sâmbătă, 15 iunie 2019

Fotografii din avion

blog-FOTO-IDEEA-Fotografii-din-avion-Nori
Zburãm deasupra norilor
 
Fotografiile făcute din avion, pe fereastră, în timpul zborului, au fost întotdeauna o provocare pentru fotografii începători şi nu numai pentru ei. Am încercat să dezvolt câteva idei, de luat în seamă, pe care le-am găsit enunţate în câteva articole pe net.



1. Foloseşte întotdeauna setările pe modul manual. Sunt o serie de condiţii "variabile", cu care te întâlneşti şi care îţi impun acest lucru.
* Lumina cere modificarea diafragmei şi, eventual, a vitezei de declanşare.
* fereastra mai mult sau mai puţin curată (uneori dublă sau triplă), are şi ea influenţă asupra modului de focalizare.
Camera trebuie să se afle în apropierea  ferestrei , dar să nu stea lipită de ea.

blog-FOTO-IDEEA-Fotografii-din-avion-Nori
Norii apar în formaţiuni care de care mai ciudate


2. Fii pregătit. Subiectele de fotografiat sunt numeroase şi îţi "fură" privirea, mai ales dacă eşti la primele încercări. Poţi fotografia formaţiunile noroase, care de care mai ... curioase, ce îţi apar instantaneu în faţa ochilor. Dacă eşti atent poţi face fotografii foarte frumoase. Ai în vedere şi fotografiile minimaliste. Norii au diferite forme şi nuanţe de culoare. Un apus/răsărit văzut dintr-un avion este de efect.
3. Închide şi nu folosi blitzul. Nu "bate" mai mult de câţiva metri şi poate crea probleme dacă se reflectă în fereastă.

blog-FOTO-IDEEA-Fotografii-din-avion-În-apropiere-de-Roma
În apropiere de Roma


4. Încearcă să identifici subiecte cunoscute, pe care să le fotografiezi în toată măreţia lor. Asta presupune să cunoşti, cât de cât, culoarul  pe care vei zbura şi să ai câteva noţiuni în ceea ce priveşte geografia. Îţi pot recomanda consultarea site-ului Flight Radar pe care poţi vedea traseul descris de zborurile anterioare pe aceeaşi rută.



blog-FOTO-IDEEA-Fotografii-din-avion-Ace-de-gheata
Ace de gheaţă apãrute pe geam, care pot împiedica focalizarea corectă.

5. Unii sugerează fotografierea în partea de început a zborului, când fereastra este mai curată. Zburând la înălţime (uneori peste 10.000 m) pe geam apar ace de gheaţă, care împiedică focalizarea corectă.



blog-FOTO-IDEEA-Fotografii-din-avion-Ace-de-gheata
Funcţie de luminã si direcţia acesteia poţi utiliza acele de gheaţã în compoziţia cadrului tãu

Pune-ţi la lucru imaginaţia. Fii creativ. Iată şi alte subiecte de luat în seamă:
* localitatea de unde decolezi/unde aterizezi;
* obiective turistice de mărime medie/mare de pe traseu;


blog-FOTO-IDEEA-Fotografii-din-avion-Oraşul-Iaşi - vπzut-de-sus
Oraşul Iaşi - vπzut de sus, dupã decolare


blog-FOTO-IDEEA-Fotografii-din-avion-Lacul Izvorul Muntelui-Barajul de la Bicaz
Lacul Izvorul Muntelui - Bicaz (vedere spre viaductul de la coada lacului)

* un alt aparat de zbor, aflat pe un culoar, în apropierea avionului în care călătoreşti;


blog-FOTO-IDEEA-Fotografii-din-avion
Un alt avion surprins în apropiere

* litoralul mării / oceanului. De obicei, culoarele de zbor urmăresc linia ţărmului, mai ales când aeroportul-destinaţie se afla amplasat pe litoral.



blog-FOTO-IDEEA-Fotografii-din-avion-Lacul sãrat-Larnaca-Cipru
Lacul sãrat - Larnaca-Cipru

blog-FOTO-IDEEA-Fotografii-din-avion-Litoralul Mãrii Negre
Litoralul Mãrii Negre

 * culmile munţilor/dealurilor deasupra cărora zboară avionul;
 * ş.a.m.d.

Zboruri plăcute şi liniştite, vreme bună şi s-auzim numai de bine.





sâmbătă, 8 iunie 2019

Ca la început


  • Blog-ul FOTO-IDEEA nu are pretenţia sã educe pe nimeni ci doar sã provoace şi sã transmitã idei personale. Povestesc aici despre proiectele mele proprii, ratate şi/sau reuşite, precum şi despre multe alte proiecte descoperite online pe diverse blog-uri şi website-uri specializate. Aportul meu la aceastã a doua categorie de idei constã, eventual, în faptul cã le-am tradus, le-am comentat şi adus în fata cititorilor blogului, fie ei fotografi sau nu; 
Biserica "Trei Ierarhi"
Biserica "Trei Ierarhi"

  • În cadrul postãrilor vei regãsi, de multe ori,  detalii sau date legate, într-un fel sau altul, de  apartenenţa mea la Clubul Fotografilor din Iaşi. Unele din ideile prezentate aici le-am preluat şi dezvoltat ca urmare a contactului meu cu oameni extraordinari, colegii mei de club, cu fotografiile şi neexperienţele lor personale sau colective în care am fost, uneori, implicat şi eu;
  • Cele mai multe "experimente", pe care vi le propun, sunt realizate de mine în "laboratorul personal" de acasã (zeci de încercãri şi, poate, sute de fotografii - !) 
Pietonalul Stefan cel Mare
Pietonalul Stefan cel Mare

  • Acest blog nu se vrea o cronicã a evenimentelor fotografice din Iaşi sau din altã parte, dar face trimitere la diverse evenimente fotografice, în măsura în care ele vor avea legătură cu scopul propus, acela de a oferi materiale pentru acţiunile foto-creative ale cititorului şi idei pentru viitoare proiecte fotografice. 
Palatul Culturii
Palatul Culturii

  • Nu mi-am propus sã ofer lecţii sau sugestii privind tehnica fotograficã, setãri speciale sau clasice. Mai am multe de învăţat şi eu. Existã însã numeroşi specialişti şi numeroase bloguri şi site-uri dedicate acestor lucruri. Dacă o voi face totuşi, o voi face tangenţial şi numai dacă este neapărat necesar. Pe cei care doresc sã se perfecţioneze îi încurajez sã urmeze cursuri de fotografie dedicate, în zona oraşului Iaşi, recomand prelegerile lui Dan Mititelu, la Casa de Cultură “Mihai Ursachi” din Grădina Copou.
Piata Palatului
Piata Palatului

  • Unele din postãrile acestui blog sunt legate de locurile pe care le-am vizitat precum şi, inevitabil, de municipiul Iaşi - România, oraşul meu natal, unde locuiesc dintotdeauna.  Veţi găsi, pe parcurs, idei de luat în seamă, recomandări pentru locuri şi obiective de vizitat, “văzut” şi fotografiat.
Dealul Pãun la marginea Iasului
Dealul Pãun la marginea Iasului

Statuia regelui Ferdinand pe pietonalul Stefan cel Mare
Statuia regelui Ferdinand pe pietonalul Stefan cel Mare
  • Uneori pe blog vor fi preluate articole interesante având legãturã cu fotografia. Alteori, vor fi postate articole realizate de amici ai blogului FOTO-IDEEA.

Am ilustrat postarea de faţă cu o serie de fotografii proprii făcute pe înserat (lumina scăzută) în Iaşi. Menţionez că nu am folosit blitzul, un obicei care este, uneori, "dăunător" pentru începători, care pot rata imagini... deosebite. Eu m-am obisnuit asa si, rareori folosesc lumini suplimentare (inclusiv flash-ul) în exterior. De cele mai multe ori, uit de ele. S-auzim numai de bine.