Fotografia ca artã

Se spune că fotografii au luptat întotdeauna pentru ca ocupaţia lor să fie recunoscută ca artă. Şi în 1859 cu ocazia Expoziţiei Universale de la Paris, fotografia este alăturată, pentru prima dată, grupului de arte, aşa-zis clasice (pictură, gravură, sculptură).

Încă de la început a existat o dilemă. Cum putea arta, ca produs al imaginaţiei, să cuprindă în ea un intrus precum fotografia, realizată cu un aparat? Cum putea o operaţiune care prin definiţie surprinde realitatea pură să fie asemănată cu artele clasice care manipulau realitatea şi se bazau pe imaginaţie !?

În timp, au apărut grupuri de fotografi independenţi sau asociaţii oficiale care au încercat să-şi omogenizeze principiile şi să susţină ideea fotografiei ca artă. Fotografi cunoscuţi, precum Alfred Stieglitz (vezi şi AICI) promovează stilul "artă fotografică".  De altfel A. Stieglitz este considerat, prin stilul său "pictorialist", părintele artei fotografice. 

Terminal - Alfred Stieglitz

În anii ce au precedat al II-lea Război Mondial tehnica şi tehnologia cunosc o puternică dezvoltare şi evoluţia fotografiei este asociată în primul rând cu acestea. Aparatul de fotografiat devine un instrument puternic de documentare şi reţinere pe peliculă a evenimentelor de-a lungul anilor.
Aspectele artistice sunt trecute în planul al II-lea. Urmează perioada de după război când fotografia devine cea mai rapidă, cea mai modernă şi mai relevantă formă de reprezentare vizuală a realităţii.

În aceastã perioadã se dezvoltã o serie de aşa zise mişcãri de protest ale inadaptabililor vremii. De exemplu, în cadrul mişcării Pop-Art apare aşa numitul "The Realist Capitalist" reprezentat printre alţii de fotograful, sculptorul şi pictorul german Sigmar Polke.

Sigmar Polke - Bunnies - picturã realizatã prin procesarea unei fotografii

Spre sfârşitul anilor 1980, fotografiile încep să devină o prezenţã normală într-o galerie de artă. Totuşi, se pare că dezbaterea privind apartenenţa fotografiei la familia artelor a încetat în momentul în care  fotograful german Andreas Gursky a vândut (2011) lucrarea să "RhineII" cu imensă suma de 4,3 milioane USD.

Andreas Gursky - Rheine II

Există şi o mică istorioara cu privire la caracterul artistic al acestei fotografii minimaliste. Fotografia despre al cărui cumpărător nu se cunoaşte nimic, reprezintă un peisaj dezolant în Germania, pe malul râului Rin. Fotografia despre care A. Gursky spune că este imaginea sa preferată a fost post procesatã (a se citi "curăţată") cu mare atenţie. Au fost îndepărtate toate elementele umane sau care amintesc de oameni (pietoni, biciclişti, zidurile unei fabrici, etc.) până când atmosfera sumbră l-a mulţumit pe autor.

Casa de licitaţie a descris imaginea ca "o reflexie dramaticã şi profundã asupra existenţei umane, dar şi a relaţiei noastre cu natura în perioada de început a secolului XXI". Am găsit şi am tradus un comentariu din presa vremii. "Simplitatea acestei imagini aratã o mare încredere a autorului în eficacitatea şi potenţialul sãu de a crea scenarii hiper realiste. Acestea, la rândul lor ne învaţă sã vedem - şi sã citim - lumea din jurul nostru într-o altă abordare. Scara, atenţia la culoarea şi forma fotografiei sale poate fi interpretatã ca o provocare deliberatã a statutului de picturã ca o formã de artã superioarã. În plus, imaginile lui Gursky sunt realizãri tehnice extraordinare, care au nevoie de timp pentru a fi realizate şi mai apoi masterizate  digital pentru a obţine exact efectul necesar dorit." (vezi AICI). 

Mai multe informaţii despre Andreas Gursky şi arta sa fotografică puteţi găsi AICI, iar AICI se aflã un scurt film (7,5 min) care descrie modul în care îşi realizează lucrările.  

Să auzim numai de bine.

Impresionism și fotografie

Citesc zilele trecute pe <Art yourself!> un articol despre impresionism. Termenul de “Impresionism” a fost folosit prima dată de către Louis Leroy un critic de artă francez.în articolul sãu, “Expoziţia  impresioniştilor”, publicat în aprilie 1874. El improvizeazã o discuţie contradictorie între doi privitori ai lucrărilor expuse în respectiva expoziție. Totul porneşte de la comentariul asupra lucrării lui Claude Monet, “Impression, soleil levant“. Pentru Leroy tabloul lui Monet este "mai degrabă o lucrare neterminată decât o lucrare finalizată"..

Claude Monet, - “Impression, soleil levant“ (sursa Wikimedia Commons)

Și uite așa am început sã studiez relaţia fotografie-pictură impresionistă şi am mai găsit câteva articole interesante. Și mai apoi am început să exersez...!

Mi-a atras atenţia  articolul Ralucãi Antuca apãrut pe blogul Cristinei Bazavan pe care puteţi să-l citiţi AICI. Este vorba de un proiect inedit al foto-pictorului Stev’nn Hall care folosește fotografiile ca bază, iar peste ele realizează picturi în propriul  stil.

Am găsit o referire la impresionism-pictorialism pe un forum dedicat artei fotografice în care se spune printre altele.

"... Răspândirea tot mai mare a fotografiilor realizate de amatori a fost întâmpinată cu dispreţ de fotografii care vedeau în această o formă de artă.

Un grup de fotografi, cunoscuţi sub denumirea de pictorialiști a căutat să-şi separe eforturile artistice de numeroasele instantanee făcute de aşa-numiţii “Kodakers” (utilizatori de aparate Kodak). Aceşti pictorialişti preferau tehnici speciale (şi dificile) care implicau camera obscură şi care le permiteau un control mai bun asupra rezultatelor fotografiei. Unii dintre aceştia manipulau imaginile şi în afara camerei obscure, cum ar fi Gertrude Kasebier, care distorsiona sau atenua luminozitatea unor părţi ale fotografiilor sale în timpul procesului de imprimare. Pictorul american Frank Eugene a adoptat o metodă mai deosebită de a prelucra fotografiile, utilizând un ac direct pe negativ pentru a zgâria şi a contura umbre în jurul obiectelor fotografiate. ... compoziţiile pictorialiștilor favorizau simplitatea, remarcându-se prin suprafeţe largi foarte închise sau luminoase. Mulţi pictorialişti au adoptat aceleaşi subiecte ca ale pictorilor impresionişti: peisaje în ceaţă, nuduri, grupuri de copii jucându-se în natură.

Alfred Stieglitz - Winter on Fifth Avenue (sursa SFMOMA)

Au fost deasemenea şi excepţii. Americanul Fred Holland Day a devenit renumit datorită faptului că se îmbrăca asemenea lui Iisus Hristos şi interpreta scene biblice pe care le fotografia. Alfred Stieglitz, un lider al mişcării pictorialiste şi-a folosit camera pentru a surprinde energia oraşului său natal, New York. Lucrările sale combinau subiectele moderne, care includeau ferryboat-uri şi avioane, cu stilul naturalist. În 1902 Stieglitz părăseşte mişcarea pictorialistã şi creează the Photo-Secession. 

În articolul 5 Impressionist Photo Techniques (5 Tehnici foto impresioniste) ne sunt prezentate cinci modalităţi prin care putem realiza fotografii "impresioniste". (Am încercat să ilustrez cele 5 procedee prin câteva fotografii personale):

• mişcarea intenţionată a camerei foto - panning imperfect- subiectul este în mișcare sau stă, dar este în mișcare de translație, la momentul declanșării

Bergamo - motociclisti - impresionism-miscare cameră

• zooming-ul - un zoom la momentul declanșării, despre care am mai povestit într-o postare AICI (zoom blur)

Păpădia - mpresionism (zooming)

• focusul selectiv - focalizez doar pe o zonă a fotografiei (utilizez o deschidere mare a diafragmei - asemanator bokeh-ului), restul imaginii rămâne neclară

Flori hârtie - impresionism (focus_selectiv)

• expunerea lungã - generează o imagine neclară a mișcării subiectului 

Scala - balerina - impresionism (expunerea lungã)

• focusul "printre" - focalizez undeva în depărtare, având în prim plan alte obiecte ce apar neclare (blurate).

Iasi-Palatul_Culturii- Impresionism (Focusul printre)

O prezentare cu titlul "Impresionismul şi fotografia" realizatã de Gabriela Doboş în anul 2015 puteţi vedea mai jos.(sau AICI).

Pe scurt, prezentarea stabileşte relaţia impresionismului din pictură cu pictorialismul, primul curent artistic în fotografie:

"... Fotograful pictorialist nu se limita la înregistra mecanic imaginea, ci crea în stil manufacturier o imagine interpretată a realităţii, încărcând-o cu valenţe artistice. Asemeni unei picturi, o fotografie trebuia să aducă emoţii privitorului. Atmosfera impresionistă, scenele poetice, tehnicile fotografice creative cu efecte picturale (gradaţii tonale bogate, folosirea artificială a umbrelor, folosirea lentilelor “moi” pentru atenuarea contururilor şi a hârtiilor foto cu texturi asemănătoare pânzelor de pictură). Predilecte erau scenele idilice agrare, scene mitologice în spiritul picturilor renascentiste, interioare cu ecleraje controlate, natura idealizată, peisaje urbane cu atmosferă ceţoasă... "

Sper că am reușit, cât de cât, să prezint o imagine de ansamblu, aşa cum o vãd eu, a relației care există între cele două arte (pictură și fotografie) având în vedere acest curent faimos al "lucrării neterminate", care a fost denumit impresionism.

Să auzim numai de bine.