miercuri, 22 iunie 2016

Un hectar de... foto-povestiri ieşene (I)

Teatrul National "Vasile Alecsandri" Iasi - blog FOTO-IDEEA
Teatrul National "Vasile Alecsandri" Iasi


Am stat puţin să mă gândesc dacă e bun titlul său nu !? Acum ce să zic!? Cã o fi vorba de un hectar sau două nu mai are importanţă. Dar vreau să mă refer la o zonă a Iaşului care concentrează o "firimiturã" din cultura lumii. Nu exagerez. Această zonă este legată într-un fel sau altul de multe locuri ale lumii, renumite pentru conexiunile strânse cu teatrul, opera, arta spectacolului, arhitecturã sau literatură. Este zona cuprinsã între strãzile: Cuza Vodã, I.C. Brãtianu, Agatha Bârsescu, Matei Millo si Mãnãstirea Dancu, zona în care se aflã clãdirea Teatrului National si parcul ce îl înconjoarã.

FOTO-IDEEA: Un foto-proiect complet care să pună în valoare oraşul Iaşi prin locurile sale, pline de istorie a culturii romaneşti şi universale

Actuala clãdire a Teatrului Naţional din Iaşi datează din anul 1896, ea fiind construită în (atenţie!) doi ani de zile. Planurile clădirii aparţin celebrilor arhitecţi vienezi Fellner şi Helmer, ce au proiectat construcţii similare în Viena, Praga, Odessa, Budapesta, Berlin, Zürich si.alte orase europene.

Cortina de la Teatrul National "Vasile Alecsandri" Iasi - blog FOTO-IDEEA
Cortina de la Teatrul National "Vasile Alecsandri" Iasi
Inauguratã odată cu teatrul, uzina electrică a acestuia a marcat începutul iluminatului electric la Iaşi (1896). Uzină a fost construitã de specialiştii firme germane AEG proaspăt înfiinţată în acei ani şi devenitã foarte cunoscutã în Europa, mai apoi. La peste 100 de ani de la instalare, echipamentele germane erau încă funcţionale la Iaşi.

Vechea uzinã electricã a Teatrului National din Iasi - blog FOTO-IDEEA
Vechea uzinã electricã a Teatrului National din Iasi


În 1908, într-o zi friguroasă de iarnă, un cortegiu de peste 75.000 de oameni bloca circulaţia în Manhattan -
New York. Veniseră să petreacă pe ultimul drum un evreu sosit din România. Se numea Avram Goldfaden şi cu doar câteva zile înainte. New York Times îl numea “Shakespeare al evreilor”. 

Renumit ca poet şi jurnalist, dar mai ales pentru piesele sale de teatru, Goldfaden este recunoscut astăzi ca întemeietorul.primului teatru evreiesc din lume. Prima piesã pe care a pus-o în scena s-a jucat la Iaşi, în vara anului 1876, în Grădina “La Pomul Verde”, localizată, în apropierea viitoarei clădiri a Teatrului Naţional.

Bustul lui Avram Goldfaden - fondatorul teatrului "Pomul verde" - blog FOTO-IDEEA
Bustul lui Avram Goldfaden - fondatorul teatrului "Pomul verde"

Placa comemorativã - Primul tetru evreiesc din lume Pomul verde" - blog FOTO-IDEEA
Placa ridicatã pe locul unde a functionat primul tetru evreiesc din lume "La Pomul verde" în Iasi

În timpul primului rãzboi mondial, pentru doi ani, autorităţile române şi familia regalã muta capitala României,la Iaşi, după ce Bucureştiul a cãzut în mâinile Puterilor Centrale în decembrie 1916.

Generalul francez Henri Mathias Berthelot, şeful Comandamentului Aliat al Dunãrii se mutã şi el la Iaşi. Generalul a fost personajul cheie în refacerea armatei române după înfrângerile din anul 1916 şi cel mai consecvent sprijin în recunoaşterea României Mari dupã 1 decembrie 1918. 

În primãvara anului 1927 generalul revine la Iaşi şi dupã ce viziteazã vechea sa reşedinţa, este invitat sã planteze un stejar în apropierea clãdirii Teatrului Naţional. Rãmâne cu o frumoasã amintire despre oraşul Iaşi şi locuitorii sãi. 

Dupã moartea să în 1931, alãturi de stejar este instalat un bust al generalului, prin care cetăţenii Iaşului cinstesc memoria unui mare prieten al României.

Bustul generalului Bethelot prietenul francez al românilor din Primul Rãzboi Mondial - blog FOTO-IDEEA
Bustul generalului Bethelot prietenul francez al românilor din Primul Rãzboi Mondial

Bustul generalului Bethelot si stejarul sãu pe strada Cuza Vodã - blog FOTO-IDEEA
Bustul generalului Bethelot si stejarul sãu pe strada Cuza Vodã

"Stejarul generalului"


Într-o clădire aflatã la capătul străzii Agatha Bârsescu a locuit Valentin Silvestru (nume real-Marcel Moscovici-nascut 1924), cunoscut teatrolog, prozator și dramaturg român în perioada comunistã.

Casa în care a locuit Valentin Silvestru - blog FOTO-IDEEA
Casa în care a locuit Valentin Silvestru


Mai sunt multe alte zone interesante ale oraşului care amintesc de istoria noastră a locuitorilor de pe valea vestitului şi tumultuosului Bahlui si trebuie foto-povestite. Dar lãsãm pe altã datã, cã doar n-au intrat zilele în sac.



luni, 20 iunie 2016

Ploaia care va veni...

Sã fotografiezi ploaia în timpul nopții este o provocare interesantă
Ploaia este un fenomen natural care la prima vedere poate speria un fotograf începător. Acesta aude mereu că pentru o fotografie bună, ai nevoie de lumină bună, iar când plouă lumina lasă întotdeauna de dorit. Există însă şi fotografi cărora le place ploaia. Pentru aceştia ploaia oferă oportunități mult așteptate. Ploaie deasă, bălti peste tot, picături de apă ce strălucesc agăţate de frunze, culori, reflecții, umbre și multe, multe altele.
Ploaie are capacitatea de a transforma scene obișnuite în cadre surprinzătoare, captivante şi uneori dramatice.  Ploaia are efect asupra modului în care se manifestă oamenii, animalele și chiar plantele. Oamenii reacționează la ploaie şi îşi exprima emoţiile fără reţinere. Vezi fețe de trecători ursuzi şi preocupaţi, oameni uzi şi grăbiţi, copii bucuroşi şi nepăsători ce căuta şi împrăştie apa din bălți. Animalele aleargă speriate sau stau pleoştite şi calme ca şi cum nimic nu s-ar întâmpla.

FOTO-IDEEA: Iată o listă cu câteva subiecte ce merită atenţie atunci când îţi propui să realizezi un proiect fotografic având ca temã ploaia:
  • picături de apă pe suprafeţe diverse (ferestre, mese, frunze, etc.)
  • picături de apă "atârnate"
  • apa care curge
  • norii
  • curcubeul
  • fulgerele
  • oamenii cu diverse atitudini pe strada
  • jocul  de forme şi culori al umbrelelor
  • jocul copiilor
  • luminile reflectate
  • umbrele trecătorilor reflectate
  • atitudinea animalelor (porumbei, câini, etc)
Picături pe o masă

Picături pe un geam


O vrăbiuță, reflexii, picături...


O reflexie în clasica baltă

Care sunt resursele pe care trebuie să le ai în vedere când decizi să începi un astfel de proiect !?

În afara camerei şi a echipamentului clasic pentru fotografiat mai ia în calcul:

1. O haină de ploaie. Există numeroase firme care oferă astfel de accesorii realizate special pentru pasionaţii de fotografie... pe ploaie. Hainele cu adevărat profesioniste care protejează atât fotograful cât şi echipamentul sunt destul de complicat de purtat şi nu întotdeauna ţie comod să le iei cu tine în rucsac. Ideal ar fi să ai cu tine versiunea "light" mult mai largă, mai uşoară, care se împachetează rapid şi poate fi rapid extrasă din rucsac.

2. O umbrelă. Umbrela este foarte bună pe o ploaie liniştită, dar dacă plouă în averse şi cu vânt sau în caz de furtună, nu mai este la fel de eficientă. Îmi amintesc acum de o pălărie gen cascheta cu umbrelă, care putea fi achiziţionată din magazine acum câţiva ani. Putea proteja capul fotografului dat şi aparatul foto dus la ochi.

3. O pungă de plastic. Transporta întotdeauna la tine mai multe pungi de plastic. Pungă ar trebui să fie suficient de mare pentru a se proteja aparatul de fotografiat și obiectivul. Este mult mai practică punga  fabricată din plastic transparent. Poţi face o treabă destul de bună cu ea, protejând camera în timpul ploii.
La nevoie, tragi punga peste camera foto, faci un orificiu pe măsură în fata obiectivului şi poţi utiliza un inel elastic de cauciuc pentru a fixa folia pe obiectivul folosit.

4. Fotografiază din maşină sau din locuri adăpostite (verande, terase, copertine, etc.)


Față în față, să-nceapă duelul


A început ploaia, spectacolul s-a întrerupt

Rezistăm până la ultima picătură de ploaie


























Dansul umbrelelor

E ușor să vorbești când stai la adăpost

Improvizăm, dar circulăm...

Așteptând să treacă ploaia (portret)

Semne de ploaie la malul Mării Negre



























Plouă dar ai pijamaua la tine...