Se afișează postările cu eticheta Dimitrie Cantemir. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dimitrie Cantemir. Afișați toate postările

luni, 5 iunie 2017

Petru cel Mare la Iaşi

Iaşi - Biserica Mãnãstirii "Trei Ierarhi"
Iaşi - Biserica Mãnãstirii "Trei Ierarhi"

În dimineaţa zilei de duminică 25 iunie 1711, pe când "împăratul venea de la feredeu şi în curte la scări, s-au adunat Dimitrie Vodă cu împăratul, de i-au sărutat mâna şi împăratul l-a sărutat pe cap, luându-l în braţe şi ridicându-l sus cu o mână, fiind Vodă om scund şi împăratul om deafirea întru tot înalt..."


Iaşi - Baia turceascã (feredeul tucesc) - blog FOTO-IDEEA
Iaşi - Baia turceascã (feredeul tucesc)

În ziua aceea, "au îmblat pren toate mănăstirile… De le-au vădzut, şi din toate i-au plăcut mănăstirea Golia  şi mult lăuda împăratul lucrurile, chipul şi toate obiciele moldovenilor"

Iaşi - Mãnãstirea Golia - blog FOTO-IDEEA
Iaşi - Mãnãstirea Golia

Seara spune cronicarul Ion Neculce, "au făcut Vodă împărăţiei masă frumoasă în curţile domneşti, în casa ce mare… iar când au fost să şadză împăratul la masă, n-au vrut să şadză în capul mesei, ce-au şedzut în scaon lângă masă, iar în capul mesei au pus pe Vodă" "Să ospătă şi să veseli pre frumos cu vin de Cotnar şi lăuda vinul foarte. Şi încă mai bine le plăce vinul cel cu pelin, şi mult să miră cum spre partea lor nu să face vin cu pelin aşe bun".

Mãnãstirea "Trei Ierarhi" - Sala Goticã - blog FOTO-IDEEA
Mãnãstirea "Trei Ierarhi" - Sala Goticã (locul unde a fost ospãtat Petru I)


A doua zi dimineaţa, împăratul a ieşit pe neaşteptate pe poartã singur şi a mers la Trei Sfetitele (Biserica "Sf. Trei Ierarhi") şi s-a închinat, sărutând sfintele icoane şi moaştele Preacuvioasei Paraschevei. Sunt informaţii pe care le-am preluat din ziarul Lumina.

Petru I si Dimitrie Cantemir la Iasi - gravurã de Gh. Asachi


Întâlnirea între împãratul Petru I şi domnitorul moldovean Dimitrie Cantemir s-a dovedit un eveniment de mare însemnãtate pentru acea perioadã a istoriei. În jurnalul sãu campanie, Petru I spune despre Dimitrie Cantemir: "Acest domn este un om foarte deştept şi în stare să povăţuiască… o persoană foarte isteaţă, inteligentă şi abilă". Mai multe despre "viaţa aproape secretã a lui Dimitrie Cantemir" puteţi gãsi AICI.

Legăturile lui Petru cel Mare cu familia Cantemir par să fi continuat şi mai apoi. Bârfa lumii spune cã Maria Cantemir, fiica domnitorului exilat al Moldovei, o tânără extrem de frumoasă, educată şi inteligentă, ar fi devenit amanta împãratului rus. Mai multe amãnunte puteţi găsi AICI.

Maria Cantemir - Ivan Nikitin
Maria Cantemir - Ivan Nikitin - galeriile Tretiakov (sursa: museum.ru)

Vizita lui Petru I în Moldova şi la Iaşi este un subiect de luat în seamã pentru fotografii pasionaţi de istorie. O documentare bunã cu fotografii care sã urmãreascã traseul vizitei împãratului, totul încheiat cu o expoziţie la Mãnãstirea Golia sau la Sala Goticã de la "Trei Ierarhi" mi se pare un proiect frumos şi nu foarte dificil. De altfel, în rolul  oaspetelui strãin se poate afla orice altã personalitate care a vizitat Moldova sau Iaşul de-a lungul istoriei. 

Şi dacã tot vorbim de Petru I am ocazia sã postez câteva fotografii şi să spun câteva cuvinte  despre oraşul pe care Petru l-a fondat  în golful Finic al Mării Baltice.

Sankt Petersburg - Fortareaţa Sfinţii Petru şi Pavel - blog FOTO-IDEEA
Sankt Petersburg - Fortareaţa Sfinţii Petru şi Pavel - detalii AICI (sursa foto: arhiva personalã)

Sankt Petersburg - Fortareaţa Sfinţii Petru şi Pavel - blog FOTO-IDEEA
Sankt Petersburg - Fortareaţa Sfinţii Petru şi Pavel (sursa foto: arhiva personalã)


Este oraşul care o perioadã lungã de timp a purtat numele de Petrograd, a fost capitala imperiului rus pânã în 1918 şi care se numeşte astãzi Sankt Petersburg. Este cel de-al patrulea oraș ca mărime al Europei şi este recunoscut ca un important centru european de cultură.

Sankt Petersburg - Palatul Peterhof -fost Petrodvorets
Sankt Petersburg - Palatul Peterhof -fost Petrodvorets (sursa foto: arhiva personalã)


Am avut ocazia sã vizitez oraşul, care în perioada comunistã s-a numit Leningrad şi sunt convins cã multe s-au schimbat în metropola pe care mulţi o numesc şi în zilele noastre "Capitala Nordului".

Sankt Petersburg - Muzeul Ermitaj - blog FOTO-IDEEA
Sankt Petersburg - Muzeul Ermitaj - picturã italianã (sursa foto: arhiva personalã)


Sankt Petersburg - Muzeul Ermitaj - blog FOTO-IDEEA
Sankt Petersburg - Muzeul Ermitaj - sala Jupiter (sursa foto: arhiva personalã)


Aş dori sã-l vizitez din nou, dar nu mi se pare la fel de simplu. Vizã, documente... şi nu numai. În anul când cãlãtoream la... Leningrad circula o vorbã care spunea "bucuraţi-vă de vizită azi, mâine veţi vedea oraşul pe.. valutã grea". O fi adevãrat!?


Sã auzim numai de bine!