Se afișează postările cu eticheta România. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta România. Afișați toate postările

miercuri, 22 august 2018

Lecţii de viaţă, bancuri şi fotografie

Mi-am pus de multe ori până acum, de-a lungul vieţii, această întrebare-întrebătoare. Cum am supravieţuit noi românii aici, ca o insulă de latinitate, în această zonă  multiculturală predominant slavă şi cu ceva influenţe (se spune!) ugro-finice. Răspunsul pe care l-am găsit poate părea unora aiuritor. Am fost. "şmecheri" - aparent diplomaţi. Venea cotropitorul/migratorul, ne luptam cu vitejie, ne cucerea, ne cotropea, ne lua tot ce putea lua, iar noi rămâneam vasali plătind tribut şi alte... taxe. Şi îl învãtam pe cuceritor limba şi obiceiurile. Şi pe fondul ăsta de "slugărnicie diplomatică" am mai avut un aliat:bancul. Românul a supravieţuit făcând şi spunând bancuri. Veneau tătarii, inventăm şi spuneam bancuri cu tătari, veneau turcii, imediat apăreau bancurile cu turci.

Bulã pare sã fi fost "detronat" - blog FOTO-IDEEA
Situatia în România de astãzi pare tulbure. Iar Bulã pare sã fi fost "detronat".


Veneau ruşii sau austriecii inventăm bancuri cu ruşi sau austrieci. Şi tot aşa. Aui venit şi  comuniştii şi am trăit aproape 45 de ani cu bancurile anticomuniste în care personajul principal era Bulă. Bulă a devenit un erou naţional atemporal cu o vârstă incertă. Dar dacă ar fi să speculez aş putea spune că Bulă are vârsta lui... Mitică. Şi el un personaj simpatic al secolului 19.

Istoria Iaşului pare a fi uitatã undeva în ceaţã - blog FOTO-IDEEA
Istoria Iaşului pare a fi uitatã undeva în ceaţã


Aş putea spune că trăim momente memorabile, unice chiar, în care un personaj real l-a detronat pe cel fictiv, Bulã cel universal, al secolului 20. Noul personaj care a preluat ştafeta eternului Bulã este doamna Viorica Vasilica, la care ne raportăm croind evenimentele aiuritoare din România începutului de secol 21. Vorbim despree oameni lipsiti de  o culturã generalã minimã, care ne conduc si care nu reprezintã pe nimeni.

Pe bunã dreptate copii de astãzi s-ar putea întreba pentru ce le trebuie învãtãturã, gramaticã, limba românã (?), când poti ajunge ministru/prim-ministru si fãrã aceste cunostinte.

Şi chiar dacă unii sunt supăraţi-disperaţi şi nu ştiu ce să mai facă, eu tot mai cred că vom supravieţui. Şi un banc bun ce sintetizează toată această  "supravieţuire naţională" îl puteţi citi mai jos.

"Când nu mă simt bine, mă duc la un doctor şi îi plătesc vizita, pentru cã şi doctorii trebuie să trăiască. De la doctor mă duc la farmacie să-mi fac reţetă şi plătesc farmacistului, pentru că şi farmacistul trebuie să trăiască. Vin pe urma acasă şi arunc medicamentele la gunoi, pentru că şi eu trebuie să trăiesc..."


unde au ascuns cei care ne conduc bruma de culturã necesarã? - blog FOTO-IDEEA
De multe ori stai si te întrebi unde au ascuns cei care ne conduc bruma de culturã necesarã !?


E fain să poţi, ca şi fotograf, în această perioadă zbuciumată a României, să poţi surprinde atmosfera (în comunitate, la manifetatii, etc.) şi feţele oamenilor de pe stradă, care nu par să râdă de loc. Mai ales când jandarmii aruncă gaze sau lovesc fãrã motiv. Poate acasă, cu familia, în cerc restrâns, la serviciu sau mai ştiu eu unde!? Şi totuşi făcătorii de bancuri lucrează.

Un fotograf documentarist este întrebat; ce calităţi îi trebuie unuia care fotografiază manifestaţii paşnice în Bucureşti?
- Cinci lucruri: obiectiv bun, trepied, răbdare, cascã de motociclist şi voce puternică.
- Bine-bine, dar casca şi vocea puternică pentru ce?
- Să fie auzit dacă stă în vârful copacului şi cere ajutor. Şi chiar dacă nu găseşte vreun copac prin preajmă.

Iar pentru oamenii aceştia, care încearcã sã intre în istoria noastrã cu bocancii murdari, existã un medicament care a contribuit şi contribuie  la dãinuirea noastrã ca popor. Acest medicament poartã numele de 'uitare'. Si ca exemplu dau un banc de pe vremea adolescentei mele. Era prin anii '70 ai secolului 20 si un mare tenismen cucerea clasamentele şi fãcea o publicitate enormã tãrii noastre. Îl chema Ilie Nãstase şi prin Statele Unite i se spunea Nasty (=scârbosul, obraznicul). Bancul de care îmi amintesc îl avea ca erou pe Bulã si se întâmpla în anul 2050. Profesoara de istorie îl trimite pe Bulã la bibliotecã sã se documenteze şi sã rãspundã la întrebarea: "Cine a fost Nicolae Ceauşescu?" Aveti în vedere cã în acei ani se contruia Epoca... de Aur iar Ceauşescu, aflat la putere câştiga tot mai multã notorietater, atât pe plan intern, dar mai ales pe plan extern. Merge Bulã si cautã prin enciclopedii şi dictionare şi în cele din urmã gãseşte urmãtoarea definitie: Nicolae Ceauşescu - mare om politic din Epoca... lui Ilie Nãstase. Sper din toatã inima ca numele "scârbelor" de astãzi sã fie amintite rar sau deloc în viitor şi asta doar legat de Epoca... Simona Halep. Uitarea este ceea ce meritã bãdãranii istoriei. Oamenii importanti nu vor fi uitati.

Si pentru cã vorbim de oameni care au însemnat ceva pentru istorie fac legãtura cu fotografia. Pentru iubitorii camerei foto si/sau ai penelului, recomand un film interesant despre doi maeştri ai artei, care au fãcut istorie în domeniul lor de activitate.. Filmul rulează pe PRO Cinema şi se numeşte "Georgia O'Keefe" (lansat în 2009) cu  Joan Allen şi Jeremy Irons.

Jeremy Irons - Alfred Stieglitz
Jeremy Irons în rolul lui Alfred Stieglitz
 
Bătrânul dar mereu tânărul Jeremy îl interpretează pe fotograful american Albert Stieglitz, soţul pictoriţei Gloria O'Keefe.
Un film frumos cu două personaje complexe interpretate minunat de actori cunoscuţi. Filmul a fost nominalizat la 3 premii Golden Globes şi a câştigat premiul  Writers Guild of America, USA 2010.
Trebuie să recunosc că Jeremy Irons a reuşit să creeze o imagine deosebită a lui Stieglitz faţă de cea pe care o aveam în minte după ce am citit mai multe articole pe net despre fotograful american. Ceea ce impresionează este modul în care actorul scoate în evidenţă atitudinea de vizionar a omului Alfred Stieglitz.  Viizionar atât în domeniul fotografiei dar şi al picturii. Căutaţi-l. O să vă placă.

Vizionare plăcută şi să auzim numai de bine.



vineri, 29 iunie 2018

Universitatea, universul şi realitatea

Directorul unei fabrici le propune muncitorilor să lucreze în fiecare zi mai mult cu o ora pentru a creşte productivitatea.
Apoi îi intreabă pe angajaţi dacă sunt de acord.
Ionescu: - Eu propun sa se lucreze câte 10 ore pe zi pentru a mari profitul companiei. 
Georgescu: - Eu zic că putem lucra chiar 12 ore pe zi, pentru că trebuie să ajungem cât mai repede la nivelul concurenţei.
Vasilescu: - Am putea să lucram 16 ore pe zi, suntem obligaţi să ne facem datoria.
Gheorghe:- Eu propun sa nu mai plecăm acasă deloc. Pentru că acasã ne întâlnim cu nevestele şi riscăm să se nască tampiţi ca Ionescu, Georgescu si, Vasilescu!
Bancul este din perioada comunistã, dar este de actualitate si astãzi.


Am participat zilele acestea la evenimentele prilejuite de împlinirea a 35 de ani de la absolvirea facultăţii. Câţiva foşti colegi inimoşi au găsit timpul necesar şi au pus la bătaie entuziasmul şi energia  pentru a organiza un eveniment frumos. Şi vreau să spun câteva vorbe despre acesta, referindu-mă la cursul festiv care s-a desfăşurat în Aula "Gh. Asachi" a Universităţii Tehnice Iaşi.


A fost impresionant numărul mare de participanţi la întâlnire, peste 120 de colegi veniţi din toate colţurile ţării, dar şi din străinătate. Mi-a atras atenţia un lucru. În momentul în care era strigat catalogul fiecare din cei prezenţi trebuia să prezinte în câteva cuvinte ce a făcut în toată această lungă perioadă, de 35 de ani.



Vă daţi seama că nu e simplu şi încercând să rezume fiecare a spus (conştient sau inconştient) ceea ce consideră că a realizat important în viaţă până la acest moment.
Au existat 4 sau 5 "tipare" distincte în aceste luări de cuvânt:
1. "Am lucrat 20 de ani acolo, în meseria pentru care m-am pregătit, apoi am schimbat pentru că... Sunt căsătorit, am un fiu şi doi nepoţi..."
2. "Am luat repartiţie acolo, în 1990 a trebuit să mă transfer la... şi de aproape 30 de ani fac altceva...
3. "Am luat repartiţie la..., după 3 ani m-am mutat în oraşul natal la fabrică. Am fost 3 ani director... Am o fiică şi aştept nepoţi..."
4. "Lucrez la... pe alt post decât cel pentru care m-am pregătit. Am doi băieţi plecaţi în Elveţia şi sunt de 3 ori bunic..."
5. "Am o fiică de 33 de ani, care lucrează la Bruxelles...Să ne vedem sănătoşi şi peste x ani..."
Desigur au mai existat şi alte "şabloane" sau variaţiuni pe aceeaşi temă.


Concluzia pe care am tras-o este că facultatea noastră nu ne-a pregătit de loc, sau prea puţin, din punct de vedere profesional pentru ceea ce am trăit în ultimii 35 de ani. Cu mici excepţii, nici nu avea cum să o facă. Fabrici şi uzine fost închise sau au dispărut pur-şi-simplu. Meserii au dispărut şi meserii noi au apărute din diverse alte nevoi. Unul din profesori spunea că nici structura actuală a facultăţii nu este potrivită pentru nevoile actuale ale economiei româneşti. Ceea ce am învãţat foarte bine a fost sã ne "descurcãm" în viaţã.



Vreau să vă reamintesc faptul că eram educaţi şi îndoctrinaţi în ideea că generaţia noastră, noi, absolvenţi în 1983, "vom construi societatea socialistă multilateral dezvoltată." Ideea aceasta a murit în decembrie 1989 şi noi toţi am trăim cu speranţa că ceva deosebit se va întâmpla. De fapt interminabila perioada de tranziţie cu schimbări uneori neverosimile ne-a adus la concluzia că nu ştim încotro mergem. Nu ştim, de fapt, ce vrem.
Statul, devenit capitalist cu diverse "feţe" (cu faţă umană, de tranziţie, capitalism sălbatic, etc) îşi pierde puţin câte puţin rolul de administrator naţional şi nu mai mulţumeşte nevoile şi solicitările la nivel regional şi local.

Mai mult de atât, grupuri diverse de interese, numite în fel şi chip, întreţin interesele personale ale conducătorilor şi băieţilor deştepţi. Trist este ca noi, cei ajunşi la "maturitate", să vedem că lucrurile nu stau astăzi altfel nici în alte ţări din lume. În lume au loc mai multe proteste, sui de aceea, filozoful Mihai Şora spune că „ceva nu e în regulă”: „Proteste în Statele Unite, proteste în Marea Britanie, proteste în Spania, în Turcia, în România, în Moldova, în Rusia, în Vietnam…  Ceva nu este în regulă pe planeta Terra. Vă daţi seama? Dacă vin acum extratereştrii, ne facem de toată ruşinea”.


Filozoful Mihai Şora (1990 - Revista 22)

Se spune că la începutul anilor 1990 a murit comunismul, la începutul anilor 2000 capitalismul şi-a dovedit neputinţă. Iar de atunci societatea omenească cunoaşte o stare tot mai mare de incertitudine. Oare ce urmează?

Pare că o energie universală cumulata a pământenilor se afla pe o pantă descendenta. După cum spuneam într-o postare anterioară a fost dovedit ştiinţific cum că inteligenta medie pe pământ este în scădere evidenta. Trăim pe baza "imaginilor" şi acest lucru a devenit înşelător. Trãim vremuri de instabilitate.
Dar sta în puterea noastră să îndreptăm lucrurile. Totul este să gândim pozitiv şi să ne dorim schimbarea în bine. Faptul că un avion se înalţă de la pământ nu înseamnă că a scăzut forţa gravitaţională sau a dispărut. Faptul cã o navã se balanseazã în "ritmul" valurilor nu înseamnã cã este nesigurã.



Unul din specialiştii cunoscuţi în dezvoltare personală, Joe Vitale, supranumit şi "Buddha al Internetului" spune în una din cărţile sale "Manual pentru viaţă" (2015-editura Meteor Publishing). "Universul (sau energia a tot ce existã pe lume) va răspunde întotdeauna gândurilor tale prin "da". Dacă ai gânduri negative, universul va spune: "Bine sunt de acord cu tine" şi îţi va aduce rezultate negative.dacă ai gânduri pozitive, universul va spune "Bine sunt de acord cu tine" şi îţi va aduce rezultate pozitive. În ambele situaţii universul răspunde prin "da".



Şi pentru că am pomenit mai sus de lucruri nesigure
, am ilustrat postarea cu o serie de fotografii personale dintr-un proiect interesant având ca tema chiar "instabilitatea".

Să auzim numai de bine.




miercuri, 24 mai 2017

Fotografia pe-un picior... de plai

A făcut vâlvă acum ceva vreme un personaj interesant indigen de-al nost' a cărui ocupaţie de bază este păstoritul. A apărut în presa online şi offline , a apărut şi pe "sticlă", şi-a deschis şi un canal pe youtube cu câteva sute de membri, are cont pe Facebook. Promovare în toată regula. Omul vrea să-şi vândă mioarele şi numele sãu a devenit deja un brand. În diverse filmuleţe sunt prezentate oile, mieii şi berbecii din turma pãstorului nostru din Bistriţa, având un nume "de revistă": Onea Fany. Poţi vedea fotografii frumoase cu "modelele patrupede" şi peisaje faine, ba poţi afla chiar câte ceva şi despre cânii şi mãgarii lui Onea. Totul pe melodii populare autohtone, frumoase şi ritmate. (ex:AICI)


Undeva pe un câmp în judeţul Iaşi - blog FOTO-IDEEA
Undeva pe un câmp în judeţul Iaşi


Mi s-a părut interesantă ideea unui foto-proiect având ca tema viaţa păstorilor, oieritul şi transhumanţa cu tot ceea ce implică această activitate.

O dupã-amiazã cãlduroasã - blog FOTO-IDEEA
Vatra Moldoviţei - O dupã-amiazã cãlduroasã


Potenţialul este imens. Poţi să ai în vedere oamenii cu obiceiurile lor şi locurile, activităţile de bazã, dar şi cele conexe. Şi poti intra în cele mai mici detalii. Fotografiile vor fi, cu siguranţã, valoroase, cel puţin din punct de vedere documentar.

Nu am planificat încă nimic, dar am căutat şi am inserat aici câteva fotografii personale ce pot face parte dintr-un astfel de proiect.

Stâna dupã-amiazã - blog FOTO-IDEEA
Stâna într-o dupã-amiazã (jud. IS)


Ţin minte cã acum câţiva ani, în 2013 cred, a fost iniţiat un proiect special cu tema "Transhumanţa în Munţii Carpaţi". Proiectul a refăcut traseul transhumanței păstorilor de-a lungul lanțului Carpatic pe o distanţă de circa 1400 de kilometri. Totul a durat 100 de zile şi au fost traversate cinci țări începând cu România, și continuând cu Ucraina, Polonia, Slovacia și Republica Cehă. Pe traseu s-au desfăşurat o serie de evenimente culturale cu specific pastoral.

Mai multe detalii se găsesc pe site-ul oficial al proiectului AICI sau în presa online (de ex:AICI

La umbra pãdurii - blog FOTO-IDEEA
Pãltinoasa (SV) - La umbra pãdurii


Şi ca să închei într-o notă veselã iată câteva glume pe acelaşi subiect.

***
Q: Cum se cheamă un cioban căruia lupul i-a mâncat o oaie?
A: Oaierless.

***
Se întâlnesc doi ciobani, unul dintre ei spuse: 
- Ce mai face fratele tău, Ioane? 
- A murit într-un accident de avion! 
- Cum mă? Era pilot? 
- Nu! - Era pasager? 
- Da!? Era pe aeroport şi a dat avionul peste el? 
- Nu! 
- Atunci cum naiba a murit? 
- Era cu oile pe câmp şi se uita după un avion şi nu a văzut groapa din spatele lui...

***
O blondă care s-a săturat să râdă toată lumea de ea se vopseşte brunetă, îşi schimbă numele şi pleacă din oraş. Pe drum vede un cioban cu o turmă de oi. Ce se gândeşte ea: toată viaţa lumea a făcut mişto de mine, ia să fac şi eu mişto de alţii, cã acum nu mai sunt blondă şi nu mă ştie nimeni. Zis şi făcut. Coboară din maşină şi se duce la cioban. 
- Bade, dacă-ţi spun aşa dintr-o privire câte oi ai în turmă, îmi dai o oaie? 
- Da, fata tatii. 
Blonda se uită de jur împrejur şi spune:
- 201
- Da fata tatii, înţelegerea-i înţelegere, alege-ţi o oaie şi a ta să fie. Zis şi făcut. Blonda veselă alege animalul, se urcă în maşină, dar când să plece îi bate ciobanul îm geam: 
- Fata tatii, dacă îţi spun ce culoare naturală are părul tău, îmi dai câinele înapoi?

***
La ţară, la marginea unui câmp, un pictor tocmai îşi instalase ustensilele de pictat. În faţa lui se afla o turmă de oi şi un baci care le păzea. Pictorul îl întreabă: 
- Îmi dai voie să-ţi pictez oile? 
- Apăi nu domnule, nu. Aş dori să rămână albe cãci tre' sã le tund acuş.

cainele Haiduc cel timid - blog FOTO-IDEEA
Cârţa (HR) - Haiduc cel timid


Sã auzim numai de bine.






vineri, 18 noiembrie 2016

Egiptul, credinţa şi istoria românilor

masca-lui-Tutankhamon
Masca lui Tutankhamon

Citeam pe la începutul primãverii o serie de documente despre "românii din Egipt". Când am vãzut prima datã referirea m-am gândit la foştii colegi de facultate originari din Egipt, care s-au căsătorit şi au plecat cu frumoasele noastre colege, acolo, acasã la ei.

Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai (sursa: crestinortodox.ro)
Din articol am aflat însã cã nu doar despre asta e vorba ci şi de urmaşii foştilor valahi aşezaţi cu 15 secole în urmã, în sudul Peninsulei Sinai. Aceştia formeazã o altă comunitate de obârşie românã, mã rog, valahã şi anume cea a beduinilor Gebalieh (Gebalieh = oamenii muntelui, munteni, dar şi paznic/apărător, în traducere din limba arabã). Ei sunt urmaşii robilor valahi aduşi în secolul VI, de împãratul bizantin Iustinian pentru a ridica, sluji şi proteja Mãnãstirea Sfânta Ecaterina . Istoria acestui trib de beduini valahi ocupã un loc aparte în istoria Egiptului prin descendenţa lor diferitã şi prin faptul cã sunt unul din cele mai vechi triburi din Peninsula Sinai.

Mai multe detalii despre povestea strãbunilor valahi din Egipt puteţi gãsi AICI

Cercetând mai departe pe net, am gãsit o serie de informaţii interesante în Anuarul Facultăţii de Teologie Ortodoxã 2006-2007, care oferã informaţii despre "Legături ale domnitorilor români cu Sinaiul"

Mănăstirea Frumoasa din Iaşi, scutită de dări de către domnitor şi închinată Mănăstirii Ecaterina din Sinai (1736)

Legăturile românilor cu Muntele Sinai nu s-au desfăşurat la întâmplare şi au constituit o permanenţă cel puţin între sec. XV-XIX. "Din 1497, când avem prima mărturie documentară a unui contact româno-sinait, legăturile noastre cu Mănăstirea Sf. Ecaterina de la Muntele Sinai nu au încetat.

Domnitori, curţi domneşti, boieri, simpli credincioşi închină diverse lucruri (biserici, sume de bani, pământuri etc.) mânaţi de un spirit creştin de susţinere ieşit din comun. Intensitatea acestor raporturi, se menţine însă la nivel ridicat numai până la Secularizarea averilor mănăstireşti (1863-1864)".

Neagoe Basarab, Ieremia Movilã, Miron Barnovschi, Vasile Lupu, Constantin Brâncoveanu, Grigore Ghica Vodã, Alexandru Ipsilanti sunt doar câţiva din domnitorii care au trimis daruri sau au întreprins acţiuni în ţară pentru ajutorarea aşezămintelor bisericeşti din Egipt.

Zeiţa Isis protejează mormântul lui TutanKhamon
Zeiţa Isis protejează mormântul lui TutanKhamon

Am ilustrat aceastã postare cu o serie de fotografii personale realizate într-o expoziţie cu titlul "Tutankhamun - "His Tomb and His Treasure"   pe care am vizitat-o la Budapesta în anul 2009.

Tutankhamon - Sarcofagul mijlociu
Tutankhamon - Sarcofagul mijlociu

Pentru cei interesaţi AICI vedeţi site-ul expoziţiei (de unde se pot procura bilete). Expoziţia itinerantã este încã activã şi se aflã acum undeva în emisfera sudicã a planetei Pãmânt.
Poate, cândva, va putea fi admirată şi ... în România. De ce nu, chiar în Iaşi !?

Sã auzim numai de bine!


Tutankhamon - carul de lupta al faraonului
Tutankhamon - carul de luptă al faraonului

Tutankhamon - cobra de aur (descoperita in mormant)
Tutankhamon - cobra de aur (descoperită în mormânt)





joi, 11 august 2016

Scările și fotografia

Te-ai gândit vreodatã sã realizezi un proiect fotografic având ca temã scãrile. Scãrile din viaţa ta!? Scãrile din oraşul tãu sau din regiunea ta!? Şi sã spui povestea lor şi a locului unde se aflã.
Scările prezintã o serie de elemente care pot face fotografiile deosebite, ca de exemplu: linii directoare, simetrie, modele și forme interesante.

Scãrile de la fosta Casã a Modei din Iasi

Elementul principal care dă originalitatea fotografiei în cazul unui astfel de proiect este compoziţia. Trebuie să priveşti în sus înainte de a urca. Să le priveşti de sus în jos după ce ai urcat, să vezi luminile şi umbrele pe care le creează. Dã frâu liber imaginaţiei, cautã şi ataşează-le o poveste, găseşte o relaţie pe baza cãreia să transmiţi o stare.

Râpa Galbenã - (iese în evidentã forma scãrilor si textura datã de numeroasele trepte)

Râpa Galbenã (scãrile din stãnga -de aceastã datã imaginea este color pentru a pune în evidentã zona verde)

Scãri evidentiate de reflexie

Aceleasi scãri în realitate - Pasaj Sfânta Vineri - Hala Centralã
Uneori scãrile sunt colorate (Blocuri Pãcurari)

 În cazul în care nu au culori deosebite precum exemplul de mai sus părerea mea este să încerci să le converteşti în alb şi negru la postprocesare. Vei pune mai bine în evidenţă jocul de forme, texturi şi modele, iar culoarea nu va distrage atentia privitorului.
Uneori scările pot constitui ele însele amintiri plăcute. De exemplu pentru foștii studenții ieșeni...

"Jocul" scãrilor metalice din Tudor Vladimirescu

Formele scãrilor de la Universitate

Seara în Palas

Simplu si texturat - Scãrile ce duc în Turnul Golia




La final iatã şi alte exemple de proiecte fotografice despre scări:



sâmbătă, 6 august 2016

Cei mai buni să învingă!

Hai Romênia!


Acum câteva ore a avut loc ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice 2016 de la Rio de Janeiro în Brazilia. Jocurilor Olimpice Moderne reprezintă un eveniment ce se desfăşoară o dată la 4 ani începând cu anul 1896 când a avut loc prima ediţie a olimpiadelor la Atena în Grecia.

Un simbol al făcliei ( Hala Centrală Iași)


Nu am scãpat ocazia sã marchez acest moment şi am cãutat şi fotografiat în oraşul Iaşi o serie de elemente și evenimente care încearcă sã surprindă simboluri ale acestui tip de eveniment (flacãra olimpicã, inelele olimpice sau spiritul olimpiadelor, competiție și fair-play). Şi iatã ce am gãsit.

Flacăra și cercurile olimpice - mozaic în Piața Unirii din Iași

Discobolul lui Miron - simbol al victoriei în competițiile sportive

Stadionul Emil Alexandrescu

Ştiţi poate că flacăra olimpică a trecut de două ori în istoria Jocurilor prin România. O dată în 1972 înainte de Jocurile Olimpice de la München şi a doua oară în 1980 la Jocurile Olimpice de la Moscova. Cu această ultimă ocazie traseul flacării a avut drum şi prin Iaşi spre graniţa cu Uniunea Sovietică la punctul de frontieră Ungheni.

În Parcul Expoziției

Competiție stradală

Anti-simetrie sportivă


Douã poveşti faine despre flacăra olimpică ce a trecut prin Iaşi în 1980 puteţi citi mai jos:

Pe pista aeroportului

„Citius, Altius, Fortius”


Deviza olimpică oficială este „Citius, Altius, Fortius” (Mai repede, mai sus, mai puternic).
Cei mai buni sã învingã și s-auzim numai de bine !