Se afișează postările cu eticheta zambete. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta zambete. Afișați toate postările

joi, 2 februarie 2017

Râzi, zâmbeşte, fii relaxat

De când mã ştiu tot aud vorba asta: "- Trãim vremuri grele !"

"Poate că ştiu de ce doar omul râde: doar el suferă atât de mult încât a trebuit să inventeze râsul".
(Friedrich Nietzsche)

Ca şi fotograf, mai ales în fotografia de stradã, te întâlneşti de multe ori şi ai ocazia sã fotografiezi persoane aflate în diverse ipostaze sau care se aflã în plinã activitate. Spre deosebire de alte ţări, în România, a fotografia oameni care râd sau care, mãcar zâmbesc, poate constitui o adevãratã provocare. Nu vreau sã povestesc nimic legat de cauzele unei astfel de "stãri a naţiunii", fie ele economice, sociale sau... politice. Fac o simplã constatare. Oamenii sunt trişti, preocupaţi sau obosiţi şi îşi trãiesc viaţa cu încrâncenare.

Copii râd atât de repede - blog FOTO-IDEEA
Copii râd atât de sincer

Din experientã, am constatat cã cineva iese bine în fotografie dacã, în primul rând, acceptã ideea de a fi fotografiat/ã. În acel moment se poate detaşa de stresul unei sarcini (aceea de a arăta bine). Devine natural şi colaboreazã. Cineva spunea cã a fi fotogenic este o abilitate pe care o poți dobândi. Totul este sã vrei.

Rar vezi oameni zâmbind când zãresc un aparat de fotografiat-blog FOTO-IDEEA
Rar vezi oameni zâmbind când zãresc un aparat de fotografiat


În cazul portretelor de studio şi nu numai ideea de acceptare este de la sine înţeleasă. Chiar şi aşa existã obiceiul de a striga... "pãsãrica!" sau de a cere subiectului sã spunã <cheese>(eng.pronunţie ciiz-i lung). Pronunțarea cuvântului, dar şi ideea în sine, dã naştere grimasei potrivite şi mai apoi stãrii de relaxare a subiectului. De aceea fotografii trebuie sã înveţe sã comunice cu subiectul şi existã cursuri speciale pentru asta.


O mascã îti dã curajul sã zâmbesti în fata camerei foto !?-blog FOTO-IDEEA
O mascã îti dã curajul sã zâmbesti în fata camerei foto !?

De-a lungul istoriei românii au gãsit în râs o formã de refugiu, o formã de evadare din realitate.

  • Cine râde la urmã, râde mai bine. - spune un vechi proverb românesc.
  • Râde ruptul de cârpit şi ciobul de oalã spartã
  • Niciodatã nu a fost pedepsit cineva cã a fãcut pe altul sã moarã de râs
  • Aşa e lumea asta: râde om de om şi dracu' de toţi. (Anton Pann)     

Fundraising-Viena-blog FOTO-IDEEA
Fundraising (Viena-Austria) - Uneori zâmbetul e de mare ajutor (nu costã nimic si valoreazã mult!)

Înainte de '89 bancurile şi mai ales cele cu Bulã erau o metodã de camuflare a nemulţumirii generale. Şi supãrãrile treceau mai uşor. Se pare cã obiceiul s-a pãstrat. Cineva spunea câ face parte din gena noastrã ca popor obiceiul sacrificiului şi implicit al suferinţei. Iar glumele şi râsul sunt "antidotul".

Totul este sã ai o atitudine pozitivã-Bruxelles - blog FOTO-IDEEA
Mai conteazã unde te afli!? - Totul este sã ai o atitudine pozitivã

Râsul aduce în viaţa noastrã o mulţime de lucruri interesante şi iatã câteva:

  • Râsul este bun pentru memorie
  • Râsul este atrãgãtor
  • Râsul face bine unei relaţii
  • Râsul arde calorii
  • Râsul este contagios
Fotografiam în fatã la Teatru. Au oprit lângã mine si m-au rugat sã le fac o fotografie. Atât. Si au plecat. Zâmbeau. Doi oameni frumosi. Dacã îi vedeti trasmiteti-le salutãri din partea mea.

Unii experţi recomanda o doză zilnică de 15-20 de minute de râs, la fel ca sportul sau consumul de legume.

Şi am sã închei cu o glumã (atribuitã unui strãin !!!) în ton cu umorul ancestral al... neamului românesc:
* Cel care râde la urmă, probabil că nu a înţeles gluma." (Legea lui Brocklage-Murphisme)


Zâmbiţi şi s-auzim de bine! 😆


duminică, 25 decembrie 2016

Vine Moșu' și la noi...


1.
Anul ãsta, la grădi, la grupa mare, Gigel - bãiatul fotografului  îi scrie Moşului și îi cere o cameră foto ultimul tip, drept  cadou.
- Bine, zice Doamna, care îl ajută să scrie, dar dacã îţi aduce un aparat de fotografiat, tatăl tău va vrea să se joace şi el cu cadoul tău. Dintr-odată se face linişte şi Gigel stă gânditor. Doamna îl lasa puţin şi îl întreabă din nou:
-Ei, te-ai gândit ce vrei să-ţi aducă Moșu' cadou, să nu ţi-l ia tata !? Gigel stã un pic şi răspunde:
-Pãi... O altă cameră foto !

2.
Într-o seară frumoasă de decembrie Huan Cho şi prietena lui Jung Lee stau pe malul oceanului. E o lună plină grozavă şi o atmosferă foarte romantică. Huan Cho spune: "Hei iubito, hai să jucăm Weeweechu...!"
"Oh nu, nu acum. Să ne uitãm doar la lună", spune Lee Jung.
"Hai iubito ! Hai să jucăm Weeweechu! Te iubesc și cred că e momentul perfect", imploră Huan Cho.
"Nuu, uite ţine mâna mea în mâna ta şi hai să privim luna."
"Te rog Jung Lee, doar o dată ... joacă Weeweechu cu mine."
Jung Lee se uită drăgăstoasă la Huan Cho şi spune: "Bine, hai să jucăm Weeweechu."
Huan Cho îşi drege vocea, își ia iubita pe după umăr şi încep amândoi:
"Weeweechu a Merry Christmas, Weeweechu a Merry Christmas, Weeweechu a Merry Christmas and a Happy New Year!"



3
Doi fraţi, băiat şi fetiţă îşi petrec noaptea la bunici. La culcare, cei doi îngenuncheazã lângă pat şi îşi împărtăşesc rugăminţile pentru Moş Crăciun. Deodată băiatul începe să vorbească cu o voce foarte-foarte puternică, aproape strigând...
"Şi îl rog pe Moşul să-mi aducã  o bicicletă nouã ...
Şi îl rog pe Moşul să-mi aducã  o bicicletă nouã ...
Îl rog pe Moşul să-mi aducã  o bicicletă nouã ... "
Surioara sa îl înghionteşte şi îi spune: "De ce strigi aşa ? Moş Crăciun nu este surd."
La care băieţelul răspunde: "Nu, dar bunicul este!"

4.
O doamnă şi-a pierdut poşeta în agitaţia din Mall la cumpărăturile de Crăciun. Un băiat cinstit vede momentul, ia geanta şi încearcă să o găsească pe doamna în aglomeraţia generală. În cele din urmă o găseşte şi îi înapoiază geanta. Femeia mirată o deschide se uită înăuntru şi comentează către băiat: "Mulţumesc puştiule... hmmm... e amuzant ! Când mi-am pierdut geanta aveam o bancnotă de 20 de dolari în ea. Acum, văd douăzeci de bancnote de 1$. La care băiatul răspunde repede, "Aşa e, doamnă. Dar ultima oară când am găsit o poşetă pe aici, doamna, proprietara, nu avea bani mărunţi pentru recompensă..."



5.
E Ajunul Crăciunului şi judecătorul e într-o stare de spirit excelentă. Se uită la acuzat şi întreabă amuzat: "Ce s-a întâmplat domnule. De ce eşti acuzat?"
"Păi...Am făcut cumpărăturile de Crăciun mai devreme", răspunde acuzatul.
"Dar asta nu e cu supărare", spune judecătorul. "Cu cât timp mai devreme ai făcut aceste cumpărături?"
"Păi...Înainte de deschiderea magazinului, domnule judecător."

6.
- De unde știi că Moș Crăciun trebuie să fie bărbat?
- Nicio femeie nu s-ar gândi să poarte același costum  an după an, an după an...



Caricaturile și glumele au fost preluate, traduse și adaptate dupã diverse surse: Sursa 1, Sursa 2, Sursa 3.