Într-o postare de acum douã luni de zile spuneam cã voi reveni cu câteva idei cu privire la proiectele fotografice care au ca subiect statuile vivante. Am avut ocazia sã fotografiez statui vivante în diverse localitãti din tara si strãinãtate, dar cea mai bunã s-a ivit chiar în Iasi, acum apropape doi ani de zile, în toamna lui 2014. Nu este o ocazie prea des întâlnitã, din pãcate, în urbea noastrã şi pentru cã era în perioada "Sãrbãtorilor Iaşului" eram pregătit și i-am acordat toatã atenţia.
Amintesc douã din sugestiile pe care le-am fãcut în postarea despre statui. pentru cã mi se pare cã sunt cele mai importante pentru acest tip de subiect fotografic.
1. Nu te grãbi şi alege un unghi potrivit, cât mai "neobişnuit"
2. Ai în vedere și încearcã sã surprinzi relația cu oamenii. Spre deosebire de statuile clasice, statuile vivante se "miscã" si îsi scimbã pozitia. Nu te grãbi și vei remarca reactia trecătorilor la momentul respectiv. Vei avea surprize neașteptate și plăcerea de a captura cadre uneori foarte simpatice.
Dacã nu ştiaţi, existã un Campionat Mondial si un Festival Mondial al Statuilor Vivante de la care găsiţi detalii AICI (2015). Campionatul mondial de Statui Vivante are loc anul acesta la Arnhem în Olanda .
Iată si alte câteva link-uri către website-uri interesante pe subiectul Statuil Vivante
- - Statuile Vivante în Covent Garden
- - Statuile Vivante în Havana-orasul vechi
- - Fotograful remarcabil care transformă oamenii în sculpturi vii .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ți părerea. Comentariul tău îmi este foarte util.