Ideea de a realiza un muzeu de fotografie la Iaşi este o dorinţă mai veche de-a mea. Pot spune că am făcut câţiva paşi pe acest subiect, măcar la nivel de informaţie şi documentare.
Cameră foto - Kodak (sfârșitul sec. XIX) |
Găsirea unui spaţiu, restrâns la început, pentru un muzeu în "dulcele târg" nu este chiar o problemã. Istorie fotograficã avem, încã din anul în care a fost inventată dagherotipia (vezi o postare de anul trecut),
Fotografii vechi în muzee avem. Fotografi sunt în Iaşi, cât nu sunt în multe alte locuri adunaţi la un loc. Activitate fotograficã nu mai vorbesc. Concurenta este acerbă între cele câteva mii de fotografi pasionaţi din Iaşi, organizaţi în cluburi, asociații, școli sau neafliați!
Fotografii vechi în muzee avem. Fotografi sunt în Iaşi, cât nu sunt în multe alte locuri adunaţi la un loc. Activitate fotograficã nu mai vorbesc. Concurenta este acerbă între cele câteva mii de fotografi pasionaţi din Iaşi, organizaţi în cluburi, asociații, școli sau neafliați!
Ce ar mai trebui!? Ceva fonduri, un grup de acţiune şi o persoană cu putere de decizie care să spună: "Daţi-i drumul la treabă, băieţi!"
La Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii din cadrul Complexului Naţional Muzeal "Moldova", găzduit la Palatul Culturii Iaşi, se găseşte o colecţie frumoasă de camere foto. O parte din exponate ar putea fi incluse în expoziţia permanentă de la muzeul nostru.
Cameră foto_W.B.Alpin (1936) |
În cuprinsul postării am inserat trei fotografii ale unor exponate vechi de colecţie aflate în Muzeul Tehnic. Le-am extras dintr-o lucrare foarte interesantă în domeniul fotografiei. Este vorba de catalogul "Pictorialul amintirilor" realizat de doamna Camelia Elena Pralea, specialist în cadrul muzeului, foarte cunoscut și apreciat la Iaşi.
Cameră foto - Agfa (1940) |
În muzeele din Iaşi am descoperit multe fotografii originale realizate de-a lungul timpului în studiourile fotografice din oraş (fraţii Heck, Chaland, Flaschner, Franchette), dar şi de către alţi cunoscuţi autori: Félix Nadar, Gustave Le Grey, Disdéri, Paul Boyer, Carol Popp de Szatmary, Franz Mandy, Spirescu, etc.
A.C Cuza, Ion Creangă, N.A. Bogdan - fotografie inedită descoperită la Iași |
Printre imaginile originale din colecţiile Muzeului Național al Literaturii Române Iași se numără fotografiile unor personalități cunoscue precum Mihai Eminescu, Ion Creangă, Yehudi Menuhin, George Enescu, Aurel Vlaicu, Regele Carol I, Regina Elisabeta s.a.
Cunoscută fotografie a lui M. Eminescu (are o poveste simpatică) |
Două treimi din resursele necesare demarãrii unui proiect de acest gen la Iaşi existã. Restul este decizie, entuziasm, pasiune şi multã-multã muncã.
S-auzim numai de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ți părerea. Comentariul tău îmi este foarte util.