Se afișează postările cu eticheta fotograf. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fotograf. Afișați toate postările

vineri, 24 iunie 2016

Fundalul unei fotografii reușite (I)


Am auzit acum câteva zile o frază de genul: poţi să iei lecţii de fotografie de pe blogul FOTO-IDEEA. Aş vrea să precizez ceva foarte clar şi am spus-o încă de la început. Blogul acesta nu vrea să dea lecţii nimănui. Tot ceea ce scriu se bazează pe încercările mele şi pe opinia mea personală, după ce am studiat şi experimentat. Vorbesc atât de problemele tehnice, care ţin de cameră foto, dar şi de ideile de foto-proiecte, care au la bază, în primul rând, principiul: nu căutam subiecte şi teme noi în locuri noi ci încercam să vedem lucrurile existente într-un alt mod, acolo unde avem acces, relativ uşor.


Spuneam într-o postare anterioară ca una din metodele de punere în valoare a subiectului  în fotografie este aceea de a alege un fundal cât mai curat în contrast cu subiectul. Acest lucru nu este posibil întotdeauna. Te întorci în stânga, te întorci în dreapta, te laşi jos, te roteşti, etc. Există şi o altă posibilitate.
Să încerci să faci fundalul (background) cât mai neclar (blurat).

Subiectul este dialogul între cele două personaje
Atragi atentia asupra subiectului din dreapta blurând fundalul
Reglajele nu sunt foarte complicate. Diafragma cât mai mare - numărul de dupã "f" cât mai mic posibil (la f/2.8 diafragma este mai deschisă - mai mare- decât la f/5.6), depinde cât permite obiectivul pe care îl ai, iar fundalul cât mai departe de subiectul care vrei să iasă clar. 


Acestea sunt condiţiile optime. În cazul în care foloseşti mai multe obiective, cel cu diafragmă mai mare sau cel cu focala mai mare te vor ajuta să obţii efectul dorit pentru background. AICI poţi găsi un calculator de adâncime a câmpului (DOF - Depth of Field în englezã). Cu cât câmpul e mai îngust, cu atât eşti mai aproape de efectul pe care îl doreşti. 



Cu atenție și multă răbdare poți focaliza pe o suprafață destul de mică astfel încât să o izolezi de restul scenei, redând-o cât mai clar. 


În anumite situatii dramatismul unei scene poate fi pus în evidentă făcând neclar fundalul.





Există si alte metode de a face fundalul neclar si a izola subiectul principal pentru a-l pune în evidentă, dar voi reveni după ce voi realiza o serie de experimente proprii pe acest subiect.



luni, 13 iunie 2016

Ce mai face soarele pe la Iaşi !


Pare o misiune uşoară să fotografiezi astăzi un răsărit sau un apus superb. Din acest punct de vedere, fotografii începători se bucura foarte mult de astfel de ocazii şi le exploatează la maxim când se ivesc. Iar atunci când se grăbesc fac greşeli, care au ca rezultat o fotografie cu un cadru, uneori nu foarte clar, iar alteori "ars" în zona soarelui.

Lacul din Grãdina Botanicã Iași în asfințit


Pentru cei care au acumulat ceva experienţă lucrurile par să să fie un pic mai complexe.
  • se alege cu atenţie punctul de staţie
  • diafragma este setatã pentru o profunzime de câmp mai mare (f/8-f/11-f16)
  • sunt căutate siluete şi perspective deosebite ce pot constitui subiecte aparte
  • se alege un element de prim-plan care să ofere profunzime imaginii (vezi postarea) - http://foto-ideea.blogspot.ro/2016/06/cat-de-profunda-este-fotografia-ta.html
  • se fotografiază în format RAW şi multe alte elemente la care fotograful experimentat este mult mai atent
Pentru o precizie extremă, unii folosesc aplicaţia SunCalc, care este un instrument excelent pentru a determina exact când și unde trebuie să te situezi pentru a obține cea mai bună vizualizare a răsăritului sau apusului de soare în zona în care ne aflăm. Există şi o aplicaţie pentru determinarea poziţiei lunii - MoonCalc



Consider că problema cea mai importantă, înainte de a fotografia, este să alegem între două opţiuni:
  1. Răsăritul/apusul va fi elementul central (subiectul) fotografiei noastre
  2. Răsăritul/apusul/lumina deosebitã va fi un element ajutător pentru a pune în valoare subiectul principal (siluete, copaci, nori, munţi, ape, etc) Funcţie de una din cele două opţiuni vom face mai departe operaţiunile necesare.


Răsăritul/apusul soarelui la Iaşi - ca idee de proiect fotografic. Este o idee de proiect valabilã pentru ocice altã localitate. Dupã pãrerea mea este o modalitate eficientã de a realiza fotografii deosebite, care sã punã în valoare diverse obiective (clãdiri, statui, etc.) într-un oras.


Lumina la apus - pune în valoare Obeliscul Leilor (1834-1841) din Parcul Copou 


În operă sa "Strada Lãpuşneanu", Mihail Sadoveanu povesteşte cum "se uită cu ocheana la Ceahlău, în amurgurile curate de august". Iar muntele se vedea chiar şi cu ochiul liber, deşi se afla la 150 km depărtare.

Astăzi fotografii bine dotaţi pot realiza astfel de fotografii la apus din Iaşi. Vezi Ziarul de Iaşi - Ceahlăul văzut de la Iaşi -

Întotdeauna am susţinut că, primăvară şi toamna, cele mai frumoase fotografii cu răsăritul şi apusul soarelui se pot realiza de la Iaşi.

Iată câteva exemple de fotografii personale şi detalii cu privire la compoziţia lor.

Dimineața în cartierul Păcurari

Teatrul Național Vasile Alecsandri dimineața

Palatul Culturii după răsăritul soarelui

Biserica Sf. Atanasie și Chiril - Biserica Doamnelor la apus
 
Biserica romano-catolică "Adormirea Maicii Domnului" având în fundal Biserica "Trei Ierarhi"




























Strada Cuza Vodã la rãsãritul soarelui

Rãsãrit pe calea feratã - Cartierul Canta



























Apus în dealul Copoului

Apus în cartierul Tudor Vladimirescu

Poarta Bisericii "Sf. Gheorghe Lozonschi"


































marți, 7 iunie 2016

Foto-abstract vs. Foto-minimalist


M-am întrebat cândva care este deosebirea între fotografia abstractă şi cea minimalistă. Am cãutat, m-am documentat şi iatã la ce concluzii am ajuns:
  • în primul rând, fotografia abstractã nu trebuie sã fie neapărat minimalistã, iar fotografia minimalistã nu trebuie sã fie neapărat abstractã, deşi ambele variante sunt posibile;
Scopul fotografiei abstracte este acela de a trece peste ceea ce este familiar (vezi si fotografia de mai jos) 

 Fotografia abstractã - Încerci sã vezi lucrurile obișnuite într-o manieră diferită.
  •  fotografia abstractã nu conţine elemente reale sau care definesc realitatea;
Cu cât este mai putin realistã fotografia cu atât caracterul abstract este mai puternic.

Surse de luminã difuzã provenind de nu se stie unde încât mã pot gandi la orice (de la becuri de iluminat la nave extraterestre !)

  • fotografia minimalistã reduce totul la esenţe; de multe ori ea foloseşte simboluri ( vezi postarea de AICI )
Microimagini rãsturnate ale imaginii aflate în spatele geamului. Ce o fi acolo în spate !?

În fiecare zi trecem pe lângã subiecte simple cu care putem realiza fotografii minimaliste aparte.

  • atât fotografia abstractã cât şi fotografia minimalistã se bazeazã pe cunoștințe şi sunt destinate în primul rând privitorului "avizat". Nu poţi înţelege, nu poţi simţi, nu poţi vedea fotografia dacă nu ai o informaţie şi o educaţie adecvată.



Desigur toatã această filozofie şi cugetãrile profunde pe care le-am enunţat suportã discuţii la fel de profunde. De altfel, acesta a fost şi scopul pentru care le-am aşternut aici.

Mult mai simplu de explicat este cu ajutorul exemplelor fotografice. Şi profit de asta pentru a prezenta modul în care am "vãzut" eu lucrurile. 

Obtii fotografii minimaliste izolând elemente din ansamblul imaginii pe care îl ai în fatã

Izolez doar partea superioarã a stâlpului ca si în fotografia aflatã putin mai jos

Aceeasi izolare a elementelor de efect în cadrul vederii de ansamblu pe care o ai în fatã - ai în vedere mai ales forma si textura◘î

Teleobiectivele ne permit sã izolãm elementele unei scene pentru a le da o mai mare importanță decât ansamblului din care fac parte.
O imagine simplã cu doar câteva elemente - sugereazã - linistea, goliciunea, nemiscarea, etc.

Aici sunt câtiva nori pe care îi vezi, dar intuiesti o multime de alte lucruri: soarele, lãsarea serii, pãsãrile în copaci, rãcoarea, etc.


Iar dacã te simţi în stare de mai mult și bine-voiești, te rog iubite foto-cetetoriule, aşterne pe hârtie un comentariu şi/sau foloseşte forumul  pe care ţi l-am pus la dispoziţie. Mulțumesc anticipat.

duminică, 5 iunie 2016

Astăzi, doar douã cuvinte: alb şi negru

Există o dilemă fotografică ceva de genul oul sau găină !? Ar putea fi vorba de controversa alb-negru sau color! Părerea mea personală este ca o astfel de dilema este falsă. Sunt două teme care trebuie discutate pornind de la două premize acceptate:
  • "gusturile nu se dicutã";
  • fotograful este "autorul"(creatorul) scenei capturate şi el decide cum va arăta imaginea finală
În mod normal, ochiul vede culorile, recunoaşte nuanţele şi se bucura de asocierea şi varietatea lor, dar el este mai puţin abil când vine vorba de jocul luminilor şi umbrelor.

Imaginea emoticonului "Smiley" mai evidentã în alb/negru

Acelasi "Smiley" în culori
Şi atunci problema se reduce la a decide care din cele două forme de reprezentare (alb/negru sau color) este mai potrivită pentru a pune în valoare subiectul şi a exprima mai corect mesajul autorului !?

Aranjamentul corpurilor de iluminat pus in evidenta de contrast

Iar în ceea ce priveşte asocierea cu dilema oul sau găină, vin şi eu şi întreb: albul şi negrul sunt culori sau nu!?

Dacă în trecut alegerea alb/negru sau color era o problemă de costuri, astăzi decizia nu mai este influenţată de bani ci de scopul urmărit. Sunt lucruri pe care privitorii nu le pot accepta prea uşor altfel decât în culori (verdele ierbii şi al copacilor, focul, răsăritul/apusul, etc). Dacă, însă, vorbim de forme, umbre. lumini, dramatism, atunci albul şi negrul devin foarte importante în compoziţia fotografiei.

Contrastul pune in evidenta legatura autoare -personaje


Există diverse posibilităţi de a realiza fotografii alb-negru. Unii setează camera şi fotografiază direct în alb şi negru. Alţii realizează mai întâi imaginile color și mai apoi prin postprocesare (cu un soft specializat) realizează convertirea.

Iată câteva elemente ce trebuie luate în calcul atunci când dorim să concepem şi să realizăm o fotografie alb/negru:
  • contrastul (anumite lucruri sunt mult mai vizibile în alb şi negru decât color. Desigur contrastul poate fi accentuat mai puternic în alb/negru. De asemenea unele nuanțe şi culori (de exemplu roz şi verde deschis) pot da prin convertire aceeaşi nuanţă de gri;
Un joc de umbre si reflexii care evidentiaza singuratatea subiectului


Siluete puse in evidenta de conversia la alb/negru si accentuarea contrastului
  •  formele şi modelele pot fi puse, deseori, mult mai bine în evidenţă în alb şi negru;

Forma "conurilor" de luminã
  • texturile pot da o altă dimensiune fotografiei, un alt sens, reliefate prin trecerea la alb/negru;
Textura datã de umbreluțe pe nisip

Textură rezultată din aranjamentul scaunelor
  •  în ceea ce priveşte compoziţia trebuie avută în vedere posibilitatea de a pune în valoare subiectul, de a conduce privirea sau de a reda mult mai bine dramatismul scenei. 
Exemple în acest sens puteti vedea mai jos - a se remarca aportul norilor "activi" (evidentiati în alb/negru) la dramatismul scenei.

Dramatismul fotografiei este dat de norii "activi"

Din nou, nori "activi"