Vrei o fotografie à la Van Gogh?

În ultimii ani, softurile pe care le utilizează camerele foto sunt din ce în ce mai sofisticate şi aparatele noastre s-au transformat în adevărate computere mobile. Există posibilităţi multiple de ajunge la acelaşi rezultat sau la rezultate asemănătoare încât trebuie să fii foarte atent pe ce cale o iei. 

Fotografia de bazã

Nu mai vorbesc de faptul că  tot mai multe camere foto au anumite operaţiuni presetate şi nu trebuie decât să învârteşti o rotiţă pentru a avea la dispoziţie cele mai impresionante efecte. 

Vintage

Pop Art

Tot mai multe operaţiuni de editare pot fi realizate direct în cameră şi singurul lucru pe care trebuie să-l mai faci după ce ţi-ai ales varianta dorită  este să apeşi pe declanşator. 

Pastel

Sepia

Monocrom

Mai sus sunt câteva exemple pe care le-am putut testa eu pe un aparat mirrorless Olympus OM-D E-M10 Mark II. La utilizarea selectorului de mod setez pictograma corespunzătoare modului "ART"(vezi mai jos). Am la dispoziţie un menu foarte bogat care, printre altele, include: PopArt, Pastel, Monocrom, Sepia, Acuarelã, etc. Iar fotografiile de mai înainte sunt rezultatele "cercetărilor" mele.

Există o serie de aplicaţii pentru computere dar şi pentru dispozitive mobile, care sunt de luat în seamă.

Unul din editoarele interesante pentru PC este Dynamic Autopainter (DAP) al celor de la Mediachance. Soft-ul nu este doar o aplicaţie banală care realizează conversia pixelilor în puncte pe "tablou". În loc să lucreze cu pixelii, DAP foloseşte un algoritm special care utilizeazã forme de pensule reale, identificate pe baza lucrărilor unor pictori celebri clasici, cum ar fi Van Gogh, Monet, Sargent sau Cezanne. 

Fotografia originalã

Este recreat astfel stilul faimoşilor pictori şi se realizează transformarea fotografiei în lucrări de pictură cu acelaşi stil. Puteţi vedea la lucru DAP urmărind link-ul de AICI. 

Stilul Cezanne

Am testat şi puteţi vedea câteva exemple în care o fotografie personală este convertită în "picturi" cu diverse stiluri : Van Gogh, Cezanne, Monet. 

Stilul Monet

Stilul Van Gogh

Pe Internet există site-uri care realizează operaţiuni de convertire online a fotografiilor în "picturi" ce folosesc materiale uzuale (acuarelã, ulei, etc.). 

Iatã câteva pagini cu astfel de servicii, pe care le  poţi testa urmărind link-urile de mai jos:

• psykopaint[.]com 
• pho[.]to 
• photofunia 

Accesul facil la instrumente (camere foto de tot felul şi mai nou camerele de pe dispozitivele mobile), modul aparent simplu prin care "faci" o fotografie şi acum softurile despre care am povestit, dau impresia oricui cã poate realiza "opere de artã". O fi bine, o fi rãu!?... Pe Facebook sunt postate peste 250 de milioane de fotografii zilnic (!!!)

Prin urmare, dacă îţi doreşti ca o fotografie personală să poarte "amprenta" stilului van Gogh sau Cézanne, situaţia este relativ simplã. Lucrul cel mai important este să vrei. La o adicã, e un lucru atât de... banal sã faci fotografii !☺

Succes şi să auzim numai de bine.

O lecţie cu Ansel Adams

Ansel Adams, s-a născut în februarie 1902 în San Francisco, statul California unde strămoşii sãi imigraseră din Irlanda, în primii ani ai secolului XVIII. 

În aprilie 1906, în zona San Francisco a avut loc un cutremur foarte puternic. Chiar dacã iniţial nu a păţit nimic, în timpul unei replici ce a avut loc la 3 ore dupã cutremur Ansel Adams şi-a rupt nasul şi şi-a zgâriat fata. La un control doctorul i-a recomandat ca atunci când va avea 18 ani să se opereze, dar Ansel a neglijat recomandarea şi a rămas cu nasul strâmb toată viaţa. Acest lucru l-a marcat şi a influenţat modul în care se comporta în relaţie cu ceilalţi. 

În perioada copilãriei Ansel, care iubea natura, colinda zilnic împrejurimile, colecţionând insecte şi explorând stâncile din viitoarea zona verde protejatã Golden Gate, aflatã în vestul oraşului San Francisco. Primele sale fotografii au fost publicate în anul 1921. În 1927  Ansel Adams îşi produce primul portofoliu, care include cunoscuta sa imagine “Monolith, the Face of Half Dome”. 

Ansel Adams - Monolith, the Face of Half Dome

Date bibliografice în detaliu despre Ansel Adams se gãsesc AICI - Blog f64.

Ceea ce îmi place foarte mult la Ansel Adams este fotografia sa de peisaj alb - negru. De altfel în perioada în care a trãit, fotografia pe film alb-negru devenise metoda uzualã în tehnica fotograficã.

AICI se aflã un film interesant în care Ansel Adams povesteşte câte ceva din experienţa devenirii sale ca fotograf.

Pe internet specialiştii în fotografie se întrec în a descifra secretele uimitoare ale lui Ansel, care a reuşit să realizeze fotografii faine în perioada despre care am povestit câteva rânduri mai sus. Am "studiat" câteva articole şi am făcut o mică selecţie de idei, care îi sunt atribuite fotografului american, născut la începutul secolului XX. Nu l-am scăpat din vedere pentru această analiză pe prietenul Eric Kim, care aşa cum spuneam, de când s-a mutat în Asia pare a studia mai mult filozofia asiatică a fotografiei şi mai puţin tehnica şi compoziţia în sine.

Prin urmare, ce putem afla de la Ansel Adams?

• Trebuie să înveţi să te poziţionezi şi să îţi stabileşti punctul de staţie (PdS).

În fotografia de peisaj acest PdS este foarte important, pentru că el îţi poate schimba perspectivă şi elementele compoziţionale. De altfel, cred că locul unde declanşezi este important în multe alte genuri de fotografie. Să nu-ţi fie lene să te deplasezi 1 metru mai la stânga sau la dreapta. Poţi avea surpriza să descoperi un cu totul alt cadru. 

Punctul de staţie- imaginea iniţialã

Punctul de staţie - mã deplasez 20 m lateral şi apare un element în prim-plan, care schimbã perspectiva şi compoziţia

• Învaţă să previzualizezi fotografia pe care o vei face. 

Analizează ceea ce ai în faţa ta, ce este interesant şi ce este mai puţin interesant. Care este subiectul principal. Cu ce îl susţii? Mai apoi începi încadrarea, realizezi compoziţia şi declanşezi.

Am pre-vizualizat şi am vrut sa "prind" silueta unui pescaruş cu soarele în cioc. Din pãcate nu m-am poziţionat bine şi nu am avut noroc

• Ignoră critica

"Criticii nu s-au simţit niciodată confortabil cu nimic din ceea ce captează atenţia. Unii oameni au spus că sunt doar un fotograf de cărți poștale. Nici nu m-am deranjat să le răspund. Alții au sărit calul și au dat tot felul de interpretări mistice la munca mea. Sunt foarte puțini critici care mi-au înțeles lucrările sau le-au apreciat corect. "Pe acest subiect am mai discutat AICI şi AICI.

Indiferent ce şi cum fotografiezi, niciodată nu poți să îţi mulțumești 100% audiența. De fapt, spune Eric Kim, cred că a deveni cu adevărat un artist mare nu înseamnă să-ţi compromiţi singur viziunea. Cu cât eşti mai inovator în fotografia ta, cu atât mai multe persoane care te urmăresc se vor simţi confuze, frustrate şi se vor îndepãrta de ceea ce faci.

• Fotografiază ceea ce simţi nu ceea ce priveşti

Ca fotografi uităm că arta este mai mult despre emoția pe care o transmite privitorului și mai puţin despre ce imortalizează ea. În fotografie, uitãm ușor acest aspect. De ce? Camera este cunoscută ca fiind cea mai descriptivă formă de realizare a unei imagini.

Ansel Adams povesteşte de ce a decis să realizeze faimoasa imagine "Moonrise, Hernandez, New Mexico" cu un cer extrem de întunecat: eram atunci foarte emoționat și am avut sentimentul că luna reală luminează în interiorul meu. Oamenii m-au întrebat de ce cerul este atât de întunecat, gândindu-se exact la luna plină care luminează cerul real. Dar cerul întunecat reprezintă modul în care am simțit eu atmosfera în acel moment".

Ansel Adams - "Moonrise, Hernandez, New Mexico"

Sã auzim numai de bine.

Petru cel Mare la Iaşi

Iaşi - Biserica Mãnãstirii "Trei Ierarhi"

În dimineaţa zilei de duminică 25 iunie 1711, pe când "împăratul venea de la feredeu şi în curte la scări, s-au adunat Dimitrie Vodă cu împăratul, de i-au sărutat mâna şi împăratul l-a sărutat pe cap, luându-l în braţe şi ridicându-l sus cu o mână, fiind Vodă om scund şi împăratul om deafirea întru tot înalt..."

Iaşi - Baia turceascã (feredeul tucesc)

În ziua aceea, "au îmblat pren toate mănăstirile… De le-au vădzut, şi din toate i-au plăcut mănăstirea Golia  şi mult lăuda împăratul lucrurile, chipul şi toate obiciele moldovenilor"

Iaşi - Mãnãstirea Golia

Seara spune cronicarul Ion Neculce, "au făcut Vodă împărăţiei masă frumoasă în curţile domneşti, în casa ce mare… iar când au fost să şadză împăratul la masă, n-au vrut să şadză în capul mesei, ce-au şedzut în scaon lângă masă, iar în capul mesei au pus pe Vodă" "Să ospătă şi să veseli pre frumos cu vin de Cotnar şi lăuda vinul foarte. Şi încă mai bine le plăce vinul cel cu pelin, şi mult să miră cum spre partea lor nu să face vin cu pelin aşe bun".

Mãnãstirea "Trei Ierarhi" - Sala Goticã (locul unde a fost ospãtat Petru I)

A doua zi dimineaţa, împăratul a ieşit pe neaşteptate pe poartã singur şi a mers la Trei Sfetitele (Biserica "Sf. Trei Ierarhi") şi s-a închinat, sărutând sfintele icoane şi moaştele Preacuvioasei Paraschevei. Sunt informaţii pe care le-am preluat din ziarul Lumina.

Întâlnirea între împãratul Petru I şi domnitorul moldovean Dimitrie Cantemir s-a dovedit un eveniment de mare însemnãtate pentru acea perioadã a istoriei. În jurnalul sãu campanie, Petru I spune despre Dimitrie Cantemir: "Acest domn este un om foarte deştept şi în stare să povăţuiască… o persoană foarte isteaţă, inteligentă şi abilă". Mai multe despre "viaţa aproape secretã a lui Dimitrie Cantemir" puteţi gãsi AICI.

Legăturile lui Petru cel Mare cu familia Cantemir par să fi continuat şi mai apoi. Bârfa lumii spune cã Maria Cantemir, fiica domnitorului exilat al Moldovei, o tânără extrem de frumoasă, educată şi inteligentă, ar fi devenit amanta împãratului rus. Mai multe amãnunte puteţi găsi AICI.

Maria Cantemir - Ivan Nikitin - galeriile Tretiakov (sursa: museum.ru)

Vizita lui Petru I în Moldova şi la Iaşi este un subiect de luat în seamã pentru fotografii pasionaţi de istorie. O documentare bunã cu fotografii care sã urmãreascã traseul vizitei împãratului, totul încheiat cu o expoziţie la Mãnãstirea Golia sau la Sala Goticã de la "Trei Ierarhi" mi se pare un proiect frumos şi nu foarte dificil. De altfel, în rolul  oaspetelui strãin se poate afla orice altã personalitate care a vizitat Moldova sau Iaşul de-a lungul istoriei. 

Şi dacã tot vorbim de Petru I am ocazia sã postez câteva fotografii şi să spun câteva cuvinte  despre oraşul pe care Petru l-a fondat  în golful Finic al Mării Baltice.

Sankt Petersburg - Fortareaţa Sfinţii Petru şi Pavel - detalii AICI (sursa foto: arhiva personalã)

Sankt Petersburg - Fortareaţa Sfinţii Petru şi Pavel (sursa foto: arhiva personalã)

Este oraşul care o perioadã lungã de timp a purtat numele de Petrograd, a fost capitala imperiului rus pânã în 1918 şi care se numeşte astãzi Sankt Petersburg. Este cel de-al patrulea oraș ca mărime al Europei şi este recunoscut ca un important centru european de cultură.

Sankt Petersburg - Palatul Peterhof -fost Petrodvorets (sursa foto: arhiva personalã)

Am avut ocazia sã vizitez oraşul, care în perioada comunistã s-a numit Leningrad şi sunt convins cã multe s-au schimbat în metropola pe care mulţi o numesc şi în zilele noastre "Capitala Nordului".

Sankt Petersburg - Muzeul Ermitaj - picturã italianã (sursa foto: arhiva personalã)

Sankt Petersburg - Muzeul Ermitaj - sala Jupiter (sursa foto: arhiva personalã)

Aş dori sã-l vizitez din nou, dar nu mi se pare la fel de simplu. Vizã, documente... şi nu numai. În anul când cãlãtoream la... Leningrad circula o vorbã care spunea "bucuraţi-vă de vizită azi, mâine veţi vedea oraşul pe.. valutã grea". O fi adevãrat!?

Sã auzim numai de bine!

Dansatorul şi fotograful

Am văzut astãzi un film documentar foarte frumos şi interesant. Filmul se numeşte "Dansatorul" este regizat de Steven Cantor şi a fost realizat în anul 2016.

Filmul descrie  o perioadã din viaţa tânărului dansator ucrainean Sergei Polunin, extrem de talentat, dar care este considerat un "bad boy" al baletului mondial contemporan. Filmul este impresionant şi vi-l recomand cu cãldurã.

Serghei Polunin (sursa : danceworks[.]net)

Detalii despre Sergei Polunin, considerat un nou "fenomenal" Rudolf Nureyev, puteţi afla şi de AICI.  

Interesant este că viaţa balerinului ucrainean a ajuns cunoscută şi a devenit subiect de film după ce a ieşit pe piaţã un scurt videoclip realizat de către cunoscutul fotograf şi regizor american David LaChapelle .

Videoclipul care durează aproximativ 4 minute se numeşte - Sergei Polunin, "Take Me to Church" by Hozier şi îl puteţi vedea mai jos.

David LaChapelle este renumit pentru portretele numeroase pe care le-a realizat unor cunoscute vedete, în perioada 1980-2006. Cele mai multe imagini le-a publicat în "Interview Magazine", publicaţie recunoscută ca pivot al culturii pop în perioada respectivã. În anul 1980 l-a cunoscut pe Andy Warhol, care i-a oferit un post de fotograf la revista mai sus pomenită. Portretele publicate au atras curând atenţia asupra sa. Fotografiile lui LaChapelle au fost publicate şi în alte reviste cum sunt: The New York Times, The Face, Vanity Fair, Vogue Paris, Vogue Italia, GQ și Details. A excelat şi ca regizor de filme documentare şi de scurt-metraj.

David LaChapelle (sursa Wikipedia)

Într-o postare mai veche am prezentat o listã cu foto-proiecte ce au ca subiect dansul.

Viaţa dansatorilor, dar mai ales a balerinilor şi munca lor intensă într-o perioadă scurtă de timp este un subiect interesant şi ideea de a surprinde pe peliculă o astfel de poveste  a fost întotdeauna o provocare pentru regizori de film şi uneori pentru fotografi. Imaginea care să imortalizeze mişcarea şi efortul este uneori greu de realizat, în acest caz filmul fiind mai eficient şi relativ uşor de realizat.

Efortul de a fi perfect

Primii paşi în dans conteazã

Am postat câteva fotografii personale din lumea spectaculoasă a baletului. Am încercat să pun în evidentă forma corpului şi atitudinea dansatorilor aflaţi în plin efort. Nu este foarte simplu să surprinzi astfel de instantanee şi ideal este să să te afla pentru o perioadă mai mare de timp în apropierea acestor eroi 

frumoşi, care "ard" repede în scurta perioadã de activitate.  

Dansul în cuplu

Prim-solistã

"Baletul este o formă perfect geometrică. Balerinele sunt geometriile perfecte ale Creatorului." spunea Albert Einstein

Repetiţie la Scala din Milano

Graţie şi eleganţã

Să auzim numai de bine.

Despre copilãrie cu dragoste

Tabãra"Micii meşteri din Copou" - atelier picturã icoane pe lemn

De multe ori m-am întrebat până la ce vârstă am continua să ne jucăm şi să vedem viaţa ca un joc, dacă nu am fi constrânşi de regulile vieţii să începem să ne gândim la nevoile noastre materiale. Zâmbet, gingăşie, candoare, ce poate fi mai reprezentativ pentru un suflet de copil!?

Copilăria e o lume minunată, plină de lumină şi bucurie. Când suntem mici şi neştiutori ne dorim atât de mult să devenim mai repede mături, dar o dată ajunşi la maturitate tânjim după armonia, echilibrul şi lipsa de griji a copilăriei.

"Când nu mai suntem copii, suntem deja morţi". spune un citat celebru al lui Constantin Brâncuşi. Matur fiind cauţi locuri, instrumente şi mijloace de relaxare specifice copilăriei. Vrei să "te joci". Să faci cu prietenii, o partidă de volei, fotbal sau tenis. Sunt la mare căutare filmele tip poveste/basm şi mai nou consolele Playstation sau Xbox. Ce zarvă a stârnit anul trecut, inclusiv printre adulţi, vânătoarea de pokemoni!

Tabãra"Micii meşteri din Copou" - împletituri din sfoarã-tehnica nodurilor

Iar sistemul economic mondial "a simţit" atracţia oamenilor, inclusiv a adulţilor, pentru subiecte specifice perioadei copilăriei. Desigur nu e vorba de jocuri specifice primilor ani de viaţă (păpuşi, jucării de plus sau maşinuţe), ci despre alte activităţi relaxante, activităţi sportive, puzzle, şah, board games, jocuri electronice de echipa sau pentru întreaga familie. 

Dacă pentru adulţi este un mijloc de relaxare şi eliberare de stress, pentru copii jocul este un important mijloc de formare şi învăţare, .

Mâine este 1 iunie, este Ziua tuturor copiilor şi mă gândesc acum doar la ei.

Tabãra"Micii meşteri din Copou" - atelier olãrit

Există proiecte care au ca obiectivo învăţarea şi formarea unor abilităţi tehnico-artistice pentru copii. Iată în continuare un astfel de proiect, aflat anul acesta la cea de-a X-a editie.

Se numeşte Tabãra de creaţie populară "Micii Meşteri din Copou" şi este organizată de către membrii Asociaţiei "ART - Meşteşugurile Prutului" (vezi şi postarea de AICI) în Parcul Expoziţiei din Iaşi.

Tabãra"Micii meşteri din Copou" - ciopliturã în lemn

Evenimentul îşi propune să reunească peste 100 de elevi, cu vârste cuprinse între 9 – 17 ani, cu scopul de a-i familiariza cu câteva dintre meşteşugurile tradiţionale româneşti. Ca şi la celelalte ediţii, instructori vor fi meşteri populari renumiţi din România şi Republica Moldova. 

Atelierele propuse pentru Tabăra de Creaţie Populară „Micii meşteri din Copou”, ediţia a X-a sunt:

1. Pictura icoane lemn - Valentina Acasandrei, Iasi
2. Cioplitură lemn - Sonia Apalaghiei, Hulub, Botosani
3. Măști tradiționale – Stan Dănuță, Zăicești, Botoșa
4. Impletituri paie - Eugenia Moldovanu, Balți, Rep. Moldova
5. Podoabe din margele - Elena Gheorghian, Suceava
6. Podoabe croșetate - Maria Vasiliu, Tg. Neamt, Neamț
7. Pâslarit cu acul - Melinda Pal, Sf. Gheorghe, Covasna
8. Olarit - Daniel Ifrim, Schitul Stavnic, Iași
9. Împletituri prin noduri - Alexandra Petrovici-calfă, Iasi
10. Pielărit- Smaranda Cozmîncă- calfă, Iasi

Programul taberei: zilnic de luni până sâmbătă între orele 9:00  –  14:00, cu  pauză de o oră la mijlocul intervalului.

Tabãra"Micii meşteri din Copou" - atelier modelaj lut

Înscrierile se fac în perioada  06 iunie – 23 iunie a.c.  (în limita locurilor disponibile),  în holul  Palatului Culturii – de luni până vineri între  orele 14,00-17,00, iar sâmbăta între orele 10,00-14,00.

Numărul maxim admis de elevi/atelier: 10 persoane.
Evenimentul se va desfăşura în Parcul Expoziţiei din Copou (vis-a-vis de Grădina Botanică).
–persoane de contact:

•  Silvia Cozmîncă, coordonator tabără - tel. 0741217734; e-mail : mestesugurile.prutului@gmail.com;
•  Constantin Ciobanu, vicepreședinte ART- tel.0757934767; e-mail: ciobanu.constantin@gmail.com

Tabãra"Micii meşteri din Copou" - festivitatea de premiere

E frumos să fotografiezi copiii atunci când sunt implicaţi în activităţi meşteşugăreşti şi am inclus în cuprinsul postării fotografii personale de la ediţii anterioare ale "Taberei..." Urez viaţa lungă evenimentului şi persoanei care de 10 ani este sufletul  Asociaţiei ART şi al evenimentelor organizate, doamna profesoară  Cozmîncă Silvia, care este şi Preşedinte al organizaţiei.

Tabãra"Micii meşteri din Copou" - Împletituri din sfoară prin tehnica nodurilor (îndrumãtor d-na Silvia Cozmîncã, presedinte Asociatia ART)

Copii sunt întotdeauna foarte încântaţi de ceea ce învaţã şi expun cu mândrie la final produsele de artã tradiţionalã pe care le-au realizat în perioada taberei.

Şi pentru că urmeazã ziua lor, urez  "La mulţi ani" tuturor copiilor, oriunde s-ar afla ei!

Cum evaluãm fotografia

Spuneam într-o postare de luna trecută ca pentru a înţelege mesajul unei imagini, privitorul trebuie să aibă o serie de calităţi, asemănătoare cu cele ale fotografului. Cred că este interesant să vedem totodată care este modul în care un critic face evaluarea unei fotografii.

Concert Nigel Kennedy la Iaşi - Piaţa Palatului Culturii

Există numeroase abordări pe acest subiect şi păreri  sunt multe. Desigur, este interesant de ştiut ce spune teoria pe care o învaţă tinerii studenţi ai facultăţilor cu profil audio-video. Am găsit mai multe articole şi aş face o scurtă trecere în revistă a unora din ideile pe care le-am identificat.  

În primul rând trebuie spus că nu poţi evalua orice fotografie în acelaşi mod. Fiecare gen fotografic prezintă aspecte specifice. Şi totuşi, toate fotografiile respectă o grupă de caracteristici de bază, 

De exemplu, la modul general analizarea fotografiei presupune două aspecte:

• evaluarea tehnicã - include expunerea, focalizarea, claritatea, încadrarea, prelucrare-procesare şi altele; 
• evaluarea esteticã - se referă la compoziţie, culoare, luminã, reguli, echilibru, creativitate, asemănarea cu stilul unor fotografi celebri, etc.

În general, nu agreez abordarea "îmi place" sau "nu-mi place" şi vãd că nu sunt singurul. Cred că dacă nu-ţi place o imagine, nu înseamnă că este lipsită de calităţi. Poţi să comentezi doar părţile tari şi pe cele foarte slabe. Şi faci asta în funcţie de experienţă pe care o ai. În general "de gustibus non est disputandum" (gusturile nu se discutã) şi uneori e cazul ca gusturile personale să le păstrezi doar pentru tine.

Concert Nigel Kennedy - ploaia e cu noi

Am avut ocazia să fiu "analizat" de persoane specializate în artele vizuale. Am constatat că există câteva puncte aparte pe care "evaluatorii" le abordează atunci când vorbesc despre o fotografie. Şi asta ţine şi de scopul pentru care a fost realizată fotografia. Una este să comentezi o fotografie realizată în scop documentar şi alta este o fotografie "artistică". Voi face referire la un articol din foto-magazin pe care îl puteţi citi AICI . Voi rãmâne deci în sfera "artistică" (fotografie artistică=FA) şi voi remarca douã aspecte:

1. FA presupune post-procesare ("manipularea este artã şi reciproc: arta este manipulare").

2. FA presupune mesaj/idee. FA este interpretarea realităţii. FA ilustrează viziunea autorului despre subiect.

Legat de primul punct, evaluarea unei fotografii presupune referiri la modul în care a fost realizată procesarea ("manipularea"). Aici intră în joc şi abilităţile în ceea ce priveşte editarea imaginilor. În faza de evaluare tehnicã poate fi adãugatã şi calitatea editãrii, iar asta presupune o cunoaştere minimă a procedeelor în cauză.   

Prezenţa umorului este un element de evaluare a fotografiei (a început ploaia, Nigel ne ureazã "Welcome to London")

În ceea ce priveşte punctul(2), într-unul din paragrafele  articolului precizat mai sus este făcută o afirmaţie interesantă: "În artã nu există corect sau incorect. Arta este despre artist, despre emoţiile şi inspiraţiile sale... Dacă aşteptările unora nu sunt îndeplinite, nu înseamnă că arta este "rea"."

Din aceste perspective aş spune că în calitate de comentator nici nu sunt prea interesat de aspectele "tehnice" ale imaginii şi aici sunt întru totul de acord cu cei care afirmă că talentul în fotografie exista, se educa, se dezvolta şi... nu se cumpără. 

Deşi nu-mi place să-mi explic fotografiile, în continuare voi face un mic comentariu pe marginea unei imagini personale. Fotografia este realizată la un concert al violonistului britanic lui Nigel Kennedy, concert ce a avut loc la Iaşi în cadrul Festivalului Internaţional al Educaţiei (FIE). La câteva minute după începerea concertului a început o ploaie torenţială care a fugărit o parte dintre spectatori. Dar nu toţi au plecat. Majoritatea au rămas la concert adăpostindu-se de ploaie sub umbrele sau pe sub copaci. Surpriza a fost pe scenă unde acoperişul a cedat şi apa a udat instrumentele membrilor formaţiei care îl acompania pe Nigel. Acesta a rămas stoic pe scenă şi a continuat să-i încânte pe cei prezenţi cu interpretarea sa. În final ploaia a încetat şi violonistul britanic a finalizat cu brio concertul. Toată lumea a apreciat atitudinea britanicului.

Fotografia se afla mai jos. Trecând peste aspectele tehnice vă rog să evaluaţi în ce măsură fotografia transmite un mesaj şi spune povestea pe care am relatat-o, în cuvinte, mai sus. Cred că asta face parte din evaluarea estetică a unei fotografii.

Concert Nigel Kennedy - O poveste într-o fotografie

Am ilustrat postarea cu fotografii personale din timpul concertului de care am vorbit mai sus.

Sã auzim numai de bine.

Morala şi fotografia

O fotografie pe care am postat-o acum douã zile pe blogul HAI... în oraş şi pe Facebook a generat câteva semne de întrebare şi discuţii pătimaşe. Fotografia reprezintă un cadru dintr-o poveste tristã a unui tânãr care a dorit sã se sinucidã aruncându-se de la etajul 13 al Hotelului Unirea din Iaşi. Povestea a avut un final, sã-i spunem fericit, pentru că tânãrul a fost convins în cele din urmã să renunţe la gestul său extrem.

Iaşi, Piaţa Unirii - Evenimente la înãlţime

Finalul unei sinucideri eşuate (fotografia în cauzã)

În imagine apare o parte din statuia lui AL.I.Cuza din PIaţa Unirii din Iaşi încadrata de două personaje aflate pe terasa de la et.13 a Hotelului Unirea. Unul este tânărul în cauză, care fumează, iar al doilea este negociatorul, cel care a reuşit să-l deturneze pe eroul nostru de la gândurile sale.

La început am ezitat şi nu eram hotãrât să postez fotografia sau nu. Mi s-ar fi părut o impietate să arãt imaginea dacă tânărul şi-ar fi dus până la capăt gândul sinucigaş. Dar având în vedere finalul şi oportunitatea pe care mi-o oferã cazul în sine, din punct de vedere fotografic, am decis să expun totuşi imaginile pe care le-am făcut.

Acest moment mi-a adus în minte alte câteva întâmplări tragice despre care am citit şi care au marcat viaţa autorilor lor. Un exemplu clasic în acest sens îl reprezintă fotografia lui Kevin Carter – Struggling Girl, realizată în 1993 în Sudan.

Struggling Girl, Sudan, 1993 by Kevin Carter (lomography[.]com)

Este una dintre cele mai celebre fotografii din lume. Kevin Carter a primit un premiu Pulitzer pentru ea dar, la vremea aceea, a stârnit şi o mare controversă.

Întrebarea care s-a pus era: de ce fotograful nu a sărit în ajutorul fetiţei pândite de vultur în loc să pună mâna pe aparat şi să fotografieze. Un an mai târziu, în 1994, Kevin Carter se sinucidea chinuit de amintiri şi atmosfera creată în jurul imaginii. Episodul a devenit de atunci legendã. Fetiţa din fotografie a fost considerată de toată lumea moartă, iar sinuciderea lui Carter a fost pusă pe seama remuşcărilor.

Însã, o investigaţie a cotidianului spaniol El Mundo a dezvăluit mulţi ani mai târziu cã lucrurile au fost diferite faţă de legenda care s-a creat în jurul fotografiei. Iar fetiţa, care de fapt era băiat, a supravieţuit foametei din 1993.

Aflat în Sudan într-o misiune ONU ce distribuia mâncare pe calea aerului, Kevin Carter va face fotografia vieții lui. În decursul anilor a fotografiat multe evenimente violente (execuții sumare pe străzi, arderi de viu, crime violente, etc) nimic nu-l va tulbura mai tare decât copilul epuizat și înfometat ce pare să-şi trăiască ultimele clipe de viaţă sub privirea hămesită a unui vultur gata să apuce prada. Kevin a povestit mai târziu cã a așteptat 20 de minute, a declanşat, iar în final a alungat pasărea și s-a retras la umbrã pentru a fuma o țigara. El însuși tatăl unei fetițe de 2 ani, Kevin Carter a fost ireversibil marcat de comentariile şi ameninţările primite pentru fotografia sa. Pentru că şi el era de acord cu faptul că nimic nu justifica lacrimile și suferința unui copil.

Episoade care să facă trimitere la modul în care reacţionează un fotograf în astfel de situaţii au mai existat şi probabil vor mai exista. Ba chiar am constatat că în ultima vreme, la concursuri importante, sunt premiate fotografii în care autorul mai întâi fotografiază şi mai apoi, eventual, are grijă de răniţi, de flămânzi sau alţi subiecţi prigoniţi într-un fel sau altul.

Mai multe pe acest subiect si despre Kevin Carter puteti gãsi AICI. Analize ale fenomenului "atrocitatea de a prezenta atrocitatea" pot fi gãsite în multe locuri pe Internet (ex: AICI)

Kevin Carter (sursa foto)

Revenind la fotografia mea pot spune că m-am gândit, încă de când am făcut-o, la modul în care o pot utiliza. Desigur nu aveam, eu personal, cum sã intervin în evenimentul la care asistam. Dacă finalul era tragic în mod sigur nu vedea nimeni imaginile niciodată. Am aşteptat să văd ce se întâmplă şi pentru că finalul a fost într-un anume fel... fericit, am postat-o.

Am remarcat comentariul pozitiv al Otiliei Bălinişteanu o ziaristã şi o scriitoare remarcabilă pe care o apreciez şi căruia îi mulţumesc şi pe această cale.

"Este cea mai relevantă imagine a situației de azi. Mă tot uit, e un reportaj în sine fotografia asta. Zice tot." O apreciere din partea Otiliei Bălinişteanu, un excelent "fotograf cu vorbele", constituie un "pansament" pentru sufletul oricărui pasionat de camera foto.

În ceea ce priveşte viitorul, să fim... etici  şi sigur o să dea Domnul să auzim numai de bine.

Fotografia pe-un picior... de plai

A făcut vâlvă acum ceva vreme un personaj interesant indigen de-al nost' a cărui ocupaţie de bază este păstoritul. A apărut în presa online şi offline , a apărut şi pe "sticlă", şi-a deschis şi un canal pe youtube cu câteva sute de membri, are cont pe Facebook. Promovare în toată regula. Omul vrea să-şi vândă mioarele şi numele sãu a devenit deja un brand. În diverse filmuleţe sunt prezentate oile, mieii şi berbecii din turma pãstorului nostru din Bistriţa, având un nume "de revistă": Onea Fany. Poţi vedea fotografii frumoase cu "modelele patrupede" şi peisaje faine, ba poţi afla chiar câte ceva şi despre cânii şi mãgarii lui Onea. Totul pe melodii populare autohtone, frumoase şi ritmate. (ex:AICI)

Undeva pe un câmp în judeţul Iaşi

Mi s-a părut interesantă ideea unui foto-proiect având ca tema viaţa păstorilor, oieritul şi transhumanţa cu tot ceea ce implică această activitate.

Vatra Moldoviţei - O dupã-amiazã cãlduroasã

Potenţialul este imens. Poţi să ai în vedere oamenii cu obiceiurile lor şi locurile, activităţile de bazã, dar şi cele conexe. Şi poti intra în cele mai mici detalii. Fotografiile vor fi, cu siguranţã, valoroase, cel puţin din punct de vedere documentar.

Nu am planificat încă nimic, dar am căutat şi am inserat aici câteva fotografii personale ce pot face parte dintr-un astfel de proiect.

Stâna într-o dupã-amiazã (jud. IS)

Ţin minte cã acum câţiva ani, în 2013 cred, a fost iniţiat un proiect special cu tema "Transhumanţa în Munţii Carpaţi". Proiectul a refăcut traseul transhumanței păstorilor de-a lungul lanțului Carpatic pe o distanţă de circa 1400 de kilometri. Totul a durat 100 de zile şi au fost traversate cinci țări începând cu România, și continuând cu Ucraina, Polonia, Slovacia și Republica Cehă. Pe traseu s-au desfăşurat o serie de evenimente culturale cu specific pastoral.

Mai multe detalii se găsesc pe site-ul oficial al proiectului AICI sau în presa online (de ex:AICI) 

Pãltinoasa (SV) - La umbra pãdurii

Şi ca să închei într-o notă veselã iată câteva glume pe acelaşi subiect.

***
Q: Cum se cheamă un cioban căruia lupul i-a mâncat o oaie?
A: Oaierless.

***

Se întâlnesc doi ciobani, unul dintre ei spuse: 

- Ce mai face fratele tău, Ioane? 

- A murit într-un accident de avion! 

- Cum mă? Era pilot? 

- Nu! - Era pasager? 

- Da!? Era pe aeroport şi a dat avionul peste el? 

- Nu! 

- Atunci cum naiba a murit? 

- Era cu oile pe câmp şi se uita după un avion şi nu a văzut groapa din spatele lui...

***

O blondă care s-a săturat să râdă toată lumea de ea se vopseşte brunetă, îşi schimbă numele şi pleacă din oraş. Pe drum vede un cioban cu o turmă de oi. Ce se gândeşte ea: toată viaţa lumea a făcut mişto de mine, ia să fac şi eu mişto de alţii, cã acum nu mai sunt blondă şi nu mă ştie nimeni. Zis şi făcut. Coboară din maşină şi se duce la cioban. 

- Bade, dacă-ţi spun aşa dintr-o privire câte oi ai în turmă, îmi dai o oaie? 

- Da, fata tatii. 

Blonda se uită de jur împrejur şi spune:

- 201

- Da fata tatii, înţelegerea-i înţelegere, alege-ţi o oaie şi a ta să fie. Zis şi făcut. Blonda veselă alege animalul, se urcă în maşină, dar când să plece îi bate ciobanul îm geam: 

- Fata tatii, dacă îţi spun ce culoare naturală are părul tău, îmi dai câinele înapoi?

***

La ţară, la marginea unui câmp, un pictor tocmai îşi instalase ustensilele de pictat. În faţa lui se afla o turmă de oi şi un baci care le păzea. Pictorul îl întreabă: 

- Îmi dai voie să-ţi pictez oile? 

- Apăi nu domnule, nu. Aş dori să rămână albe cãci tre' sã le tund acuş.

Cârţa (HR) - Haiduc cel timid

Sã auzim numai de bine.