Rolul tãu în viaţă

Spuneam cândva, într-o discuţie cu o persoană apropiată, părerea mea legată de satisfacţiile pe care le ai în viaţă. Eu cred că cea mai mare satisfacţie o ai atunci când faci ceva pentru altcineva. Pentru familia ta, pentru prietenii tăi, pentru comunitatea în care trăieşti... Desigur, fiecare din noi vede viaţa în felul lui.

Geniul îl primeşti -  nu eşti geniu

 
Dar aşa cum sunt de acord cu teza care spune că geniul" îl primeşti  şi nu că... eşti geniu" (vezi AICI), tot aşa cred că "niciodată nu primeşti bani sau faimã pentru ego-ul tău (pentru calităţile tale personale)".

Niciodată nu primeşti bani sau faimã pentru ego-ul tău

Dacă eşti înzestrat cu calităţi de leader şi ajungi într-o astfel de posturã, asta nu ţi se datorează ţie personal ci acesta este un rol/o îndatorire care îţi este oferită pentru a realiza ceva.

Viziunea pe care o ai asupra vieţii determină totul în viitorul tău, îţi determină relaţiile şi nivelul de încredere. Comportamentul nostru este în consecinţă şi determinã ceea ce devenim în viaţă.

Am regăsit în filmul de mai jos câteva din ideile de mai sus, dar şi altele câteva.

Voi face câteva comentarii personale legate de acestea în relaţie cu pasiunea pentru fotografie.

Majoritatea oamenilor cred că viaţa bună înseamnă: * să arătăm bine; * să ne simţim bine; * să avem cât mai mult. De fapt, esenţa vieţii este a fi bun şi a face bine.

Când faci o fotografie pui în ea energie pe care o transmiţi privitorului. Şi aşa cum cuvintele duc cu ele energie, o fotografie transmite ceva. Ca şi cuvântul, o fotografie te poate face să plângi  sau să râzi, te face fericit sau te poate pune pe gânduri. O fotografie o faci pentru ca să o arăţi. Aici intervine rolul de leader pe care îl primeşti.

Vrei să transmiţi ceva de la tine,  ceva ce ai văzut tu, ce ai înţeles tu. Unii sunt mai buni, reuşesc să transmită mesajul mai uşor. Alţii sunt mai lenţi şi reuşesc cu un oarecare efort. Te pregăteşti în consecinţă.

Oamenii sunt media aritmeticã a celor mai importante 5 persoane cu care se însoţesc în viaţă

"O fotografie nu o faci doar cu ajutorul camerei foto. Aduci în sprijinul tãu, în acţiunea de a fotografia, toate imaginile pe care le-ai vãzut, toate cărţile pe care le-ai citit, muzica pe care ai ascultat-o, oamenii pe care i-ai iubit sau îi iubeşti." (Ansel Adams)

Aici intervine o altă idee pe care o citesc într-un articol recomandat de Cristina Bazavan (vezi AICI).

Oamenii sunt media aritmeticã a celor mai importante 5 persoane cu care se însoţesc în viaţă. Ni se spune că luarea unor decizii este... obositoare pentru creierul nostru. Şi cum prin natura noastră suntem destul de comozi... Un al doilea lucru considerat fals (?) este acela prin care ni se sugerează mereu ideea că ne putem controla viaţa prin alegerile pe care singuri le facem. Totul este să facem alegeri potrivite. Un nou apel la propriul... EGO. Este tema favorită a numeroase workshop-uri actuale de dezvoltare personală.

Lumina bună este alături de tine

Nu vreau să lungesc postarea pentru că intru într-o zonă în care nu sunt specialist. Sper cã v-am oferit câteva teme de reflecţie. Ceea ce vreau să spun la final este că, dacã eşti pasionat de fotografie, nu esti singur. Lumina bună este alături de tine. Ca şi pentru cei "deschişi" care se pregătsc mereu urmând a primi geniul şi leadershipul în scopul de a-şi îndeplini rolul în viaţă. Hai că am glumit....nu o luaţi prea în serios.

O fotografie te poate face să plângi  sau să râzi, te face fericit sau te poate pune pe gânduri

Să auzim numai de bine.

Impresionism și fotografie

Citesc zilele trecute pe <Art yourself!> un articol despre impresionism. Termenul de “Impresionism” a fost folosit prima dată de către Louis Leroy un critic de artă francez.în articolul sãu, “Expoziţia  impresioniştilor”, publicat în aprilie 1874. El improvizeazã o discuţie contradictorie între doi privitori ai lucrărilor expuse în respectiva expoziție. Totul porneşte de la comentariul asupra lucrării lui Claude Monet, “Impression, soleil levant“. Pentru Leroy tabloul lui Monet este "mai degrabă o lucrare neterminată decât o lucrare finalizată"..

Claude Monet, - “Impression, soleil levant“ (sursa Wikimedia Commons)

Și uite așa am început sã studiez relaţia fotografie-pictură impresionistă şi am mai găsit câteva articole interesante. Și mai apoi am început să exersez...!

Mi-a atras atenţia  articolul Ralucãi Antuca apãrut pe blogul Cristinei Bazavan pe care puteţi să-l citiţi AICI. Este vorba de un proiect inedit al foto-pictorului Stev’nn Hall care folosește fotografiile ca bază, iar peste ele realizează picturi în propriul  stil.

Am găsit o referire la impresionism-pictorialism pe un forum dedicat artei fotografice în care se spune printre altele.

"... Răspândirea tot mai mare a fotografiilor realizate de amatori a fost întâmpinată cu dispreţ de fotografii care vedeau în această o formă de artă.

Un grup de fotografi, cunoscuţi sub denumirea de pictorialiști a căutat să-şi separe eforturile artistice de numeroasele instantanee făcute de aşa-numiţii “Kodakers” (utilizatori de aparate Kodak). Aceşti pictorialişti preferau tehnici speciale (şi dificile) care implicau camera obscură şi care le permiteau un control mai bun asupra rezultatelor fotografiei. Unii dintre aceştia manipulau imaginile şi în afara camerei obscure, cum ar fi Gertrude Kasebier, care distorsiona sau atenua luminozitatea unor părţi ale fotografiilor sale în timpul procesului de imprimare. Pictorul american Frank Eugene a adoptat o metodă mai deosebită de a prelucra fotografiile, utilizând un ac direct pe negativ pentru a zgâria şi a contura umbre în jurul obiectelor fotografiate. ... compoziţiile pictorialiștilor favorizau simplitatea, remarcându-se prin suprafeţe largi foarte închise sau luminoase. Mulţi pictorialişti au adoptat aceleaşi subiecte ca ale pictorilor impresionişti: peisaje în ceaţă, nuduri, grupuri de copii jucându-se în natură.

Alfred Stieglitz - Winter on Fifth Avenue (sursa SFMOMA)

Au fost deasemenea şi excepţii. Americanul Fred Holland Day a devenit renumit datorită faptului că se îmbrăca asemenea lui Iisus Hristos şi interpreta scene biblice pe care le fotografia. Alfred Stieglitz, un lider al mişcării pictorialiste şi-a folosit camera pentru a surprinde energia oraşului său natal, New York. Lucrările sale combinau subiectele moderne, care includeau ferryboat-uri şi avioane, cu stilul naturalist. În 1902 Stieglitz părăseşte mişcarea pictorialistã şi creează the Photo-Secession. 

În articolul 5 Impressionist Photo Techniques (5 Tehnici foto impresioniste) ne sunt prezentate cinci modalităţi prin care putem realiza fotografii "impresioniste". (Am încercat să ilustrez cele 5 procedee prin câteva fotografii personale):

• mişcarea intenţionată a camerei foto - panning imperfect- subiectul este în mișcare sau stă, dar este în mișcare de translație, la momentul declanșării

Bergamo - motociclisti - impresionism-miscare cameră

• zooming-ul - un zoom la momentul declanșării, despre care am mai povestit într-o postare AICI (zoom blur)

Păpădia - mpresionism (zooming)

• focusul selectiv - focalizez doar pe o zonă a fotografiei (utilizez o deschidere mare a diafragmei - asemanator bokeh-ului), restul imaginii rămâne neclară

Flori hârtie - impresionism (focus_selectiv)

• expunerea lungã - generează o imagine neclară a mișcării subiectului 

Scala - balerina - impresionism (expunerea lungã)

• focusul "printre" - focalizez undeva în depărtare, având în prim plan alte obiecte ce apar neclare (blurate).

Iasi-Palatul_Culturii- Impresionism (Focusul printre)

O prezentare cu titlul "Impresionismul şi fotografia" realizatã de Gabriela Doboş în anul 2015 puteţi vedea mai jos.(sau AICI).

Pe scurt, prezentarea stabileşte relaţia impresionismului din pictură cu pictorialismul, primul curent artistic în fotografie:

"... Fotograful pictorialist nu se limita la înregistra mecanic imaginea, ci crea în stil manufacturier o imagine interpretată a realităţii, încărcând-o cu valenţe artistice. Asemeni unei picturi, o fotografie trebuia să aducă emoţii privitorului. Atmosfera impresionistă, scenele poetice, tehnicile fotografice creative cu efecte picturale (gradaţii tonale bogate, folosirea artificială a umbrelor, folosirea lentilelor “moi” pentru atenuarea contururilor şi a hârtiilor foto cu texturi asemănătoare pânzelor de pictură). Predilecte erau scenele idilice agrare, scene mitologice în spiritul picturilor renascentiste, interioare cu ecleraje controlate, natura idealizată, peisaje urbane cu atmosferă ceţoasă... "

Sper că am reușit, cât de cât, să prezint o imagine de ansamblu, aşa cum o vãd eu, a relației care există între cele două arte (pictură și fotografie) având în vedere acest curent faimos al "lucrării neterminate", care a fost denumit impresionism.

Să auzim numai de bine. 

Școala Flanco, brandul personal și Steve McCurry

Am participat la sfârşitul lunii trecute la întâlnirea de la Iaşi a Şcolii Flanco "un turneu de poveşti despre blogging, scrieri creative şi business pentru bloggeri".  M-am înscris la eveniment ca blogger-membru al Kooperativei 2.0, filiala din Iaşi şi am avut norocul să fiu acceptat. A fost o experienţă frumoasă pe care mi-ar place să o repet. Evenimentul s-a desfăşurat pe parcursul a șase ore, în cadrul Magazinului Flanco din Palas şi a fost tare fain. Dacă aveţi ocazia, nu ezitaţi să vă înscrieţi şi să mergeţi la un viitor eveniment de acest fel organizat prin Şcoala Flanco. 

Am acumulat informaţii noi şi am beneficiat de experienţa lectorilor care au susţinut prelegerile. Au fost cu noi pe parcursul evenimentului trei oameni minunaţi pe care i-am ascultat cu mare plăcere și interes..

Am vorbit mai întâi despre  Content & Storytelling cu Cristina Bazavan .  După o scurtã pauză a urmat un curs de Personal Branding, susţinut de Cristian China Birta, zis şi Chinezu’, iniţiatorul Kooperativei 2.0. La final am aflat câte ceva despre business-ul cu blogul, despre promovare şi relaţiile cu agenţiile de publicitate de la Sorana Savu (care ne-a învățat printre altele, că și în afaceri, "prietenia este un exercițiu de continuă iertare"!). Aveti AICI  și un filmuleț preluat de la Cristian China Birta pe tema Școala Flanco.

Am avut o scurtă discuție la prima pauză cu Cristina Bazavan, cunoscută ca una dintre "vocile" Europa  FM, ea făcând parte din echipa care a transformat postul de radio în anii '90 în cel mai fain post de radio din România, din punctul meu de vedere.

Steve McCurry

Cristina Bazavan este, se pare, singurul jurnalist din România care i-a luat un interviu cunoscutului fotojurnalist american Steve McCurry. Interviul (31 decembrie 2011) poate fi citit pe blogul Cristinei Bazavan AICI.

Ca o curiozitate, am aflat că Steve McCurry a fost prezent în România, pentru două zile, în decembrie 1989, în timpul  evenimentelor botezate "revoluţie".

Mi s-a ivit acum ocazia să pomenesc despre un lucru interesant. Am auzit, am citit sau am întâlnit în viaţă mai multe exemple de  creatori în domenii diferite (literatură, teatru, picturã, etc) şi a trebuit să fac diferenţa între momentele de creaţie ale persoanei şi viaţa sa personală. Şi asta pentru că de multe ori cele două nu "se potrivesc". Ca atitudine, corectitudine, onestitate, etc. Și câteodată aceste momente au fost greşit interpretate de noi ceilalţi, de istorici şi de mass-media, iar persoana respectivă a devenit "un  monstru în viaţă".

Cristina Bazavan îmi spunea  că la interviurile pe care le face încearcă să se pună în pielea subiectului sãu. Lucrul nu este de loc uşor şi nu-l poate face oricine. Uneori trebuie să judecăm diferit un artist prin cele douã ipostaze ale sale (creatorul şi omul cel de toate zilele).

Zilele trecute, găsesc pe net în The Sofia Globe un anunţ care spunea că în capitala bulgară a putut fi vizitată, între 25 mai și 17 iunie 2016, o expoziţie a lui Steve McCurry. Tot în această perioadă a apărut un alt articol AICI în care fotograful american, un adevărat simbol al revistei Naţional Geographic, este acuzat că îşi manipulează fotografiile cu ajutorul Photoshop-ului. Steve Mc Curry este cunoscut publicului din întreaga lume pentru portretul său "fata afganã" apărut în 1985 pe coperta revistei Naţional Geographic.

Fata afganã pe coperta revistei National Geographic

Un alt articol pe tema "fraudei" lui McCurry am citit AICI

Apoi am citit interviul cu Steve Mc Curry şi am discutat cu autoarea interviului, lector la Şoala Flanco. Un şir de coincidenţe a făcut ca într-o perioadă scurtă să am în faţă şi în minte chipul si fotografiile artistului fotograf. Cum este în realitate Steve McCurry !? Ce gândeşte, ce vrea, ce dă, ce iubește !?  Şi prin fotografie poţi manipula conştiinţe şi cred că este importantă relaţia biunivocă om-creator. Timpul trece. Îţi formezi o imagine şi deodatã... Îmi pare rău că nu am discutat pe îndelete cu cea care l-a intervievat pe McCurry în ultima  zi a anului 2011.

Pe de altã parte, pentru cã tot ne-a povestit Chinezu', aşa de frumos, despre Brandul Personal,  mã gândesc la "publicitatea negativã" şi la cei care  au folosit-o pentru a ieşi în faţă sau pentru a face, din când în când, câte un "refresh" la imagine !?  Filozofez și zic: oameni suntem...  sau, poate...  oameni suntem !?