Anticele tehnologii moderne

Situl arheologic Kourion (Cipru) aflat la câteva zeci de metri înãltime, pe malul Mãrii Mediterane

Mărturiseam într-o postare mai veche crezul meu cum că oamenii antichităţii erau mult mai inteligenţi decât majoritatea celor ce trăiesc astăzi pe Planeta Pãmânt. "Inteligenţa lumii este o constantă, doar populaţia este în creştere" spunea Socrate. Eram tânăr adolescent şi râdeam ca la o glumă bună când citeam fraza asta prin vreun almanah umoristic. Dar iată că astăzi este demonstrat ştiinţific acest adevăr enunţat de cunoscutul filozof antic.

Socrate (470 î.Hr. – 399 î.Hr )

"Creierul uman poate avea un potențial limitat, care a fost acum atins datorită progreselor tehnologice și medicale" spune printre altele studiul. Toate bune şi frumoase dar din câte am citit şi tehnologia era "la unghia degetului mic" pentru specialiştii antichităţii. Am auzit cu toţii despre invenţiile lui Arhimede, despre "calculatorul din Antikythera" sau despre vestitul oţel al săbiilor de Damasc. Exemplele sunt numeroase şi poate fi o idee interesantă să realizezi un proiect fotografic, care să documenteze invenţiile, uneori incredibil de actuale ale antichităţii. Călătoreşti prin Europa şi afli peste tot despre lucruri miraculoase realizate acum câteva mii de ani. Iar unele sunt valabile sau de actualitate şi în zilele noastre. (vezi AICI)

Primăvara trecută am făcut o scurtă excursie la Kourion (Cipru), unde am vizitat printre altele şi situl arheologic, aflat pe locul unde a existat vechea cetate antică. 

Se spune că este cel mai fotografiat sit antic din Cipru. Oraşul Kourion a beneficiat de o aşezare deosebită, fiind localizat pe malul mării, pe stânci, aflate la câteva zeci de metri înălţime faţă de nivelul apei.

Amfiteatrul Kourion (Cipru)

Cel mai important obiectiv de aici este Amfiteatrul roman (3500 locuri), aflat în stare de funcţionare şi unde se desfăşoară periodic spectacole de teatru, concerte de muzică clasică, festivaluri.

Kourion - Bãile romane

Dar despre altceva vreau să vă povestesc. Despre  băile romane şi vestită casă a lui Eustolius. Obiectivele datează din perioada romană târzie. A fost "descoperit" aici un adevărat <spa> modern ce constă în băi reci (frigidarium), medii (tepidarium) şi fierbinţi (caldarium). Pardoselile din marmură sunt decorate cu mozaicuri cu peşti, păsări şi flori.

Kourion - Bãile romane (se vãd conductele ceramice în pardosealã)

 Şi ce este mai surprinzător, încă se poate vedea sistemul de încălzire subterană (hypocaust), cu aer fierbinte împins prin “tuburi”de teracotă. Vorbim aici de încălzire prin pardoseală, o soluţie actuală si astãzi, în domeniul instalaţiilor de încălzire. Impresionant! Nu!?

Şi pentru că tot aminteam de romani, trebuie să pomenesc aici o altă invenţie în domeniul construcţiilor vizibilă, de această dată, la Roma. Am numit <betonul roman>.

Roma - Clãdirea Panteonului

... Pe măsură ce ne apropiam de clădirea Panteonului au început să se zărească pe ziduri, în exterior, schele. Am bănuit că sunt lucrări de reparaţii la clădirea străveche. 

Roma - Clãdirea Panteonului (schelele care ne-au indus în eroare)

Şi nu a fost nimic surprinzător să constatăm, când am intrat în interior, că imensa cupola are un aer "fresh". Am zis că a fost curăţată şi reparată proaspăt în cadrul lucrărilor periodice programate. De fapt aveam, să constatăm puţin mai târziu că nu se făcuseră intervenţii şi că acesta era aspectul real al cupolei realizate din "beton roman". Da, poate nu ştiaţi!? Tehnologia de realizare a acestui tip de beton este una dintre cele mai incredibile tehnologii antice. 

Roma - Clãdirea Panteonului (interior) - se vede arhitectura cupolei

Betonul romanilor era creat din cenușă vulcanică, calcar și apă de mare. Alături de cenușa se amesteca şi piatră vulcanică, ceea ce ducea la apariția unor reacții chimice cu apa de mare şi care făceau betonul mai durabil. Betonul arată impecabil, deși au trecut milenii de la fabricarea lui.

Roma - Clãdirea Panteonului (cupola) - cel mai vechi beton din lume, aratã impecabil

 

Partea cea mai interesantă, dacă vrei să abordezi un proiect fotografic pe o astfel de tema, a vechilor invenţii, este să le fotografiezi acolo unde sunt puse în operă şi nu în muzee sau colecţii. Pentru asta trebuie să cauţi, să te documentezi, să-ţi programezi deplasarea, etc, etc, etc., cu alte cuvinte, îţi  trebuie un proiect.

Mult succes şi să auzim numai de bine.

O paginã din istoria noastrã

Palazzo Valentini -Prefectura provinciei romane

Din diverse motive, obiective şi uneori subiective am tot amânat aceasta postare. După multă vreme, am amintiri plăcute despre această vizită şi o recomand cu căldură tuturor celor care vizitează Roma. Şi asta din două motive: în primul rând utilizarea tehnologiei informaţiei pentru punerea în valoare a descoperirilor antice (un muzeu multimedia în toată regula) şi, în al doilea rând, un motiv mai important, este promovarea deosebită pe care o face istoriei României, strămoşilor noştri daci şi romani.  A fost o surpriză plăcută care mi-a adus în suflet multă mândrie.

Cele douã statui din fata Palatului

Palazzo Valentini sau Palatul Imperial este un palat situat chiar în centrul Romei şi care găzduieşte din 1873 sediul prefecturii provinciei romane. mai multe detalii despre istoria palatului se găsesc AICI .

Nu prea am găsit informaţii în limba romana despre această clădire şi despre istoria ei dar dacă ajungi la Roma, rezervă-ţi o jumătate de zi pentru a o vizita. Merită toată atenţia. Pentru a-l identifica trebuie să spun că această clădire se afla în apropierea columnei lui Traian, situată chiar în faţa intrării în muzeu. 

Palazzo Valentini - partea din spate cu intrarea în muzeul virtual

Un alt lucru pe care l-am făcut a fost să facem o rezervare online pentru vizita noastră, cu câteva zile înainte de a ajunge la Roma. Biletul a costat 12 Euro (+1.5. Euro rezervarea).

Pagina de Internet a obiectivului (în limbile engleză şi italiana se găseşte  AICI. 

Reconstituire (imagine virtualã 3D) a domusului din Palazzo Valentini

Numele Valentini vine de la bancherul și consulul general Vincenzo Valentini. Acesta a cumpărat palatul, și-a stabilit reședința aici și ia dat numele. Palatul a fost extins și împodobit cu mari cheltuieli. Bancherul și-a plasat în clădire propria colecție de picturi și a mărit colecția sa foarte vastă de cărți și descoperiri arheologice. Prefectura provinciei romane a cumpărat clădirea cu totul în 1873 şi s-a mutat aici.

Descoperirile arheologice care au adus la iveală vestigii antice (un domus roman, ruine ale unor clădiri imperiale, etc.) au fost făcute la începutul sec. XX.

Vedere spre iesirile subterane ale Palazo Valentini, situate spre Columna lui Traian

La începutul anilor 2000 a fost luată hotărârea de a dezvolta aici un muzeu virtual bazat pe descoperirile făcute şi pe resursele rămase de la vechiul proprietar care a dat numele obiectivului istoric. Sunt multe de văzut: modelãri 3D îmbogățite cu efecte grafice, reconstrucții virtuale, jocuri de culori și filme.

Columna lui Traian aflatã în spatele Palazzo Valentini

Spre dezamăgirea fotografilor utilizarea camerelor foto-video în muzeu este interzisă. Am reuşit să fac câteva capturi cu telefonul şi să fotografiez columna lui Traian din subsolul palatului precum şi exteriorul acestuia.

Detaliu de pe Columna lui Traian

Există mai multe filme pe Youtube despre Palazzo Valentini şi cel mai interesant pe care l-am găsit este mai jos (în limba italiană).

Nu am găsit filmul prezentat în interior despre campaniile lui Traian în Dacia, despre bătăliile daco-romane, despre eroismul dacilor, despre poveştile lor, dar vă garantez că merită văzut la faţa locului.
Unii spun cã prezenţa dacilor la Roma este mult mai vizibilã decât ştim noi cei de acasã. 

Am înserat o serie de fotografii făcute cu ocazia vizitei.

Să auzim numai de bine. 

Veni, vidi la Roma (I)

Zaha Hadid a fost o arhitectã renumitã, cu dublã cetăţenie (irakianã şi britanicã), care s-a născut în 1950 la Bagdad, IraK şi a murit acum 2 ani, în 2016, în Statele Unite. A obţinut mai multe premii importante şi a proiectat, printre altele, Centrul Acvatic din Londra, Clădirea Operei din Guangzhou și Căpitănia portului Antwerpen. Dar nu numai atât... Pentru realizările sale i s-a acordat titlul de Doamna-comandor al Ordinului Imperiului Britanic în 2012.

Zaha Hadid (1950-2016)

Mai multe amănunte despre celebra arhitectã puteţi gãsi în articolul interesant de AICI .

Mi-am fãcut un obicei de a studia cu atenţie locurile pe care urmeazã să le vizitez şi în acest sens caut lucruri inedite, mai puţin vizitate, despre care se vorbeşte mai puţin şi pe care aş putea să le văd cu ocazia călătorilor pe care le fac împreună cu soţia mea.

Un astfel de loc am descoperit în călătoria pe care am făcut-o la Roma la sfârşitul anului trecut. Alături de alte câteva, despre care am vorbit (vezi Lydo di Ostia ), sau despre care voi povesti, Maxxi Museum este un loc pe care merită să-l iei în calcul atunci când vizitezi capitala Italiei.

Maxxi Museum - hol de intrare, scãri, platforme (I)

Maxxi Museum - hol de intrare, scãri, platforme (II)

Maxxi Museum - hol de intrare, scãri, platforme (III)

Maxxi Museum (27000 metri pătraţi) a fost construit pe baza planurilor arhitectei de care pomeneam mai sus - Zaha Hadid.

Ea spunea despre proiect: “Un lucru interesant despre muzeul din Roma este faptul că el nu mai este un obiect finit, este mai degrabă un teren în dezvoltare şi multe programe pot fi incluse aici.

Eu văd în volumetria clădirii MAXXI un mediu urban impresionant propice schimburilor de idei şi încurajării vieţii culturale a oraşului Roma.

Obiectivul supranumit, pe bună dreptate,  <Muzeul secolului XXI>  găzduieşte de fapt două muzee: muzeul de artă MAXXI şi muzeul de arhitectura MAXXI.

Maxxi Museum - sãli expunere (I)

Maxxi Museum - sãli expunere (II)

Maxxi Museum - sãli expunere (III)

Maxxi Museum - sãli expunere (IV)

Construcţia cu acoperiş din sticlă, prin care pătrunde lumina naturală, se dezvolta pe trei nivele, legate între ele prin treceri şi pasarele. Şi am avut norocul, la momentul vizitei, să vedem o expoziţie despre Zaha Hadid  şi să o "descoperim" pe autoarea renumitului complex arhitectonic roman.

Maxxi Museum - salã prezentare (I)

Maxxi Museum - salã prezentare (II)

Maxxi Museum - salã prezentare (III)

Vorbim, vedem şi fotografiem volume, forme şi texturi dintr-o altă lume. Vedem o parte din proiectele realizate de către Zaha Hadid. Pânã şi umbrele sunt altfel, iar lumina pare sã fie destul de sfioasã. Multe obiecte în mãrime naturalã, machete, fotografii, sticlã şi oglinzi. Multe săli cu filme şi prezentări interactive. Vedem forme, uneori ciudate şi sinuoase, dar şi o serie de intersecţii surprinzătoare de galerii şi scãri. Sunt sugerate scenografii ciudate de dezvoltare urbana şi pe ecrane ni se spun poveşti adevărate, dar neaşteptate.

Ultimul exponat

Ne despãrtim de Maxxi Museum

Un obiectiv deosebit al Romei actuale, un loc pe care merită să-l vizitaţi dacă ajungeţi în capitala Italiei. Da, poate fi inclus în cadrul unui proiect fotoigrafic şi meritã toatã atenţia. Am ilustrat postarea cu fotografii personale, prelucrate rapid, realizate cu ocazia vizitei la Maxxi.M.

Să auzim numai de bine.  

Roma - Janiculum la amiazã

Janiculum - Statuia ecvestrã a lui Giuseppe Garibaldi

O poveste pe care o ştiu de mult spune că oraşul Iași a fost construit pe șapte dealuri (7 coline). Legenda nu pare a nu fi a noastră, a românilor pentru că ea există şi la alte popoare şi unele orașe ale lumii gãseşti  poveşti similare (de ex: Roma sau Constantinopolul/Istambulul de astăzi). În mod normal, când plec la drum mã documentez bine cu privire la locurile pe care urmeazã sã le vizitez. Înainte de a pleca la Roma la sfârşitul anului trecut am cãutat motivul pentru care Roma, supranumitã şi "cetatea eternã" primeşte şi numele de "oraşul celor 7 coline", asemenea Iaşului.

Una peste alta am aflat că în Roma există şi o a opta colină, care nu este inclusă în cele 7 coline, aşa-zis "clasice". Cea de-a opta colină (al 8-lea deal) se numeşte Gianicolo şi i se mai spune Janiculum.

Ansamblu sculptural pe statuia ecvestrã a lui Giuseppe Garibaldi

Colina Gianicolo este cunoscută pentru rolul istoric pe care l-a jucat în apărarea Romei. În 1849 aici a avut loc o bătălie între trupele lui Garibaldi, care apărau Republica şi forţele franceze care urmăreau restabilirea puterii Papei asupra capitalei. În amintirea acestei lupte, aici se aflã mai multe monumente ridicate în cinstea lui Garibaldi şi a celor căzuţi în luptele pentru independenţă. Cu mari sacrificii Garibaldi a respins atacul trupelor franceze şi în semn de recunoştinţă platoul colinei Janiculum este plin de sculpturi.

Printre atracţiile prezente pe Janiculum se număra biserica San Pietro în Montorio, construită pe locul unde se presupune că a fost răstignit Sf. Petru.

Colina Janiculum - Biserica San Pietro in Montorio (sursa: Creative Commons)

În fiecare zi la ora 12, pe colinã, câţiva militari îndreaptă spre Tibru ţeava unui tun şi trag o salvă, pentru a marcă miezul zilei (ora exactă). Este momentul când încep să bată clopotele bisericilor în întreaga Romă. Se spune că aceastã tradiţie datează din anul 1847 când avea loc identic la castelul San Angelo în afara oraşului antic. În anul 1904 ritualul a fost transferat pe dealul Janiculum şi a continuat până în 1939 la începerea celui de-al II-lea Război Mondial. A urmat o pauză de 20 de ani, a fost reluat în aprilie 1959 şi continuã pânã în ziua de astãzi.

Janiculum - Vizitatori în asteptarea ... salvei de tun de la ora 12:00

Servanți la tunul de pe colina Janiculum

În asteptarea salvei de tun

Pe colina Gianicolo au fost turnate câteva scene din filmul La Grande Belezza (2013) în regia lui Paolo Sorentino. Câteva minute, la început, filmul prezintă  ritualul tragerii salvei de tun, la ora 12:00.

Gata... s-a tras...

Din punct de vedere al fotografului, Janiculum furnizează o sumedenie de subiecte interesante dar, desigur, cel mai important este panorama centrului Romei care se oferă cu generozitate în faţa ochilor vizitatorului.

 

Panoramã a centrului Romei realizatã pe colina Janiculum

Urmează evenimentul tragerii salvei de tun la miezul zilei şi monumentele (statui, clădiri) existente pe terasã (Piazzale Giuseppe Garibaldi), dar şi în împrejurimi. Şi la fel de frumos şi interesant este să urmăreşti vizitatorii aflaţi în zonă. Fiecare cu preocupările, cu atitudinile şi trăirile lor.

Busturile eroilor lui Garibaldi

Un loc frumos care merită vizitat şi fotografiat la Roma.

S-auzim numai de bine.

Roma - Ghetoul evreiesc

Sinagoga din Roma (1901-1904)

Ghetoul roman sau Jewish Ghetto din Roma este un ghetou evreiesc înființat în Evul Mediu, într-o zonă centrală a capitalei italiene, în vecinătatea Tibrului.
Cu excepția unor perioade scurte din timpul lui Napoleon (1808 - 1815), dar şi în perioada republicilor romane (1798-99 și 1849), ghetoul de la Roma a fost controlat de papalitate. De altfel "zona evreiascã" a fost creatã de Papa Paul al IV-lea în 1555. Iar dominaţia Vaticanului asupra ghetoului a încetat odatã cu capturarea Romei în 1870. Încã de la înfiinţarea să, documentul care reglementa funcţionarea sa a cerut evreilor Romei să respecte o serie de reguli stricte. Comunitatea evreiască care număra circa 2000 de suflete în secolul XVI, trebuia să trăiască izolatã în ghetou, care era un cartier înconjurat de ziduri, cu porți blocate noaptea.

Una din intrãrile în zona Ghetoului evreiesc din Roma

Clãdiri în zona ghetoului (1)

Locuitorii ghetoului erau supuşi unor restricţii, cum ar fi interzicerea deţinerii de proprietăți și interzicerea vânzării de medicamente cãtre creștini.
Viața în ghetoul roman a fost una de cruntã sărăcie  datorită restricțiilor severe la care au fost supuşi evreii. Când ieşeau din ghetou, bărbații trebuiau să poarte o cârpă galbenă, iar femeile un voal galben (aceeași culoare pe care trebuiau să o poarte şi prostituatele).

Clãdiri în zona ghetoului (2)

Pe măsură ce comunitatea evreiască din interiorul ghetoului a crescut, s-a produs o supraaglomerare excesivã. Deoarece zona nu se putea extinde pe orizontală, evreii au construit anexe la casele lor pe verticalã, ceea ce împiedica de multe ori soarele să ajungă pe străzile foarte înguste. Astfel, în multe situaţii nici condiţiile minime de igienã nu puteau fi respectate.

Clãdiri în zona ghetoului (3)

În fiecare sâmbătă, comunitatea evreiască era forțată să audă predici obligatorii în fața bisericii creştine din apropiere. Statul papal a încetat să mai existe la 20 septembrie 1870 când a luat ființã Regatul Italiei. Din acel moment a încetat obligaţia evreilor romani sã mai locuiascã în ghetou. Zidurile şi pãrti ale ghetoul au fost aproape complet demolate. A fost ridicatã o nouã sinagogă şi au fost construite clădiri cu apartamente.

Ghetoul roman a fost ultimul ghetou rămas în Europa de Vest până când ghetourile au fost reintroduse de Germania nazistă în anii '30 ai secolului trecut.

Ghetoul Evreiesc din Roma este un loc impresionant, cu multe străduțe medievale care încă mai păstrează vechea atmosferă, pe care meritã sã încerci sã o surprinzi cu camera foto. Poţi găsi multe subiecte faine pe străzile mai largi în magazine sau restaurante, dar şi printre locuinţele îngrămădite care spun poveştile anilor de suferințe și opresiuni ale oamenilor ce le-au locuit.

Ruine ale clãdirilor antice aflate în zona ghetoului

Sinagoga din Roma este una din cele mai mari sinagogi din Europa şi a fost inaugurata în 1904 în apropierea ghetoului evreiesc din capitala Italiei. Clădirea care trebuia să fie vizibilă din toate cartierele orașului a fost ridicatã între cele două simboluri majore ale libertății romane moderne: Campidoglio, sediul municipalității și Janiculum, emblema bătăliilor renaşterii statului italian. Sinagoga serveşte nu numai drept Casa de cult ci şi ca Centru cultural pentru Comunitatea evreiască din capitala italianã. Clădirea găzduieşte birourile Rabinului şef, dar şi Muzeul Ebraic al Romei.

Clãdiri în zona ghetoului (5)

Strada comercialã

Din punct de vedere al fotografului e interesant să vizitezi ruinele vechiului ghetou, să colinzi pe străzi admirând arhitectura deosebită a clădirilor mai vechi sau mai noi.
E o provocare să vezi şi să fotografiezi urmele vechii "închisori" evreieşti din Roma, să surprinzi atmosfera şi să redai în fotografii sentimentele pe care le trăieşti.

Restaurant kosher în fața cãruia se aflã o mãsuțã cu anghinare

Iar ca turist-fotograf meritã să faci o vizită într-unul din restaurantele kosher din zonã. Si trebuie sã  deguşti un "artichokes served <Jewish-style>" (artichokes=anghinare).

Să auzim numai de bine.

Mari Maeștri - 100 de ani Leica

O expoziţie de fotografie la concurenţã cu o expoziţie Claude Monet

Cele mai vechi camere foto Leica au fost dezvoltate de compania Ernst Leitz înaintea Primului Război Mondial începând cu anul 1913. Numele Leica este derivat din primele trei litere ale numelui producãtorului său (Leitz) și primele două litere ale cuvântului camerã: Lei-ca.

Încă de la inventarea lor, camerele Leica au venit cu o soluţie inovatoare prin introducerea unui nou mod de transport a filmului de 35 mm. Noul aparat se prezentă ca o cameră compactă care transporta filmul pe orizontală şi era destinat realizării de peisaje în cadrul drumeţiilor montane. Au fost introduse mai multe soluţii originale care foloseau obiective pliabile şi interschimbabile. Mai târziu, în 1933, modelul Leica III oferã comenzi de declanşare cu ”două viteze”: viteza redusă şi viteza rapidă de 1/1000 s.

Aspecte din sãlile expozitiei "100 de ani Leica"

Înainte de al doilea război mondial, camerele Leica erau considerate printre cele mai bune camere de 35 mm, iar la sfârşitul anilor '50, aceasta era cea mai vândutã camerã din lume, la concurentã cu aparatele realizate de companiile sovietice şi japoneze. Leica a devenit o cameră scumpã cumpărată mai ales de fotografi profesionişti sau foarte pasionaţi. În secolul XXI, Leica a rămas un nume important în domeniul fotografiei.

Andreas Feininger este si el prezent în expozitie

Am avut ocazia sã vizitez la sfârşitul anului trecut, la Roma, în una din sălile Complesso del Vittoriano - Ala Brasini o expoziţie specială de fotografie intitulata "Grandi maeştri - 100 ani de fotografie cu Leica". Expoziţia a fost realizată de firma Leica şi s-a concentrat în special pe fotografiile realizate cu acest tip de camerã. Obiectivul principal a fost de fapt de a prezenta evoluția fotografiei de-a lungul anilor, capturile (aparţinând unor fotografi renumiţi) fiind realizate cu diferite tipuri de aparate Leica.

Henri Cartier-Bresson utilizator al camerei Leica

Sunt expuse peste 350 de de fotografii, împreună cu documente istorice, clipuri video despre fotografi, reviste istorice și multe altele. În cadrul expoziţiei pot fi văzute (până pe 18 februarie 2018) imagini alb-negru ale unor mari fotografi precum Robert Capa, Henri Cartier-Bresson, Sebastião Salgado și Elliott Erwitt, dar şi imagini color de la Fred Herzog și Joel Meyerowitz - fotografi recunoscuţi la nivel internaţional, care au avut că bun tovarăş camera Leica.

Se poate viziona un film despre istoria brandului Leica

De fapt, expoziţia a avut... două obiective principale. Despre unul din ele am pomenit mai sus (cu evoluţia), iar cel de-al doilea a fost de a arăta că brandul Leica face parte, încã, din revoluția digitalã globalã a fotografiei.

Sãrutul lui Alfred Eisenstaedt - personajele sunt în mãrime naturalã

O expozitie frumoasã și instructivã pe care am dorit sã o vãd încã de când am plecat de la Iași. A meritat banii și am fost încântat, chiar dacã într-o salã alãturatã a complexului, în aceeași perioadã, putea fi vãzutã o expoziţie cu lucrarile lui Claude Monet (prima fotografie).

Una din camerele Leica expuse în cadrul expoziţiei

Desigur nu am scãpat ocazia de a surprinde câteva imagini în cadrul expoziţiei pe care le-am postat mai sus.

Să auzim numai de bine.