Se afișează postările cu eticheta FITS. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta FITS. Afișați toate postările

sâmbătă, 20 mai 2017

Invitaţie la Sibiu

Citesc, la începutul lunii, un comunicat de presă al organizatorilor Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu în anul 2017

Sibiu - Piața Mare - blog FOTO-IDEEA
Sibiu - Piața Mare


"Teatrul de Stat din Letonia, The New Riga Theatre, prezintă la FITS 2017 'BRODSKY/BARYSHNIKOV', un one-man-show în regia lui Alvis Hermanis. Spectacolul din acest an este bazat pe poemele laureatului la premiile Nobel, Joseph Brodsky, interpretate de Mikhail Baryshnikov, cunoscutul dansator, coregraf și actor american..."

Sibiu - Biserica Evanghelicã - blog FOTO-IDEEA
Sibiu - Biserica Evanghelicã


Şi mai aflu că va ajunge la Sibiu cunoscutul artist Robert Wilson, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai teatrului de avangardã. Şi mai citesc despre cunoscutul Valeri Fokin şi despre alte nume sonore ale artei spectacolelor internaţionale...

Sibiu - Piața Mare - Turnul Sfatului - blog FOTO-IDEEA
Sibiu - Piața Mare - Turnul Sfatului



Istoria Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) o puteţi citi AICI  şi trebuie să spun cu mândrie ca iniţiatorul şi "sufletul" acestui eveniment artistic deosebit este Constantin Chiriac, absolvent al Liceului Internat "Costache Negruzzi" din Iaşi (vezi AICI).

Sibiu - Spectacol pe scena din Piața Mare - blog FOTO-IDEEA
Sibiu - Spectacol pe scena din Piața Mare


FITS-ul a devenit de la an la an tot mai renumit şi odată cu declararea oraşului Sibiu drept Capitalã Culturalã Europeanã, în 2007, notorietatea evenimentului a depăşit toate aşteptările. Festivalul reprezintă o îmbinare perfectă între teatru, dans, circ, film, carte, conferințe, expoziții, performance şi muzică.

Sibiu - Teatrul Național "Radu Stanca"


"Devenită aproape tradiție de câțiva ani, știrea că Festivalul începe cu toate biletele vândute nu mai miră pe nimeni, la fel și faptul că locurile de cazare din oraș sunt, de asemenea, vândute în totalitate, mult înaintea primei zile de Festival." Asta înseamnã atragere de capital, investiţii în infrastructura turisticã şi în culturã, fonduri guvernamentale şi europene, notorietate s.a.m.d.

Sibiu - Spectacol de searã pe scena din Piața Mare - blog FOTO-IDEEA
Sibiu - Spectacol de searã pe scena din Piața Mare


Despre oraşul Sibiu afli mereu lucruri frumoase. Fotografia este la ea acasă prin şcoala de fotografie locală (vezi AICI). Iar Sibiul este un oraş "fotogenic". Şi proiectele fotografice sunt de luat în seamă având în vedere teme diverse (culturală, arhitectonică, medievala, etc.)

"Calfele cãlãtoare" - Transfer european anual de cultură la Sibiu - blog FOTO-IDEEA
"Calfele cãlãtoare" - Transfer european anual de cultură la Sibiu


Am ales câteva fotografii personale realizate în Sibiu în ultimii ani.

Sibiu - Turnul Dulgherilor - blog FOTO-IDEEA
Turnul Dulgherilor


Merită să vizitezi Sibiul în oricare perioadă a anului, dar sugestia  mea  este să încercaţi să ajungeţi aici pe perioada verii sau în perioada sărbătorilor de sfârşit de an când se desfăşoară "Târgul de Crăciun". Dar, atenţie la... cazare!

Sibiu - Turnul Olarilor - blog FOTO-IDDEA
Turnul Olarilor

Sibiu - Cãlãtor pe strãzile cetãţii medievale - blog FOTO-IDEEA
Cãlãtor pe strãzile cetãţii medievale

Vedere spre "Podul minciunilor" - blog FOTO-IDEEA
Vedere spre "Podul minciunilor"

Cu toatã inima vã îndemn sã vizitaţi Sibiul. Nu veţi regreta.

Să auzim numai de bine.