Se afișează postările cu eticheta free. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta free. Afișați toate postările

vineri, 17 martie 2017

Editor pentru Android


Am fost întrebat la sfârşitul anului trecut ce aplicaţii folosesc pentru editarea fotografiilor pe dispozitivele mobile (tableta, telefon, etc). Sincer!? Mi se întâmplă foarte rar să fac fotografii cu telefonul şi cu atât mai puţin cu tableta sau alte dispozitive. Şi asta pentru că sunt un tip grijuliu şi am mai tot timpul o cameră foto la mine (de obicei un compact).

Acest lucru are avantaje, dar şi dezavantaje.Iar unul dintre dezavantaje este acela că nu sunt foarte prezent pe Instagram.




Am cercetat totuşi ofertele de editoare grafice şi pentru că am avut surpriza să găsesc pe piaţa "mobile" unul din numele respectabile ale domeniului fotografie am trecut la teste. Vorbesc de editorul Snapspeed de la Nik, aflat acum în proprietatea Google. Şi încă un lucru foarte important! Editorul pentru Android este FREE. Adică "pi dijiaba".

Şi cum despre Snapseed (variantele Desktop şi Online) am povestit numai lucruri frumoase, în două postări de anul trecut, să cercetăm acum varianta pentru mobile.

Snapseed este foarte simplu de folosit şi sunt convins că nu e nevoie de prea multă "dădăceala". Fiecare va putea să-şi dea seama rapid de capabilităţile aplicaţiei. Totul stă doar în a cunoaşte foarte bine editorul, în fotografii de bază bune, îndemânare şi multă inspiraţie.
Având în vedere performanţele la care au ajuns anumiţi producători aş spune că, de multe ori, nici nu trebuie să faci o fotografie foarte bună ci doar una bună. Şi asta pentru că foarte bună... o face editorul ! Glumesc desigur! Şi totuşi !

Când deschizi aplicaţia ţi se cere să alegi o imagine. Ai ales-o şi ai la dispoziţie mai multe instrumente de editare.



Alegem o categorie şi pentru a aplica efectele va trebui alegem operaţiunea (tragem cu degetul sus-jos sau invers) dar şi să modificăm efectul pe care vrem să-l (mişcăm degetul de la stânga la dreapta pentru a mări intensitatea sau invers pentru a o micşora. După cum am înţeles mişcarea cu degetul este botezată "swipe". Swipe-up, swipe-down, swipe left, swipe-right! O ameţeală ce mai! (În engleză swipe=1.beţivan, 2.a lovi cu putere)!



Putem modifica contrastele şi luminozitatea, mari sau micşora saturaţia, putem pronunţa umbrele sau putem evidenţia zonele luminoase. Putem tăia fotografia, o putem blura, putem selecta o parte din imagine, putem “repara” mici defecte şi multe altele, toate acestea sunt disponibile în categoriile din meniul principal. Putem să adăugăm şi diferite filtre, care să ne facă imaginea să pară veche, retro, alb-negru şi multe altele.
Sunt multe posibilităţi şi cu puţin exerciţiu poţi obţine o grămadă de variante modificate... în bine, ale fotografiei tale de bază.

Larga Jijia - varianta originalã - blog FOTO-IDEEA
Larga Jijia - varianta originalã

Larga Jijia - varianta 01- blog FOTO-IDEEA
Larga Jijia - varianta 01

Larga Jijia - varianta 02 - blog FOTO-IDEEA
Larga Jijia - varianta 02


Am ales două din fotografiile mele şi le-am prelucrat cu Snapseed pentru Android. Mai jos sunt câte două variante pentru fiecare. Am exagerat poate, tocmai pentru a fi mai vizibile prelucrãrile şi pe Desktop. Minunaţi-vă ce a ieşit!

Parcul Copou - varianta originalã - blog FOTO-IDEEA
Parcul Copou - varianta originalã

Parcul Copou - varianta 01 - blog FOTo-IDEEA
Parcul Copou - varianta 01

Parcul Copou - varianta 02 - blog FOTO-IDEEA
Parcul Copou - varianta 02


Aplicaţia Snapseed pentru Android poate fi descărcată de AICI

Mult succes şi inspiraţie cât cuprinde.



duminică, 4 septembrie 2016

De-ale fotografiei (II)

Magazinul Yellow Store, al celor de la Nikon a dispãrut (fizic) din Iaşi. Acum un an un alt "Store" pentru fotografi, al celor de la Canon, a fost închis. Se pare cã vânzarea camerelor foto şi a echipamentelor în acest domeniu se restrânge sau se extinde dacã vreţi, încet-încet, doar la piaţa online.

Nimic neobişnuit ar spune specialiştii. dar citeam un articol pe una din revistele online destinate fotografilor şi am tras o concluzie interesantă. Din ce în ce mai multă lume are acces la informaţie şi la instruiri în domeniul fotografiei. Iar de cele mai multe ori aceste informaţii şi date sunt gratuite.

În acelaşi timp producătorii de camere şi echipamente foto măresc preţurile propriilor produse şi limitează accesul celor care nu au "posibilităţi materiale" sau pasionaţilor care nu sunt dispuşi să aloce "o mică avere" pentru pasiunea lor cea de toate zilele.

Dacă eşti fotograf profesionist lucrurile sunt mai simple. Ai nevoie, scoţi banul, investeşti, ai cu ce să munceşti mai frumos şi mai bine şi recuperezi banul. Eşti  fotograf pasionat!? Faci rost de bani, investeşti, ai cu ce să-ţi satisfaci pasiunea, să-ţi măreşti numărul de endorfine /cm cub corp şi gata. Sau te mulţumeşti cu mai puţin şi mai ieftin şi eşti fericit pânã la adânci bătrâneţi cu ceea ce ai. 


Revenind la subiectul de bazã al acestei postãri am aflat cã de câteva zile profesorul Marc Levoy de la Universitatea din Stanford a pus la dispoziţie gratuit, celor interesaţi, cursurile sale de tehnicã a fotografiei. Toate acestea pot fi gãsite AICI . Voi mai reveni la subiect.


Acum câteva zile am invitat cititorii blog-ului FOTO-IDEEA să se înscrie la un curs gratuit finalizat cu Diploma în Photography


Prezentări, cursuri, informaţii pe înţelesul tuturor, gratuite și utile mai ales pentru începători. Cu o singurã condiţie... sã cunoascã limba engleză! În acelaşi timp producãtorii de echipamente foto contribuie la procesul de "segregare" a fotografilor pasionaţi care "AU" de cei care "NU AU".



sâmbătă, 20 august 2016

Nord-irlandezii, Zenul și fotografia de nuntă

Wedding Photography


Nord-irlandezii de la Engage Live Photography  oferă o serie de traininguri pe tema Fotografiei de nuntã. În luna august 2016 au programate douã evenimente care pot fi urmãrite live. Este nevoie de înregistrare pe site-ul ELP. Conectarea la evenimente se face online AICI 



1. Primul este Realizarea unui album de nuntã (WEDDING ALBUM DESIGN) luni, 22 august 2016, ora 13 (11,00 ora lor)
Trainer este Sarah Fyffe cea care a câştigat premiul anului 2016 al Asociaţiei Nord-Irlandeze a Fotografilor de Portret şi de Nuntã. Veţi putea urmări 30 de minute din cursul ei de instruire şi puteţi face cunoştinţă cu principiile designului unui album personalizat de nuntã aşa cum îl propune fotografa irlandezã.

2. Al doilea eveniment live poartă numele Zen şi arta fotografiei de nuntã (ZEN AND THE ART OF WEDDING PHOTOGRAPHY)  şi este programat pentru miercuri 31 august 2016, ora 13 (11,00 BTS).
Trainer va fi Jay Doherty un fotograf irlandez care a lucrat multã vreme în California. Timp de douã ore trainerul vorbeşte despre importanţa păstrării unei minţi sănătoase în businessul pe care îl reprezintă fotografia de nuntă şi iată câteva subiecte ce vor fi abordate:
  • învaţa ce înseamnã puterea unei atitudini pozitive
  • cum sã faci fatã agresivităţii
  • păstrează-ţi motivaţia
  • empatizeazã cu ceilalţi
  • cum să-ţi dezvolţi un portofoliu propriu original
În Zen și arta fotografiei de nuntă înveți să faci ceea ce poți, acolo unde te afli, cu ceea ce ai la îndemână- cu alte cuvinte să-ţi trăieşti visul și sã fii plătit pentru asta.


Administratorii site-ului engagelive pot fi contactaţi utilizând formularul de pe website-ul lor AICI prin email la adresa support(at)engagelive.co sau la telefon: +44 (0) 28 7116 0242.





duminică, 31 iulie 2016

Pagini noi pe blogul FOTO-IDEEA

 
Dupã cum poate aţi observat deja în meniul blogului FOTO-IDEEA au apãrut... butoane noi. Vreau sã spun câteva vorbe despre trei dintre ele. Ultimul "venit" este cel botezat "Poate chiar ACUM" şi în pagina respectivã veţi gãsi link-uri cãtre evenimente care se desfăşoară sau se vor desfăşura în direct (LIVE). Majoritatea sunt gratuite (free). Anunţurile le voi face cu cel puțin 24 pânã la 48 de ore înainte de ora de început a evenimentului. E bine ca doritorii sã revinã cât mai des pe aceastã paginã. S-ar putea ca un  eveniment care te intereseazã sã aibã loc în momentul vizitei pe blog. "Poate chiar ACUM".

Localizarea celor 3(trei) butoane "proaspete" (vezi partea de sus a paginii curente)

De curând a apãrut şi pagina "România ca model" unde veţi gãsi scurte prezentãri şi fotografii ale unor locuri frumoase pe care le-am vizitat şi fotografiat în România.

A fãcut-o si ... Google !
Un alt buton puţin mai vechi este "De urmãrit" . Prin acesta puteţi ajunge la o paginã care conţine link-uri cãtre proiecte interesante aflate în plinã desfăşurare. Proiectele sunt implementate de diverse persoane şi instituţii / organizaţii. Sunt proiecte fotografice sau care au legãturã, într-un fel sau altul cu fotografia. Şi încã ceva! Proiectele sunt derulate în oraşul Iaşi sau sunt/vor fi prezentate şi în oraşul nostru. 






vineri, 3 iunie 2016

Editoare grafice online. Gratuite.

Aşa cum am promis într-o postare anterioarã revin cu prezentarea unei serii de editoare pentru fotografii. Aceste editoare pot fi accesate online şi sunt gratuite.


1. Photoshop.com  - o versiune gratuită a clasicului editor şi care lucrează bine pe Desktop, iOS şi Android. Versiunea online se constituie ca parte a unui proiect mai vast numit Adobe Creative Cloud pentru fotografie, care necesitã înregistrare. Versiunea free trial poate fi accesată urmând calea oferită şi din meniul Tools se alege Photoshop Express Editor. Are facilităţi mai scăzute ca versiuunea offline şi acceptă doar fotografii în format .jpeg

Photoshop.com





2. Pixlr.com - acest editor are o interfaţă prietenoasă clasică, destul de complexă, dar care se dovedeşte foarte uşor de accesat. Dacă te înregistrezi şi îţi faci cont pe site beneficiezi şi de alte facilităţi precum un newsletter, precum şi de tot felul de "tips"-uri şi "tricks"-uri legate de editarea cu aceasta aplicaţie. De asemenea aplicaţia permite realizarea de colaje diverse. Disponibil pentru: Windows, Mac, Mobile 

Pixlr.com





3. Online-Image-Editor - este un editor simplu, care realizează inclusiv ajustări şi animaţii rapide fiind foarte util web design-erilor.

Online-Image-Editor





4. Pixanate.com - un editor simplu cu operaţiuni de bază şi o serie de efecte "funny"

Pixanate.com







5. Foto Flexer - un editor complet cu foarte multe instrumente utile

Foto Flexer




6. LunaPic  - un editor destul de rudimentar, dar util şi simplu de utilizat. Deşi unele instrumente par banale sunt deosebite şi frumos realizate, cu rezultate uneori surprinzătoare.

LunaPic



7. Phixr  - oferă instrumentele pentru editare de bază, converteşte în formate diferite şi salvează în diverse medii (Picasa, Facebook, flickr, Tumblr, Dropbox, etc)

Phixr


joi, 26 mai 2016

Panorama ca proiect fotografic



Am prezentat într-o postare anterioară unele din cele mai mari panorame 360 de grade realizate până acum în lume
In perioada când fotografierea se făcea doar pe film, realizarea unei panorame era un proces foarte complex şi costisitor care presupunea suprapunerea şi potrivirea fotografiilor "cap-la-cap" în laborator, re-fotografierea şi reluarea procesului. Fotografierea şi "însăilarea" fotografiilor era o treabă destinată doar profesioniştilor.

Astăzi, în perioada fotografiei digitale realizare unei panorame cu unghi mare de deschidere este o problemă mult simplificată, pentru că operaţiunea cea mai grea ("coaserea"atentă a fotografiilor componente - stitch-engleza) depinde de aplicaţia folosită.

Aplicaţiile de acest gen (stitch software) sunt din ce în ce mai sofisticate şi realizează imaginea finală în timpi record, de pana la câteva sute de ori mai rapid decât în cazul fotografiei pe film.

Panorama 180 grade - Vatra Moldovitei


Mai mult de atât, o serie de camere foto au inserate în softul propriu tot felul de subrutine care facilitează realizarea fotografiilor componente ale panoramei, ba chiar panorama în versiune aproape-finala, ce necesită doar operaţiuni simple de post-procesare.

Iată câteva amănunte care vă pot ajuta să învăţaţi repede şi să realizaţi fotografii panoramice cu deschidere mare de până la 360 de grade:

1. Păstrează nivelul înălţimii aparatului (eventual foloseşte un trepied)
Este una din operaţiunile cele mai impostante. Dacă faci un număr de 3-4 imagini păstrarea nivelului cu exactitate nu este foarte importantă dar, dacă faci 30-40 de imagini, nivelul devine foarte important pentru suprapunerea corectă a detaliilor în procesarea realizată de apilcatiile corepunzatoare.

2. Înainte de a demara acţiunea de fotografiere alege foarte bine nivelul. Priveşte cu atenţie în toate direcţiile: sus, jos, de jur împrejur;

3.În cazul în care camera ta are modul <panorama> foloseşte-l

Primele panorame 360 de grade le-am realizat în urmă cu 15 ani cu un aparat compact Canon Powershot 320A, care avea acest mod de fotografiere presetat. Panorama de 360 de grade o realizam din 6 fotografii, iar cea mai dificilă operaţiune s-a dovedit a fi suprapunerea fotografiilor care făceau trecerea de la cerul puternic luminat de soare (contralumină) la zona opusă soarelui. Dar camera foto rezolva destul de elegant acest aspect. Manual lucrurile pot fi uneori mai dificile.

4. În cazul în care camera nu are mod <panorama> fii foarte atent la zonele de separaţie ale fotografiilor. 
De asemenea, atenţie la poziţia colţurilor imaginii care sunt în general distorsionate, funcţie de selecţia pe care o alegi. În general, se recomandă ca suprapunerea imaginilor să fie de cel puţin 30%.

5. Atenţie la mişcările care îţi apar în cadru. Dacă ai multe zone blurate, softul poate să-ţi rateze suprapunerea corectă şi atunci toată munca de fotografiere este ratată şi trebuie să o iei de la capăt. Dacă mai ai cum!

Iată mai jos câteva exemple personale de panorame (180 grade şi 360 de grade) realizate la interior şi exterior.

Marea Neagra la Constanta (180 grade)



  • Panorama cu povesti - Bojdeuca lui Ion Creanga din Iasi (panorama este realizata prin suprapunerea imaginilor individuale a fiecarei  povesti in parte.

  • Panorama oale 360 grade - Sala Olarului (an 2001) - Complexul Muzeal National Moldova Palatul Culturii din Iasi poate fi vizualizata AICI. Desfasurata o puteti vedea mai jos. Se poate intui dificultatea la suprapunerea imaginilor in zona foarte luminata a imaginii


FOTO-IDEEA - Cateva idei de proiecte cu panorame:
  • panoramele pietelor dintr-o localitate
  • panorame interioare ale sălilor mari din oras
  • panorame ale parcurilor
In final iata cateva aplicatii gratuite (stitch application) destinate procesarii panoramelor. Fiecare din aplicatii are tutoriale si ghiduri specifice destul de detaliate.
In general, camerele foto care au in softul propriu facilitati pentru panorame vin insotite si de programe stitch corespunzatoare.

joi, 14 aprilie 2016

Din nou Eric. Fotografia de stradã 102. Gratuit.

Eric Kim, "profesorul de fotografie de stradã" cum nu-i place sã fie numit ne furnizeazã, la începutul lunii aprilie 2016, o nouã lucrare de a sa. Ca de obicei - GRATUIT !



Cartea are 52 de pagini și introduce noi concepte ale fotografiei de stradã, pentru fotografi începãtori și avansați, iar autorul, dupã cum singur o mãrturisește, se așteaptã ca lucrarea sã fie catalizatorul de care are nevoie un pasionat pentru a-și duce pasiunea la un nivel mai ridicat".

Cartea conține urmãtoarele capitole:
  1. Prefațã
  2. Proiecte
  3. Tehnici
  4. Interiorul "fotografiei de stradã"
  5. Fotografia de stradã fãrã oameni
  6. Emoția
  7. Concluzie: Nu înceta sã-ți "joci cãrtile"
 Fiecare capitol are mai multe subcapitole. Autorul se aflã în stradã sau în "interiorul strãzii" (indoor) si îsi descrie proriile acțiuni în procesul de fotografiere. Ce tehnici sã folosești, cum sã abordezi oamenii si cum sã compui cadre cât mai reușite, sunt câteva din sfaturile practice ale lui Eric Kim.




Fotografiazã mult si descoperã compoziția pe mãsurã ce fotografiezi, spune autorul.


Ca de obicei Eric pune un accent deosebit pe portret în fotografia de stradã.






"Nu te opri niciodatã. Nu înceta sã înveți. Nu înceta "sã-ți joci cãrțile". Nu înceta sã crezi în tine. Numai tu poți sã-ți impui bariere. Cerul e singura ta limitã." spune Eric în ultimul capitol al cãrții.

Pentru cei care nu au vãzut-o încã, reamintesc faptul cã existã și o carte cu titlul "Street Photography 101" a aceluiasi Eric Kim pe care o puteți descãrca de AICI .



duminică, 3 aprilie 2016

Curiozitãți cu fotografi si despre fotografii... !

Stiati cã !?
  • 250 de milioane de fotografii sunt postate pe Facebook zilnic. Multi fotografi, dom'le, multi ! Instagram vine puternic din urmã cu 40 de milioane de imagini pe zi, de pe dispozitive mobile ! In luna august a anului 2013, pe Facebook au fost postate, în medie, 350 de milioane de fotografii pe zi !  (sursa: iStockphoto)
  • In 2011, a avut loc în Olanda un concurs de fotografie sub numele "Wiki Loves Monuments" (Wiki iubeste monumentele). Asociatia Verenignig Wikimedia, filiala olandezã a Wikimedia Foundation Inc cu sediul în Florida (SUA) a fost unul din participantii la concurs si a înscris nu mai putin 168,208 de imagini în competitie. Incãrcarea imaginilor pe site-ul concursului a durat de la 1 Iulie 2011, pânã la 31 Septembrie 2011. Acesta este numãrul recod de fotografii înscris vreodatã într-un concurs de fotografie.  Au muncit ceva, nu glumã !
  • Una din cele mai mari fotografii din lume  (vezi nota din subsol !) are 365 de Gigapixeli si este o panoramã a vârfului Mont Blanc  Ea a fost realizată la o temperatură de -10 grade Celsius şi la o altitudine de 3.500 de metri de o echipă de fotografi condusă de Filippo Blengini (petapixel.com). Fotografia în mãrime naturalã poate fi vãzutã pe site-ul dedicat

  • Care parte a fetei tale consideri cã este mai expresivã ? Un studiu efectuat de doi cercetãtori de la  Wake Forest University a stabilit cã partea stângã a fetei este perceputã ca fiind mai plãcutã în fotografii, decât cea dreaptã posibil, spun cercetãtorii, din cauza faptului cã partea stângã exprimã mult mai accentuat emotiile noastre. (sursa: Science Daily)

Mumbai (Foto: Shutterstock)
  • Foto-jurnalistul Dilish Parekh din Mumbai, India detine cea mai mare colectie de camere foto din lume. Intr-o perioadã de peste 25 de ani, el a reusit sã colectioneze 4425 de camere foto (Leica, Rolliflexe, Canon, Nikon, Kodak, Zeiss, Linof, etc.). Cea mai veche dintre camere dateazã din 1906. "Camerele foto sunt viata mea" spune colectionarul care detine si o serie de aparate rare, realizate serii mici (mai putin de 1000 de exemplare). 
  • Intr-un sondaj efectuat anul trecut, 76% din britanici au fost vãzuti în stare de ebrietate în fotografiile în care apãreau. Intrebarea este : cel/cea care i-a fotografiat era treaz(ã) !?

  • Prima fotografie aerianã îi este atribuitã francezului Gaspar Felix Tournachon (1820-1910), cunoscut si sub pseudonimul Nadar. Era fotograf, caricaturist, jurnalist, romacier si pasionat al zborului cu balonul cu aer cald. Nadar era renuimit pentru portretele sale, dar si pentru o serie de alte realizãri "inovative" în vremea sa.
Portretul "rotativ" al lui Nadar. Circa 1865, Bibliothèque Nationale de France

Notã : Initial panorama vârfului Mont Blanc am trecut-o ca fiind cea mai mare panoramã din lume. Colegul meu de la CF Iasi, Cristian Gafitescu, îmi semnaleazã cã existã o altã fotografie mai mare ca cea prezentatã de mine. Fac corectura de rigoare si dau mai jos link-ul cãtre fotografia gen panoramã-360 care mi-a fost semnalatã. Este o fotografie realizatã în Sud-Estul Spaniei, ce surprinde un teren de golf pe malul mãrii. Probabil au dorit sã aibã detalii cu locurile unde s-ar putea perde mingea de golf pe terenul accidentat. Deci pe site-ul gigapan[dot]com AICI
Multumesc Cristian Gafitescu.


vineri, 25 martie 2016

Despre Google, politicã, Robin Hood si editare foto


Strategia este relativ simplã si veche de când a apãrut "homo comercialicus" pe pãmânt. Esti companie mare, ai bani pentru investitii, poti sã-ti permiti sã cheltuiesti cu folos sau chiar sã pierzi.

Un mic producãtor de software destinat prelucrãrilor grafice a dezvoltat un produs nou si se chinuie sã rãzbatã pe piata concurentialã. Tu, companie mare îl urmãresti si astepti clipa (ce mai ? timing-ul înseamnã mult în ziua de azi !).

Produsul devine din ce în ce mai apreciat, rãzbate pe piatã si capãtã notorietate. Pe banii proprietarului.


Google - Fotografii
La un moment, dat anunti cu surle si trâmbite cã ai cumparat produsul si îl scoti la vânzare pentru un pret mai mic sau îl oferi chiar gratuit. Micul producãtor-vânzãtor este multumit cu pretul pe care l-a încasat ( ei, a vândut la Google, nu !?), pleacã în Caraibe douã sãptãmâni si mai apoi dispare de pe piatã cã si-a gasit un job bun. Si s-a dus concurenta ! Compania mare castigã o idee inovatoare si poate sã dezvolte un produs propriu nou. Toata lumea e multumitã si la varã cald, cum se zice (!)


Indiferent cã se numeste "de tip proiect sau outsourcing" aceastã tranzactie este o afacere. 
Indiferent cã e vorba de SketchUp sau Picasa, Google a procedat la fel, iar zilele trecute a scos pe retelele de socializare anuntul ca vestitele instrumente din Nik Collection sunt gratuite. (*Analog Efex Pro, *Color Efex Pro 4, *Dfine 2, *HDR Efex Pro 2, *Sharpener Pro 3, *Silver Efex Pro, *Viveza 2)


 Sã profitãm deci si sã achizitionãm produsul. GRATUIT!  Descãrcarea pachetului de AICI 

Ce urmeazã este lesne de înteles. Marele jucãtor dezvoltã în continuare produsul sãu, proaspãt încã, Google Photo (apãrut în mai 2015) si asta înseamnã automat o dezvoltare a retelei de socializare Google+. Incet-încet, dar sigur, G+ se apropie de zona înaltã a social media. Ca un Robin Hood modern, Google ia de la putini si dã "de mâncare" la toatã lumea.
Hai sã fim sãnãtosi cu totii si sã trãiti cã ne trebuiti !

joi, 24 martie 2016

Gratuit sau... "pi digiaba" !

Dupã cum ati observat deja, în structura blogului FOTO-IDEEA a apãrut, de circa o sãpãtãmânã, o paginã nouã cu numele Gratuit / Free. Pe aceastã paginã veti regãsi o serie de resurse gratuite dedicate celor care lucreazã cu fotografii, au nevoie de fotografii, sunt pasionati de astfel de resurse sau nu au acces, datoritã posibilitãtilor materiale,  la resursele plãtite.

De multe ori veti gãsi în pagina Gratis / Free link-uri si referiri la resurse de cea mai bunã calitate, care sunt periodic, temporar sau pentru totdeauna, gratuite.

Sãptãmânal voi adãuga link-uri si materiale noi pentru iubitorii fotografiei si nu numai, iar în mãsura în care va fi posibil voi oferi si alte facilitãti interesante si desigur gratuite vizitatorilor site-ului FOTO-IDEEA.
Si dupã cum spuneam,  totul este "pi dijiaba" !


vineri, 18 martie 2016

Despre fotografii imposibile si editoare gratuite

      In cadrul ultimei întâlniri publice a Clubului Fotografilor Iasi am prezentat un film scurt cu artistul fotograf suedez Erik Johansson si ale sale fotografii "imposibile" . Aveti filmul mai jos (cu subtitrare, inclusiv în limba română).


     Spuneam la întâlnire că am retinut din spusele vorbitorului câteva cuvinte cheie : idei, planificare, proiect, imaginatie. Sunt cuvinte pe care le întâlniti frecvent si în postările mele pe blog.  Spuneam cã, numai abordând astfel actiunile noastre fotografice, vom putea sã adãugãm valoare si vom demonstra valoarea a ceea ce facem. Mai apoi vine tehnica din dotare si reglajele. Iar ceea ce ne limiteazã este... propria noastrã imaginatie, cum concluzioneazã si fotograful suedez la final.

     Am fost întrebat daca voi aborda în postările de pe blog-ul FOTO-IDEEA si elemente de post- procesare a fotografiilor. In măsura în care va avea tangentă cu subiectele abordate, editarea fotografică îsi va găsi locul pe acest blog. Am găsit de cuviintă, în primă fază, să ofer exemple de software si solutii gratuite de editare a fotografiilor proprii.

     Pasionatii de post-procesare foto au astãzi la dispozitie numeroase programe de editare grafică, mai mult sau mai putin sofisticate, care nu rezolvă chiar toate problemele, asa cum face cunoscutul Adobe Photoshop, dar care sunt gratuite si pot constitui alternative satisfacatoare pentru amatori. Voi începe cu câteva exemple de editoare gratuite offline:

1. GIMP
Acesta este un program din seria open source, la fel de puternic ca si Adobe Photoshop. Interfata pe care o ofera editorul are un stil "tehnicist" si este mai greu de înteles. Pe mãsurã ce te obisnuiesti cu el GIMP-ul îsi dovedeste capacitatea, iar rezultatul prelucrãrii depinde doar de imaginatia si abilitãtile celui care realizeazã post-procesarea.



Platforme : GNU/Linux, Windows (XP SP3, Vista, 7, 8), Mac OS X (10.6 si mai nou), Sun OpenSolaris, FreeBSD
Suportã fisiere de tipul : bmp, gif, jpeg, mng, pcx, pdf, png, ps, psd, svg, tiff, tga, xpm si multe altele. Poate realiza si prelucra animatii.
Pentru mai multe detalii vezi : Website GIMP 


2. Picasa

Picasa este solutia oferitã de cei de la Google pentru organizarea si editarea non-distructivã a fotografiilor. Dupa lansarea Google Photos, începând cu 15 martie 2016, a fost opritã dezvoltarea aplicatiei Picasa. Cei care l-au descãrcat deja îl pot folosi ca si pânã acum, inclusiv pentru ridicarea fotografiilor personale pe serverele Google.


 
Platforme: Windows, Mac
Detalii pe Google Picasa Blog


3. Apple Photos
Pentru posesorii de Mac-uri, Photos pare a fi un editor mult mai simplu si mai bun decât iPhoto. Cu o interfatã nouã, Photos aratã complet diferit de predecesorul sãu, iar instrumenetele de editare sunt evident înbunãtãtite.



Platforme: Mac, iOS
Vezi Apple Photos website 


4. Fotor
Cu o interfatã foarte usor de înteles si utilizat, Fotor reprezintã o solutie la îndemânã pentru post- procesatorii pasionati. In varianta offline, ai la dispoztie instrumente facile pentru aplicarea de ajustãri si efecte impresionante asupra fotografiilor tale.



Platforme : Windows, Mac, Mobile (iOS & Android).
Programul ofera si posibilitatea realizarii de colaje.
Detalii pe website-ul Fotor


5. Pixlr Editor
Programul are toate instrumentele de bazã ale unui editor foto clasic. Singura limitare este reducerea spatiului dedicat fotografiei, datorita anunturile ce apar în interfatã


Platforme: Windows, Mac, Mobile, Web

Pentru detalii vezi PIXLR website


6. PhotoScape
Programul este usor de folosit si oferã numeroase instrumente pentru vizualizare, editare individualã sau în calup, creare de animatii gif, color picker, conversie în diferite formate, inclusiv din RAW in JPG, etc


















Platforme : Windows si Mac
Detalii pe website-ul Photoscape 



 7. Paint.Net
Paint.Net este accesibil doar pentru utilizatorii de Windows. Programul de editare foto  este flexibil, usor de folosit si oferã instrumente puternice ce pot concura cu cele ale editoarele performante.



Platforme: Windows

Detalii pe website-ul Paint.Net



 8. OnOne Perfect Effects 9
Program cu multe efecte realizat atât ca aplicatie de sine stãtãtoare, dar si ca instrument auxiliar pentru alte editoare (plugins).



Platforme : Windows, Mac
Detalii pe website-ul OnOne  Perfect Effects



9. Irfan View
 Un viewer mic, foarte util, eficient si usor de folosit. Permite capturi si prelucrãri de bazã, conversie în diverse formate, creare de imagini si desene, efecte, etc;


















Platforme : Windows

Detalii pe website-ul Irfan View



10. FastStone Image Viewer

FastStone este un viewer rapid si usor de folosit. Alãturi de instrumentele de bazã ale oricãrui editor, programul mai oferã si altele: navigator imagini, manager albume, corectii avansate de tot felul, etc. Suportã cele mai importante formate de imagine cum sunt: BMP, JPEG, JPEG 2000, GIF, PNG, PCX, TIFF, WMF, ICO, TGA, dar si popularele formate de tip RAW (CRW, CR2, NEF, PEF, RAF, MRW, ORF, SRF, ARW, SR2, RW2 and DNG).



Platforme:Windows

Pentru detalii website-ul FastStone

Intr-o postare viitoare vom vedea cã existã si multe editoare online, destul de performante, cu instrumente ce dau efecte surprinzãtoare