Se afișează postările cu eticheta Sfanta Ecaterina. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sfanta Ecaterina. Afișați toate postările

vineri, 18 noiembrie 2016

Egiptul, credinţa şi istoria românilor

masca-lui-Tutankhamon
Masca lui Tutankhamon

Citeam pe la începutul primãverii o serie de documente despre "românii din Egipt". Când am vãzut prima datã referirea m-am gândit la foştii colegi de facultate originari din Egipt, care s-au căsătorit şi au plecat cu frumoasele noastre colege, acolo, acasã la ei.

Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai (sursa: crestinortodox.ro)
Din articol am aflat însã cã nu doar despre asta e vorba ci şi de urmaşii foştilor valahi aşezaţi cu 15 secole în urmã, în sudul Peninsulei Sinai. Aceştia formeazã o altă comunitate de obârşie românã, mã rog, valahã şi anume cea a beduinilor Gebalieh (Gebalieh = oamenii muntelui, munteni, dar şi paznic/apărător, în traducere din limba arabã). Ei sunt urmaşii robilor valahi aduşi în secolul VI, de împãratul bizantin Iustinian pentru a ridica, sluji şi proteja Mãnãstirea Sfânta Ecaterina . Istoria acestui trib de beduini valahi ocupã un loc aparte în istoria Egiptului prin descendenţa lor diferitã şi prin faptul cã sunt unul din cele mai vechi triburi din Peninsula Sinai.

Mai multe detalii despre povestea strãbunilor valahi din Egipt puteţi gãsi AICI

Cercetând mai departe pe net, am gãsit o serie de informaţii interesante în Anuarul Facultăţii de Teologie Ortodoxã 2006-2007, care oferã informaţii despre "Legături ale domnitorilor români cu Sinaiul"

Mănăstirea Frumoasa din Iaşi, scutită de dări de către domnitor şi închinată Mănăstirii Ecaterina din Sinai (1736)

Legăturile românilor cu Muntele Sinai nu s-au desfăşurat la întâmplare şi au constituit o permanenţă cel puţin între sec. XV-XIX. "Din 1497, când avem prima mărturie documentară a unui contact româno-sinait, legăturile noastre cu Mănăstirea Sf. Ecaterina de la Muntele Sinai nu au încetat.

Domnitori, curţi domneşti, boieri, simpli credincioşi închină diverse lucruri (biserici, sume de bani, pământuri etc.) mânaţi de un spirit creştin de susţinere ieşit din comun. Intensitatea acestor raporturi, se menţine însă la nivel ridicat numai până la Secularizarea averilor mănăstireşti (1863-1864)".

Neagoe Basarab, Ieremia Movilã, Miron Barnovschi, Vasile Lupu, Constantin Brâncoveanu, Grigore Ghica Vodã, Alexandru Ipsilanti sunt doar câţiva din domnitorii care au trimis daruri sau au întreprins acţiuni în ţară pentru ajutorarea aşezămintelor bisericeşti din Egipt.

Zeiţa Isis protejează mormântul lui TutanKhamon
Zeiţa Isis protejează mormântul lui TutanKhamon

Am ilustrat aceastã postare cu o serie de fotografii personale realizate într-o expoziţie cu titlul "Tutankhamun - "His Tomb and His Treasure"   pe care am vizitat-o la Budapesta în anul 2009.

Tutankhamon - Sarcofagul mijlociu
Tutankhamon - Sarcofagul mijlociu

Pentru cei interesaţi AICI vedeţi site-ul expoziţiei (de unde se pot procura bilete). Expoziţia itinerantã este încã activã şi se aflã acum undeva în emisfera sudicã a planetei Pãmânt.
Poate, cândva, va putea fi admirată şi ... în România. De ce nu, chiar în Iaşi !?

Sã auzim numai de bine!


Tutankhamon - carul de lupta al faraonului
Tutankhamon - carul de luptă al faraonului

Tutankhamon - cobra de aur (descoperita in mormant)
Tutankhamon - cobra de aur (descoperită în mormânt)