Se afișează postările cu eticheta Iasi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Iasi. Afișați toate postările

joi, 28 noiembrie 2019

Creativitatea, un alt fel de a vedea lucrurile...

Îmi amintesc cum, copil mic fiind, de 3-4 ani, mai făceam câte o boroboaţă. Ca orice alt copil. Tata era personajul “dur” în familie şi era "abilitat sã ia măsuri”. Nu mă bătea, nu ţipa la mine, ci mă pedepsea într-un mod foarte simplu., mă punea să “stau la colţ”. Nu tu ţipete şi nervi. Nu tu vânătăi, lungiri de urechi şi dureri de fese. Nici pe boabe de porumb, nici pe nuci, în picioare. Şi trebuia să tac şi  să nu mă uit nici în dreapta, nici în stânga. Stăteam câte o oră sau două, funcţie de “gravitatea” faptei. Şi stăteam şi “îndurăm”. Fereastra era în stânga, la circa jumătate de metru, dar nu aveam voie să privesc afară. Că... mă vedea “durul”.  Ce se întâmpla în caz că nu respectăm constrângerile!? Nu pot să vă spun, pentru că nu am aflat niciodată. De mic, am fost învăţat să respect regulile. Dacă regula spune aşa sau aşa şi o face cel abilitat să o facă, atunci tu eşti obligat să respecţi regulile jocului.



“Ce educaţie cazonă!”, vor spune bunicii nostalgici; “Ce tatã rău!”, vor îngâna câteva mămici blânde şi drăgăstoase; “Ce copil prost!”, vor spune unii mai tineri. Nu tu  tabletã sau telefon mobil. Nu tu desene animate, consolã sau maşinuţã. Două ore stai ca un personaj fără identitate, cu faţa la colţul camerei. Nu te întorci şi nu te uiţi nici în dreapta – nici în stânga.
Ce îţi rămâne să faci?. Cine îţi ţine companie? Ei aici intervine cineva din interior. Inteligenţa ta începe să scormonească printre gânduri, snapshot-uri mentale şi amintiri. Începi să faci asocieri şi să inventezi. Creezi personaje noi şi joci jocuri cu reguli necunoscute încă. Visezi locuri spectaculoase şi îţi ordonezi dorinţele. Visezi la prieteni fantastici şi te gândeşti ce vei face când îi vei întâlni.
Fără să supăr niciun specialist în parenting şi nici un educator cred sincer că episoadele acestea au contribuit la dezvoltarea imaginaţiei mele, a creativităţii. O idee asemănătoare am găsit AICI .



Aflăm de la specialişti: “creativitatea apare atunci când eşti supus constrângerilor şi nu atunci când ai opţiuni şi resurse nelimitate. Constrângerile ne oferă un punct de plecare și câteva elemente de construcție cu care trebuie să ne descurcăm - o problemă de rezolvat, o învârtire inovatoare care trebuie dezvăluită sau o persoană care să fie pe plac. Totul de pe planetă, inclusiv fiecare dintre noi, este format din doar 118 elemente chimice cunoscute, aflate în milioane de combinaţii unice.” Nu mai ţin minte unde am auzit asta şi vreau să cred că am reuşit să o reconstitui, cât de cât corect.



Unii spun că e nevoie de o  atmosferă specială„zen” sau... "creativitatea se moşteneşte". Sau... "creativitatea se învaţă". De altfel exista mai multe mituri analizate în cadrul unor studii  ştiinţifice. Mai multe detalii găseşti AICI .




Unii cred că pentru a realiza fotografii deosebite au nevoie de tehnică nouă, cât mai performantă. Alţii trebuie să fotografieze locuri cât mai exotice. Desigur, ambele ipoteze îţi pot aduce satisfacţii deosebite şi cadre inedite. Ernst Haas spunea cândva despre fotografie: "Nu sunt interesat sã fotografiez lucruri noi . Sunt interesat să văd lucrurile altfel". Ce pãrere ai?




Iată un exemplu simplu. Încerc să finalizez, cu un album, un proiect foto mai vechi din care am ales câteva fotografii. Mi-am propus ca subiect Palatul Culturii din Iaşi. Cred că unii s-au plictisit de el. Eu am încercat să-l văd şi să-l fotografiez... „altfel”. Poate am reuşit, poate nu. Sper să aflu în cele din urmã. Mai multe imagini... în curând sau, mai bine zis... în album.





Sunt multe de spus pe subiectele acestea. Fiecare are părerea sa. Putem continua la  nesfârşit. Mai povestim pe tema imaginaţie-creativitate. Pânã una-alta, îţi doresc fotografii inedite şi s-auzim numai  de bine.










joi, 19 septembrie 2019

Nu mai avem vreme sã trãim

Staţia de metrou L'Enfant Plaza din Washington, DC. Este o zi friguroasă  de ianuarie 2007. Un om a cântat la vioară, timp de 45 de minute,  şase piese de Bach. În timpul acesta, 1097  de oameni au trecut prin zonă, majoritatea în drum spre serviciu.

Nu mai avem vreme-blog FOTO-IDEEA
Sã-l vezi si sã-l asculti pe... viitorul George Enescu

Avea în faţa sa, pe trotuar, cutia deschisă a viorii. Recitalul a început şi, după câteva minute, un om între două vârste l-a observat şi s-a oprit să-l asculte pentru scurt timp, apoi a plecat grăbit, pentru că programul încărcat nu-i permitea.
Patru minute mai târziu, o femeie i-a aruncat în cutia  din faţă un dolar, fără să se oprească. După alte 2 minute, un tânăr se reazemă de perete ca să-l asculte, după care se uită la ceas şi pleacă, în pas alergător, spre peron.

Cautã reflexiile - Grand Hotel Traian


După  10 minute, un copil de 3 ani se opreşte în fata muzicianului, dar maică-sa îl trage grăbită de mânuţă. Copilul se mai opreşte odată să-l privească pe violonist. Maică-sa  nervoasă îl împinge nervoasă înainte. Puştiul întoarce capul din când în când, până dispar amândoi după colţ. Scena se repetă şi cu alţi copii, dar părinţii îi împing de la spate, grăbiţi să ajungă la treburile lor.

Nu mai avem vreme-blog FOTO-IDEEA
Cautã reflexiile - Palatul Culturii


Toată "reprezentaţia" a durat 45 de minute. Omul cânta în continuare. Numai şapte oameni s-au oprit să-l asculte pentru câteva momente. Circa 20 de oameni i-au aruncat nişte bani în cutie.  Violonistul a colectat în total 32 de dolari  Când a terminat de cântat s-a lăsat tăcerea şi a început să-şi strângă lucrurile. Nimeni nu l-a observat.  Nimeni nu l-a cunoscut. Nimeni nu l-a aplaudat...

Nu mai avem vreme-blog FOTO-IDEEA
Sã cauţi subiecte rare pentru fotografiile tale

Muzicianul în cauză era  Joshua Bell, unul dintre cei mai faimoşi muzicieni ai lumii. El a interpretat câteva din cele mai dificile piese scrise vreodată, Vioara la care a cântat Joshua Bell în staţia de metrou era un  un Stradivarius, evaluat la peste 3,5 milioane de dolari. Cu câteva zile înainte, cunoscutul violonist umpluse o sală de concerte din Boston. Iar valoarea medie a biletelor de intrare era  de aproximativ 100 de dolari.

Nu mai avem vreme-blog FOTO-IDEEA
Sã observi porumbeii din Piaţa Unirii

Întâmplarea este reală. Concertul din staţia de metrou, a fost organizat de către Washington Post ca un experiment social asupra percepţiei gustului şi priorităţilor oamenilor. Dar unii consideră experimentul irelevant.

Poţi face cunoştinţă cu Joshua Bell şi poţi vedea câteva imagini, ce surprind întâmplarea, în filmul de mai jos:



Au fost dezbătute o serie de probleme, au fost analizate reacţii, au fost trase concluzii. dar nu vreau să fac referire la detaliile acestei poveşti adevărate. Voi prezenta concluzia finală şi voi face câteva comentarii  gândindu-mă şi la fotografii ce se aflã în căutare de subiecte.  

Una din concluziile posibile poate fi aceasta:
Goana după bani şi putere au estompat pornirile umane spre lucruri subtile şi au dezvoltat nişte oameni ... dezumanizaţi, care nu mai ştiu să trăiască, să iubească, să asculte, să empatizeze, care au uitat să-şi acorde timp pentru ei înşişi, să-şi înţeleagă fiinţa interioară. Totul se face în viteză. Rezultatul ... se vede: Big Picture şi nonvaloarea stăpânesc astăzi lumea!

Adaptare dupã Un experiment trist de adevărat ( Ziare.com ). Fotografiile îmi aparţin.

Sã fotografiezi luna într-o dimineaţã de mai

M-am gândit că stăm prost, din ce în ce mai prost, cu atenţia. Cantitatea de informaţii din exterior este atât de mare încât am pierdut obiceiul de a ne mobiliza atenţia, de a judeca şi alege  şi atunci  "percutam" doar la ceea ce suntem "traşi de mânecă" să vedem. Cum spuneam şi în alte postãri, privim fără să vedem. Astăzi, imaginea şi promovarea ne... trag de mânecă.

Avem educaţia necesară? Suntem în stare să discernem ceea ce ne este folositor şi ne place cu adevărat? Sau ne ierarhizam gusturile şi nevoile în funcţie de ceea ce este la modă ("în trend") sau ceea ce este "cool"?

Nu mai avem vreme-blog FOTO-IDEEA
Sã urmareşti jocul umbrelor şi siluetele

Suntem în măsură să ne trăim viaţa? Viaţa cea adevărată. Fără tehnologie, fără trend şi fără brand? Dacă privim ceva cu proprii ochi, suntem în stare să  vedem ceea ce este adevărat şi esenţial? Suntem în stare să percepem un mesaj/un semnal în natură? Mai suntem în stare să percepem o emoţie, o stare, o atitudine. Folosind doar funcţiunile propriului creier?

Când ai remarcat ultima oară că au înfrunzit copacii? Ai văzut, anul acesta, lalelele sau trandafirii înfloriţi din Grădina Botanică? Sau peştii din bazin? Când ai privit ultima oară bolta cerească plină de stele? Ai fotografiat până acum o albină la lucru? Ai văzut clădirea Grand Hotelului, reflectată în bazinul de vis-a-vis sau în baltă din faţă?


Nu mai avem vreme-blog FOTO-IDEEA
Sã priveşti o pasãre drept în ochi

Întrebări la care ai răspuns? Întrebări la care nu  ai răspuns încă? 

Opreşte-te uneori din viaţa electronică şi tumultuoasă, pe care o trăieşti şi  gândeşte-te la aceste întrebări. Încearcă să-ţi oferi răspunsuri. Nu o să-ţi pară rău. S-auzim numai de bine






sâmbătă, 15 iunie 2019

Fotografii din avion

blog-FOTO-IDEEA-Fotografii-din-avion-Nori
Zburãm deasupra norilor
 
Fotografiile făcute din avion, pe fereastră, în timpul zborului, au fost întotdeauna o provocare pentru fotografii începători şi nu numai pentru ei. Am încercat să dezvolt câteva idei, de luat în seamă, pe care le-am găsit enunţate în câteva articole pe net.



1. Foloseşte întotdeauna setările pe modul manual. Sunt o serie de condiţii "variabile", cu care te întâlneşti şi care îţi impun acest lucru.
* Lumina cere modificarea diafragmei şi, eventual, a vitezei de declanşare.
* fereastra mai mult sau mai puţin curată (uneori dublă sau triplă), are şi ea influenţă asupra modului de focalizare.
Camera trebuie să se afle în apropierea  ferestrei , dar să nu stea lipită de ea.

blog-FOTO-IDEEA-Fotografii-din-avion-Nori
Norii apar în formaţiuni care de care mai ciudate


2. Fii pregătit. Subiectele de fotografiat sunt numeroase şi îţi "fură" privirea, mai ales dacă eşti la primele încercări. Poţi fotografia formaţiunile noroase, care de care mai ... curioase, ce îţi apar instantaneu în faţa ochilor. Dacă eşti atent poţi face fotografii foarte frumoase. Ai în vedere şi fotografiile minimaliste. Norii au diferite forme şi nuanţe de culoare. Un apus/răsărit văzut dintr-un avion este de efect.
3. Închide şi nu folosi blitzul. Nu "bate" mai mult de câţiva metri şi poate crea probleme dacă se reflectă în fereastă.

blog-FOTO-IDEEA-Fotografii-din-avion-În-apropiere-de-Roma
În apropiere de Roma


4. Încearcă să identifici subiecte cunoscute, pe care să le fotografiezi în toată măreţia lor. Asta presupune să cunoşti, cât de cât, culoarul  pe care vei zbura şi să ai câteva noţiuni în ceea ce priveşte geografia. Îţi pot recomanda consultarea site-ului Flight Radar pe care poţi vedea traseul descris de zborurile anterioare pe aceeaşi rută.



blog-FOTO-IDEEA-Fotografii-din-avion-Ace-de-gheata
Ace de gheaţă apãrute pe geam, care pot împiedica focalizarea corectă.

5. Unii sugerează fotografierea în partea de început a zborului, când fereastra este mai curată. Zburând la înălţime (uneori peste 10.000 m) pe geam apar ace de gheaţă, care împiedică focalizarea corectă.



blog-FOTO-IDEEA-Fotografii-din-avion-Ace-de-gheata
Funcţie de luminã si direcţia acesteia poţi utiliza acele de gheaţã în compoziţia cadrului tãu

Pune-ţi la lucru imaginaţia. Fii creativ. Iată şi alte subiecte de luat în seamă:
* localitatea de unde decolezi/unde aterizezi;
* obiective turistice de mărime medie/mare de pe traseu;


blog-FOTO-IDEEA-Fotografii-din-avion-Oraşul-Iaşi - vπzut-de-sus
Oraşul Iaşi - vπzut de sus, dupã decolare


blog-FOTO-IDEEA-Fotografii-din-avion-Lacul Izvorul Muntelui-Barajul de la Bicaz
Lacul Izvorul Muntelui - Bicaz (vedere spre viaductul de la coada lacului)

* un alt aparat de zbor, aflat pe un culoar, în apropierea avionului în care călătoreşti;


blog-FOTO-IDEEA-Fotografii-din-avion
Un alt avion surprins în apropiere

* litoralul mării / oceanului. De obicei, culoarele de zbor urmăresc linia ţărmului, mai ales când aeroportul-destinaţie se afla amplasat pe litoral.



blog-FOTO-IDEEA-Fotografii-din-avion-Lacul sãrat-Larnaca-Cipru
Lacul sãrat - Larnaca-Cipru

blog-FOTO-IDEEA-Fotografii-din-avion-Litoralul Mãrii Negre
Litoralul Mãrii Negre

 * culmile munţilor/dealurilor deasupra cărora zboară avionul;
 * ş.a.m.d.

Zboruri plăcute şi liniştite, vreme bună şi s-auzim numai de bine.





miercuri, 22 august 2018

Lecţii de viaţă, bancuri şi fotografie

Mi-am pus de multe ori până acum, de-a lungul vieţii, această întrebare-întrebătoare. Cum am supravieţuit noi românii aici, ca o insulă de latinitate, în această zonă  multiculturală predominant slavă şi cu ceva influenţe (se spune!) ugro-finice. Răspunsul pe care l-am găsit poate părea unora aiuritor. Am fost. "şmecheri" - aparent diplomaţi. Venea cotropitorul/migratorul, ne luptam cu vitejie, ne cucerea, ne cotropea, ne lua tot ce putea lua, iar noi rămâneam vasali plătind tribut şi alte... taxe. Şi îl învãtam pe cuceritor limba şi obiceiurile. Şi pe fondul ăsta de "slugărnicie diplomatică" am mai avut un aliat:bancul. Românul a supravieţuit făcând şi spunând bancuri. Veneau tătarii, inventăm şi spuneam bancuri cu tătari, veneau turcii, imediat apăreau bancurile cu turci.

Bulã pare sã fi fost "detronat" - blog FOTO-IDEEA
Situatia în România de astãzi pare tulbure. Iar Bulã pare sã fi fost "detronat".


Veneau ruşii sau austriecii inventăm bancuri cu ruşi sau austrieci. Şi tot aşa. Aui venit şi  comuniştii şi am trăit aproape 45 de ani cu bancurile anticomuniste în care personajul principal era Bulă. Bulă a devenit un erou naţional atemporal cu o vârstă incertă. Dar dacă ar fi să speculez aş putea spune că Bulă are vârsta lui... Mitică. Şi el un personaj simpatic al secolului 19.

Istoria Iaşului pare a fi uitatã undeva în ceaţã - blog FOTO-IDEEA
Istoria Iaşului pare a fi uitatã undeva în ceaţã


Aş putea spune că trăim momente memorabile, unice chiar, în care un personaj real l-a detronat pe cel fictiv, Bulã cel universal, al secolului 20. Noul personaj care a preluat ştafeta eternului Bulã este doamna Viorica Vasilica, la care ne raportăm croind evenimentele aiuritoare din România începutului de secol 21. Vorbim despree oameni lipsiti de  o culturã generalã minimã, care ne conduc si care nu reprezintã pe nimeni.

Pe bunã dreptate copii de astãzi s-ar putea întreba pentru ce le trebuie învãtãturã, gramaticã, limba românã (?), când poti ajunge ministru/prim-ministru si fãrã aceste cunostinte.

Şi chiar dacă unii sunt supăraţi-disperaţi şi nu ştiu ce să mai facă, eu tot mai cred că vom supravieţui. Şi un banc bun ce sintetizează toată această  "supravieţuire naţională" îl puteţi citi mai jos.

"Când nu mă simt bine, mă duc la un doctor şi îi plătesc vizita, pentru cã şi doctorii trebuie să trăiască. De la doctor mă duc la farmacie să-mi fac reţetă şi plătesc farmacistului, pentru că şi farmacistul trebuie să trăiască. Vin pe urma acasă şi arunc medicamentele la gunoi, pentru că şi eu trebuie să trăiesc..."


unde au ascuns cei care ne conduc bruma de culturã necesarã? - blog FOTO-IDEEA
De multe ori stai si te întrebi unde au ascuns cei care ne conduc bruma de culturã necesarã !?


E fain să poţi, ca şi fotograf, în această perioadă zbuciumată a României, să poţi surprinde atmosfera (în comunitate, la manifetatii, etc.) şi feţele oamenilor de pe stradă, care nu par să râdă de loc. Mai ales când jandarmii aruncă gaze sau lovesc fãrã motiv. Poate acasă, cu familia, în cerc restrâns, la serviciu sau mai ştiu eu unde!? Şi totuşi făcătorii de bancuri lucrează.

Un fotograf documentarist este întrebat; ce calităţi îi trebuie unuia care fotografiază manifestaţii paşnice în Bucureşti?
- Cinci lucruri: obiectiv bun, trepied, răbdare, cascã de motociclist şi voce puternică.
- Bine-bine, dar casca şi vocea puternică pentru ce?
- Să fie auzit dacă stă în vârful copacului şi cere ajutor. Şi chiar dacă nu găseşte vreun copac prin preajmă.

Iar pentru oamenii aceştia, care încearcã sã intre în istoria noastrã cu bocancii murdari, existã un medicament care a contribuit şi contribuie  la dãinuirea noastrã ca popor. Acest medicament poartã numele de 'uitare'. Si ca exemplu dau un banc de pe vremea adolescentei mele. Era prin anii '70 ai secolului 20 si un mare tenismen cucerea clasamentele şi fãcea o publicitate enormã tãrii noastre. Îl chema Ilie Nãstase şi prin Statele Unite i se spunea Nasty (=scârbosul, obraznicul). Bancul de care îmi amintesc îl avea ca erou pe Bulã si se întâmpla în anul 2050. Profesoara de istorie îl trimite pe Bulã la bibliotecã sã se documenteze şi sã rãspundã la întrebarea: "Cine a fost Nicolae Ceauşescu?" Aveti în vedere cã în acei ani se contruia Epoca... de Aur iar Ceauşescu, aflat la putere câştiga tot mai multã notorietater, atât pe plan intern, dar mai ales pe plan extern. Merge Bulã si cautã prin enciclopedii şi dictionare şi în cele din urmã gãseşte urmãtoarea definitie: Nicolae Ceauşescu - mare om politic din Epoca... lui Ilie Nãstase. Sper din toatã inima ca numele "scârbelor" de astãzi sã fie amintite rar sau deloc în viitor şi asta doar legat de Epoca... Simona Halep. Uitarea este ceea ce meritã bãdãranii istoriei. Oamenii importanti nu vor fi uitati.

Si pentru cã vorbim de oameni care au însemnat ceva pentru istorie fac legãtura cu fotografia. Pentru iubitorii camerei foto si/sau ai penelului, recomand un film interesant despre doi maeştri ai artei, care au fãcut istorie în domeniul lor de activitate.. Filmul rulează pe PRO Cinema şi se numeşte "Georgia O'Keefe" (lansat în 2009) cu  Joan Allen şi Jeremy Irons.

Jeremy Irons - Alfred Stieglitz
Jeremy Irons în rolul lui Alfred Stieglitz
 
Bătrânul dar mereu tânărul Jeremy îl interpretează pe fotograful american Albert Stieglitz, soţul pictoriţei Gloria O'Keefe.
Un film frumos cu două personaje complexe interpretate minunat de actori cunoscuţi. Filmul a fost nominalizat la 3 premii Golden Globes şi a câştigat premiul  Writers Guild of America, USA 2010.
Trebuie să recunosc că Jeremy Irons a reuşit să creeze o imagine deosebită a lui Stieglitz faţă de cea pe care o aveam în minte după ce am citit mai multe articole pe net despre fotograful american. Ceea ce impresionează este modul în care actorul scoate în evidenţă atitudinea de vizionar a omului Alfred Stieglitz.  Viizionar atât în domeniul fotografiei dar şi al picturii. Căutaţi-l. O să vă placă.

Vizionare plăcută şi să auzim numai de bine.



duminică, 20 mai 2018

Priveşte altfel... gândeşte altfel...

George Bernard Shaw spunea: "Omul rezonabil se adaptează la lume. Omul nerezonabil adaptează lumea la el. Tot progresul lumii depinde de omul nerezonabil.". 

Un alt mod de a vedea rãsãritul soarelui - blog FOTO-IDEEA
Un alt mod de a vedea rãsãritul soarelui

Studiile aratã cã perfecţionismul blocheazã succesul. Foarte mulţi pierd timp încercând sã perfecţioneze lucrurile înainte de a merge mai departe. Am avut ocazia, cu ceva timp în urmã, sã ascult pãrerea unor americani pe acest subiect. de exemplu, îmi propun sã realizez un aparat sau un soft care sã îndeplineascã mai multe funcţiuni. Sã spunem cã sunt patru. Încep cu  funcţiunea A şi nu trec mai departe (la B, C şi D) pânã această funcţiune (A) nu funcţionează... perfect.

Minimalism - Scara ca simbol al progresului - blog FOTO-IDEEA
Minimalism - Scara ca simbol al progresului

Complicatã treabã. O rezolvi pe A şi treci la B, dar din motive diverse rezolvarea lui B presupune modificãri la A, şi aşa mai departe. Când ajungi la D, constaţi că şi celelalte funcţiuni trebuie modificate. Mai exista o variantă mai complicată. Când îţi doreşti (este mai ales cazul nostru, al românilor!) şi îţi propui ca aparatul/softul tău să îndeplinească toate funcţiunile posibile pentru acest tip de aparat/soft.

Minimalism - Scara care coboarã si umbra cu "depãsire de vitezã" - un alt mod de a vedea regresul

E important ca în fotografie sã cauţi lucrurile inedite, mai puţin uzuale, iar în ceea ce priveşte perfecţiunea, vei constata că aceasta vine cu timpul. Mai ales când eşti deschis la nou.(vezi AICI).


E important sã cãutãm noul, dar acesta nu trebuie sã fie perfect. Elizabeth Gilbert ne spune cã nu trebuie sã  fim neapãrat originali ci mai degrabã autentici. Şi cheia succesului poate fi... sã priveşti lucrurile altfel.  Din acest punct de vedere vreau s îţi recomand o carte fainã pe care am descoperit-o zilele trecute. E tipărită în editura <Guerilla de pe noptierã >, se numeşte "Gândeşte fix pe dos" şi aparţine lui Paul Arden. Merită să-i dai atenţie.

Palatul Culturii din Iasi - "Un turn apropape perfect" (reflexie într-o baltã - fotografie rotitã cu 180 de grade)

Dar în fotografie existã mai multe soluţii şi o variantã de luat în seamã este fotografia minimalistã. Şi în acest caz trebuie sã priveşti lucrurile... altfel. De fapt trebuie sã vezi în jurul tãu doar lucrurile importante, esenţa, iar aceasta constituie subiectul fotografiei tale minimaliste. Pare simplu, dar (am mai spus-o) nu este de loc. Despre minimalism în fotografie - vezi mai multe AICI

Umbra - blog FOTO-IDEEA
Umbra (fotografie rotitã cu 180 de grade)


Şi pentru că tot am adus vorba în această postare despre moduri diferite de a vedea realitatea voi încheia într-o notă veselă cu o poveste care mi-a plăcut în mod deosebit.

Umbra - cu elemente ajutãtoare, care mãresc senzatia de ... altfel - blog FOTO-IDEEA
Umbra - cu elemente ajutãtoare, care mãresc senzatia de ... altfel (fotografie rotitã cu 180 de grade)
Mă duc la un psiholog şi după ce mă chestionează şi mă consulta atent, desenează pe o foaie de hârtie o turmă de oi şi îmi zice să le păzesc până vine el.
Şi pleacă. Stau şi stau şi aştept. Mă uit la hârtie şi... la oi. Trece un sfert de oră, trece o jumătate şi încep să mă cam plictisesc. Drept urmare iau un creion şi desenez un ţarc în jurul oilor. Şi apoi plec... 
 
Pãzind oile...blog FOTO-IDEEA
Pãzind oile...
Orice problemă are o soluţie! Într-un fel sau... altul.
Să auzim numai de bine.



marți, 3 aprilie 2018

"Anotimpuri" - Expoziție de fotografie cu vânzare în scop caritabil

Marti, 3 aprilie2018, Sala Diotima a Casei de Culturã "Mihai Ursachi" din Parcul Copou



Expozitia poate fi vazuta integral pe site-ul Clubului Fotografilor Iasi :
http://clubulfotografiloriasi.ro/expozitie-de-fotografie-in-scop-caritabil-anotimpuri/


“ANOTIMPURI”

Expun:

Bianca Adiaconiței, Florin Aioanei, Mihaela Ajităriți, Nicu Apostu, Andrei Baciu, Marius Balan, Claudiu Bîrliba, Mihaela Burlacu, Ghenadie Cebanu, Constantin Ciobanu, Vlad Colotilă, Ilona Corfu, Raluca Damian, Dan Dinu, Romică Horhotă, Vasile Iacob, Cătălin Manolescu, Doru Nastas, Cătălina Neculau, Gheorghiță Nemțanu, Anamaria Oanea, Alexandru Pohață, Cătălin Străjeru, Cristi Țibu, Sorin Untu, Vasile Ursache, Cristian Vidrașcu, Cristina Zaharia.

Vernisaj: marți, 3 aprilie, ora 18:30, Sala Diotima a Casei de Cultură “Mihai Ursachi” – Parcul Copou

Perioada expozițională: 26 martie – 13 aprilie 2018

"Anotimp după anotimp, timpul lasă urme în oameni - urme de amorțire, de culoare, de revenire la viață. Oamenii lasă la rândul lor urme în timp, iar evenimentul organizat de Clubul Fotografilor Iași vă oferă ocazia de a lăsa urme în oameni și în timp prin expoziția cu vânzare în scop caritabil care vă invită să dați culoare celui mai frumos anotimp al vieții: copilăria. Participarea dumneavoastră ne va ajuta să păstrăm momentul ei cel mai de preț: zâmbetul, acolo unde altfel de timpuri i-au vitregit prezența.
Vă invităm, prin urmare marți, 3 aprilie 2018, ora 18:30, în Sala Diotima a Casei de Cultură ”Mihai Ursachi” din Parcul Copou, la vernisajul expoziției ”Anotimpuri” prin care sperăm să readucem o rază de speranță copilăriei și inocenței ei.
Vă așteptăm cu drag!"

Moderator: Mihaela Ajităriţi

Invitat special la vernisaj, părintele Dan Damaschin.

Fondurile obținute din vânzarea fotografiilor expuse vor fi folosite în sprijinul Fundației ”Glasul Vieții”, respectiv acțiunilor caritabile desfășurate de părintele Dan Damaschin.


Mai multe despre Fundatia "Glasul Vietii" puteti afla AICI.

Prețul unei fotografii este de 100 lei (rama inclusă). Fotografiile vor fi înmânate personal, în funcție de comenzi.



Adresa evenimentului pe facebook este AICI 



miercuri, 31 ianuarie 2018

Roma - Janiculum la amiazã

Janiculum - Statuia ecvestrã a lui Giuseppe Garibaldi - blog Foto-Ideea
Janiculum - Statuia ecvestrã a lui Giuseppe Garibaldi

O poveste pe care o ştiu de mult spune că oraşul Iași a fost construit pe șapte dealuri (7 coline). Legenda nu pare a nu fi a noastră, a românilor pentru că ea există şi la alte popoare şi unele orașe ale lumii gãseşti  poveşti similare (de ex: Roma sau Constantinopolul/Istambulul de astăzi). În mod normal, când plec la drum mã documentez bine cu privire la locurile pe care urmeazã sã le vizitez. Înainte de a pleca la Roma la sfârşitul anului trecut am cãutat motivul pentru care Roma, supranumitã şi "cetatea eternã" primeşte şi numele de "oraşul celor 7 coline", asemenea Iaşului.

Una peste alta am aflat că în Roma există şi o a opta colină, care nu este inclusă în cele 7 coline, aşa-zis "clasice". Cea de-a opta colină (al 8-lea deal) se numeşte Gianicolo şi i se mai spune Janiculum.

Ansamblu sculptural pe statuia ecvestrã a lui Giuseppe Garibaldi - blog Foto-Ideea
Ansamblu sculptural pe statuia ecvestrã a lui Giuseppe Garibaldi

Colina Gianicolo este cunoscută pentru rolul istoric pe care l-a jucat în apărarea Romei. În 1849 aici a avut loc o bătălie între trupele lui Garibaldi, care apărau Republica şi forţele franceze care urmăreau restabilirea puterii Papei asupra capitalei. În amintirea acestei lupte, aici se aflã mai multe monumente ridicate în cinstea lui Garibaldi şi a celor căzuţi în luptele pentru independenţă. Cu mari sacrificii Garibaldi a respins atacul trupelor franceze şi în semn de recunoştinţă platoul colinei Janiculum este plin de sculpturi.

Printre atracţiile prezente pe Janiculum se număra biserica San Pietro în Montorio, construită pe locul unde se presupune că a fost răstignit Sf. Petru.

Colina Janiculum - Biserica San Pietro in Montorio
Colina Janiculum - Biserica San Pietro in Montorio (sursa: Creative Commons)

În fiecare zi la ora 12, pe colinã, câţiva militari îndreaptă spre Tibru ţeava unui tun şi trag o salvă, pentru a marcă miezul zilei (ora exactă). Este momentul când încep să bată clopotele bisericilor în întreaga Romă. Se spune că aceastã tradiţie datează din anul 1847 când avea loc identic la castelul San Angelo în afara oraşului antic. În anul 1904 ritualul a fost transferat pe dealul Janiculum şi a continuat până în 1939 la începerea celui de-al II-lea Război Mondial. A urmat o pauză de 20 de ani, a fost reluat în aprilie 1959 şi continuã pânã în ziua de astãzi.

Janiculum - Vizitatori în asteptarea ... salvei de tun de la ora 12:00 - blog Foto-Ideea
Janiculum - Vizitatori în asteptarea ... salvei de tun de la ora 12:00

Servanți la tunul de pe colina Janiculum - blog Foto-Ideea
Servanți la tunul de pe colina Janiculum

În asteptarea salvei de tun - blog Foto-Ideea
În asteptarea salvei de tun

Pe colina Gianicolo au fost turnate câteva scene din filmul La Grande Belezza (2013) în regia lui Paolo Sorentino. Câteva minute, la început, filmul prezintă  ritualul tragerii salvei de tun, la ora 12:00.

Salva de tun - ora 12:00 - blog Foto-Ideea
Gata... s-a tras...

Din punct de vedere al fotografului, Janiculum furnizează o sumedenie de subiecte interesante dar, desigur, cel mai important este panorama centrului Romei care se oferă cu generozitate în faţa ochilor vizitatorului.
 
Panoramã a centrului Romei realizatã pe colina Janiculum - blog Foto-Ideea
Panoramã a centrului Romei realizatã pe colina Janiculum

Urmează evenimentul tragerii salvei de tun la miezul zilei şi monumentele (statui, clădiri) existente pe terasã (Piazzale Giuseppe Garibaldi), dar şi în împrejurimi. Şi la fel de frumos şi interesant este să urmăreşti vizitatorii aflaţi în zonă. Fiecare cu preocupările, cu atitudinile şi trăirile lor.

Busturile eroilor lui Garibaldi - blog Foto-Ideea
Busturile eroilor lui Garibaldi

Un loc frumos care merită vizitat şi fotografiat la Roma.

S-auzim numai de bine.



joi, 3 august 2017

Budapesta, Dunãrea şi cârcotaşii

Budapesta este formată de fapt din două oraşe, Buda şi Pesta. Atunci când s-a hotărât oficial numele oraşului s-a discutat şi posibilitatea de a o boteza altfel şi era foarte aproape să se cheme Pestabuda pentru că locuitorii  fiecărei părţi se considerau superiori celorlalţi, lucru care se întâmplă desigur şi astăzi.


Dunãrea la Budapesta pe înserat - blog Foto-Ideea
Dunãrea la Budapesta pe înserat


Budapesta s-a format prin unificarea (1873) a trei oraşe aflate pe malurile Dunării, Buda şi Obuda (malul vestic) şi Pesta (malul estic). Cele douã pãrti ale oraşului sunt legate una de alta prin câteva poduri. Cele mai cunoscute sunt: Podul cu lanţuri, Podul Libertăţii, Podul Elisabeta, Podul Margareta şi Podul Arpad. 

Insula Margareta, Podul Margareta în prim-plan, Podul Arpad în dreapta-spate - blog Foto-Ideea
Insula Margareta, Podul Margareta în prim-plan, Podul Arpad în dreapta-spate


Panorama de pe malul Dunării a fost declarată de UNESCO parte a patrimoniului universal. Există o insulă în Budapesta (insula Margareta), pe care o spalã apele  Dunării. Insula are aproximativ 2,5 kilometri lungime şi circa 500 de metri lăţime. Poartă numele  fiicei Regelui Bela al IV-lea, Margareta, care a trăit pe insulă, ca şi cãlugãriţã la o mănăstire dominicană.

Croazierã pe Dunãre la Budapesta


Dacã vrei sã vezi Budapesta dintr-o perspectivă diferită te poţi înscrie într-o croazieră. Croazierele pe Dunăre sunt, de obicei, însoţite de programe tematice (gastronomice, folclorice sau culturale). Croazierele de noapte sunt cele mai populare, dar costul este mai ridicat ca al celor de peste zi. 

Un picior al Podului cu lanţuri - blog Foto-Ideea
Un picior al Podului cu lanţuri


Clădirea Parlamentului, aflatã pe malul fluviului, este a treia cea mai mare clădire a instituţiilor legislative din întreaga lume. Aceasta are o suprafaţă de 18.000 metri pătraţi, 691 de camere, 20 de kilometri de scări şi are o înălţime de 96 de metri. La ultima renovare a clădirii s-au folosit circa 40 de kilograme de aur.


Clãdirea Parlamentului din Budapesta - blog Foto-Ideea
Clãdirea Parlamentului din Budapesta


Podul cu Lanţuri este simbolul oraşului Budapesta. Ungurii spun că este cel mai frumos pod din Europa. În orice caz, este primul pod de piatră construit pe Dunăre, în aval de Viena.

Podul Margareta - blog Foto-Ideea
Podul Margareta


Există câteva legende despre Podul cu Lanţuri. Una din ele spune că cei care au construit podul s-au sinucis pentru că şi-au dat seama că nu au suficiente materiale pentru a-l termina. Mai existã o variantă cum că sculptorul care a realizat leii şi-a pus capăt zilelor pentru că nu era mulţumit de perfecţiunea acestora. E atât de uşor să răspândeşti zvonuri. 

Podul cu lanţuri - blog Foto-Ideea
Podul cu lanţuri


Dar cea mai interesantă poveste spune că podul ar fi fost plasat pe Dunăre în locul potrivit pentru că arhitectul principal, un englez, să ajungă mai repede la amanta lui unguroaicã. Au şi budapestanii cârcotaşii lor, nu!?

Podul cu lanţuri - leu la una din cele douã intrãri pe pod - blog Foto-Ideea
Podul cu lanţuri - leu la una din cele douã intrãri pe pod


O poveste mult mai realistã spune un locuitor al metropolei AICI.

"La inaugurare, podul a fost ornat cu statuile a patru lei uriaşi, care păzesc cele douã intrări pe pod, Sculptorul a declarat că se sinucide dacă cineva poate găsi un cusur sculpturilor lui. Se spune că o unguroaicã în vârstã i-a reproşat că leii lui nu au limbă. Autorul a replicat: Aveţi pisică acasă? Ea are limbă şi atunci când nu i-o vedeţi. Dacă băgaţi mâna în gura leilor mei, veţi vedea că şi ei au limbă.  Totuşi, de supărare că i s-a adus acest reproş,  artistul s-a aruncat în apele Dunării“. Şi totuşi leii sunt sculptaţi în cele mai mici detalii şi seamănă cu leii de la Obeliscul Leilor din Parcul Copou din Iaşi. Povestea acestora o puteţi afla într-o altă postare AICI.   


Castelul Buda - blog Foto-Ideea
Castelul Buda

Biserica Reformatã Calvinã - Foto-Ideea
Biserica Reformatã Calvinã


Să auzim numai de bine!