Se afișează postările cu eticheta cupluri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cupluri. Afișați toate postările

luni, 12 decembrie 2016

Ajutoare mobile pentru fotografi

Ca multor alte nații, românilor le place sã câştige, sã fie învingãtori. Dar au gãsit o soluţie originalã foarte simplã şi pașnicã să facă asta. Nu luptã sã învingã ci, pur şi simplu... aleg sã se alãture învingãtorului. Alegi pe cel care crezi că va învinge. Nu contează dacă e rău, dacă nu știi nimic sau dacă ai informații proaste despre el. Bucuria este mare când, la final, ești  de partea celui care a câștigat. Iar mai apoi...  Aşa să fi rezistat românii de-a lungul istoriei !? Dar alegerile s-au terminat, gata cu glumele. Sã trecem la lucruri serioase.

Fãrã îndoialã trecerea la fotografia digitalã a însemnat un pas mare în evoluţia acestei frumoase arte vizuale. Lumea  biţilor a schimbat radical modul în care cei interesaţi percep şi învaţă sã obţină produsul final al pasiunii lor, fotografia.

Acum 50 de ani, aveai la îndemânã o simplã "fiţuică" (cunoscutã azi şi sub numele de "cheetsheet") unde vedeai cum să-ţi setezi aparatul funcţie de producătorul filmului (de obicei ORWO) şi de luminã, dar şi funcţie de distanţa faţă de subiect. Iar dacă aveai bani puteai achiziţiona şi un manual/ghid, ceva de genul acesta. Restul era experienţă (proprie sau a vreunui unchi priceput). La sfârşitul anilor '60, când am primit cadou primul meu "Smena 8" am avut ocazia să învãț fotografie în cadrul unui cerc specializat la Casa Pionierului (actualul Palat al Copiilor). Frumoase amintiri.

Astãzi instrumentele de învăţare ca şi cele ajutãtoare sunt cu totul altele, la dispoziția oricui dorește. Internetul sã trãiascã.
Vreau sã descriu pe scurt douã chestii faine pe care le-am gãsit pe net şi care pot fi utile fotografilor pasionaţi, începãtori şi profesionişti.

Photographer Free - aplicatii mobile - blogul FOTO-IDEEA
Photographer Free - aplicatii mobile
Prima este Photographer, o aplicaţie gratuită care poate fi bun instructor în multe situaţii şi este, în acelaşi timp, un simulator cu care poţi învăţa diverse "şmecherii (tricks)" pentru multe genuri de fotografie. Că lectura/joc, poate fi un companion plãcut şi pe parcursul cãlãtoriilor (aplicaţia este în limba englezã).

Ce îţi oferã aplicaţia, printre altele:
  • cum sã realizezi diverse genuri de fotografie (peste 50): Portrete (solo şi cupluri), fotografie de nuntã, curcubee, artificii, luna, etc ..
  • cum sã pozezi pentru a fotografia cupluri, bărbați și femei, grupuri, etc ..
  • tutorial pentru fotografie avansată
  • instrumente speciale (de ex: adâncimea de câmp, calculator DOF, calculator de expunere (EXP calculator), dimensiunea de imprimare calculator în funcție de dimensiunea fișierului, timelapse calculator, etc.
  • ai la dispoziţie un cititor de ştiri despre fotografii
  • posibilitatea de a  face şi salva note personale și multe altele.

Photographer - aplicatii mobile - calea lactee, artificii - blog FOTO-IDEEA
Cum să fotografiezi Calea Lactee, artificiile și altele

Una peste alta "Photographer" îţi poate fi de ajutor pentru a învăța să faci fotografii deosebite!


Cea de-a doua aplicaţie este "Photographer's Tools Free", o aplicaţie pentru dispozitive mobile, care oferă fotografilor câteva instrumente şi informaţii utile.

Photographer's Tools Free - aplicatii mobile - blog FOTO-IDEEA
Photographer's Tools Free - aplicatii mobile
Aceasta este versiunea gratuită a aplicaţiei "My Photo Assistant" disponibilã pe Android Magazin Play contra cost.

În douã cuvinte iatã ce oferã aplicaţia:
  • posibilitatea de a calcula distanța focalã și profunzimea de câmp - un instrument foarte util mai ales pentru pasionaţii de peisaj, care doresc o fotografie cât mai clarã.
  • timpul exact la locaţia unde te afli pentru rãsãrit/apus de soare şi rãsãrit/apus de lunã, astfel încât să poți fi punctual la întâlnirea cu fotografia bunã.
  • informații despre fazele lunii
  • afli ora de aur/oră albastrã, pe pãmânt la munte şi la mare. Pentru a gãsi cea mai bună lumină, acest instrument îți spune când trebuie sã ajungi la locație înainte sau după apusul soarelui pentru a avea fotografia perfectã.
  • se calculează ajustarea expunerii atunci când se utilizează diverse filtre ND.
  • instrument ce simuleazã "cardul gri (Grey Card)" pentru setarea balansului de alb personalizat. De asemenea, este util pentru setarea expunerii.

S-auzim numai de bine!


sâmbătă, 16 iulie 2016

Pasiune, dragoste, prietenie

 Vi s-a întâmplat vreodatã sã faceţi ceva cu mâna sau cu mintea şi sã intervinã în acţiune şi sufletul. Sã lucrezi, sã visezi, sã compui şi sã creezi, sã gândeşti, sã analizezi şi... tot aşa. Şi deodată uiţi de tine şi lucrurile merg parcă de la sine. Ceva "te poartã" şi nu ştii ce. Şi priveşti, reglezi, încadrezi şi apeşi pe declanşator şi încadrezi şi ... apeşi pe declanşator. Şi ai aşa o satisfacţie şi simţi o împlinire sufleteascã cum numai dragostea şi prietenia adevărată îţi pot oferi. Şi atunci când ai terminat şi te uiţi la ceea ce ai realizat îţi dai seama că habar n-ai cum ai făcut aşa ceva, dar "simţi" că ai acolo ceva bun şi frumos.
Aş spune că aceasta este pe scurt povestea unei pasiuni.


Şi pentru cã asa cum am spus povestea pasiunii pentru fotografie are legãturã cu dragostea şi prietenia, vã propun un proiect fotografic special...




FOTO-IDEEA: Fotografii despre dragoste şi prietenie cu... maxime... în deschidere

Dragoste
  • „Acolo unde este dragoste,există viață.” — Mahatma Gandhi
  • „Dragostea curată și suspiciunea nu pot locui împreună.” — Alexandre Dumas
  • „În iubire, totul se schimbă, toate devin însemnate: dintr-un nimic se naște un colos.” — Tudor Arghezi   
  • „Dragostea este spațiul și timpul măsurate cu inima.” — Marcel Proust   
  • „Cea mai bună relație este cea în care iubirea reciprocă depășește nevoia fiecăruia.” — Dalai Lama   
  • „Când iubești profund, găsești întotdeauna ceva nou în persoana iubită.” — Blaise Pascal
  • „Dragostea e ca spinul: nu-l simţi când intră, dar te doare când îl smulgi cu sila.” — Bogdan Petriceicu Haşdeu
  • „Dragostea este o prietenie care cântă.” — Joseph Campbell


Prietenie
  • „A merge cu un prieten prin întuneric este mult mai bine decât a merge singur prin lumină.” — Helen Keller
  • „Zâmbeşte şi vei avea prieteni. Încruntă-te şi vei avea riduri.” — George Eliot
  • „Prietenul adevărat e cel care te sfătuieşte bine, nu cel care îţi laudă nebuniile.” — André Malraux
  • „E mai rușinos să nu ai încredere într-un prieten decât să fii înșelat de el.” — Arthur Schopenhauer
  • „Nu te teme de dușmanii care te atacă. Teme-te de prietenii care te lingușesc." — Dale Carnegie
  • „Timpul verifică prietenii aşa cum focul verifică aurul.” — Menandru
  • „Dificultatea nu e în a găsi un prieten pentru care să mori, ci de a găsi un prieten pentru care merită să mori.” - Homer   
  • „Singura cale să ai un prieten este să fii unul.” — Ralph Waldo Emerson    










Și în timp ce mă documentam pentru subiectele de mai sus mi s-a născut în minte o întrebare: poate pasiunea pentru fotografie, să aducă într-un cuplu dragoste și prietenie în adevăratul sens al cuvântului!? N-am idee, căutăm, explorăm, ne documentăm. Până atunci, să auzim numai de bine!