Se afișează postările cu eticheta diafragma. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta diafragma. Afișați toate postările

joi, 6 septembrie 2018

Spectacol şi nivel de trai

Mi-a atras atenţia zilele trecute un articol dintr-un ziar autohton online. De fapt mai interesant mi s-a părut a fi subtitlul care suna cam aşa: "Românii s-au înghesuit unde a fost cel mai scump şi cel mai ieftin. La mijloc bate vântul". 

Spectacol "Cazacii zburãtori" - blog FOTO-IDEEA
Te concentrezi mai mult asupra subiectului şi mai puţin asupra fundalului (spectacol "Cazacii zburãtori")

Mai în glumă mai în serios m-am gândit că aceste câteva cuvinte reprezintă o descriere corectă a ceea ce este societatea românească astăzi. Există oameni care au bani puţini şi care trăiesc încă făcând economii la sânge. Nu îşi permit să cheltuiască fără măsură, nu îşi permit lucruri scumpe, dar dacă o fac, acest lucru se întâmplă după un împrumut la bancă şi/sau ca urmare a unor renunţări "serioase". ("Mănâncă doar iaurt cu pâine şi îşi cumpără maşinã" - era o vorbă pe vremea lui Ceauşescu).

Timp de expunere scurt - blog FOTO-IDEEA-(spectacol "Cazacii zburãtori")
Seteazã un timp de expunere cât mai scurt (1/125 la 1/60), pentru a “îngheţa” acţiunea  (spectacol "Cazacii zburãtori")

De partea cealaltă există o categorie care îşi permite lucruri scumpe şi "mofturi" cum ar spune o persoană invidioasă. Între cele două categorii, mult aşteptata "clasa de mijloc" se lăsă aşteptată.
Poate de aceea există două pãturi distincte în societatea noastră. Cei care care au poziţii bune şi văd bine şi cei "economicoşi" care nu văd foarte bine situaţia (rozul se estompează şi imaginea e
uneori neclară :-))).

Diafragma cea mai mare - bblog FOTO-IDEEA
Seteazã diafragma cea mai mare (lumina proiectoarelor poate fi mobilã)

Dar nu vreau să speculez prea mult şi, pentru cã veni vorba, voi face câteva comentarii pe seama fotografiei de spectacol şi a câtorva articole pe care le-am citit despre aceasta.

Diafragma mare - blog FOTO-IDEEA
Seteazã diafragma cea mai mare (lumina laserelor poate fi mobilã)

Am constatat că sunt de luat în seama două aspecte:
- modul în care pregăteşti participarea la spectacol când vrei să abordezi acest mod de fotografie
- aspectul tehnic (cu ce fotografiezi, setări, ajustări, etc.)

Prima problemă ţine de tipul de spectacol. Un spectacol ocazional, care întâmplător trece prin târg, e clar că nu poţi să-l vizionezi de prea multe ori.  Dacă e vorba de un spectacol al unei companii locale (teatru, balet, etc) este indicat să fi văzut spectacolul în prealabil şi să-ţi alegi momentele pe care le vei surprinde înainte de începerea reprezentaţiei. Remarca cineva că singurul lucru pe care poţi să-l controlezi în cazul unui spectacol este camera foto.

Vizorul - blog FOTO-IDEEA-(spectacol Lord of the Ring la Bucuresti)
Foloseste vizorul. Poti încadra mai bine.(spectacol Lord of the Ring la Bucuresti)


Trec peste faptul că există câteva reguli ce trebuie respectate în timpul spectacolelor (nu foloseşti blitzul, nu treci prin fata celorlalţi spectatori, nu fotografiezi în rafală şi nu faci zgomot, etc) şi mă refer la un lucru mai delicat. De cele mai multe ori vezi anunţuri în care se specifică foarte clar: Este interzis accesul în sala cu : umbrele, îngheţată, băutura, aparate foto sau aparate de înregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale, obiecte contondente, etc, etc, etc. Iar uneori scrie negru pe alb şi/sau se anunţă de la început : este interzis fotografiatul.

Valoarera ISO optima - blog FOTO-IDEEA - Masurarea evaluativa - blog FOTO-IDEEA- (spectacol muzical "Enigma Otiliei").
Testeazã diverse valori ale ISO, pentru a gãsi valoarea optimã pentru camera ta (spectacol muzical "Enigma Otiliei")


Există totuşi un lucru care te poate ajuta şi în acest caz. Este vorba de telefonul mobil pe care, cu excepţia unor spectacole/evenimente speciale, nu-l interzice nimeni. Nu mă refer la ideea de a face fotografii cu telefonul pe care o exclud din comentariu. Mă refer la faptul că nu sunt interzise aparatele mici. Aşadar, în aceste cazuri, este indicat să ai cu tine un un aparat foto mic, compact, dar care să reuşească să facă faţă provocărilor din timpul unui concert. Asta înseamnă de obicei să ai posibilitatea setării manuale a camerei.

Masurarea evaluativa - blog FOTO-IDEEA- (spectacol muzical "Enigma Otiliei").
Foloseste mãsurarea pe întreg cadrul si nu Spot (spectacol muzical "Enigma Otiliei").


Câteva idei legate de setări:

* E necesar un timp de expunere cât mai scurt (eu "mă străduiesc" cu 1/125, dar ajung uneori şi la 1/60), pentru a “îngheţa” acţiunea de pe scenă (evităm imagini blurate). Până la urma focusul este cea mai importantă problemă la acest tip de fotografie. Nu exclud nici alte cadre cu blur, cu fum, cu mişcare dar astea sunt pentru avansaţi şi/sau profesionişti.
* Setări manuale (diafragma cea mai mare) pentru că lumina slabă/tare, laserele, proiectoarele în mişcare, schimbările bruşte de lumină şi contrast derutează sistemele autofocus ale camerei compacte.
* se recomandă utilizarea măsurarea evaluativă (cadrul întreg - []) şi nu Spot , pentru că te interesează să urmăreşti subiectul.
* În general lumina nu e suficient de puternică încât să poţi fotografia cu sensibilitate ISO scăzută, dar sunt sigur că ştii deja care este mărimea ISO optimă, pentru aparatul tău, care menţine fotografia "curată".
* E bine să foloseşti vizorul. E mai uşor de încadrat şi eviţi lumina ecranului, care ar putea deranja ceilalţi spectatori
* specialiştii recomandã utilizarea formatului RAW (dacă aparatul are posibilitatea)
* nu uita un acumulator/baterii de rezervă
Am ilustrat postarea cu câteva fotografii personale fãcute la diverse spectacole.

valoarea ISO - blog FOTO-IDEEA-spectacol Iasi
O valoare ISO mare aduce "zgomot"  în imagine, una micã întunecã imaginea

Dar, mai presus de toate nu pierde din vedere să te bucuri de concert/spectacol, în primul rând.
Să auzim numai de bine.






sâmbătă, 24 iunie 2017

Un ghid pentru începãtori

De câteva zile, Digital Photography School a pus la dispoziţie fotografilor începători un ghid interesant pe care îl puteţi descărca (GRATUIT!) de AICI (trebuie doar sa introduci adresa de e-mail).

Eşti începător şi vrei să faci o fotografie bună - blog Foto-Ideea
Eşti începător şi vrei să faci o fotografie bună


L-am frunzărit puţin, am făcut câteva experimente şi cu aparatul şi am decis să aştern câteva cuvinte în postarea de faţă.


"Fotografia este un lucru distractiv și poate aduce satisfacții dacã înveţi sã o faci bine. Dar de unde sã începi? Cum trebuie să-ţi setezi aparatul foto, ce abilități trebuie să capeţi mai întâi!? Cum şi cât trebuie să  îţi procesezi Fotografiile ?"

Cam acestea sunt întrebãrile la care  încearcã sã rãspundã ghidul pe care  tocmai l-ai descărcat accesând link-ul de mai sus. Şi iată cum decurg lucrurile atunci când citeşti cu atenţie “The dPS Ultimate Guide to Photography for Beginners”. Da, ghidul este în limba engleză şi trebuie să te descurci.



Ar trebui ca fiecare aparat de fotografiat să aibă ghidul său propriu în limba ta maternă pentru că e dificil ca un ghid de acest gen să poată furniza toate informaţiile necesare pentru toate tipurile de camere foto. În cazul în care producătorul nu îţi furnizează ghdul în limba maternă încearcă să te descurci pe Google - spune ghidul.
S-ar putea să ai surpriza să-l găseşti fără probleme. Un alt ajutor important este Youtube care se îmbogăţeşte zilnic cu tutoriale fără număr-fara număr.

Indiferent de cameră exista câţiva paşi importanţi pe care trebuie să-i urmezi:
  • obişnuieşte-te cu camera. Vezi cum se modifica setările şi vezi ce butoanele acţionează asupra indicatorilor vizibili. Citeşte cu atenţie manualul de utilizare; 
  • alege formatul ".jpeg" pentru fotografia ta, din meniul corespunzător. ".jpeg" este formatul sub care camera salvează fotografia pe care o faci, aşa cum rezultă ea procesată de către aparat conform setărilor pe care le-ai făcut ( cu luminozitatea, contrastul şi nivelul de saturaţie setat de tine);  
  •  setează dată şi ora exactă şi mai apoi numele pe care îl va primi fotografia; încearcă să foloseşti pentru început fotografia pe automat; şi în timpul acesta citeşte şi exersează şi citeşte şi exersează

Eşti începător şi nu vrei să ratezi o fotografie... - blog Foto-Ideea
Eşti începător şi nu vrei să ratezi o fotografie...

  • vei înţelege mai apoi, pe baza unei schiţe, cum funcţionează camera ta  şi vei trece mai apoi la principiile care stau la baza setării unei camere; vei învăţa despre aşa-numitul triunghi al expunerii (The Exposure Triangle). Vei învăţa cum se intercondiţionează şi cum se reglează cele trei elemente de bază (diafragmă, viteza de declanşare şi ISO).
  • aflam apoi câte ceva despre  balansul de alb şi despre modul în care focalizează camera ta;
  • ni se spune ceva despre fotografierea cu un ISO ridicat şi despre utilizarea  trepiedului;
  • trecem mai apoi la un capitol "artistic" şi aflam  câteva reguli de compoziţie ( linii directoare,  curbe, simetrie);
  • aflam câteva lucruri despre post procesarea unei fotografii (alegerea unui software potrivit, post procesare primară, ce elemente fac o fotografie deosebită?)
  • în ultimul capitol suntem sfătuiţi să nu încetăm să învăţăm. Şi aş adăuga eu, să nu încetăm să experimentăm. Modifica setare şi vezi cum a influenţat ea fotografia ce a rezultat. Şi apoi întoarce-te la setarea iniţială şi iar modifica ceva... Şi tot aşa...

Eşti fotograf începător şi vrei.. atunci stdiază si experimentează - blog Foto-Ideea
Eşti fotograf începător şi vrei.. atunci stdiază si experimentează


Trebuie să observ că la sfârşitul fiecărui capitol ni se pune la dispoziţie câte o listă de link-uri care ne  ajută să învăţăm şi alte lucruri, dar să şi aprofundam ceea ce am aflat deja.

În stilul acesta ghidul este util/necesar, fără să fie suficient. Oricum este un început bun pentru orice fotograf începător.

Să auzim numai de bine.