Spectacol şi nivel de trai

Mi-a atras atenţia zilele trecute un articol dintr-un ziar autohton online. De fapt mai interesant mi s-a părut a fi subtitlul care suna cam aşa: "Românii s-au înghesuit unde a fost cel mai scump şi cel mai ieftin. La mijloc bate vântul". 

Te concentrezi mai mult asupra subiectului şi mai puţin asupra fundalului (spectacol "Cazacii zburãtori")

Mai în glumă mai în serios m-am gândit că aceste câteva cuvinte reprezintă o descriere corectă a ceea ce este societatea românească astăzi. Există oameni care au bani puţini şi care trăiesc încă făcând economii la sânge. Nu îşi permit să cheltuiască fără măsură, nu îşi permit lucruri scumpe, dar dacă o fac, acest lucru se întâmplă după un împrumut la bancă şi/sau ca urmare a unor renunţări "serioase". ("Mănâncă doar iaurt cu pâine şi îşi cumpără maşinã" - era o vorbă pe vremea lui Ceauşescu).

Seteazã un timp de expunere cât mai scurt (1/125 la 1/60), pentru a “îngheţa” acţiunea  (spectacol "Cazacii zburãtori")

De partea cealaltă există o categorie care îşi permite lucruri scumpe şi "mofturi" cum ar spune o persoană invidioasă. Între cele două categorii, mult aşteptata "clasa de mijloc" se lăsă aşteptată.

Poate de aceea există două pãturi distincte în societatea noastră. Cei care care au poziţii bune şi văd bine şi cei "economicoşi" care nu văd foarte bine situaţia (rozul se estompează şi imaginea e

uneori neclară :-))).

Seteazã diafragma cea mai mare (lumina proiectoarelor poate fi mobilã)

Dar nu vreau să speculez prea mult şi, pentru cã veni vorba, voi face câteva comentarii pe seama fotografiei de spectacol şi a câtorva articole pe care le-am citit despre aceasta.

Seteazã diafragma cea mai mare (lumina laserelor poate fi mobilã)

Am constatat că sunt de luat în seama două aspecte:

- modul în care pregăteşti participarea la spectacol când vrei să abordezi acest mod de fotografie

- aspectul tehnic (cu ce fotografiezi, setări, ajustări, etc.)

Prima problemă ţine de tipul de spectacol. Un spectacol ocazional, care întâmplător trece prin târg, e clar că nu poţi să-l vizionezi de prea multe ori.  Dacă e vorba de un spectacol al unei companii locale (teatru, balet, etc) este indicat să fi văzut spectacolul în prealabil şi să-ţi alegi momentele pe care le vei surprinde înainte de începerea reprezentaţiei. Remarca cineva că singurul lucru pe care poţi să-l controlezi în cazul unui spectacol este camera foto.

Foloseste vizorul. Poti încadra mai bine.(spectacol Lord of the Ring la Bucuresti)

Trec peste faptul că există câteva reguli ce trebuie respectate în timpul spectacolelor (nu foloseşti blitzul, nu treci prin fata celorlalţi spectatori, nu fotografiezi în rafală şi nu faci zgomot, etc) şi mă refer la un lucru mai delicat. De cele mai multe ori vezi anunţuri în care se specifică foarte clar: Este interzis accesul în sala cu : umbrele, îngheţată, băutura, aparate foto sau aparate de înregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale, obiecte contondente, etc, etc, etc. Iar uneori scrie negru pe alb şi/sau se anunţă de la început : este interzis fotografiatul.

Testeazã diverse valori ale ISO, pentru a gãsi valoarea optimã pentru camera ta (spectacol muzical "Enigma Otiliei")

Există totuşi un lucru care te poate ajuta şi în acest caz. Este vorba de telefonul mobil pe care, cu excepţia unor spectacole/evenimente speciale, nu-l interzice nimeni. Nu mă refer la ideea de a face fotografii cu telefonul pe care o exclud din comentariu. Mă refer la faptul că nu sunt interzise aparatele mici. Aşadar, în aceste cazuri, este indicat să ai cu tine un un aparat foto mic, compact, dar care să reuşească să facă faţă provocărilor din timpul unui concert. Asta înseamnă de obicei să ai posibilitatea setării manuale a camerei.

Foloseste mãsurarea pe întreg cadrul si nu Spot (spectacol muzical "Enigma Otiliei").

Câteva idei legate de setări:

* E necesar un timp de expunere cât mai scurt (eu "mă străduiesc" cu 1/125, dar ajung uneori şi la 1/60), pentru a “îngheţa” acţiunea de pe scenă (evităm imagini blurate). Până la urma focusul este cea mai importantă problemă la acest tip de fotografie. Nu exclud nici alte cadre cu blur, cu fum, cu mişcare dar astea sunt pentru avansaţi şi/sau profesionişti.

* Setări manuale (diafragma cea mai mare) pentru că lumina slabă/tare, laserele, proiectoarele în mişcare, schimbările bruşte de lumină şi contrast derutează sistemele autofocus ale camerei compacte.

* se recomandă utilizarea măsurarea evaluativă (cadrul întreg - []) şi nu Spot , pentru că te interesează să urmăreşti subiectul.

* În general lumina nu e suficient de puternică încât să poţi fotografia cu sensibilitate ISO scăzută, dar sunt sigur că ştii deja care este mărimea ISO optimă, pentru aparatul tău, care menţine fotografia "curată".

* E bine să foloseşti vizorul. E mai uşor de încadrat şi eviţi lumina ecranului, care ar putea deranja ceilalţi spectatori

* specialiştii recomandã utilizarea formatului RAW (dacă aparatul are posibilitatea)

* nu uita un acumulator/baterii de rezervă

Am ilustrat postarea cu câteva fotografii personale fãcute la diverse spectacole.

O valoare ISO mare aduce "zgomot"  în imagine, una micã întunecã imaginea

Dar, mai presus de toate nu pierde din vedere să te bucuri de concert/spectacol, în primul rând.

Să auzim numai de bine.

Lecţii de viaţă, bancuri şi fotografie

Mi-am pus de multe ori până acum, de-a lungul vieţii, această întrebare-întrebătoare. Cum am supravieţuit noi românii aici, ca o insulă de latinitate, în această zonă  multiculturală predominant slavă şi cu ceva influenţe (se spune!) ugro-finice. Răspunsul pe care l-am găsit poate părea unora aiuritor. Am fost. "şmecheri" - aparent diplomaţi. Venea cotropitorul/migratorul, ne luptam cu vitejie, ne cucerea, ne cotropea, ne lua tot ce putea lua, iar noi rămâneam vasali plătind tribut şi alte... taxe. Şi îl învãtam pe cuceritor limba şi obiceiurile. Şi pe fondul ăsta de "slugărnicie diplomatică" am mai avut un aliat:bancul. Românul a supravieţuit făcând şi spunând bancuri. Veneau tătarii, inventăm şi spuneam bancuri cu tătari, veneau turcii, imediat apăreau bancurile cu turci.

Situatia în România de astãzi pare tulbure. Iar Bulã pare sã fi fost "detronat".

Veneau ruşii sau austriecii inventăm bancuri cu ruşi sau austrieci. Şi tot aşa. Aui venit şi  comuniştii şi am trăit aproape 45 de ani cu bancurile anticomuniste în care personajul principal era Bulă. Bulă a devenit un erou naţional atemporal cu o vârstă incertă. Dar dacă ar fi să speculez aş putea spune că Bulă are vârsta lui... Mitică. Şi el un personaj simpatic al secolului 19.

Istoria Iaşului pare a fi uitatã undeva în ceaţã

Aş putea spune că trăim momente memorabile, unice chiar, în care un personaj real l-a detronat pe cel fictiv, Bulã cel universal, al secolului 20. Noul personaj care a preluat ştafeta eternului Bulã este doamna Viorica Vasilica, la care ne raportăm croind evenimentele aiuritoare din România începutului de secol 21. Vorbim despree oameni lipsiti de  o culturã generalã minimã, care ne conduc si care nu reprezintã pe nimeni.

Pe bunã dreptate copii de astãzi s-ar putea întreba pentru ce le trebuie învãtãturã, gramaticã, limba românã (?), când poti ajunge ministru/prim-ministru si fãrã aceste cunostinte.

Şi chiar dacă unii sunt supăraţi-disperaţi şi nu ştiu ce să mai facă, eu tot mai cred că vom supravieţui. Şi un banc bun ce sintetizează toată această  "supravieţuire naţională" îl puteţi citi mai jos.

"Când nu mă simt bine, mă duc la un doctor şi îi plătesc vizita, pentru cã şi doctorii trebuie să trăiască. De la doctor mă duc la farmacie să-mi fac reţetă şi plătesc farmacistului, pentru că şi farmacistul trebuie să trăiască. Vin pe urma acasă şi arunc medicamentele la gunoi, pentru că şi eu trebuie să trăiesc..."

De multe ori stai si te întrebi unde au ascuns cei care ne conduc bruma de culturã necesarã !?

E fain să poţi, ca şi fotograf, în această perioadă zbuciumată a României, să poţi surprinde atmosfera (în comunitate, la manifetatii, etc.) şi feţele oamenilor de pe stradă, care nu par să râdă de loc. Mai ales când jandarmii aruncă gaze sau lovesc fãrã motiv. Poate acasă, cu familia, în cerc restrâns, la serviciu sau mai ştiu eu unde!? Şi totuşi făcătorii de bancuri lucrează.

Un fotograf documentarist este întrebat; ce calităţi îi trebuie unuia care fotografiază manifestaţii paşnice în Bucureşti?
- Cinci lucruri: obiectiv bun, trepied, răbdare, cascã de motociclist şi voce puternică.
- Bine-bine, dar casca şi vocea puternică pentru ce?
- Să fie auzit dacă stă în vârful copacului şi cere ajutor. Şi chiar dacă nu găseşte vreun copac prin preajmă.

Iar pentru oamenii aceştia, care încearcã sã intre în istoria noastrã cu bocancii murdari, existã un medicament care a contribuit şi contribuie  la dãinuirea noastrã ca popor. Acest medicament poartã numele de 'uitare'. Si ca exemplu dau un banc de pe vremea adolescentei mele. Era prin anii '70 ai secolului 20 si un mare tenismen cucerea clasamentele şi fãcea o publicitate enormã tãrii noastre. Îl chema Ilie Nãstase şi prin Statele Unite i se spunea Nasty (=scârbosul, obraznicul). Bancul de care îmi amintesc îl avea ca erou pe Bulã si se întâmpla în anul 2050. Profesoara de istorie îl trimite pe Bulã la bibliotecã sã se documenteze şi sã rãspundã la întrebarea: "Cine a fost Nicolae Ceauşescu?" Aveti în vedere cã în acei ani se contruia Epoca... de Aur iar Ceauşescu, aflat la putere câştiga tot mai multã notorietater, atât pe plan intern, dar mai ales pe plan extern. Merge Bulã si cautã prin enciclopedii şi dictionare şi în cele din urmã gãseşte urmãtoarea definitie: Nicolae Ceauşescu - mare om politic din Epoca... lui Ilie Nãstase. Sper din toatã inima ca numele "scârbelor" de astãzi sã fie amintite rar sau deloc în viitor şi asta doar legat de Epoca... Simona Halep. Uitarea este ceea ce meritã bãdãranii istoriei. Oamenii importanti nu vor fi uitati.

Si pentru cã vorbim de oameni care au însemnat ceva pentru istorie fac legãtura cu fotografia. Pentru iubitorii camerei foto si/sau ai penelului, recomand un film interesant despre doi maeştri ai artei, care au fãcut istorie în domeniul lor de activitate.. Filmul rulează pe PRO Cinema şi se numeşte "Georgia O'Keefe" (lansat în 2009) cu  Joan Allen şi Jeremy Irons.

Jeremy Irons în rolul lui Alfred Stieglitz

 
Bătrânul dar mereu tânărul Jeremy îl interpretează pe fotograful american Albert Stieglitz, soţul pictoriţei Gloria O'Keefe.
Un film frumos cu două personaje complexe interpretate minunat de actori cunoscuţi. Filmul a fost nominalizat la 3 premii Golden Globes şi a câştigat premiul  Writers Guild of America, USA 2010.
Trebuie să recunosc că Jeremy Irons a reuşit să creeze o imagine deosebită a lui Stieglitz faţă de cea pe care o aveam în minte după ce am citit mai multe articole pe net despre fotograful american. Ceea ce impresionează este modul în care actorul scoate în evidenţă atitudinea de vizionar a omului Alfred Stieglitz.  Viizionar atât în domeniul fotografiei dar şi al picturii. Căutaţi-l. O să vă placă.

Vizionare plăcută şi să auzim numai de bine.