Nu mai avem vreme sã trãim

Staţia de metrou L'Enfant Plaza din Washington, DC. Este o zi friguroasă  de ianuarie 2007. Un om a cântat la vioară, timp de 45 de minute,  şase piese de Bach. În timpul acesta, 1097  de oameni au trecut prin zonă, majoritatea în drum spre serviciu.

Sã-l vezi si sã-l asculti pe... viitorul George Enescu

Avea în faţa sa, pe trotuar, cutia deschisă a viorii. Recitalul a început şi, după câteva minute, un om între două vârste l-a observat şi s-a oprit să-l asculte pentru scurt timp, apoi a plecat grăbit, pentru că programul încărcat nu-i permitea.
Patru minute mai târziu, o femeie i-a aruncat în cutia  din faţă un dolar, fără să se oprească. După alte 2 minute, un tânăr se reazemă de perete ca să-l asculte, după care se uită la ceas şi pleacă, în pas alergător, spre peron.

Cautã reflexiile - Grand Hotel Traian

După  10 minute, un copil de 3 ani se opreşte în fata muzicianului, dar maică-sa îl trage grăbită de mânuţă. Copilul se mai opreşte odată să-l privească pe violonist. Maică-sa  nervoasă îl împinge nervoasă înainte. Puştiul întoarce capul din când în când, până dispar amândoi după colţ. Scena se repetă şi cu alţi copii, dar părinţii îi împing de la spate, grăbiţi să ajungă la treburile lor.

Cautã reflexiile - Palatul Culturii

Toată "reprezentaţia" a durat 45 de minute. Omul cânta în continuare. Numai şapte oameni s-au oprit să-l asculte pentru câteva momente. Circa 20 de oameni i-au aruncat nişte bani în cutie.  Violonistul a colectat în total 32 de dolari  Când a terminat de cântat s-a lăsat tăcerea şi a început să-şi strângă lucrurile. Nimeni nu l-a observat.  Nimeni nu l-a cunoscut. Nimeni nu l-a aplaudat...

Sã cauţi subiecte rare pentru fotografiile tale

Muzicianul în cauză era  Joshua Bell, unul dintre cei mai faimoşi muzicieni ai lumii. El a interpretat câteva din cele mai dificile piese scrise vreodată, Vioara la care a cântat Joshua Bell în staţia de metrou era un  un Stradivarius, evaluat la peste 3,5 milioane de dolari. Cu câteva zile înainte, cunoscutul violonist umpluse o sală de concerte din Boston. Iar valoarea medie a biletelor de intrare era  de aproximativ 100 de dolari.

Sã observi porumbeii din Piaţa Unirii

Întâmplarea este reală. Concertul din staţia de metrou, a fost organizat de către Washington Post ca un experiment social asupra percepţiei gustului şi priorităţilor oamenilor. Dar unii consideră experimentul irelevant.

Poţi face cunoştinţă cu Joshua Bell şi poţi vedea câteva imagini, ce surprind întâmplarea, în filmul de mai jos:

Au fost dezbătute o serie de probleme, au fost analizate reacţii, au fost trase concluzii. dar nu vreau să fac referire la detaliile acestei poveşti adevărate. Voi prezenta concluzia finală şi voi face câteva comentarii  gândindu-mă şi la fotografii ce se aflã în căutare de subiecte.  

Una din concluziile posibile poate fi aceasta:
Goana după bani şi putere au estompat pornirile umane spre lucruri subtile şi au dezvoltat nişte oameni ... dezumanizaţi, care nu mai ştiu să trăiască, să iubească, să asculte, să empatizeze, care au uitat să-şi acorde timp pentru ei înşişi, să-şi înţeleagă fiinţa interioară. Totul se face în viteză. Rezultatul ... se vede: Big Picture şi nonvaloarea stăpânesc astăzi lumea!

Adaptare dupã Un experiment trist de adevărat ( Ziare.com ). Fotografiile îmi aparţin.

Sã fotografiezi luna într-o dimineaţã de mai

M-am gândit că stăm prost, din ce în ce mai prost, cu atenţia. Cantitatea de informaţii din exterior este atât de mare încât am pierdut obiceiul de a ne mobiliza atenţia, de a judeca şi alege  şi atunci  "percutam" doar la ceea ce suntem "traşi de mânecă" să vedem. Cum spuneam şi în alte postãri, privim fără să vedem. Astăzi, imaginea şi promovarea ne... trag de mânecă.

Avem educaţia necesară? Suntem în stare să discernem ceea ce ne este folositor şi ne place cu adevărat? Sau ne ierarhizam gusturile şi nevoile în funcţie de ceea ce este la modă ("în trend") sau ceea ce este "cool"?

Sã urmareşti jocul umbrelor şi siluetele

Suntem în măsură să ne trăim viaţa? Viaţa cea adevărată. Fără tehnologie, fără trend şi fără brand? Dacă privim ceva cu proprii ochi, suntem în stare să  vedem ceea ce este adevărat şi esenţial? Suntem în stare să percepem un mesaj/un semnal în natură? Mai suntem în stare să percepem o emoţie, o stare, o atitudine. Folosind doar funcţiunile propriului creier?

Când ai remarcat ultima oară că au înfrunzit copacii? Ai văzut, anul acesta, lalelele sau trandafirii înfloriţi din Grădina Botanică? Sau peştii din bazin? Când ai privit ultima oară bolta cerească plină de stele? Ai fotografiat până acum o albină la lucru? Ai văzut clădirea Grand Hotelului, reflectată în bazinul de vis-a-vis sau în baltă din faţă?

Sã priveşti o pasãre drept în ochi

Întrebări la care ai răspuns? Întrebări la care nu  ai răspuns încă? 

Opreşte-te uneori din viaţa electronică şi tumultuoasă, pe care o trăieşti şi  gândeşte-te la aceste întrebări. Încearcă să-ţi oferi răspunsuri. Nu o să-ţi pară rău. S-auzim numai de bine

Orologiile Iaşului

Dupã cum spuneam într-o postare anterioarã, oamenilor le plac lucrurile vechi, eventual uitate de istorie. Poate, pentru ineditul pe care îl aduc în viaţa noastrã. Poate, pentru energia pozitivã pe care o poartã amintirile unor astfel de lucruri. Poate, pentru cã sunt nostalgici.
Am gãsit pe facebook pagin unui pasionat de cultura şi istoria oraşului Iaşi, Corneliu Coman. Este vorba de pagina Monumente abandonate. Autorul a fãcut o cercetare destul de serioasã, a fotografiat ceasurile şi mecanismele, a încercat sã adune informaţii. A intrat în contact cu persoanele care le-au întreţinut/le întreţin sau care au informaţii cu privire la ceasurile Iaşului.

Uliţa Mare -Turnul cu ceas de la Mănăstirea Trei Ierarhi (sec. XVII)

Trebuie menţionat cã în Iaşi a apărut primul turn cu orologiu din Ţările Române. Este vorba de ceasul din turnul Mãnãstirii "Trei Ierarhi". Ceasul avea 8 clopote şi este amintit pentru prima dată la 1640, în scrierile lui Achacy Taszycki, secretarul unei solii poloneze spre Istanbul, aflat în trecere prin Iaşi.

FOTO-IDEEA: Un proiect fotografic despre ceasurile vechi ale orasului mi se pare deosebit de interesant, mai ales dacã ai acces la fiecare ceas în parte, ai cum să te documentezi şi poţi să le fotografiezi. Fiecare ceas are povestea lui sau are povesti asociate perioadei în care a existat/a funcţionat. Pentru că unele din ele nu mai funcţionează

Iatã în continuare câteva exemple. Şi voi aminti aici nu de poveştile cunoscute ci de cele mai puţin cunoscute.

1. Ceasul de la Palatul Culturii - carillonul

• ceasul din turnul Palatului Culturii a fost instalat în anul 1925
• iniţial ceasul a fost ceas-mamã pentru cele 8 ceasuri existente în sãlile Palatului de Justiţie, care îşi avea sediul în clãdire la acea vreme.
• în turnul ceasului existã un spaţiu generos unde, în afarã de mecanismul ceasului, se aflã urme ale trecerii Armatei Roşii  prin oraş, la sfârşitul celui de-al II-lea rãzboi mondial (o semnãturã a unui soldat sovietic). În turn se doreşte înfiinţarea unui «Muzeu al Timpului», conform declaraţiilor celui care se ocupã de buna funcţionare a carillonului, restauratorul Ion Cristea.

2. Ceasul de la Sfântul Spiridon

Turnul cu ceas de la Sf. Spiridon

• ceasul are patru cadrane şi a fost adus de la Paris în anul 1843. În acel an erau aplicate hotărârile Regulamentului Organic, care prevedea ca în fiecare oraş din Moldova sã existe un ceas pentru orientare, pe clãdirile înalte, în special în turnurile bisericilor.
• existã informaţii cã ar fi existat un orologiu în turnul de la Sf. Spiridon, încã din anul 1802.
• la baza turnului se află cele doua cișmele cu inscripții în limbile turcă, greacă și română, care atestă faptul că în anul 1765, în timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica al III-lea (ucis de turci în anul 1777), a fost adusă apa în oraș prin olane de lut ars

3. Ceasul de la Biserica Bãrboi

Turnul-clopotniţă cu ceas - Biserica Barboi

Ceasul - Biserica Barboi

• turnul cu patru nivele are înălţimea de 42 de metri. Primul nivel este şi locul prin care se intră în ansamblul mănăstirii. Nivelul doi şi trei al turnului adăpostesc clopotele iar al patrulea ceasul 
• se pare că ceasul a fost montat în anul 1841, anul ridicării bisericii, deşi turnul-clopotniţă a fost construit în anul 1729 şi unii cercetãtori afirmã cã acesta ar fi şi anul apariţiei ceasului din turn.

4. Ceasul de la Mitropolie

Ceasul de la Mitropolie

 

Ceas Mitropolie (reflexie)

• este amintit pentru prima datã în anul 1883
• se pare că ceasul de la Mitropolie juca şi rolul de ceas oficial al oraşului
• conform celor spuse de Corneliu Coman cel mai vechi clopot vãzut în turnurile de la Mitropolie dateazã din 1821. Mecanismul seamnă cu cel al ceasului de la Catedrala Notre Dame din Paris

5. Ceasul de la liceul Internat "Costache Negruzzi"

Liceul Internat "Costache Negruzzi" - Iaşi (astăzi)

Nu pot sã nu amintesc în aceastã postare de ceasul de la liceul meu de suflet, unde am învăţat şi unde m-am
format ca om, Liceul "Costache Negruzzi". Într-o fotografie veche nedatatã, apare un ceas pe faţada Liceului Internat "Costache Negruzzi". Fotografia pare a fi apãrut înainte de anul 1948 anul în care liceul şi-a pierdut numele de Liceul Internat.

Ceasul de la Liceul Internat într-o imagine veche (înainte de 1948) + detaliu

Cert este cã ceasul a existat şi asta pânã în 4 martie anul 1977, când la cutremur, ceasul s-a prăbuşit de sus, distrugând cu zgomot asurzitor treptele din fata liceului. Şi asta cu câteva clipe înainte ca elevii aflaţi în internatul şcolii sã iasã înspăimântaţi afarã. Iar de atunci se pare cã ceasul nu a mai apãrut !

Mai existã ceasuri în Iaşi la Biserica Lipoveneascã, la Universitatea "Al.I.Cuza" (sistem mecanic de armare), la Hotel Grand Traian şi la Biserica Armeneascã, ultimele douã fiind orologii electronice fãrã clopot. Fiecare cu povestea lui, mai nouã sau mai veche.
Aşa cum spuneam, o expoziţie care sã ilustreze poveştile despre şi de lângã orologiile Iaşului meritã realizatã. De ce nu, chiar şi câte o expoziţie pentru fiecare ceas în parte!

Ceas Grand Hotel Traian