Se afișează postările cu eticheta bancuri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bancuri. Afișați toate postările

vineri, 28 iulie 2017

Ideile unui fotograf necunoscut

Am citit de curând o glumã pe net, care suna cam aşa:

- Ai arãta mult mai bine dacã nu ai purta ochelari...
- Pãi da... şi tu ai arãta mult mai bine dacã nu aş purta ochelari.



Şi m-am gândit atunci că de multe ori primeşti sfaturi şi opinii pertinente referitoare la un subiect care te interesează  de la persoane care nu se pricep, care nu au nicio legătură cu subiectul tău preferat şi pe care, de multe ori, nici nu le cunoşti.

Am adunat de-a lungul timpului o serie de maxime referitoare la fotografie. Am înserat mai jos câteva dintre ele. Majoritatea sunt cu autor necunoscut.



  • "Nu aştepta inspiraţia pentru ca mai apoi să fotografiezi. Fotografiazã şi inspiraţia vine imediat."- Autor necunoscut
  • "Creativitatea este o problemã de constrângeri" - Autor necunoscut
  • "Sã faci fotografii este o modalitate de a striga sau de a te elibera, nu de a dovedi cã eşti original. Fotografia este un mod de viață." - Henri Cartier-Bresson
  • "În fotografie, pentru a încãlca regulile, trebuie mai întâi sã le cunoşti" - Autor necunoscut
  • "Nu fi supãrat dacă nu ai fotografiat la "momentul decisiv". Gândeşte-te cã în lume existã, în fiecare secundã, milioane de momente decisive". - Autor necunoscut
  • "Fotografia depinde de cei trei "p" : pasiune (passion), persistențã (persistence) şi paciențã/rãbdare (patience).” - Bruce Davidson



  • "Post-procesarea unei fotografii este asemănătoare cu sărea în mâncare. O cantitate potrivitã de sare îi dã un gust mai bun, dar prea multã sare te face să doreşti sã o arunci." - Autor necunoscut
  • În fotografia de stradã îndreaptã obiectivul şi fotografiazã în direcţia opusã celei spre care fotografiazã turiştii." - Autor necunoscut
  • "Succesul unei fotografii nu ţine atât de mult de rezultatul final ci mai ale de procesul prin care ajunge sã arate minunat."- Autor necunoscut
  • "Toate fotografiile sunt subiective. La urma urmei tu decizi ce incluzi în cadru şi ce nu incluzi."- Autor necunoscut
  • "Este important sã vezi mereu fotografii remarcabile ale fotografilor remarcabili. E ca şi cum ai spune: eşti ceea ce mănânci, bei şi respiri."- Autor necunoscut
  • "În fotografia de stradã, cele mai bune oportunități apar întotdeauna când uiţi aparatul foto acasă."




Las pe cei care citesc postarea, fotografi începãtori sau nu sã tragã concluziile de cuviinţã referitoare la pasiunea/ocupaţia lor cea de toate zilele.

Sã auzim numai de bine.



miercuri, 24 mai 2017

Fotografia pe-un picior... de plai

A făcut vâlvă acum ceva vreme un personaj interesant indigen de-al nost' a cărui ocupaţie de bază este păstoritul. A apărut în presa online şi offline , a apărut şi pe "sticlă", şi-a deschis şi un canal pe youtube cu câteva sute de membri, are cont pe Facebook. Promovare în toată regula. Omul vrea să-şi vândă mioarele şi numele sãu a devenit deja un brand. În diverse filmuleţe sunt prezentate oile, mieii şi berbecii din turma pãstorului nostru din Bistriţa, având un nume "de revistă": Onea Fany. Poţi vedea fotografii frumoase cu "modelele patrupede" şi peisaje faine, ba poţi afla chiar câte ceva şi despre cânii şi mãgarii lui Onea. Totul pe melodii populare autohtone, frumoase şi ritmate. (ex:AICI)


Undeva pe un câmp în judeţul Iaşi - blog FOTO-IDEEA
Undeva pe un câmp în judeţul Iaşi


Mi s-a părut interesantă ideea unui foto-proiect având ca tema viaţa păstorilor, oieritul şi transhumanţa cu tot ceea ce implică această activitate.

O dupã-amiazã cãlduroasã - blog FOTO-IDEEA
Vatra Moldoviţei - O dupã-amiazã cãlduroasã


Potenţialul este imens. Poţi să ai în vedere oamenii cu obiceiurile lor şi locurile, activităţile de bazã, dar şi cele conexe. Şi poti intra în cele mai mici detalii. Fotografiile vor fi, cu siguranţã, valoroase, cel puţin din punct de vedere documentar.

Nu am planificat încă nimic, dar am căutat şi am inserat aici câteva fotografii personale ce pot face parte dintr-un astfel de proiect.

Stâna dupã-amiazã - blog FOTO-IDEEA
Stâna într-o dupã-amiazã (jud. IS)


Ţin minte cã acum câţiva ani, în 2013 cred, a fost iniţiat un proiect special cu tema "Transhumanţa în Munţii Carpaţi". Proiectul a refăcut traseul transhumanței păstorilor de-a lungul lanțului Carpatic pe o distanţă de circa 1400 de kilometri. Totul a durat 100 de zile şi au fost traversate cinci țări începând cu România, și continuând cu Ucraina, Polonia, Slovacia și Republica Cehă. Pe traseu s-au desfăşurat o serie de evenimente culturale cu specific pastoral.

Mai multe detalii se găsesc pe site-ul oficial al proiectului AICI sau în presa online (de ex:AICI

La umbra pãdurii - blog FOTO-IDEEA
Pãltinoasa (SV) - La umbra pãdurii


Şi ca să închei într-o notă veselã iată câteva glume pe acelaşi subiect.

***
Q: Cum se cheamă un cioban căruia lupul i-a mâncat o oaie?
A: Oaierless.

***
Se întâlnesc doi ciobani, unul dintre ei spuse: 
- Ce mai face fratele tău, Ioane? 
- A murit într-un accident de avion! 
- Cum mă? Era pilot? 
- Nu! - Era pasager? 
- Da!? Era pe aeroport şi a dat avionul peste el? 
- Nu! 
- Atunci cum naiba a murit? 
- Era cu oile pe câmp şi se uita după un avion şi nu a văzut groapa din spatele lui...

***
O blondă care s-a săturat să râdă toată lumea de ea se vopseşte brunetă, îşi schimbă numele şi pleacă din oraş. Pe drum vede un cioban cu o turmă de oi. Ce se gândeşte ea: toată viaţa lumea a făcut mişto de mine, ia să fac şi eu mişto de alţii, cã acum nu mai sunt blondă şi nu mă ştie nimeni. Zis şi făcut. Coboară din maşină şi se duce la cioban. 
- Bade, dacă-ţi spun aşa dintr-o privire câte oi ai în turmă, îmi dai o oaie? 
- Da, fata tatii. 
Blonda se uită de jur împrejur şi spune:
- 201
- Da fata tatii, înţelegerea-i înţelegere, alege-ţi o oaie şi a ta să fie. Zis şi făcut. Blonda veselă alege animalul, se urcă în maşină, dar când să plece îi bate ciobanul îm geam: 
- Fata tatii, dacă îţi spun ce culoare naturală are părul tău, îmi dai câinele înapoi?

***
La ţară, la marginea unui câmp, un pictor tocmai îşi instalase ustensilele de pictat. În faţa lui se afla o turmă de oi şi un baci care le păzea. Pictorul îl întreabă: 
- Îmi dai voie să-ţi pictez oile? 
- Apăi nu domnule, nu. Aş dori să rămână albe cãci tre' sã le tund acuş.

cainele Haiduc cel timid - blog FOTO-IDEEA
Cârţa (HR) - Haiduc cel timid


Sã auzim numai de bine.






joi, 2 februarie 2017

Râzi, zâmbeşte, fii relaxat

De când mã ştiu tot aud vorba asta: "- Trãim vremuri grele !"

"Poate că ştiu de ce doar omul râde: doar el suferă atât de mult încât a trebuit să inventeze râsul".
(Friedrich Nietzsche)

Ca şi fotograf, mai ales în fotografia de stradã, te întâlneşti de multe ori şi ai ocazia sã fotografiezi persoane aflate în diverse ipostaze sau care se aflã în plinã activitate. Spre deosebire de alte ţări, în România, a fotografia oameni care râd sau care, mãcar zâmbesc, poate constitui o adevãratã provocare. Nu vreau sã povestesc nimic legat de cauzele unei astfel de "stãri a naţiunii", fie ele economice, sociale sau... politice. Fac o simplã constatare. Oamenii sunt trişti, preocupaţi sau obosiţi şi îşi trãiesc viaţa cu încrâncenare.

Copii râd atât de repede - blog FOTO-IDEEA
Copii râd atât de sincer

Din experientã, am constatat cã cineva iese bine în fotografie dacã, în primul rând, acceptã ideea de a fi fotografiat/ã. În acel moment se poate detaşa de stresul unei sarcini (aceea de a arăta bine). Devine natural şi colaboreazã. Cineva spunea cã a fi fotogenic este o abilitate pe care o poți dobândi. Totul este sã vrei.

Rar vezi oameni zâmbind când zãresc un aparat de fotografiat-blog FOTO-IDEEA
Rar vezi oameni zâmbind când zãresc un aparat de fotografiat


În cazul portretelor de studio şi nu numai ideea de acceptare este de la sine înţeleasă. Chiar şi aşa existã obiceiul de a striga... "pãsãrica!" sau de a cere subiectului sã spunã <cheese>(eng.pronunţie ciiz-i lung). Pronunțarea cuvântului, dar şi ideea în sine, dã naştere grimasei potrivite şi mai apoi stãrii de relaxare a subiectului. De aceea fotografii trebuie sã înveţe sã comunice cu subiectul şi existã cursuri speciale pentru asta.


O mascã îti dã curajul sã zâmbesti în fata camerei foto !?-blog FOTO-IDEEA
O mascã îti dã curajul sã zâmbesti în fata camerei foto !?

De-a lungul istoriei românii au gãsit în râs o formã de refugiu, o formã de evadare din realitate.

  • Cine râde la urmã, râde mai bine. - spune un vechi proverb românesc.
  • Râde ruptul de cârpit şi ciobul de oalã spartã
  • Niciodatã nu a fost pedepsit cineva cã a fãcut pe altul sã moarã de râs
  • Aşa e lumea asta: râde om de om şi dracu' de toţi. (Anton Pann)     

Fundraising-Viena-blog FOTO-IDEEA
Fundraising (Viena-Austria) - Uneori zâmbetul e de mare ajutor (nu costã nimic si valoreazã mult!)

Înainte de '89 bancurile şi mai ales cele cu Bulã erau o metodã de camuflare a nemulţumirii generale. Şi supãrãrile treceau mai uşor. Se pare cã obiceiul s-a pãstrat. Cineva spunea câ face parte din gena noastrã ca popor obiceiul sacrificiului şi implicit al suferinţei. Iar glumele şi râsul sunt "antidotul".

Totul este sã ai o atitudine pozitivã-Bruxelles - blog FOTO-IDEEA
Mai conteazã unde te afli!? - Totul este sã ai o atitudine pozitivã

Râsul aduce în viaţa noastrã o mulţime de lucruri interesante şi iatã câteva:

  • Râsul este bun pentru memorie
  • Râsul este atrãgãtor
  • Râsul face bine unei relaţii
  • Râsul arde calorii
  • Râsul este contagios
Fotografiam în fatã la Teatru. Au oprit lângã mine si m-au rugat sã le fac o fotografie. Atât. Si au plecat. Zâmbeau. Doi oameni frumosi. Dacã îi vedeti trasmiteti-le salutãri din partea mea.

Unii experţi recomanda o doză zilnică de 15-20 de minute de râs, la fel ca sportul sau consumul de legume.

Şi am sã închei cu o glumã (atribuitã unui strãin !!!) în ton cu umorul ancestral al... neamului românesc:
* Cel care râde la urmă, probabil că nu a înţeles gluma." (Legea lui Brocklage-Murphisme)


Zâmbiţi şi s-auzim de bine! 😆


duminică, 25 decembrie 2016

Vine Moșu' și la noi...


1.
Anul ãsta, la grădi, la grupa mare, Gigel - bãiatul fotografului  îi scrie Moşului și îi cere o cameră foto ultimul tip, drept  cadou.
- Bine, zice Doamna, care îl ajută să scrie, dar dacã îţi aduce un aparat de fotografiat, tatăl tău va vrea să se joace şi el cu cadoul tău. Dintr-odată se face linişte şi Gigel stă gânditor. Doamna îl lasa puţin şi îl întreabă din nou:
-Ei, te-ai gândit ce vrei să-ţi aducă Moșu' cadou, să nu ţi-l ia tata !? Gigel stã un pic şi răspunde:
-Pãi... O altă cameră foto !

2.
Într-o seară frumoasă de decembrie Huan Cho şi prietena lui Jung Lee stau pe malul oceanului. E o lună plină grozavă şi o atmosferă foarte romantică. Huan Cho spune: "Hei iubito, hai să jucăm Weeweechu...!"
"Oh nu, nu acum. Să ne uitãm doar la lună", spune Lee Jung.
"Hai iubito ! Hai să jucăm Weeweechu! Te iubesc și cred că e momentul perfect", imploră Huan Cho.
"Nuu, uite ţine mâna mea în mâna ta şi hai să privim luna."
"Te rog Jung Lee, doar o dată ... joacă Weeweechu cu mine."
Jung Lee se uită drăgăstoasă la Huan Cho şi spune: "Bine, hai să jucăm Weeweechu."
Huan Cho îşi drege vocea, își ia iubita pe după umăr şi încep amândoi:
"Weeweechu a Merry Christmas, Weeweechu a Merry Christmas, Weeweechu a Merry Christmas and a Happy New Year!"



3
Doi fraţi, băiat şi fetiţă îşi petrec noaptea la bunici. La culcare, cei doi îngenuncheazã lângă pat şi îşi împărtăşesc rugăminţile pentru Moş Crăciun. Deodată băiatul începe să vorbească cu o voce foarte-foarte puternică, aproape strigând...
"Şi îl rog pe Moşul să-mi aducã  o bicicletă nouã ...
Şi îl rog pe Moşul să-mi aducã  o bicicletă nouã ...
Îl rog pe Moşul să-mi aducã  o bicicletă nouã ... "
Surioara sa îl înghionteşte şi îi spune: "De ce strigi aşa ? Moş Crăciun nu este surd."
La care băieţelul răspunde: "Nu, dar bunicul este!"

4.
O doamnă şi-a pierdut poşeta în agitaţia din Mall la cumpărăturile de Crăciun. Un băiat cinstit vede momentul, ia geanta şi încearcă să o găsească pe doamna în aglomeraţia generală. În cele din urmă o găseşte şi îi înapoiază geanta. Femeia mirată o deschide se uită înăuntru şi comentează către băiat: "Mulţumesc puştiule... hmmm... e amuzant ! Când mi-am pierdut geanta aveam o bancnotă de 20 de dolari în ea. Acum, văd douăzeci de bancnote de 1$. La care băiatul răspunde repede, "Aşa e, doamnă. Dar ultima oară când am găsit o poşetă pe aici, doamna, proprietara, nu avea bani mărunţi pentru recompensă..."



5.
E Ajunul Crăciunului şi judecătorul e într-o stare de spirit excelentă. Se uită la acuzat şi întreabă amuzat: "Ce s-a întâmplat domnule. De ce eşti acuzat?"
"Păi...Am făcut cumpărăturile de Crăciun mai devreme", răspunde acuzatul.
"Dar asta nu e cu supărare", spune judecătorul. "Cu cât timp mai devreme ai făcut aceste cumpărături?"
"Păi...Înainte de deschiderea magazinului, domnule judecător."

6.
- De unde știi că Moș Crăciun trebuie să fie bărbat?
- Nicio femeie nu s-ar gândi să poarte același costum  an după an, an după an...



Caricaturile și glumele au fost preluate, traduse și adaptate dupã diverse surse: Sursa 1, Sursa 2, Sursa 3.




sâmbătă, 2 iulie 2016

Fotografii la Radio Erevan


Întrebare la Radio Erevan:
- Se poate învăţa fotografia din cărţi?
Radio Erevan:
- În principiu da. Dar aţi citi dumneavoastră cărţi de bucate ca sã vă sãturaţi când vã e foame ?

***

La Radio Erevan un fotograf întreabă:
- La ultima ceartã soţia mi-a reproşat că nu vãd ce este în sufletul ei. Îmi pot reproşa eu asta?
Radio Erevan:
- În principiu nu. La urma urmei nu poţi sã ai vizoare și obiective peste tot...

***

Întrebare la Radio Erevan:
- Ce este un fotograf profesionist?
Radio Erevan:
- Este o persoanã fizică, de factură artistică, care cunoaște bine Photoshop-ul și transformã rațele în lebede...

***

Întrebare la Radio Erevan:
- Soţia mă înşeală de mai mult timp cu un fotograf... Ce pot face?
- Încercaţi să urmaţi un curs de iniţiere în fotografie... cu d-nul D. Mititelu

***

Întrebare la Radio Erevan:
- Soţul meu e fotograf şi cautã permanent noi poziţii. Ce sã fac !?
Radio Erevan
- Ar trebui să îi spuneţi clar că mai bine şi-ar căuta ceva de lucru.

***

Radio Erevan este întrebat:
- Este adevărat că se pot face fotografii erotice cu fereastra deschisă?
- Da, dar este de preferat cu o femeie.


***

Întrebare la Radio Erevan:
- E adevărat că femeile care fotografiazã trăiesc mai mult decât bărbaţii-fotografi?
- Desigur. Mai ales văduvele.


***

Întrebare la Radio Erevan:
- Ce să fac ca să arăt mai subţire în fotografie?
Radio Erevan:
- Întuneric, doamnă.


***

Întrebare la Radio Erevan:
- E adevărat că fotografii?...
- Da!



miercuri, 15 iunie 2016

Fotografii distractive

De multe ori, auzim despre un fotograf care a realizat o fotografie deosebită că s-a aflat la locul potrivit , la momentul potrivit. Desigur, este mult adevăr în această afirmaţie, dar fotografiile pe care vreau să vi le arăt se caracterizează în primul rând prin faptul că surprind momente unice, care sunt greu de surprins, iar imaginea rezultată stârneşte zâmbete dacă nu hohote de râs.
Trebuie spus că în general fotografii nu caută aceste momente, care necesită multă răbdare pentru a fi realizate. Aceste "suprapuneri ilariante" se doresc a fi evitate pentru că, desigur, vrem să facem o fotografie serioasă.

FOTO-IDEEA va propune s realizaţi un proiect fotografic în care să încercaţi să surprindeţi imagini unice, care stârnesc râsul. Acum câţiva ani am făcut o astfel de selecţie în cadrul Clubului Fotografilor Iaşi care, din păcate, nu s-a finalizat cu o expoziţie.

Fotografiile au fost preluate de pe site-ul Picture Correct de AICI





















luni, 2 mai 2016

Zâmbete cu... iepurașul fotograf


Un iepuras fotograf se hotãrãste sa plece intr-o expeditie la Polul Nord sã facã fotografii pentru o nouã expozitie. Isi ia schiurile, tot sacul de echipamente si pleaca la drum. 
La Polul Nord, o vulpe polarã îl insoteste prin zãpadã. La un moment dat, apare un urs polar. Repede, vulpea se apucã sã-si punã schiurile. Iepurasul îi spune: 
- Nu cred cã vei reusi sa alergi mai repede decat ursul! 
La care vulpea zice: 
- Important este sã alerg mai repede decât tine, dragule!

***

Într-o pădure se deschide un magazin cu echipamente foto-video. O grãmadã de animale se aşează la coadă cu o orã înaunte de deschidere. Lupul, vulpea si ursul ajung mai la urmă. La un moment dat, apare iepurele şi vrea să treacă de urs, care era ultimul. 
Ursul supărat îl ia pe iepure la bătaie. În cele din urmă, cam zmotocit, iepurele scapă şi vrea să treacă mai departe dar dă de vulpe. 
Vulpea nervoasã că mititelu' vrea să o ia înaintea ei îl ia si ea la bătaie. Iepurele scapă şi de vulpe şi ambiţionat vrea să treacă mai înainte, dar dă de lup care vrea şi el să-l ia la bătaie. 
Atunci urechiatul supărat începe să strige:
- Bre ! Să mor dacă mai deschid magazinul astăzi!

***

Iepuraşu' fotograf se duce la o agentie de foto-modele. Patroana era ursoaica. Se duce iepuraşul la ea şi o roagã:
- Șefa, vreau şi eu un model mai exotic !
- Păi, ce zici de o vulpiţă polarã ...!?
- Nu o vreau pe vulpiţă că e cam "banalã" si apoi mi-e si frică de ea...
- Atunci avem o gâsca de Patagonia... bună... !?
- Bine, hai fie!
Zis și făcut. Dă iepuraşul banii... puhoi, se duce cu gâsca în tufişul special echipat şi dupã un timp, încep să zboare de acolo numai pene. Ursoaică aude scandal si fuge repede să vadă ce se întâmplã. Când colo ce sã vezi !? Iepuraşul smulgea penele de pe gâsca de Patagonia.
- Păi bine mă, tu ce faci aici !? - zice ursoaică mirată.
- Păi da' ce, la câţi bani am dat vreau să fac si niste poze nud!



În pădure, un iepuraş student la sectia foto-video stătea lângă intrarea în vizuină şi făcea fotografii.
Vine vulpea, îl priveşte mirată şi îl întreabă:
- Ce faci iepuraş?
- Ce să fac şi eu... Fac un foto-reportaj pentru lucrarea de diplomã!
- Zău?! Şi ce temã are lucrarea ta de diplomă?
- Păi... despre cum mănâncă iepurii vulpile!
- Ha, ha, ha, ce tâmpenie! Cine o să creadă aşa ceva?
- Nu mă crezi, hai cu mine în vizuină!
După câteva minute, iese iepuraşul din vizuină şi începe sã fotografieze din nou, de parcă nu s-a întâmplat nimic... Mai trece ceva vreme, vine lupul:
- Ce faci iepuraş?
- Ce să fac şi eu... Fac un foto-reportaj pentru lucrarea de diplomã!
- Zău?! Şi ce temã are lucrarea ta de diplomă?
- Păi... despre cum mănâncă iepurii lupi!
- Ha, ha, ha, ce tâmpenie! Cine o să creadă aşa ceva?
- Nu mă crezi, hai cu mine în vizuină!
Trec câteva minute, iese iepuraşul din vizuină şi începe sã fotografieze din nou. Mai trece ceva vreme, vine ursul:
- Ce faci iepuraş?
- Ce să fac şi eu... Fac un foto-reportaj pentru lucrarea de diplomã!
- Zău?! Şi ce temã are lucrarea ta de diplomă?
- Păi... despre cum mănâncă iepurii ursi!
- Ha, ha, ha, ce tâmpenie! Cine o să creadă aşa ceva?
- Nu mă crezi, hai cu mine în vizuină!
După numai câteva minute, iese iepuraşul din vizuină şi se aşează din nou la fotografiat...
Dacă aruncăm o privire prin vizuină, putem vedea un petic de blană de vulpe, câteva coaste de lup, precum şi o ciosvârtă de urs. Alături, un leu cu burta plină, doarme.
Morala:
"Nu contează tema pe care o ai la lucrarea de diplomă; contează numai pe cine ai ca îndrumător!"

***

Într-o zi trecea iepuraşul prin pădure cu o camerã foto DSRL Canon ultimul tip, agãtatã de gât. Se întâlneşte cu lupul fotograf.
- Ia uite, şmecherul, zice lupul, un Canon ultimul tip, de unde ai făcut rost de el jupâne?
- Păi să vezi, zice iepuraşul. Mergeam eu aşa prin pădure şi mă întâlnesc cu fotografa vulpe.
Şi ea spune ce mai faci iepuraşule, că nu te-am mai văzut de mult, ia hai pe la mine în vizită. M-am dus, ce era să fac !?  Vulpea a pus masa, am mâncat, după aia roșcata s-a dezbrăcat, s-a întins pe patul cel mare şi a zis:
- Gata iepuraşule, acum te las, poţi să-mi iei ce am eu mai scump pe lume!
La care eu m-am uitat în jur, prin cameră şi... am luat Canon-ul ãsta.

***

La angajarea pe un post de foto-reporter medicul ORL-ist face controlul sănătăţii candidatilor.
Ajunge şi la iepuras care stã bine cu auzul:
- Iepurasule ai probleme cu urechile?
- Numai când dau jos... camera foto, zice el !

***

Iepuraşul are o pasiune nouã: fotografia, dar nu prea stia cu ce se mãnâncã activitatea asta. Îi plãcea de o vulpe, roșcată focoasă, model la agenția Scorbura Mare şi vroia neapãrat s-o pozeze. Se duce la maestrul fotograf urs si îl întreabã:
- Ursule, cum se numeşte ăla cu care faci tu poze, cã vreau să-mi cumpăr şi eu unul.
- Se numeşte camerã foto, zice ursul
Iepuraşul pleacã spre magazin cântând, dar pe drum se împiedică de o buturugă şi uită. Se întoarce la urs şi-l întreabă din nou. Ursul îi răspunde şi îi explicã ce trebuie sã solicite la Foto-store. Mergând alene iepurele, viitor fotograf, repetă într-una numele. Dar pe drum se ia la vorbã cu bursucul si uită iar.

Când ajunge la magazin dã peste mistretul vânzãtor si îi spune cã vrea un aparat care face ţac-ţac. Mistretul îi dă un pistol. Bucuros, iepuraşul se duce la vulpe s-o pozeze. Aceasta voia si ea o fotografie portret mai artisticã si îi spune proapãtului fotograf că o să-i dea banii pe poză.

Zis si fãcut. Iepuraşul duce "aparatul" la ochi si ţac-ţac, o împuşcã pe cumătră. Stã ce stã, iar după 5 minute zice:
- A naibii cumãtra! Se preface că e moartă ca să nu mai îmi dea banii!...

***

Iepuraşul fotograf împreunã cu soţia îl urmăreau la televizor pe David Copperfield, cum scotea unul dupã altul iepuraşi dintr-un joben. Uimit, la final, iepuraşul îi spune nevestei:
- A fost interesant, dar să ştii că tot metoda noastră e mai faină!