Se afișează postările cu eticheta online. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta online. Afișați toate postările

vineri, 17 martie 2017

Editor pentru Android


Am fost întrebat la sfârşitul anului trecut ce aplicaţii folosesc pentru editarea fotografiilor pe dispozitivele mobile (tableta, telefon, etc). Sincer!? Mi se întâmplă foarte rar să fac fotografii cu telefonul şi cu atât mai puţin cu tableta sau alte dispozitive. Şi asta pentru că sunt un tip grijuliu şi am mai tot timpul o cameră foto la mine (de obicei un compact).

Acest lucru are avantaje, dar şi dezavantaje.Iar unul dintre dezavantaje este acela că nu sunt foarte prezent pe Instagram.




Am cercetat totuşi ofertele de editoare grafice şi pentru că am avut surpriza să găsesc pe piaţa "mobile" unul din numele respectabile ale domeniului fotografie am trecut la teste. Vorbesc de editorul Snapspeed de la Nik, aflat acum în proprietatea Google. Şi încă un lucru foarte important! Editorul pentru Android este FREE. Adică "pi dijiaba".

Şi cum despre Snapseed (variantele Desktop şi Online) am povestit numai lucruri frumoase, în două postări de anul trecut, să cercetăm acum varianta pentru mobile.

Snapseed este foarte simplu de folosit şi sunt convins că nu e nevoie de prea multă "dădăceala". Fiecare va putea să-şi dea seama rapid de capabilităţile aplicaţiei. Totul stă doar în a cunoaşte foarte bine editorul, în fotografii de bază bune, îndemânare şi multă inspiraţie.
Având în vedere performanţele la care au ajuns anumiţi producători aş spune că, de multe ori, nici nu trebuie să faci o fotografie foarte bună ci doar una bună. Şi asta pentru că foarte bună... o face editorul ! Glumesc desigur! Şi totuşi !

Când deschizi aplicaţia ţi se cere să alegi o imagine. Ai ales-o şi ai la dispoziţie mai multe instrumente de editare.



Alegem o categorie şi pentru a aplica efectele va trebui alegem operaţiunea (tragem cu degetul sus-jos sau invers) dar şi să modificăm efectul pe care vrem să-l (mişcăm degetul de la stânga la dreapta pentru a mări intensitatea sau invers pentru a o micşora. După cum am înţeles mişcarea cu degetul este botezată "swipe". Swipe-up, swipe-down, swipe left, swipe-right! O ameţeală ce mai! (În engleză swipe=1.beţivan, 2.a lovi cu putere)!



Putem modifica contrastele şi luminozitatea, mari sau micşora saturaţia, putem pronunţa umbrele sau putem evidenţia zonele luminoase. Putem tăia fotografia, o putem blura, putem selecta o parte din imagine, putem “repara” mici defecte şi multe altele, toate acestea sunt disponibile în categoriile din meniul principal. Putem să adăugăm şi diferite filtre, care să ne facă imaginea să pară veche, retro, alb-negru şi multe altele.
Sunt multe posibilităţi şi cu puţin exerciţiu poţi obţine o grămadă de variante modificate... în bine, ale fotografiei tale de bază.

Larga Jijia - varianta originalã - blog FOTO-IDEEA
Larga Jijia - varianta originalã

Larga Jijia - varianta 01- blog FOTO-IDEEA
Larga Jijia - varianta 01

Larga Jijia - varianta 02 - blog FOTO-IDEEA
Larga Jijia - varianta 02


Am ales două din fotografiile mele şi le-am prelucrat cu Snapseed pentru Android. Mai jos sunt câte două variante pentru fiecare. Am exagerat poate, tocmai pentru a fi mai vizibile prelucrãrile şi pe Desktop. Minunaţi-vă ce a ieşit!

Parcul Copou - varianta originalã - blog FOTO-IDEEA
Parcul Copou - varianta originalã

Parcul Copou - varianta 01 - blog FOTo-IDEEA
Parcul Copou - varianta 01

Parcul Copou - varianta 02 - blog FOTO-IDEEA
Parcul Copou - varianta 02


Aplicaţia Snapseed pentru Android poate fi descărcată de AICI

Mult succes şi inspiraţie cât cuprinde.



luni, 26 septembrie 2016

Simulatoare și jocuri pentru fotografi

Până la urmă, de ce nu s-ar juca și fotografii !? Lucrurile sunt și mai interesante dacă prin joacă înveți lucruri noi în domeniul fotografiei. Și mă gândesc nu doar la tineri ci la fotografii începători în general. Voi începe cu simulatoarele iar la sfârșit voi oferi câteva exemple de jocuri care dezvoltă o serie de abilități și sunt destinate mai ales copiilor. Viitorilor artiști fotografi...

Simulatoarele de mai jos sunt aplicații online.

1. CameraSim (online - gratuit)

Te joci cu ISO, cu diafragma și cu timpul de expunere într-o versiunea ce simulează o camerã DSLR reală. Există și o versiune PRO  (pentru Desktop - Window și Mac) și care costă 29$. CameraSim Pro este un simulator de cameră  foto DSRL construit cu tehnologia jocurilor 3D. Aceasta aplicație permite instructorilor și profesorilor foto-video să demonstreze compoziția și expunerea într-un mediu 3D în mod distractiv.




 
2. Take Creative Control of your photos (online - gratuit)
Acest site este oferit de către Canon și simulează un aparet de tip EOS. Există un mic manual cu explicații de bază pentru fotografii începători. Exiztă două posibilități de a învăța cu acet simulator (Play și Challnge). În varianta <Play>, simulatorul îți permite să faci ce setări vrei și să fotografiezi cât de repede dorești. În varianta <Challenge> ești supus unui test contratimp. Într-un minut trebuie să rezolvi toate problemele pe care ți le pune simulatorul, iar apoi ești evaluat.







3. Cadrez-moi
Un joc/simulator în limba francezã cu care se pot învãta câteva reguli de bazã ale compozitiei, inclusiv regula treimilor (!).  Jocul a fost realizat de  doi studenti ai UTC (University of Technology of Compiègne).




 La final câteva "joculețe" simpatice pe aceeasi temã, pentru desktop si dispozitive mobile:


a. Studioul de fotografii a lui Barbie
Îți  pregătești studioul - inviți la casting un model Barbie - faci fotografiile și îți deschizi un mic magazin unde vei putea tipări fotografiile pe care le faci







b. Paparazzi
Ești un paparazzi și trebuie să faci fotografia cerută.





c. Celebrity Snapshot

 Îți cumperi echipament de la magazine de profil, faci și vinzi fotografii pentru a câștiga bani. Te ferești de tipii de la securitate.



Existã multe jocuri pentru fãcut "poze"  pe care le puteti gãsi AICI(1) sau AICI(2) 

Distracție plăcută, dar mai ales învățare ușoară. S-auzim de bine !



luni, 8 august 2016

Câte ceva despre foto-manipulare

Am vizitat anul trecut la Odorheiul Secuiesc un studio foto vechi de peste 100 de ani. Aparţine familiei Kovats şi este incã funcţional. Se lucrează cu metodele clasice pe placi fotografice. Una din operaţiunile de bază ale procedurii este retuşarea negativului pe placã (Vezi fotografia de mai jos). L-am urmărit pe domnul Kovats care la o vârstã înaintatã retuşa cu migalã imaginea înainte de a o transfera pe hârtie.

Domnul Kovats din Odorheiul Secuiesc în atelierul vechi de peste 100 de ani
Retuşarea în era fotografiei pe film nu era totdeauna necesarã şi unii fotografi îşi făceau un titlu de onoare în a realiza direct fotografii bune pe film fără intervenţii suplimentare.

Odată cu apariţia tehnologiei digitale prelucrarea fotografiei (postprocesarea digitalã) a devenit parte integrantă a procesului de realizare a imaginii, iar prelucrarea culorii/contrastului/expunerii sunt acum operaţiuni considerate foarte utile şi chiar necesare. Editoarele grafice au devenit tot mai performante iar manipularea fotografiei a devenit o artă şi necesită cunoştinţe solide.

Astăzi ştim că aproape toate fotografiile din reclame sunt trucate sau „retuşate”. Mã refer acum la retuşările aplicate corpului omenesc, operaţiuni care manipuleazã constiinte, atitudini si pãreri.

Am ales un exemplu simplu care durează puţin peste 1 min


Cineva îşi punea întrebarea dacă ar mai exista revistele în cazul în care fotografiile nu ar putea fi retuşate. Un exemplu interesant este prezentat pe site-ul Refinery29 iar mai jos găsiţi o adaptare a articolului în limba românã.


Tehnologia digitală a evoluat tot mai mult şi de circa 10 ani vorbim de Recunoaşterea facialã (face recognition). Pe aceastã tehnologie se bazeazã o serie de efecte grafice de înlocuire a feţei anumitor caractere. Exemple de astfel de website-uri sunt: faceinhole, festisite sau jpgfun.

Bucãtarul Victor îsi preparã "teza de doctorat"

Presedintele Klaus si pokemon-ul sãu preferat

Doamna Elena Udrea ne face urãri de Crãciun. Care Crãciun? Cel din 2015.

Onoarea de a te afla pe bancnota de 100 de ruble

Astãzi recunoaşterea facială este folosită în primul rând la sistemele de securitate pentru verificarea identităţii unei persoane, dar au apãrut semne cã poate fi utilizatã cu succes şi în manipularea maselor. Mai jos sunt douã exmple din domenii diferite (politicã şi anti-securitate).

George Bush "manipulat" în timp real
Toatã lumea lucreazã. Toatã lumea manipuleazã. Viaţa-i frumoasã! Sã ne bucurãm de ea!