Se afișează postările cu eticheta 3d. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 3d. Afișați toate postările

sâmbătă, 7 iulie 2018

O paginã din istoria noastrã

Palazzo Valentini -Prefectura provinciei romane - blog FOTO-IDEEA
Palazzo Valentini -Prefectura provinciei romane


Din diverse motive, obiective şi uneori subiective am tot amânat aceasta postare. După multă vreme, am amintiri plăcute despre această vizită şi o recomand cu căldură tuturor celor care vizitează Roma. Şi asta din două motive: în primul rând utilizarea tehnologiei informaţiei pentru punerea în valoare a descoperirilor antice (un muzeu multimedia în toată regula) şi, în al doilea rând, un motiv mai important, este promovarea deosebită pe care o face istoriei României, strămoşilor noştri daci şi romani.  A fost o surpriză plăcută care mi-a adus în suflet multă mândrie.


Palazzo Valentini - statui intrare - blog FOTO-IDEEA
Cele douã statui din fata Palatului


Palazzo Valentini sau Palatul Imperial este un palat situat chiar în centrul Romei şi care găzduieşte din 1873 sediul prefecturii provinciei romane. mai multe detalii despre istoria palatului se găsesc AICI .

Nu prea am găsit informaţii în limba romana despre această clădire şi despre istoria ei dar dacă ajungi la Roma, rezervă-ţi o jumătate de zi pentru a o vizita. Merită toată atenţia. Pentru a-l identifica trebuie să spun că această clădire se afla în apropierea columnei lui Traian, situată chiar în faţa intrării în muzeu. 

Palazzo Valentini - blog FOTO-IDEEA
Palazzo Valentini - partea din spate cu intrarea în muzeul virtual


Un alt lucru pe care l-am făcut a fost să facem o rezervare online pentru vizita noastră, cu câteva zile înainte de a ajunge la Roma. Biletul a costat 12 Euro (+1.5. Euro rezervarea).

Pagina de Internet a obiectivului (în limbile engleză şi italiana se găseşte  AICI

Reconstituire (imagine virtualã 3D) a domusului din Palazzo Valentini - blog FOTO-IDEEA
Reconstituire (imagine virtualã 3D) a domusului din Palazzo Valentini

Numele Valentini vine de la bancherul și consulul general Vincenzo Valentini. Acesta a cumpărat palatul, și-a stabilit reședința aici și ia dat numele. Palatul a fost extins și împodobit cu mari cheltuieli. Bancherul și-a plasat în clădire propria colecție de picturi și a mărit colecția sa foarte vastă de cărți și descoperiri arheologice. Prefectura provinciei romane a cumpărat clădirea cu totul în 1873 şi s-a mutat aici.

Descoperirile arheologice care au adus la iveală vestigii antice (un domus roman, ruine ale unor clădiri imperiale, etc.) au fost făcute la începutul sec. XX.

Iesirile subterane ale Palazo Valentini - blog FOTO-IDEEA
Vedere spre iesirile subterane ale Palazo Valentini, situate spre Columna lui Traian


La începutul anilor 2000 a fost luată hotărârea de a dezvolta aici un muzeu virtual bazat pe descoperirile făcute şi pe resursele rămase de la vechiul proprietar care a dat numele obiectivului istoric. Sunt multe de văzut: modelãri 3D îmbogățite cu efecte grafice, reconstrucții virtuale, jocuri de culori și filme.

Columna lui Traian aflatã în spatele Palazzo Valentini - blog FOTO-IDEEA
Columna lui Traian aflatã în spatele Palazzo Valentini
Spre dezamăgirea fotografilor utilizarea camerelor foto-video în muzeu este interzisă. Am reuşit să fac câteva capturi cu telefonul şi să fotografiez columna lui Traian din subsolul palatului precum şi exteriorul acestuia.

Detaliu de pe Columna lui Traian - blog FOTO-IDEEA
Detaliu de pe Columna lui Traian

Există mai multe filme pe Youtube despre Palazzo Valentini şi cel mai interesant pe care l-am găsit este mai jos (în limba italiană).





Nu am găsit filmul prezentat în interior despre campaniile lui Traian în Dacia, despre bătăliile daco-romane, despre eroismul dacilor, despre poveştile lor, dar vă garantez că merită văzut la faţa locului.
Unii spun cã prezenţa dacilor la Roma este mult mai vizibilã decât ştim noi cei de acasã. 

Am înserat o serie de fotografii făcute cu ocazia vizitei.
Să auzim numai de bine. 




vineri, 16 septembrie 2016

Fotografia "spațialã"

O pereche simplă de ochelari 3D  primiţi cadou la o revistă sau la proiecţia unui film fac posibilă vizualizarea fotografiilor 3D pe laptop, pe tableta sau chiar pe telefonul mobil. Preţul unor astfel de ochelari variază între 3 şi 30 de lei.

Nu de puţine ori auzim comentariile unor "cunoscători" pe seama unora din fotografiile noastre: "e prea platã" sau "nu are profunzime". Desigur se face referire la senzaţia de spaţialitate (spaţiu 3d) pe care ţi-l poate sugera o simplă fotografie planã (de fapt o suprafaţă 2d).

Încã de la începuturile ei invenţia numită "fotografie" a dezvoltat posibilitatea redării senzaţiei de spaţialitate mai întâi pe banalele placi fotografice şi mai apoi pe film.

Animație 3d realizată cu Stereo Photo Maker prin modificarea iluminãrii aceluiași cadru simplu 3d

Metodele de creare a senzaţiei de spaţiu într-o fotografie 2d sunt relativ simple şi au fost simplificate şi mai mult prin apariţia unor softuri specializate. Un exemplu pe care l-am încercat este Stereo Photo Maker (fotografia de mai sus)


Existã o serie de trucuri care creeazã senzaţia de spaţialitate ca de exemplu
  •  asemănătoare cinemagraph-elor
Senzație de spațialitate este creată prin introducerea unor linii verticale (foto:gandul.info)


sau 
  • acesta pe care l-am realizat cu ajutorul Adobe Photoshop Elements

Efectul 3d este realizat prin eliminarea parțială a fundalului si introducerea unei "rame" albe


De asemenea, au fost concepute și sunt comercializate camere foto care pot realiza direct fotografii 3d. AICI găsiţi o listă cu producătorii de camere foto stereo începând cu anul 1950.

Camerele stereoscopice şi imprimantele 3d oferă noi oportunităţi cum ar fi aceea de a merge la studioul foto şi de a pleca acasă cu o "păpuşică miniatură 3d" având propriul tãu chip (așa-numita 3d shapie). Vei fi "reprodus", iertați cuvântul, în 3d.

Cameră foto stereo
În final am ataşat o listã de link-uri spre site-uri care fac referire la tehnica fotografiei stereoscopice: