nu-ţi satisface interesul pentru aceste locuri străvechi. Şi totuşi am hotărât că într-una din zilele sejurului nostru la Roma să părăsim oraşul şi să ne îndreptăm paşii spre zona antică a fostei capitale romane, cunoscută sub numele de Ostia Antică.  Cu această ocazie am dat o fugă şi până la Marea Mediterană care, mărginită de coasta de vest a Italiei, de insulele Sardinia şi Sicilia, mai este cunoscută şi sub numele de Marea Tirenianã. Şi despre această "escapadã" aş vrea să spun acum câteva cuvinte.

Marea Tirenianã la Lido di Ostia - blog FOTO-IDEEA
Marea Tirenianã la Lido di Ostia


În antichitate Ostia Antică era portul care deservea capitala romanã. Tibrul se vãrsa în mare printr-un estuar care cu timpul a fost acoperit de uscat. Cineva spunea că cea mai mare parte din bogăţiile imperiului întins pe trei continente treceau prin portul Ostia şi plutind în amonte pe râu se îndreptau spre Roma. An după an aluviunile s-au depus, uscatul a înaintat spre mare şi dintr-odată Tibrul şi-a modificat cursul în mod ciudat . Ostia Antică a rămas în urmă pe uscat şi despre ea voi povesti mai multe într-o postare viitoare. Acum, două vorbe despre litoralul Mării Tireniene în regiunea Ostia, zonă care mai este cunoscută şi sub numele de Lido di Ostia. Poţi ajunge aici dacă mai mergi patru-cinci staţii după Ostia Antică, cu trenul regional pe care poţi să-l iei în Roma din staţia Piramide.

Lido di Ostia - Plaja pustie (1) - blog FOTO-IDEEA
Lido di Ostia - Plaja pustie (1)


Lido di Ostia - Plaja pustie (2) - blog FOTO-IDEEA
Lido di Ostia - Plaja pustie (2)


Marea este locul unde poţi visa în voie, privind orizontul nesfârşit şi asta este valabil şi pentru plaja din Lido di Ostia, care nu este totuşi foarte spectaculoasă. Nu e un lucru obişnuit să spui că ai vizitat Roma şi ai fost pe malul mării. Şi mai ciudat pare atunci când spui că vizita ai făcut-o în luna decembrie.

Atmosferã de iarnã la Lido di Ostia - blog FOTO-IDEEA
Atmosferã de iarnã la Lido di Ostia


Iarna liniştea care se lasă la malul mării e uneori stranie. Plaja e goală, terasele sunt părăsite şi doar ici-colo câte una pare funcţională. Doar valurile se sparg şi se revărsa pe nisipul pustiu. Bate un vânticel nu foarte rece şi doar prietenul nostru soarele, care ne-a însoţit pe toată perioada vizitei, zâmbeşte puternic, dar uşor stingher.
În larg un pescar se chinuie să-şi întindă năvoadele, iar pe cer defilează, într-un dute-vino continuu, avioanele ce aterizează şi decolează de la Aeroportul Fiumicino, aflat nu departe de plajă.

Lido di Ostia -zona din spatele plajei (toamnã târzie) - blog FOTO_IDEEA
Lido di Ostia -zona din spatele plajei (toamnã târzie)

Lido di Ostia -statiunea pare pãrãsitã - blog FOTO-IDEEA
Lido di Ostia -statiunea pare pãrãsitã

Lido di Ostia este renumită pentru hotelurile sale şi te întrebi ce poţi să cauţi iarna într-un astfel de loc. Dar ce nu face pasionatul de fotografie şi nu numai pentru o atmosferă frumoasă, stranie, liniştită şi fotogenică.

Lido di Ostia -pescarul meu (cu gândul la Fan Ho) - blog FOTO-IDEEA
Lido di Ostia -pescarul meu (cu gândul la Fan Ho)


Am surprins un cadru care m-a dus cu gândul la fotografia lui Fan Ho - "A sail"(1957). "Am vânat" avioanele de pe Fiumicino şi am încercat să surprind atmosfera din proximitatea mării în luna decembrie.

Făcând fotografii pe plajă de la Lido di Ostia am avut în minte câteva "tips"-uri pentru fotografi începători şi am să pomenesc 3 din ele:

* regula treimii (orizontul plasat la 1/3 de marginea cadrului - în partea de sus dacă marea e interesantă, în partea de jos dacă cerul e mai atrăgător)
* găsirea şi încadrarea unui punct de interes (de obicei raportat la un subiect secundar)
* timing-ul (momentul zilei în care faci fotografia) -  soarele spre orizont e mai atrăgător şi mai "foto-binevoitor" de cât cel aflat sus pe boltã

Avioanele ne aduc aminte cã Aeroportul Fiumicino este în apropiere - blog FOTO-IDEEA
Avioanele ne aduc aminte cã Aeroportul Fiumicino este în apropiere


Câteva comentarii:
- Aici am văzut pentru prima datã plajã cu nisip negru;
- În anotimpul ãsta uscatul "deranjeazã" din punct de vedere fotogenic marea;
- Aş fi dorit ca fotografia cu barca şi pescarul pe mare sã fie un pic altfel construitã, dar oricât am încercat, din motive obiective, nu mi-a ieşit (poate pozitia bãrcii un pic mai sus la nivelul orizontului);
- Câteva propuneri de subiecte pentru foto-proiecte la malul mãrii (plaja, ambarcatiunile, pescarii, rãsãrit-apus, imensitatea, abordãri minimaliste, etc.)

Lido di Ostia -o abordare minimalistã (tentativã!) - blog FOTO-IDEEA
Lido di Ostia -o abordare minimalistã (tentativã!)


Şi cam atât pentru aceasta postare. Ce pot să spun este că vizita la Lido de Ostia a meritat şi nu a presupus un efort extraordinar. În plus să bei un ceai în luna decembrie pe plajã la Marea Tirenianã, nu este un lucru foarte obişnuit

Doresc tuturoro cititorilor blogului FOTO-IDEEA un an 2018 extraordinar, cu linişte, pace şi prosperitate. Lumina bună să ne însoţească pe noi toţi.  La mulţi ani!

Să auzim numai de bine.


marți, 25 iulie 2017

Din nou despre reguli

Când eşti fotograf începător există câteva lucruri pe care eşti tentat să le faci, fără să stai să te gândeşti prea mult. De exemplu, vezi o scenă care ţi se pare faină şi crezi că merită fotografiată. Tentaţia este de a prinde cât mai multe în cadrul tău. Şi culmea aceea din stânga şi copacul din dreapta şi răul şi norii şi păsările, etc, etc, etc. De asemenea, nu prea vrei să fotografiezi oameni şi ai dori să-i scoţi pe toţi din cadru pentru a se vedea mai bine clădirea sau cetatea. Nu prea îndoi genunchii şi crezi că vei prinde mai bine subiectul dacă îl plasezi în centrul imaginii. Şi multe altele. Lucrurile însă stau puţin diferit şi pe măsură ce înveţi câteva reguli începi să-ţi dai seama de importanţa lor. Iar atunci când ai exersat destul şi le cunoşti bine, regulile pot fi încălcate.

Am notat câteva idei legate de reguli despre care am mai vorbit sau nu în alte postări. Am ataşat fotografii personale în care am experimentat şi prin care încerc să ilustrez aceste reguli.

Regula treimii - plaseazã elementele de interes la 1/3 sau 2/3 din lungimea sau lãţimea imaginii - blog Foto-Ideea
Regula treimii - plaseazã elementele de interes la 1/3 sau 2/3 din lungimea sau lãţimea imaginii

Nu este indicat ca linia orizontului sã fie plasatã la mijlocul cadrului blog Foto-Ideea
Nu este indicat ca linia orizontului sã fie plasatã la mijlocul cadrului.

1. Regula treimii (vezi imaginile de mai sus)
Am mai vorbit de această regulă în postarea de AICI. O reiau pe o altă fotografie pentru a mai adăuga o idee. Deci, în care treime plasez linia orizontului !? (vezi mai jos)


Dacã cerul este interesant, plasez linia orizontului in partea de jos (nu era cazul aici)

Dacã marea este mai intersantã (vezi aici), plasez linia sus şi las mai mult din mare în cadru


2. Încearcă să echilibrezi fotografia pe diagonală.

Exemplificând pe aceeaşi fotografie respect regula treimii, plasez pescãruşul intr-un "nod" şi vaporul pe diagonalã în alt nod. 

Vaporul echilibrezã pescãruşul în acest cadru

Afişul din dreapta echilibreazã cadrul din stânga - blog Foto-Ideea
Afişul din dreapta echilibreazã cadrul din stânga.


3. Fotografiază din poziţii joase



Grand Hotel Traian - Iaşi - Fotografiazã de jos - hotelul vãzut de la nivelul florilor - blog Foto-Ideea
Fotografiazã de jos - hotelul vãzut de la nivelul florilor (Grand Hotel Traian - Iaşi)
Fotografiazã de jos - Palatul Culturii Iaşi

4. Umple cadrul

De ce sã nu umpli cadrul realizând si o încadrare (framing) a Palatului Culturii din Iaşi - blog Foto-Ideea
De ce sã nu umpli cadrul realizând si o încadrare (framing) a Palatului Culturii din Iaşi

Umple cadrul cu flori - blog Foto-Ideea
Umple cadrul cu flori


Sã auzim numai de bine.

marți, 12 aprilie 2016

Treime "sfântã" și nu prea, în fotografie

Un fotograf american - Cole Thompson - emitea acum ceva timp "regula 1/3" sau regula fotografiei "bune" "O fotografie reusita este compusa din 1/3 viziune, 1/3 momentul declansarii si 1/3 prelucrare." spune el.

Însã nu la regula sa  vreau sã mã refer ci la arhi-cunoscuta "Regulã a treimilor" (RT) în fotografie. Regula treimilor (RT) isi are originea intr-un studiu realizat in 1850 de catre un profesor de statistică. Povestea acestei reguli este controversată și o gãsiti AICI 

Regula este simplã. Îti imaginezi cã împarti cadrul fotografiei în 3 zone egale prin linii orizonatale și verticale (vezi fotografia). S-a constatat cã o foto-compozitie este mai echilibratã dacã subiectul principal este plasat pe una dintre liniile imaginate (verticale sau orizontale) sau la punctul de intersectie al acestora. 
 
Subiect central si linia orizontului respectã RT
  
Liniile imaginare se mai numesc si "linii de fortã", iar punctele sunt considerate puncte de maxim interes
.
Subiectul si umbra sa respectã RT

Existã o serie de "variațiuni" în jurul acestei reguli, care trebuie judecate pentru fiecare fotografie în parte :

- subiectul în centru înseamnã monotonie cu referire la peisaje
- douã subiecte "importante" pe aceeasi linie se anuleazã reciproc
- plasezi subiectul - portret în centrul fotografiei dar ochii pe liniile de fortã
- existã si o "regulã a simetriei" care se combinã cu regula treimilor
- în cazul fotografiei pãtrate regula nu e valabilã
- este important sã plasezi subiectul la intersectie si nu pe liniile de fortã
- unii considerã încãlcarea regulii ca fiind o gresealã de începãtor

Portret - ochii pe linia de fortã

Zonare a cadrului, bazatã pe RT

Care este (conform RT) persoana care se contituie ca subiect al fotografiei

Dar asa cum spuneam într-o postare anterioarã regulile trebuie bine cunoscute pentru a putea fi încãlcate.
Desigur, dacã faci o fotografie cu rezolutie mare (dimensiuni mari), poti "sã recompui" la post-procesare fotografia, schimbând poziționarea subiectului.

Subiect central, nu se respectã RT


RT cu subiectul pe linia de forta dreapta

RT cu subiectul pe linia de forta stânga

Pãrerea mea este urmãtoarea: regula e foarte bună pentru a te "orienta" în procesul de compunere a cadrului si este un ajutor important pentru a directiona fotografii începãtori de la imaginile banale cu subiecte centrate cãtre  fotografii reusite. Dar, dacã imaginea ta respectã aceastã regulã nu înseamnã, obligatoriu, cã ai fãcut o fotografie bunã ! Din pãcate !