Despre ultimul evreu din Vinnitsa - Ucraina

La jumătatea distanţei intre oraşele Iaşi (România) şi Kiev (Ucraina) se afla cunoscuta regiune ucraineană Podolia. Capitala acestei regiuni este oraşul Vinnitsa. Vinnitsa este un oraş vechi cu o istorie zbuciumatã înfiinţat în anul 1363 şi care aparţinea pe atunci Marelui Duce Olgierd al Lituaniei. Oraşul a fost deseori invadat de tãtari şi a trecut pe rând în posesia Poloniei şi mai apoi a Rusiei.

Simbolul orasului Vinnitsa - Turnul de apã din parcul Kozytsky (construit în 1912)

Oraşul a fost întotdeauna un important centru comercial fiind situat pe malul Bugului. Dezvoltarea cea mai accentuată avea să o cunoască după construirea căii ferate Kiev - Odessa în anul 1870. În aceeaşi perioadă se construia şi linia ferată Odessa-Tighina-Chişinău-Ungheni. În 1870 se construia şi Gara Iaşi, iar 2 ani mai târziu era finalizata linia Iaşi - Ungheni. Încă de atunci putem spune că a existat o legătură pe calea ferată intre oraşul Iaşi, considerat încă, a doua capitală a României şi oraşul Vinnitsa pe care eu îl consider mai mult sub influenţa occidentală şi mai puţin sub cea estică.

Orașul ucrainean are numeroase instituții de învățământ, teatre și muzee, dar şi câteva frumoase monumente istorice.

Am avut ocazia să vizitez Vinnitsa în toamna anului 2013, înainte de prima fază a conflictului din Ucraina, care s-a finalizat cu separarea Crimeii şi mai apoi cu anexarea acesteia de către Rusia, doar câteva luni mai târziu. Vizita s-a derulat în cadrul unui proiect transfrontalier ce avea ca obiectiv constituirea Parcului agro-industrial TransAgropolis de la Leţcani, lângă Iaşi.

Am făcut o serie de fotografii în această vizită de doar 3 zile, fotografii şi câteva le puteţi vedea în această postare. Există şi o serie de similitudini şi legături între istoria noastră şi cea a zonei în care ne-am deplasat, pe care le subliniez în continuare.

Am făcut mai întâi popasuri la Ungheni şi Balţi unde ni s-au alăturat partenerii de proiect basarabeni. Primul contact cu Ucraina l-am avut pe Nistru la graniţa Moldo-Ucraineană în punctul vamal Otaci  - Moghiliov Podolski.

Oraşul Moghiliov Podolski sau Moghilãu este atestat documentar în 1595 ca moșie a voievodului Moldovei Ieremia Movilă, de unde și numele de Moghilău sau Movilău. Peste puțin timp voievodul moldovean oferă localitatea ca dar de nuntǎ fiicei sale, căsătorite cu un nobil polonez. 

Oraşul moldovean Otaci pe malul Nistrului

Am remarcat, la graniţă,  casele cu alurã "nobiliară" ale locuitorilor "minoritari" ce locuiau în apropierea vamei. Pe drum am observat că "spaţiul mioritic" este încă prezent. Vale-deal-vale-deal şi iară şi iară şi parcă nu se mai termina "sinusoida geografică". Şi mă gândeam că strămoşii noştri au vieţuit şi pe aici.  

"Spaţiul mioritic" - prezent pe drumul spre Vinnitsa

Există un episod numit "masacrul de la Vinnitsa" similar cu Pogromul de la Iaşi. În primii ani ai celui de-al doilea Război Mondial, [corectat - vezi comentariu] soldaţii germani membri ai Einsatzgruppe D din aşa zisele "escadroane ale mortii",  au executat aproape 10000 de cetățeni ai orașului. În legătură cu acest eveniment existã o fotografie "iconica" renumită, cunoscută sub numele "Ultimul evreu din Vinnitsa". Mai multe detalii puteţi citi AICI. 

"Ultimul evreu din Vinnitsa" - fotografie renumitã (icon-icã) (sursa foto:Wikipedia)

Am vizitat câteva obiective industriale în apropiere de Vinnitsa şi trebuie să remarc aici două din ele :

• Depozitul de legume-fructe 

Depozitul de legume-fructe

• Întreprinderea Valrom care produce ţevi din material plastic (o investiţie românească !).

Fabrica Valrom - investitie româneascã

Alte imagini din Vinnitsa puteţi vedea mai jos.

Vinnitsa - strada în zi de toamnã

Institutul Teologic

Parc în zona centralã

Vinnitsa - Statui urbane

Institutul Agronomic

Una din atracţiile oraşului o constituie fântânile Roshen, care la momentul vizitei noastre erau în revizie. Se spune că rivalizează cu unele din cunoscutele fântâni ale Las Vegasului. Am găsit câteva filmuleţe pe Youtube din care unul îl puteţi vedea mai jos.

Sã auzim numai de bine.

Un hectar de... foto-povestiri ieşene (I)

Teatrul National "Vasile Alecsandri" Iasi

Am stat puţin să mă gândesc dacă e bun titlul său nu !? Acum ce să zic!? Cã o fi vorba de un hectar sau două nu mai are importanţă. Dar vreau să mă refer la o zonă a Iaşului care concentrează o "firimiturã" din cultura lumii. Nu exagerez. Această zonă este legată într-un fel sau altul de multe locuri ale lumii, renumite pentru conexiunile strânse cu teatrul, opera, arta spectacolului, arhitecturã sau literatură. Este zona cuprinsã între strãzile: Cuza Vodã, I.C. Brãtianu, Agatha Bârsescu, Matei Millo si Mãnãstirea Dancu, zona în care se aflã clãdirea Teatrului National si parcul ce îl înconjoarã.

FOTO-IDEEA: Un foto-proiect complet care să pună în valoare oraşul Iaşi prin locurile sale, pline de istorie a culturii romaneşti şi universale

Actuala clãdire a Teatrului Naţional din Iaşi datează din anul 1896, ea fiind construită în (atenţie!) doi ani de zile. Planurile clădirii aparţin celebrilor arhitecţi vienezi Fellner şi Helmer, ce au proiectat construcţii similare în Viena, Praga, Odessa, Budapesta, Berlin, Zürich si.alte orase europene.

Cortina de la Teatrul National "Vasile Alecsandri" Iasi

Inauguratã odată cu teatrul, uzina electrică a acestuia a marcat începutul iluminatului electric la Iaşi (1896). Uzină a fost construitã de specialiştii firme germane AEG proaspăt înfiinţată în acei ani şi devenitã foarte cunoscutã în Europa, mai apoi. La peste 100 de ani de la instalare, echipamentele germane erau încă funcţionale la Iaşi.

Vechea uzinã electricã a Teatrului National din Iasi

În 1908, într-o zi friguroasă de iarnă, un cortegiu de peste 75.000 de oameni bloca circulaţia în Manhattan -

New York. Veniseră să petreacă pe ultimul drum un evreu sosit din România. Se numea Avram Goldfaden şi cu doar câteva zile înainte. New York Times îl numea “Shakespeare al evreilor”. 

Renumit ca poet şi jurnalist, dar mai ales pentru piesele sale de teatru, Goldfaden este recunoscut astăzi ca întemeietorul.primului teatru evreiesc din lume. Prima piesã pe care a pus-o în scena s-a jucat la Iaşi, în vara anului 1876, în Grădina “La Pomul Verde”, localizată, în apropierea viitoarei clădiri a Teatrului Naţional.

Bustul lui Avram Goldfaden - fondatorul teatrului "Pomul verde"

Placa ridicatã pe locul unde a functionat primul tetru evreiesc din lume "La Pomul verde" în Iasi

În timpul primului rãzboi mondial, pentru doi ani, autorităţile române şi familia regalã muta capitala României,la Iaşi, după ce Bucureştiul a cãzut în mâinile Puterilor Centrale în decembrie 1916.

Generalul francez Henri Mathias Berthelot, şeful Comandamentului Aliat al Dunãrii se mutã şi el la Iaşi. Generalul a fost personajul cheie în refacerea armatei române după înfrângerile din anul 1916 şi cel mai consecvent sprijin în recunoaşterea României Mari dupã 1 decembrie 1918. 

În primãvara anului 1927 generalul revine la Iaşi şi dupã ce viziteazã vechea sa reşedinţa, este invitat sã planteze un stejar în apropierea clãdirii Teatrului Naţional. Rãmâne cu o frumoasã amintire despre oraşul Iaşi şi locuitorii sãi. 

Dupã moartea să în 1931, alãturi de stejar este instalat un bust al generalului, prin care cetăţenii Iaşului cinstesc memoria unui mare prieten al României.

Bustul generalului Bethelot prietenul francez al românilor din Primul Rãzboi Mondial

Bustul generalului Bethelot si stejarul sãu pe strada Cuza Vodã

"Stejarul generalului"

Într-o clădire aflatã la capătul străzii Agatha Bârsescu a locuit Valentin Silvestru (nume real-Marcel Moscovici-nascut 1924), cunoscut teatrolog, prozator și dramaturg român în perioada comunistã.

Casa în care a locuit Valentin Silvestru

Mai sunt multe alte zone interesante ale oraşului care amintesc de istoria noastră a locuitorilor de pe valea vestitului şi tumultuosului Bahlui si trebuie foto-povestite. Dar lãsãm pe altã datã, cã doar n-au intrat zilele în sac.