Bârfa coloratã a lumii

Citesc zilele trecute câteva comentarii legate de disputa fotografia color vs. fotografia alb/negru. Cineva lanseazã bârfa : "într-un tutorial pe f64.ro se zice cã numai în România ce se mai caută fotografia alb/negru. În rest culoarea e la putere." 

Henri Cartier Bresson (sursa: henricartierbresson.org)

Și discuția continuă cu argumente destul de palide, care țin de plăcerea de a fotografia, altul zice ceva de alb/negru pentru cimitire și tot așa, mai mult pe... arătură!

Aşa-zisul conflict alb/negru vs color are o istorie lungã şi controversatã. Dacă e sã luãm de bunã afirmaţia de mai sus am putea spune cã după moartea lui Henri Cartier Bresson (2004), "restul lumii" cu excepţia României a renunţat la principiile de bază ale artei fotografice stabilite în perioada "de aur" a imaginii pe film alb/negru. Henri Cartier Bresson a devenit o legendă şi este studiat la toate școlile de fotografie din lume. I se mai spune tatăl fotojurnalismului şi unii îl considerã cel mai important fotograf care-a trăit vreodată. A fotografiat toatã viaţa doar în alb-negru (cu excepţia unei serii de fotografii - China, 1958), cu un aparat Leica pe film.

Personal îmi place fotografia alb/negru dar nu mă dau în lãturi, dacã ideea/scopul o cere, să editez fotografiile în culori. Cum motivez aceastã preferinţă !? Pãi sã vedem ! Întotdeauna sunt preocupat de mesajul fotografiei mele şi acord importanţă mai mare compoziţiei şi mai puţin calităţii tehnice. O fi bine, o fi rãu !? După cum spuneam şi cu alte ocazii consider cã este important sã gãsesc sau sã stabilesc, dacã se poate, o relaţie între subiect şi un alt element din cadru. (ex: fundal-subiect sau o persoană cu o statuie sau cu un afiş, cu un mesaj scris, etc). 

Conform principiilor compoziţionale, încerc să atrag atenţia asupra acestei relaţii şi a mesajului. Culoarea poate distrage atenţia privitorului. Conversia la alb/negru reduce totul la esenţe, atrage atenţia spre forme, texturi sau tonuri. Trecerea la alb/negru simplifica procesul de înţelegere a mesajului şi măreşte dramatismul scenei. Şi "face impresie", nu !?.

Când vine vorba sã fotografiezi un curcubeu nu poţi sã-l defineşti în alb şi negru. La fel un apus, un rãsãrit. sau un fluture. În acest caz, culoarea este una dintre cele mai însemnate însuşiri ale subiectului. Nu poţi sã-l defineşti pe deplin fãrã culoare. dar acolo unde culoarea nu este importantã, conversia la alb-negru este cea mai bunã soluţie, din punctul meu de vedere. 

Ted Grant (sursa: youtube.com)

“Când fotografiezi oamenii în culori, de fapt le fotografiezi hainele. Dar când fotografiezi oamenii în alb şi negru, atunci le fotografiezi sufletul!” spunea Ted Grant. 

Să vedem câteva variante alb/negru vs. color ale aceleiaşi fotografii. A se analiza starea / mesajul / feelingul / moodul (spuneţi-i cum vreţi!) pe care îl transmite imaginea în fiecare din cele două cazuri.

Răsărit (varianta color) - aici "simt" răcoarea dimineții

Răsărit (varianta alb/negru) - momentul zilei nu este foarte bine definit

Un fluture pe o floare de scai (armurariu) - varianta color - ies în evidență culorile fluturelui și a florii

Un fluture pe o floare de scai - varianta a/n - iese in evidență textura scaieților și modelul de pe aripile fluturelui

Oricum observația de la început cum că doar în România mai este căutată fotografia alb-negru este gratuită și face referire strict la "pozari",. Iar persoanele care au lansat ideea fac parte din cei care cred că "orice scremut al dumnealor, poate fi de valoare cândva, undeva, cumva." (L-am citat pe Dan Mititelu într-unul din eseurile sale de acum câţiva ani.)

O pânză de paianjen care reflectă culorile celor două bare

Pânza de paianjen atrage atenția prin țesătura "defectă"

E mult de povestit, dar să mai lăsăm și pe altă dată... 

Să auzim numai de bine !