Se afișează postările cu eticheta Biserica Trei Ierarhi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Biserica Trei Ierarhi. Afișați toate postările

miercuri, 28 septembrie 2016

Sala de mese, istoria Europei și fotografia

Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi este unul dintre cele mai vechi şi mai frumoase lăcaşuri de cult ale spaţiului ortodox, ale Iaşului şi ale României. Afost ctitoritã de voievodul Vasile Lupu între anii 1637 şi 1639. 



Odată cu zidirea bisericii, Vasile Lupu a construit şi trapeza mănăstirii, care astăzi e cunoscută drept „Sala Gotică”. În această sală se făceau festivităţi încă din vremea construcţiei mãnãstirii. Trapeza (sau sala de mese) a fost martora unor manifestări interne dar şi a unor evenimente istorice majore ale spaţiului european şi ale Orientului Apropiat. Iatã în continuare doar câteva din ele :

  • aici a avut loc "un eveniment mondial" - Sinodul de la Iaşi, din 1642. În acel an Sinodul a adoptat celebra Mărturisire de credinţă ortodoxă a mitropolitului Petru Movilă al Kievului;
  • în această sală a fost ospătat ţarul Rusiei, Petru cel Mare, cu prilejul vizitei pe care a făcut-o la Iaşi în anul 1711, pentru încheierea tratatului între Moldova şi Rusia;
  • de aici a fost dat semnalul de începere a mişcării conduse de Alexandru Ipsilanti (Eteria), de eliberare a Greciei în anul 1821. Pe zidul clãdirii este o placã de marmorã care aminteşte acest eveniment. 

  • astãzi Sala Goticã găzduieşte muzeul mãnãstirii şi tot aici se desfãşoarã şi alte evenimente culturale ale oraşului.


Printre altele, în iunie 2013 membrii Clubului Fotografilor din Iaşi au organizat aici o expoziţie de fotografie cu numele "Bucuria luminii" de la care puteţi vedea o serie de fotografii personale (unele din expozitie, altele din perioada în care au fost expuse în Sala Goticã.)


Fotografie expusã

Fotografie expusã

Fotografie expusã







luni, 13 iunie 2016

Ce mai face soarele pe la Iaşi !


Pare o misiune uşoară să fotografiezi astăzi un răsărit sau un apus superb. Din acest punct de vedere, fotografii începători se bucura foarte mult de astfel de ocazii şi le exploatează la maxim când se ivesc. Iar atunci când se grăbesc fac greşeli, care au ca rezultat o fotografie cu un cadru, uneori nu foarte clar, iar alteori "ars" în zona soarelui.

Lacul din Grãdina Botanicã Iași în asfințit


Pentru cei care au acumulat ceva experienţă lucrurile par să să fie un pic mai complexe.
  • se alege cu atenţie punctul de staţie
  • diafragma este setatã pentru o profunzime de câmp mai mare (f/8-f/11-f16)
  • sunt căutate siluete şi perspective deosebite ce pot constitui subiecte aparte
  • se alege un element de prim-plan care să ofere profunzime imaginii (vezi postarea) - http://foto-ideea.blogspot.ro/2016/06/cat-de-profunda-este-fotografia-ta.html
  • se fotografiază în format RAW şi multe alte elemente la care fotograful experimentat este mult mai atent
Pentru o precizie extremă, unii folosesc aplicaţia SunCalc, care este un instrument excelent pentru a determina exact când și unde trebuie să te situezi pentru a obține cea mai bună vizualizare a răsăritului sau apusului de soare în zona în care ne aflăm. Există şi o aplicaţie pentru determinarea poziţiei lunii - MoonCalc



Consider că problema cea mai importantă, înainte de a fotografia, este să alegem între două opţiuni:
  1. Răsăritul/apusul va fi elementul central (subiectul) fotografiei noastre
  2. Răsăritul/apusul/lumina deosebitã va fi un element ajutător pentru a pune în valoare subiectul principal (siluete, copaci, nori, munţi, ape, etc) Funcţie de una din cele două opţiuni vom face mai departe operaţiunile necesare.


Răsăritul/apusul soarelui la Iaşi - ca idee de proiect fotografic. Este o idee de proiect valabilã pentru ocice altã localitate. Dupã pãrerea mea este o modalitate eficientã de a realiza fotografii deosebite, care sã punã în valoare diverse obiective (clãdiri, statui, etc.) într-un oras.


Lumina la apus - pune în valoare Obeliscul Leilor (1834-1841) din Parcul Copou 


În operă sa "Strada Lãpuşneanu", Mihail Sadoveanu povesteşte cum "se uită cu ocheana la Ceahlău, în amurgurile curate de august". Iar muntele se vedea chiar şi cu ochiul liber, deşi se afla la 150 km depărtare.

Astăzi fotografii bine dotaţi pot realiza astfel de fotografii la apus din Iaşi. Vezi Ziarul de Iaşi - Ceahlăul văzut de la Iaşi -

Întotdeauna am susţinut că, primăvară şi toamna, cele mai frumoase fotografii cu răsăritul şi apusul soarelui se pot realiza de la Iaşi.

Iată câteva exemple de fotografii personale şi detalii cu privire la compoziţia lor.

Dimineața în cartierul Păcurari

Teatrul Național Vasile Alecsandri dimineața

Palatul Culturii după răsăritul soarelui

Biserica Sf. Atanasie și Chiril - Biserica Doamnelor la apus
 
Biserica romano-catolică "Adormirea Maicii Domnului" având în fundal Biserica "Trei Ierarhi"




























Strada Cuza Vodã la rãsãritul soarelui

Rãsãrit pe calea feratã - Cartierul Canta



























Apus în dealul Copoului

Apus în cartierul Tudor Vladimirescu

Poarta Bisericii "Sf. Gheorghe Lozonschi"