Se afișează postările cu eticheta alb negru. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta alb negru. Afișați toate postările

duminică, 5 iunie 2016

Astăzi, doar douã cuvinte: alb şi negru

Există o dilemă fotografică ceva de genul oul sau găină !? Ar putea fi vorba de controversa alb-negru sau color! Părerea mea personală este ca o astfel de dilema este falsă. Sunt două teme care trebuie discutate pornind de la două premize acceptate:
  • "gusturile nu se dicutã";
  • fotograful este "autorul"(creatorul) scenei capturate şi el decide cum va arăta imaginea finală
În mod normal, ochiul vede culorile, recunoaşte nuanţele şi se bucura de asocierea şi varietatea lor, dar el este mai puţin abil când vine vorba de jocul luminilor şi umbrelor.

Imaginea emoticonului "Smiley" mai evidentã în alb/negru

Acelasi "Smiley" în culori
Şi atunci problema se reduce la a decide care din cele două forme de reprezentare (alb/negru sau color) este mai potrivită pentru a pune în valoare subiectul şi a exprima mai corect mesajul autorului !?

Aranjamentul corpurilor de iluminat pus in evidenta de contrast

Iar în ceea ce priveşte asocierea cu dilema oul sau găină, vin şi eu şi întreb: albul şi negrul sunt culori sau nu!?

Dacă în trecut alegerea alb/negru sau color era o problemă de costuri, astăzi decizia nu mai este influenţată de bani ci de scopul urmărit. Sunt lucruri pe care privitorii nu le pot accepta prea uşor altfel decât în culori (verdele ierbii şi al copacilor, focul, răsăritul/apusul, etc). Dacă, însă, vorbim de forme, umbre. lumini, dramatism, atunci albul şi negrul devin foarte importante în compoziţia fotografiei.

Contrastul pune in evidenta legatura autoare -personaje


Există diverse posibilităţi de a realiza fotografii alb-negru. Unii setează camera şi fotografiază direct în alb şi negru. Alţii realizează mai întâi imaginile color și mai apoi prin postprocesare (cu un soft specializat) realizează convertirea.

Iată câteva elemente ce trebuie luate în calcul atunci când dorim să concepem şi să realizăm o fotografie alb/negru:
  • contrastul (anumite lucruri sunt mult mai vizibile în alb şi negru decât color. Desigur contrastul poate fi accentuat mai puternic în alb/negru. De asemenea unele nuanțe şi culori (de exemplu roz şi verde deschis) pot da prin convertire aceeaşi nuanţă de gri;
Un joc de umbre si reflexii care evidentiaza singuratatea subiectului


Siluete puse in evidenta de conversia la alb/negru si accentuarea contrastului
  •  formele şi modelele pot fi puse, deseori, mult mai bine în evidenţă în alb şi negru;

Forma "conurilor" de luminã
  • texturile pot da o altă dimensiune fotografiei, un alt sens, reliefate prin trecerea la alb/negru;
Textura datã de umbreluțe pe nisip

Textură rezultată din aranjamentul scaunelor
  •  în ceea ce priveşte compoziţia trebuie avută în vedere posibilitatea de a pune în valoare subiectul, de a conduce privirea sau de a reda mult mai bine dramatismul scenei. 
Exemple în acest sens puteti vedea mai jos - a se remarca aportul norilor "activi" (evidentiati în alb/negru) la dramatismul scenei.

Dramatismul fotografiei este dat de norii "activi"

Din nou, nori "activi"






















































luni, 11 aprilie 2016

Invitație în alb și negru la o expoziție AN 2015 !

Poate v-ați întrebat de multe ori de ce preferă unii fotografiile în alb și negru. Argumentele sunt numeroase și mărturisesc, la rândul meu, că iubesc fotografia de acest tip. Cred că două treimi din fotografiile pe care le-am realizat, le-am gândit și mai apoi convertit în alb-negru. Consider că fotografia AN nu minte, reduce mesajul la esențe și impresionează. În același timp, cred că această comparație, alb-negru sau color, nu își are rostul și până la urmă, decizia este la latitudinea autorului fotografiei. Există o vorbă. Plăcerile nu se discută

La început de altfel, în vremurile fotografiei pe film, AN era cea mai simplă și uneori singura opțiune. Astãzi existã alternativa color, ba mai mult, color-digitală, iar pãrerile sunt împãrțite. Iatã câteva opinii ale unor fotografi români care au realizat proiecte fotografice  în AN.
  • "reduce fotografia la elementele sale vizuale esențiale, pune accent pe formă, textură și subiect" (Mirela Bichigeanu)
  • "o consider mai subtilă, mai fină și mai provocatoare" (Emilian Chirilă)
  • "îmi amintește de clasici... precum Henri Cartier-Bresson, Robert Doisneau, de perfecţiunea artistică atinsă de aceştia" (Eli Driu)
  • "aduce mister, atmosferă, poveste și mult impact" (Mirela Momanu)
  • "fascinația pentru alb-negru vine din perioda clasicilor gen Ansel Adams și Henry Cartier-Bresson" (Dragoș Ioneanu)
  • "alb-negrul îl aleg când se întrunesc simultan două condiții: nevoia de simplificare...când culorile distrag atenția de la subiect" (Dorin Bofan) 
Sunt multe de spus, dar voi reveni la subiect într-o postare viitoare pe blogul FOTO-IDEEA.  

Pânã atunci, vă invit la expoziţia de fotografie  "AN 2015" a membrilor Clubului Fotografilor din Iași.
Detalii mai jos.
   






Expun:  Florin Aioanei, Marius Balan, Mihaela Burlacu, Constantin Ciobanu, Raluca Damian, Romică Horhotă, Larisa Maxim, Paul Păduariu, Ionuţ Rebegea, Adriana Tofănescu, Cristian Vidraşcu, Nicu Apostu, Claudiu Bîrliba, Dorian Butnaru, Constantin Ciofu, Vasile Iacob, Doru Nastas, Alexandru Pohaţă, Petronela Şerbănescu, Sorin Untu, Oana Zobu 

Clubul Fotografilor Iași, cu susținerea Casei de Cultură „Mihai Ursachi” din Parcul Copou, organizează o nouă expoziție colectivă a membrilor clubului.

Ca în fiecare an, se păstrează tradiția și se organizează expoziția anuală retrospectivă, ce adună cele mai bune lucrări alb-negru ale membrilor clubului realizate în anul precedent. De această dată, fiecare dintre cei 21 de participanți a contribuit cu câte trei fotografii

Vernisaj: marţi, 12 aprilie 2016, ora 18:30, Sala “Diotima”

Perioadă: luni, 11 aprilie 2016 – sâmbătă, 30 aprilie 2016

Expoziţie organizată de Ionuţ Rebegea.
In continuare sunt câteva fotografii personale din propunerile mele pentru expozitiile colective organizate în cadrul CF Iasi, la care am participat.