Proteste, semafoare si postmodernism

Am ascultat acum câteva zile, la una din întrevederile publice ale Clubului Fotografilor Iaşi, o prezentare despre "postmodernism în fotografie".

Clubul Fotografilor Iaşi - 10 ani de existenţã

Mărturisesc sincer că nu am fost foarte atent la detalii, încercând doar să înţeleg ce este postmodernismul şi cum se manifestă el în arta fotografică. Promit să continui "cercetarea".

Ideea centrală a postmodernismului este că problema cunoaşterii se bazează pe tot ce este exterior individului. Postmodernismul este împotriva celor care susţin că deţin secretul adevărului, sau frumosului, împotriva regulilor şi legilor, care au rădăcini în percepţia comunităţii. Cu alte cuvinte, cu cât te supui mai puţin regulilor grupului şi convenientelor cu atât eşti mai aproape de curentul postmodernist.

Postmodernismul se manifestă în multe discipline cum sunt filozofia sau chiar teologia, dar şi în artă, modă, tehnologie. Un exemplu în domeniul arhitecturii este Frank Owen Gehry despre ale cărui proiecte am mai pomenit. 

Frank Owen Gehry - Dancing House - Praga

Andy Warhol este un exemplu al postmodernismului în artã. Ca reprezentant al curentului PopArt, Warhol aduce la rang de artã elemente considerate altă dată banale, "murdare" sau triviale.

Andy Warhol

Şi totuşi, unii susţin că Postmodernismul nu poate fi descris ca o mişcare coerentă şi nu are caracteristici bine definite. Curentul poate fi cel mai bine perceput ca un grup de stiluri şi atitudini apărute ca reacţii împotriva tradiţionalismului şi modernismului.

Cum spuneam puţin mai înainte, părerea mea este ca postmodernismul este o reacţie împotrivă... şi se vrea a fi "un alt fel/mod".

Marcel Duchamp

În 1911, Marcel Duchamp a plasat un pişoar într-o expoziţie,  l-a semnat cu un nume fictiv şi l-a numit artă. În acelaşi ton, acum câţiva ani nişte austrieci au găsit o piatră pe care se spune că a urinat Mozart şi au declarat stânca-monument, obiectiv turistic.

Astăzi dimineaţă, în timp ce treceam strada, mă gândeam că sunt multe alte exemple, în jurul nostru, care confirmă ideea unei schimbări continue a modului în care percepem viaţa. Pânã şi cei care trec la semafor pe roşu, atunci când nu se vede venind nicio maşină se pot considera postmodernişti(!)

Andreas Gursky, Rhine II, 1999 - pãnã acum 2 ani, cea mai scumpã fotografie din lume

În ceea ce priveşte fotografia, încă de la început, aceasta a pus în discuţie apartenenţa sa la domeniul artei. Pe de altă parte, principalele teme abordate erau teme tradiţionale: istorice,  peisaje, portrete, alegorii, subiecte mitologice şi religioase. Mai târziu au apărut modernismul şi postmodernisdmul în fotografie, care au dat la o parte aceste teme. Puţin câte puţin, fotograful, care mânuia o maşină (camera foto) a încercat să aducă propria contribuţie, "artisticã", la rezultatul muncii sale. Aproape normal, contribuţia proprie a însemnat, noutate, încălcarea de reguli, negare, "altceva".

Garry Winogrand, Apollo 11 Moon Shot, Cape Kennedy, FL, 1969

Am căutat câteva exemple de fotografii care pot fi considerate ca aparţinând curentului postmodernist. Nu vreau să comentez pentru că nu am pretenţia că mă pricep la teoria artei. Şi am adăugat 2 propuneri de fotografii personale realizate în acelaşi stil. Adică stilul "altfel"

"O aglomeratie aparentã în jurul omului singur(I)"

"O aglomeratie aparentã în jurul omului singur(II)"

Cine se pricepe şi doreşte sã comenteze este rugat sã o facã.

Dar nu cred că, fără ordine, fără respectarea regulilor şi a legilor, putem evolua. Şi nici nu putem construi lucruri bune şi trainice. Nu sunt filozof, nu am niciun fel de pretenţii, dar aceasta este credinţa mea. Şi pentru a încheia pe un ton glumeţ în acelaşi registru:reamintesc o zicală, valabilă mai ales în România: "regulile sunt făcute pentru a nu fi respectate". De multe  fotografii spun: "învaţă bine regulile pentru a şti ce să încalci".

Iar învăţarea regulilor înseamnă, inclusiv, studierea curentului postmodernist şi cunoaşterea lucrărilor reprezentanţilor acestuia în fotografie. Mai discutãm dacã e cineva interesat de asta.

Sã auzim numai de bine.

Cel ce vorbeşte singur...

(un fel de continuare la postarea anterioară)

"It doesn’t mean you’re crazy, talking to yourself... - Dacã vorbesti cu tine însuti, nu înseamnã cã esti nebun..."

Într-un articol pe net, citesc despre un studiu recent care concluzionează că gânditul cu voce tare te ajută să materializezi lucrurile/fenomenele la care te gândeşti. Oamenii care vorbesc singuri nu sunt nebuni. De fapt... sunt genii. Albert Einstein, de exemplu, vorbea deseori cu el însuşi...

Doi psihologi americani au făcut un experiment cu un grup de persoane. Aflate într-un supermarket acestea au fost rugate  să găsească o serie de articole (sticle suc, borcane cu dulceaţă, pâine, etc) fără să cunoască localizarea raioanelor corespunzătoare. În prima fază li s-a cerut  să nu vorbească deloc. În a II-a etapă subiecţii au repetat cu voce tare ce anume căutau. Experimentul a fost repetat de câteva ori. Concluziile psihologilor au fost că subiecţii au găsit cu mai mare uşurinţă lucrurile căutate atunci când au vorbit cu ei înşişi. Concluzia a fost că, astfel,  oamenii reuşesc să structureze şi să claseze în ordine priorităţile. Decizia finală devine astfel mult mai clară şi mai uşor de luat. .

Mai multe informaţii pe acest subiect poţi afla AICI -  sau  AICI -

„Fiecare corp este singur. Sufletul, niciodată.” — Hermann Hesse

Articolul de mai sus mi-a adus aminte o povestioară din vremea când eram elev la Liceul Internat "Costache Negruzzi" din Iaşi. Eram prin anii 1975-1976 şi întâmplarea a povestit-o chiar de cel care a trăit-o...

După ce termină orele de clasă, profesorul iese pe poarta şcolii şi coboară alene Dealul Copoului. Face câţiva paşi şi vede în faţa lui un omuleţ în vârstă îmbrăcat în blugi, cămaşă în carouri şi vestă de piele. Dădea din mâini, boscorodea ceva în barba albă şi clătina uneori din cap. Pentru câteva minute profesorul merge în urma bătrânului  urmărindu-i mişcările dezordonate şi încercând să înţeleagă ceva din monologul pe care acesta îl susţinea. După câteva zeci de metri, pe la Casa Armatei hotărăşte să-l depăşească şi apropiindu-se de urechea stângă a bărbatului îl întreabă mucalit:

- Ce faci moşule, vorbeşti singur?

Fără să se arate surprins, bătrânul se uita şugubăţ la domn' profesor şi răspunde sacadat:

- În loc să stau de vorbă... cu un prost ca tine..., mai bine... vorbesc cu un deştept... ca mine.

Şocat de răspunsul acid şi de reacţia neaşteptată a interlocutorului său de ocazie, profesorul trece în viteză mai departe şi mormăie peste umăr:

- Bine-bine, dă-i înainte...!

„Fiecare om are misiunea sa în viaţă, iar ea nu este întotdeauna cea pe care el şi-ar fi dorit-o.” — Hermann Hesse

Şi comentez concluzia de mai sus. La acea vreme, oamenii care vorbeau singuri erau consideraţi... nebuni. Şi în niciun caz... genii. Într-o altă accepţiune, cea a lui  Thomas Alva Edison  ”Geniul este 1% inspirație şi 99% transpirație”. Şi până a deveni un fotograf bun e nevoie de multă-multă munca. Astăzi toată lumea face fotografii şi, surprinzător pentru unii, poţi face fotografii bune şi cu un telefon mobil. Dar eu spun că este important să vrei să faci o fotografie bună pentru că ai gândit de la început un cadru anume şi ai fost convins că vei face o fotografie bună. Şi ţi-a ieşit. Chiar dacă nu ai repetat-o cu voce tare. Dar ai avut un proiect fotografic bun, te-ai concentrat asupra lui şi l-ai finalizat cu succes.

"Singuratatea este cea mai profunda realitate a naturii umane. Omul este singura fiinta care stie ca e singur." - Octavio Paz

 Lucrurile par relativ simple. Înveţi regulile - Exersezi mult - Gândeşti altfel -  Încalci regulile (uneori) - Repeţi mult - Experimentezi (uneori) - Finalizezi (de fiecare dată)

Şi ai în vedere un adevăr nu totdeauna cunoscut/recunoscut : aparatul tău de. fotografiat nu are nimic de-a face cu "calitatea" fotografiei tale.

„Unii se cred perfecţi doar pentru că sunt mai puţin exigenţi cu ei înşişi.” — Hermann Hesse

Nu spune nimeni să foloseşti doar o cameră obscură pentru a face fotografii, dar investiţiile în tehnică nu înlocuiesc investiţiile în cunoştinţe şi exerciţiu. Şi mai ales, învaţă să vezi altfel şi să gândeşti altfel.

Să auzim numai de bine.