Se afișează postările cu eticheta Gastronomie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Gastronomie. Afișați toate postările

luni, 25 aprilie 2016

Ce am mai fotografiat în weekend la Iași

După cum spuneam în postarea trecută, a venit primăvara, lumea s-a dezmorțit și evenimente de tot felul, care mai de care mai interesante se derulează în Iași. Desigur, alte două evenimente ce vor avea loc în curând își fac simțită prezența. Este vorba de Sărbătorile Pascale și alegerile locale 2016.

Astăzi am participat la vernisajul unei expoziții personale de fotografie a prietenului și colegului meu de la Clubul Fotografilor din Iași, Romică Horhotă. O expoziție frumoasă despre flori, vernisată de Florii.





Mi-a plăcut mult mesajul pe care autorul l-a transmis auditorului la final. „Să ne apropiem mai mult de natură şi să ne educăm copiii în acest sens. Să iubească florile şi frumosul, să-si iubească țara, clădindu-și viitorul!”. Frumos este și faptul că fotografiile aveau atașate cocarde tricolore.




Mai multe fotografii și detalii de la vernisaj pe website-ul Clubului Fotografilor Iași







Expoziţia este găzduită de Aşezământul Brâncovnesc din strada Decebal, numărul 22 și poate fi vizitată până pe 8 mai 2016. Mai jos sunt alte fotografii de la vernisaj și câteva din fotografiile expuse.

Foto credit : Ioan Apetrei

Foto credit : Ioan Apetrei



Foto: Romicã Horhotã

Foto: Romicã Horhotã

Foto: Romicã Horhotã

Foto: Romicã Horhotã


  •  
Ieri și astăzi s-a desfășurat  în Piața Unirii din Iași, Campionatul Internațional de Gătit în Aer Liber, Cupa Moldovei. La competiție a fost prezent și canadianul Rob Rainford unul din cei mai cunoscuți Master Chefi din lume la ora actuală. Colegii mei, bloggerii din filiala locală a Kooperativei 2.0, cu abiltăți în domeniul gătitului au participat la Cupa Bloggerilor în Gastronomie. 

Participanții la Cupa Bloggerilor (Foto credit Constantin Ciortan)

Din motive obiective am trecut doar câteva minute pe lângă bucãtãria filialei Iasi a bloggerilor, pe când bloggeri-chefii erau în faza de pregătire a ingredientelor primite pentru preparare, de la organizatorii competiției. 
Cãstigãtorii Cupei bloggerilor au fost Diana Elena Lupu și Constantin Ciortan constituiți în echipa "Blue Team".

Constantin Ciortan și Diana Elena Lupu


































  •  
 Am făcut puține fotografii, dar nu scap ocazia de a prezenta o temă ce poate constitui ea însăși o provocare pentru un pasionat de Food Photography. 

FOTO-IDEEA : Este vorba de texturile pe care le "furnizează" fotografului alimentele procesate sau semi-procesate (tăiate, date prin răzătoare, etc)  Iatã câteva exemple realizate la competiția de mai sus. :


a - Ardei

b - Roșii

c - Ardei și morcov
d- Rãdãcinoase


e - Morcov

Pentru un fotograf pasionat de fotoprocesare, cu puține si fine ajustãri (contrast, brightness, curves, shadows), este relativ simplu sã obținã background-uri deosebite (vedeți exemplele de mai jos)


Morcov (foto -e )

Rãdãcinoase (foto - d)

Roșii ( foto - b)

Ardei (foto - a)

Nu închei postarea, fãrã a aminti de Dina Belenko, fotografa pe care colega mea Adriana Tofãnescu a prezentat-o la ultima întâlnire publicã a Clubului Fotografilor Iași ( a 151-a) în sãptãmâna ce a trecut. Este o fotografã de origine rusã cu o imaginație extraordinarã, care creazã scene inetersante și realizeazã fotografii deosebite în bucãtãria proprie. Un alt site al Dinei Belenko se gãsește AICI. Cred cã meritã toatã atenția !



vineri, 22 aprilie 2016

A venit primãvara cu alaiul ei...

Primăvară...
O pictură parfumată cu vibrări de violet.
În vitrine, versuri de un nou poet,
În oras, suspină un vals de fanfară.
O lungă primăvară de visuri si păreri...
O lungă desertare zvoneste împrejur,
E clar si numai soare.
La geamul unei fabrici o pală lucrătoare
Aruncă o privire în zarea de azur.
O nouă primăvară pe vechile dureri...
(George Bacovia - Nervi de primăvară)


A venit primăvara cu alaiul ei de evenimente în oraș. În orașul Iași. Ocazii diverse pentru fotografiat. Și multe flori și grădini înverzite. Și școli altfel și mulți copii. Și Săptămâna Mare. Și sărbătorile Pascale și lumină bună și re-înviere. 

Și nu uitați de evenimentul de mâine, 23 aprilie 2016, care va avea loc în Piața Unirii din Iași, începând cu ora 12,00.. Detalii într-o postare anterioară AICI 

Tot mâine în cadrul competiției prezentate, colegii mei din Kooperativa 2.0 filiala Iași vor concura în Cupa Bloggerilor, fiind împărțiți în 5 echipe. Le urez mult succes, sper să pot să fotografiez concursul și... "cel mai bun să câștige".

Și voi încheia cu un fragment din Geoge Topârceanu - Primăvara, care zic eu "se asortează" cu un eveniment la care am fotografiat astăzi (Street Dance Battle@ArtFest2016).  Deci...

"...Toată lumea din ogradă
Cântă fără pauză.
Doi cocoşi se iau la sfadă
Nu ştiu din ce cauză.

Un curcan stă sus, pe-o bârnă,
Nu vrea să se bucure.
Moţul roşu îi atârnă
Moale ca un ciucure.

Doar Grivei, bătrânul, n-are
Cu ce roade oasele.
Că de când cu postul mare,
Toate-i merg de-a-ndoasele..." . Și desigur fotografiile.















sâmbătă, 16 aprilie 2016

Fotografii cu miros de mâncare, Cupã și Revolution Day la Iași

V-ati gândit că ati putea mirosi un buchet de trandafiri într-o fotografie pe care ati făcut-o în grădina proprie sau să simțiți mirosul brazilor fotografiati în marginea pădurii la ultima excursie făcută pe Ceahlău.



Gânditi-vă că vedeti  o fotografie, care miroase diferit, în functie de subiectul fotografiat. Sună tentant.
Firma americană Homewood Press din Toledo, Ohio a realizat o astfel de hârtie cu mirosuri diferite. Mirosurile devin active în momentul în care se face tipărirea fotografiei.(noua caracteristică se numeste smell-o-prints !). Firma americană produce hârtie în peste 200 de varietăti de mirosuri.

Doritorii pot face comandă la firmă accesând datele de AICI.

Ce-ar fi  dacă o fotografie a unui produs culinar ar transmite privitorului si mirosul specific al preparatului fotografiat !? Sunã interesant, nu-i asa ?


FOTO-IDEEA: Pentru amatorii de fotografie de eveniment si pentru cei pasionati de Food Photography, iatã cã în perioada urmãtoare, în  orasul nostru vor avea loc mai multe evenimente cu specific gastronomic.


Live Cooking Show - Cupa Moldovei la Gastronomie

Chef Robert Rainfort
In zilele de 23 și 24 aprilie 2016 are loc la Iași Cupa Modovei în Gastronomie, în cadrul evenimentului Campionatul Internațional de Gătit în Aer Liber. Evenimentul îi va aduna la un loc pe cei mai importanți  oameni din domeniul culinar din România. Invitatul special al acestei ediții este canadianul, Chef Robert Rainfort. autorul unei cunoscute cãrti în domeniu - "Born to Grill" si realizatorul unei emisiuni la fel de cunoscute peste ocean "License to Grill"

Cu aceastã ocazie, pe 23 aprilie 2016, în intervalul orar 12:00-16:00, va avea loc în Piața Unirii, Cupa Bloggerilor la Gastronomie, eveniment dedicat bloggerilor din Kooperativa 2.0  filiala localã, indiferent de nișă.
Bloggerii vor primi cutii cu ingrediente, urmând să conceapă pe loc o rețetă și să o gătească la ceaun, în aer liber. Voi reveni cu amãnunte si fotografii "cu miros", de la eveniment.



Food Revolution Day

Pe 20 mai, tot la Iasi va avea loc Food Revolution Day. Acesta este un eveniment prin care se sărbatoreste un proiect global unic de educatie si implicare condus de cunoscutul Jamie Oliver, adresat copiilor, adultilor, companiilor, scolilor, restaurantelor, scolilor de gatit, chefilor, nutritionistilor, doctorilor.

Food Revolution sustine o alimentatie bazatã pe alimente "corecte", fãrã aditivi, chimicale ori adjuvanti de orice fel. Prin acest proiect este sprijinită procurarea produselor alimentare locale si de sezon prin intermediul fermierilor locali si cresterea în conditii decente a animalelor.





Voi reveni cu detalii într-o postare viitoare