Universitatea, universul şi realitatea

Directorul unei fabrici le propune muncitorilor să lucreze în fiecare zi mai mult cu o ora pentru a creşte productivitatea.
Apoi îi intreabă pe angajaţi dacă sunt de acord.
Ionescu: - Eu propun sa se lucreze câte 10 ore pe zi pentru a mari profitul companiei. 

Georgescu: - Eu zic că putem lucra chiar 12 ore pe zi, pentru că trebuie să ajungem cât mai repede la nivelul concurenţei.
Vasilescu: - Am putea să lucram 16 ore pe zi, suntem obligaţi să ne facem datoria.
Gheorghe:- Eu propun sa nu mai plecăm acasă deloc. Pentru că acasã ne întâlnim cu nevestele şi riscăm să se nască tampiţi ca Ionescu, Georgescu si, Vasilescu!
Bancul este din perioada comunistã, dar este de actualitate si astãzi.

Am participat zilele acestea la evenimentele prilejuite de împlinirea a 35 de ani de la absolvirea facultăţii. Câţiva foşti colegi inimoşi au găsit timpul necesar şi au pus la bătaie entuziasmul şi energia  pentru a organiza un eveniment frumos. Şi vreau să spun câteva vorbe despre acesta, referindu-mă la cursul festiv care s-a desfăşurat în Aula "Gh. Asachi" a Universităţii Tehnice Iaşi.

A fost impresionant numărul mare de participanţi la întâlnire, peste 120 de colegi veniţi din toate colţurile ţării, dar şi din străinătate. Mi-a atras atenţia un lucru. În momentul în care era strigat catalogul fiecare din cei prezenţi trebuia să prezinte în câteva cuvinte ce a făcut în toată această lungă perioadă, de 35 de ani.

Vă daţi seama că nu e simplu şi încercând să rezume fiecare a spus (conştient sau inconştient) ceea ce consideră că a realizat important în viaţă până la acest moment.

Au existat 4 sau 5 "tipare" distincte în aceste luări de cuvânt:

1. "Am lucrat 20 de ani acolo, în meseria pentru care m-am pregătit, apoi am schimbat pentru că... Sunt căsătorit, am un fiu şi doi nepoţi..."

2. "Am luat repartiţie acolo, în 1990 a trebuit să mă transfer la... şi de aproape 30 de ani fac altceva...

3. "Am luat repartiţie la..., după 3 ani m-am mutat în oraşul natal la fabrică. Am fost 3 ani director... Am o fiică şi aştept nepoţi..."

4. "Lucrez la... pe alt post decât cel pentru care m-am pregătit. Am doi băieţi plecaţi în Elveţia şi sunt de 3 ori bunic..."

5. "Am o fiică de 33 de ani, care lucrează la Bruxelles...Să ne vedem sănătoşi şi peste x ani..."

Desigur au mai existat şi alte "şabloane" sau variaţiuni pe aceeaşi temă.

Concluzia pe care am tras-o este că facultatea noastră nu ne-a pregătit de loc, sau prea puţin, din punct de vedere profesional pentru ceea ce am trăit în ultimii 35 de ani. Cu mici excepţii, nici nu avea cum să o facă. Fabrici şi uzine fost închise sau au dispărut pur-şi-simplu. Meserii au dispărut şi meserii noi au apărute din diverse alte nevoi. Unul din profesori spunea că nici structura actuală a facultăţii nu este potrivită pentru nevoile actuale ale economiei româneşti. Ceea ce am învãţat foarte bine a fost sã ne "descurcãm" în viaţã.

Vreau să vă reamintesc faptul că eram educaţi şi îndoctrinaţi în ideea că generaţia noastră, noi, absolvenţi în 1983, "vom construi societatea socialistă multilateral dezvoltată." Ideea aceasta a murit în decembrie 1989 şi noi toţi am trăim cu speranţa că ceva deosebit se va întâmpla. De fapt interminabila perioada de tranziţie cu schimbări uneori neverosimile ne-a adus la concluzia că nu ştim încotro mergem. Nu ştim, de fapt, ce vrem.

Statul, devenit capitalist cu diverse "feţe" (cu faţă umană, de tranziţie, capitalism sălbatic, etc) îşi pierde puţin câte puţin rolul de administrator naţional şi nu mai mulţumeşte nevoile şi solicitările la nivel regional şi local.

Mai mult de atât, grupuri diverse de interese, numite în fel şi chip, întreţin interesele personale ale conducătorilor şi băieţilor deştepţi. Trist este ca noi, cei ajunşi la "maturitate", să vedem că lucrurile nu stau astăzi altfel nici în alte ţări din lume. În lume au loc mai multe proteste, sui de aceea, filozoful Mihai Şora spune că „ceva nu e în regulă”: „Proteste în Statele Unite, proteste în Marea Britanie, proteste în Spania, în Turcia, în România, în Moldova, în Rusia, în Vietnam…  Ceva nu este în regulă pe planeta Terra. Vă daţi seama? Dacă vin acum extratereştrii, ne facem de toată ruşinea”.

Filozoful Mihai Şora (1990 - Revista 22)

Se spune că la începutul anilor 1990 a murit comunismul, la începutul anilor 2000 capitalismul şi-a dovedit neputinţă. Iar de atunci societatea omenească cunoaşte o stare tot mai mare de incertitudine. Oare ce urmează?

Pare că o energie universală cumulata a pământenilor se afla pe o pantă descendenta. După cum spuneam într-o postare anterioară a fost dovedit ştiinţific cum că inteligenta medie pe pământ este în scădere evidenta. Trăim pe baza "imaginilor" şi acest lucru a devenit înşelător. Trãim vremuri de instabilitate.

Dar sta în puterea noastră să îndreptăm lucrurile. Totul este să gândim pozitiv şi să ne dorim schimbarea în bine. Faptul că un avion se înalţă de la pământ nu înseamnă că a scăzut forţa gravitaţională sau a dispărut. Faptul cã o navã se balanseazã în "ritmul" valurilor nu înseamnã cã este nesigurã.

Unul din specialiştii cunoscuţi în dezvoltare personală, Joe Vitale, supranumit şi "Buddha al Internetului" spune în una din cărţile sale "Manual pentru viaţă" (2015-editura Meteor Publishing). "Universul (sau energia a tot ce existã pe lume) va răspunde întotdeauna gândurilor tale prin "da". Dacă ai gânduri negative, universul va spune: "Bine sunt de acord cu tine" şi îţi va aduce rezultate negative.dacă ai gânduri pozitive, universul va spune "Bine sunt de acord cu tine" şi îţi va aduce rezultate pozitive. În ambele situaţii universul răspunde prin "da".

Şi pentru că am pomenit mai sus de lucruri nesigure

, am ilustrat postarea cu o serie de fotografii personale dintr-un proiect interesant având ca tema chiar "instabilitatea".

Să auzim numai de bine.

Fii creativ. Furã... Uimeşte-mă!

Revista Harper's Bazaar - Public Domain

 "Cel mai bun sfat dat vreodatã îi aparţine directorului revistei Harper's Bazaar, Alex Brodovitch, către tânărul Richard Avedon, cel care avea să devină, peste câţiva ani, unul din cei mai renumiţi fotografi din lume. Sfatul era simplu: "Uimeşte-mă!" Ţine minte aceste cuvinte şi tot ce vei face va fi creativ." spune Paul Arden în cartea despre care aminteam cu câteva postări în urmă ("Gândeşte fix pe dos").

Richard Avedon - Licenţa Creative Commons

Richard Avedon era proaspăt angajat al revistei şi motivul angajării era un nou proiect de fashion photography, pentru care Avedon părea să aibă abilitaţi deosebite.

Într-o postare de acum vreo doi ani spuneam că pentru fotograful începător ideea de a încerca să imite sau "să refacă" fotografii ale maeştrilor fotografi poate fi o idee benefică.

Adăugați o legendă

"Furã din orice loc unde vibrează inspiraţia sau care îţi alimentează imaginaţia." - spune Paul Arden, în aceeaşi lucrare ... "pe dos".  Devorează filme, muzica, picturi, cărţi, poeme, fotografii, conversaţii, vise, copaci, arhitectură, semne de circulaţie, nori, lumina şi umbre. Alege să furi numai de la lucrurile care vorbesc direct sufletului tău. Dacă faci asta, muncă şi furtul tău vor fi autentice.". Iar autenticitatea este cea care contează. Sursa inspiraţiei devine mai puţin importantă.
Regizorul franco-elveţian Jean Luc Godard  spune undeva: <Nu contează de unde iei lucrurile, ci încotro le îndrepţi>. În fotografie aceste îndemnuri sunt de luat în seamă, mai ales dacă eşti fotograf-în-devenire.

Nu e cazul să te temi că vei face o fotografie identică şi nici măcar asemănătoare. Îl ţin minte pe Dan Mititelu, care ne spunea la curs ca orice am face, orice cadru am compune, fotografia respectivă a mai fost realizată înainte. Şi la cele câteva milioane de fotografii realizate astăzi în lume, nimic nu mai este surprinzător. Iată un exemplu simpatic.

Destul de des, când se vorbeşte de o fotografie auzim fraze de genul "a surprins momentul" său "a fost la momentul potrivit la timpul potrivit. Nu te gândeşti că 2(doi) fotografi ar putea fi în acelaşi loc la momentul potrivit pentru a surprinde acelaşi cadru. Deseori, mergând în ture foto, mulţi din noi "se îngrămădesc" asupra unui subiect comun şi este de aşteptat că respectivele cadre să fie asemănătoare. Iar unii specialişti ne spun că fiecare vede şi compune un cadru în felul său, chiar dacă subiectul fotografiat este acelaşi.

Doi fotografi, care nu s-au întâlnit niciodată, au reușit să facă două fotografii identice. Și nu au realizat un peisaj static, pentru că subiectul a fost un far lovit de valurile mării. Cei doi nu se cunoşteau şi nici nu erau împreună. Dar se aflau, întâmplător, foarte aproape unul de altul. Cei doi au reușit să surprindă același moment, din același unghi.

Doua fotografii identice realizate de doi fotografi in acelasi timp

 Până şi poziţia valurilor este aceeaşi. Singura diferenţă între cele două cadre o reprezintă luminozitatea. Probabilitatea de a se întâmpla ceea ce s-a întâmplat era aproape zero. Mai multe detalii sunt de găsit AICI.

Fii creativ, pune imaginaţia la treabă şi s-auzim numai de bine.