Se afișează postările cu eticheta 7 coline. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 7 coline. Afișați toate postările

miercuri, 31 ianuarie 2018

Roma - Janiculum la amiazã

Janiculum - Statuia ecvestrã a lui Giuseppe Garibaldi - blog Foto-Ideea
Janiculum - Statuia ecvestrã a lui Giuseppe Garibaldi

O poveste pe care o ştiu de mult spune că oraşul Iași a fost construit pe șapte dealuri (7 coline). Legenda nu pare a nu fi a noastră, a românilor pentru că ea există şi la alte popoare şi unele orașe ale lumii gãseşti  poveşti similare (de ex: Roma sau Constantinopolul/Istambulul de astăzi). În mod normal, când plec la drum mã documentez bine cu privire la locurile pe care urmeazã sã le vizitez. Înainte de a pleca la Roma la sfârşitul anului trecut am cãutat motivul pentru care Roma, supranumitã şi "cetatea eternã" primeşte şi numele de "oraşul celor 7 coline", asemenea Iaşului.

Una peste alta am aflat că în Roma există şi o a opta colină, care nu este inclusă în cele 7 coline, aşa-zis "clasice". Cea de-a opta colină (al 8-lea deal) se numeşte Gianicolo şi i se mai spune Janiculum.

Ansamblu sculptural pe statuia ecvestrã a lui Giuseppe Garibaldi - blog Foto-Ideea
Ansamblu sculptural pe statuia ecvestrã a lui Giuseppe Garibaldi

Colina Gianicolo este cunoscută pentru rolul istoric pe care l-a jucat în apărarea Romei. În 1849 aici a avut loc o bătălie între trupele lui Garibaldi, care apărau Republica şi forţele franceze care urmăreau restabilirea puterii Papei asupra capitalei. În amintirea acestei lupte, aici se aflã mai multe monumente ridicate în cinstea lui Garibaldi şi a celor căzuţi în luptele pentru independenţă. Cu mari sacrificii Garibaldi a respins atacul trupelor franceze şi în semn de recunoştinţă platoul colinei Janiculum este plin de sculpturi.

Printre atracţiile prezente pe Janiculum se număra biserica San Pietro în Montorio, construită pe locul unde se presupune că a fost răstignit Sf. Petru.

Colina Janiculum - Biserica San Pietro in Montorio
Colina Janiculum - Biserica San Pietro in Montorio (sursa: Creative Commons)

În fiecare zi la ora 12, pe colinã, câţiva militari îndreaptă spre Tibru ţeava unui tun şi trag o salvă, pentru a marcă miezul zilei (ora exactă). Este momentul când încep să bată clopotele bisericilor în întreaga Romă. Se spune că aceastã tradiţie datează din anul 1847 când avea loc identic la castelul San Angelo în afara oraşului antic. În anul 1904 ritualul a fost transferat pe dealul Janiculum şi a continuat până în 1939 la începerea celui de-al II-lea Război Mondial. A urmat o pauză de 20 de ani, a fost reluat în aprilie 1959 şi continuã pânã în ziua de astãzi.

Janiculum - Vizitatori în asteptarea ... salvei de tun de la ora 12:00 - blog Foto-Ideea
Janiculum - Vizitatori în asteptarea ... salvei de tun de la ora 12:00

Servanți la tunul de pe colina Janiculum - blog Foto-Ideea
Servanți la tunul de pe colina Janiculum

În asteptarea salvei de tun - blog Foto-Ideea
În asteptarea salvei de tun

Pe colina Gianicolo au fost turnate câteva scene din filmul La Grande Belezza (2013) în regia lui Paolo Sorentino. Câteva minute, la început, filmul prezintă  ritualul tragerii salvei de tun, la ora 12:00.

Salva de tun - ora 12:00 - blog Foto-Ideea
Gata... s-a tras...

Din punct de vedere al fotografului, Janiculum furnizează o sumedenie de subiecte interesante dar, desigur, cel mai important este panorama centrului Romei care se oferă cu generozitate în faţa ochilor vizitatorului.
 
Panoramã a centrului Romei realizatã pe colina Janiculum - blog Foto-Ideea
Panoramã a centrului Romei realizatã pe colina Janiculum

Urmează evenimentul tragerii salvei de tun la miezul zilei şi monumentele (statui, clădiri) existente pe terasã (Piazzale Giuseppe Garibaldi), dar şi în împrejurimi. Şi la fel de frumos şi interesant este să urmăreşti vizitatorii aflaţi în zonă. Fiecare cu preocupările, cu atitudinile şi trăirile lor.

Busturile eroilor lui Garibaldi - blog Foto-Ideea
Busturile eroilor lui Garibaldi

Un loc frumos care merită vizitat şi fotografiat la Roma.

S-auzim numai de bine.



luni, 4 iulie 2016

Fotografia și bicicleta. E-book gratuit.

Viața la țară, pe bicicletă

Voi prezenta în două cuvinte o altă idee de proiect fotografic interesant. Este vorba de fotografiile cu şi despre biciclete/biciclişti. Tot mai mulți oameni folosesc bicicleta pentru a se deplasa în interiorul şi în afara localităţilor de reşedinţă. Bicicleta a devenit totodată şi un mijloc de petrecere a timpului liber. Apare astfel ca justificat locul  bicicletei în fotografia documentară (şi nu numai) a timpurilor noastre. Amãnuntele care au în vedere partea "artisticã" a proiectului sunt strâns legate de creativitatea si imaginația autorului.

Cine pe cine, cine cu cine !?

Din punct de vedere al compoziţiei posibilităţile sunt practic nelimitate. Bicicleta poate fi subiectul central şi uneori singurul, însoţit de jocuri de culoare, de forme, texturi şi umbre.

Exemple de astfel de proiecte poate fi vãzute AICI (Lone Bicycle photo Project)

Concurență !?

Alteori subiectul îl reprezintă doar perechea bicicletă/biciclist.

Doar noi doi


Se pot face asocieri/relaţionări cu alte persoane sau alte subiecte (bãtrâni, tineri, reciclare, sport, condiție fizică, aspecte ecologice, etc.)

Întrecere ad-hoc


În ceea ce priveşte locurile unde se pot realiza fotografii în zona Iaşi, reamintesc aici de iniţiativa  specialiştilor de la Facultațea de Geografie și Geologie, Departamentul de Geografie, din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi despre care am pomenit într-o postare anterioarã. Au fost propuse trasee pe diverse teme, au fost identificate obiective turistice și activități caracteristice pentru fiecare temã în parte și a fost propus un itinerariu optim de parcurgere a acestora. Unul din trasee se numeşte ”7 coline pe bicicletã” (Traseul Activ) şi se adresează pasionaţilor de ciclo-turism. După cum spuneam, este o posibilitate aparte de a explora și fotografic orașul Iași și împrejurimile sale.

Fãrã nicio legăturã cu Turul Frantei, în curs de desfasurare în zilele acestea, ideea de a fotografia un concurs de ciclism este la fel de interesantã.

Am în vedere atitudinea grupului de concurenți

Efortul concurenților

Spectatorii de pe margine

Personalul auxiliar

La finalul cursei


Pasionaţii de călătoriile pe bicicletă şi în acelaşi timp de fotografie pot găsi mai jos şi descărca o carte (limba engleză) în format electronic care vă pune la dispoziţie informaţii şi cunoştinţe pentru realizarea unor fotografii deosebite într-o călătorie cu bicicleta.