Statuia ecvestră a lui Ştefan cel Mare, realizare a sculptorului francez Emmanuel Frémiet din anul 1882, este situată în faţa Palatului Culturii din Iaşi. Monumentul a generat încă din perioada inaugurării o serie de controverse. “Figura cu barbă” şi “coroana catolică” de pe fruntea marelui domnitor, au fost principalele motive care au stat la baza viitoarei legende. Înainte de a ajunge la Iaşi (1883), a fost expusă la Salonul Naţional de sculptură de la Paris (1882), unde a fost deosebit de apreciată ca realizare artistică.
Zvonurile susţin că în atelierul sculptorului Frémiet ar fi existat două comenzi, una din România, pentru domnitorul moldovean şi una din Polonia, pentru un cneaz local. După finalizarea lor, s-a produs o confuzie şi se spune că adevărata statuie a lui Ştefan cel Mare ar fi la Cracovia. Supărarea pare să fi trecut, dar nelămurirea persistă.
La inaugurarea monumentului au participat mai multe personalităţi ale momentului, inclusiv familia regală. Regele Carol I a donat, cu această ocazie, două tunuri Krupp, captură din Războiul de Independenţă a Regimentului de dorobanţi din dealul Copoului care, de atunci, flanchează monumentul.
Când vine vorba de fotografie în zona aceasta nu pierde din vedere proiectul meu personal
52 X Palatul Culturii din Iasi - Romania
Alte obiective de fotografiat în Piaţã
* Biserica Sf. Nicolae Domnesc
* Casa Dosoftei (cu statuia mitropolitului)
* Turnul Strãjerilor (în dreapta Palatului)
* Şcoala nr.1 (cu statuia cãrturarului Gh. Asachi)
Sã auzim numai de bine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ți părerea. Comentariul tău îmi este foarte util.